Cauzele conexate C‑132/14-C‑136/14

Parlamentul European și Comisia Europeană

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Acțiune în anulare — Regulamentul (UE) nr. 1385/2013 — Directiva 2013/62/UE — Directiva 2013/64/UE — Temei juridic — Articolul 349 TFUE — Regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene — Schimbarea statutului Mayotte în raport cu Uniunea Europeană”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 decembrie 2015

Tratatele Uniunii — Domeniu de aplicare teritorial — Regiuni ultraperiferice — Competența Consiliului de a stabili condițiile de aplicare a tratatelor — Limite — Stabilirea condițiilor de aplicare a actelor de drept derivat — Admisibilitate — Amânarea în timp a aplicabilității dispozițiilor dreptului Uniunii — Admisibilitate

(art. 52 TUE; art. 349 TFUE și 355 TFUE; Decizia 2012/419 a Consiliului, art. 2)

Rezultă din modul de redactare a articolului 349 TFUE că acesta permite Consiliului să adopte măsuri specifice care vizează să țină cont de situația economică și socială structurală a regiunilor ultraperiferice. Consiliul trebuie însă să fie în măsură, conform celui de al treilea paragraf al acestui articol, să prezinte elemente care să stabilească o legătură între măsura specifică avută în vedere și caracteristicile și constrângerile specifice ale regiunii ultraperiferice în cauză. În plus, în măsura în care articolul 349 primul paragraf TFUE, astfel cum a fost modificat prin articolul 2 din Decizia 2012/419 de modificare a statutului Mayotte în raport cu Uniunea Europeană, prevede că Consiliul adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească în special condițiile de aplicare a tratatelor în regiunile ultraperiferice, inclusiv în ceea ce privește politicile comune, „condițiile de aplicare a tratatelor”, în sensul acestui articol, trebuie să fie înțelese în sensul că acoperă atât condițiile privind aplicarea dreptului primar al Uniunii, cât și pe cele privind aplicarea actelor de drept derivat adoptate în temeiul dreptului primar. În acest context, în lipsa unei precizări cu privire la domeniul de aplicare teritorial al unui act de drept derivat, acesta trebuie determinat în funcție de articolele 52 TUE și 355 TFUE. În consecință, din modul de redactare și din obiectivele articolului 349 TFUE, precum și din economia tratatelor rezultă că, în ceea ce privește regiunile ultraperiferice ale Uniunii, domeniul de aplicare teritorial al ansamblului acquis‑ului dreptului Uniunii este definit îndeosebi de articolul 52 TUE coroborat cu articolul 355 alineatul (1) TFUE, precum și de măsurile adoptate în temeiul articolului 349 TFUE.

De altfel, articolul 349 TFUE nu restrânge puterea decizională a Consiliului la o categorie specifică de măsuri. Astfel, în afară de faptul că termenul „măsură” acoperă orice tip de acțiune care poate fi desfășurată de Consiliu, utilizarea la articolul 349 TFUE a termenului „în special” presupune că autorii Tratatului FUE nu au înțeles să stabilească lista exhaustivă a tipurilor de măsuri care pot fi adoptate în temeiul acestui articol. În această privință, o limitare privind posibilitatea Consiliului de a amâna în timp aplicabilitatea unei măsuri ar fi contrară obiectivelor urmărite de articolul 349 TFUE, întrucât nimic nu permite să se excludă că o amânare în timp a deplinei aplicabilități a unei dispoziții a dreptului Uniunii poate să se dovedească ca fiind măsura cea mai aptă să țină cont de situația economică și socială structurală a unei regiuni ultraperiferice.

(a se vedea punctele 66, 69, 71, 72, 75, 76, 78, 81, 82 și 84)