Cauza C‑127/14

Andrejs Surmačs

împotriva

Finanšu un kapitāla tirgus komisija

(cerere de decizie preliminară formulată de Augstākā Tiesa)

„Trimitere preliminară — Directiva 94/19/CE — Anexa I punctul 7 — Sistem de garantare a depozitelor — Excluderea anumitor depunători din sistemul de garantare a depozitelor — Excluderea unui «manager»”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 2 septembrie 2015

1. Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Instituții de credit – Sisteme de garantare a depozitelor – Directiva 94/19 – Facultatea statelor membre de a exclude anumiți depunători sau anumite depozite de la aplicarea garanției – Condiții – Caracter exhaustiv al listei excluderilor enumerate în anexa I – Posibilitatea statelor membre de a exclude alte categorii de depunători sau de depozite – Inexistență

   (Directiva 94/19 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, art. 3, și anexa I punctul 7)

2. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretare literală, sistematică și teleologică

3. Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Instituții de credit – Sisteme de garantare a depozitelor – Directiva 94/19 – Facultatea statelor membre de a exclude anumiți depunători sau anumite depozite de la aplicarea garanției – Excluderea managerilor instituțiilor de credit – Noțiunea de manager – Criterii de apreciere

   (Directiva 94/19 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, art. 3, și anexa I punctul 7)

1.  Depozitele excluse în temeiul punctului 7 din anexa I la Directiva 94/19 privind sistemele de garantare a depozitelor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, sunt enumerate în mod exhaustiv în anexa menționată, astfel încât statele membre nu pot prevedea în dreptul lor național alte categorii de depunători, care nu se încadrează, din punctul de vedere al funcțiilor exercitate, în sfera noțiunilor enumerate la același punct pentru a le aplica excluderea de la garantarea depozitelor.

   În această privință, categoriile la care se referă punctul 7 din anexa I la Directiva 94/19 pentru a determina depozitele sau depunătorii excluși de la aplicarea garanției trebuie definite în termeni funcționali. În consecință, excluderea de la garantarea depozitelor se aplică persoanelor care exercită funcții care pot fi considerate, având în vedere dreptul național și practica comercială a statului membru, ca încadrându‑se în domeniul de aplicare al noțiunilor prevăzute la punctul menționat din această anexă, indiferent de denumirea însăși a funcțiilor astfel exercitate, ceea ce este de competența instanței de trimitere să verifice. În plus, întrucât categoriile prevăzute în anexa I la Directiva 94/19 constituie o excepție de la regula generală prevăzută la articolul 3 din directiva menționată, ele trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte.

   (a se vedea punctele 24-26 și dispozitiv 1)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 28)

3.  Punctul 7 din anexa I la Directiva 94/19 privind sistemele de garantare a depozitelor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, trebuie interpretat în sensul că statele membre pot exclude de la garantarea prevăzută de această directivă, ca manager, persoanele care, având în vedere funcția ocupată în cadrul instituției de credit, dispun, indiferent de denumirea acestei funcții, de un nivel de informații și de competențe care le permite să aprecieze situația financiară reală și riscurile asociate activităților instituției de credit.

   Astfel, excluderea facultativă a depunătorilor enumerați la punctul menționat din anexa I la Directiva 94/19 se întemeiază pe premisa că aceste persoane posedă în principiu un nivel de competențe și de informații referitoare la instituția de credit căreia îi încredințează depozitele de care majoritatea depunătorilor nu dispun. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, în speță, persoana în cauză posedă aceste informații și aceste competențe și se află într‑o situație care îi permite să aprecieze situația financiară reală și riscurile asociate activităților instituției de credit. În acest scop, instanța națională va trebui să ia în considerare toate împrejurările relevante ale cauzei și în special descrierea postului persoanei în cauză, activitățile pe care aceasta le‑a desfășurat în mod efectiv, precum și raporturile juridice și factuale dintre aceasta din urmă și consiliul de administrație al băncii. În acest cadru, aspectul dacă persoana în cauză răspunde de totalitatea activităților băncii sau doar de o ramură de activitate specifică a acesteia nu constituie decât unul dintre elementele care trebuie luate în considerare în verificarea menționată anterior.

   (a se vedea punctele 33, 37 și 38 și dispozitiv 2)