Cauza C‑47/14

Holterman Ferho Exploitatie BV și alții

împotriva

Friedrich Leopold Freiherr Spies von Büllesheim

(cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden)

„Trimitere preliminară — Cooperare judiciară în materie civilă — Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Regulamentul (CE) nr. 44/2001 — Articolul 5 punctul 1 — Competență în materie contractuală — Articolul 5 punctul 3 — Competență în materie delictuală — Articolele 18-21 — Contract individual de muncă — Contract de director de societate — Încetare a contractului — Motive — Executare defectuoasă a mandatului și comportament ilicit — Acțiune în constatare și în despăgubire — Noțiunea «contract individual de muncă»”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 10 septembrie 2015

1. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Acțiune în răspundere întemeiată pe mai multe temeiuri susceptibile să intre sub incidența mai multor norme de competență – Instanță competentă în temeiul neîndeplinirii obligațiilor care decurg din dispozițiile invocate

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 1 și 3 și art. 18-21)

2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competența în materia contractelor individuale de muncă – Acțiune în răspundere a unei societăți împotriva unei persoane care are dubla calitate de lucrător și de administrator al societății menționate – Includere – Condiții

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 1 și 3 și art. 18-21)

3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Noțiuni juridice – Interpretare autonomă

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului)

4. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Dispoziții ale acestui regulament calificate ca fiind echivalente cu cele ale Convenției de la Bruxelles – Interpretare a dispozițiilor menționate în conformitate cu jurisprudența Curții referitoare la convenție

   (Convenția din 27 septembrie 1968; Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului)

5. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Competența în materie contractuală, în sensul articolului 5 punctul 1 litera (b) – Prestare de servicii – Noțiune – Determinarea obligației caracteristice – Raportul juridic dintre un administrator al unei societăți și aceasta – Includere – Condiție

   [Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 1 lit. (b)]

6. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Noțiunea de materie contractuală – Acțiune în răspunderea unui administrator pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi revin în dreptul societăților – Includere – Determinarea locului executării obligației contractuale – Locul exercitării efective a activităților sale și al prestării principale a serviciilor sale

   [Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 1 lit. (b) a doua liniuță]

7. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Competență în materie delictuală sau cvasidelictuală – Noțiune – Acțiune în răspundere care nu ține de materia contractuală

   [Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 1 lit. (a) și pct. 3]

8. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Competență în materie delictuală sau cvasidelictuală – Noțiune – Determinarea locului faptei prejudiciabile – Locul materializării prejudiciului și locul evenimentului cauzator

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 3)

1.  În cazul în care o instanță națională, sesizată cu o acțiune care urmărește să pună în discuție răspunderea unei persoane atât în calitate de director, cât și în calitate de administrator al unei societăți, precum și în temei delictual, solicită Curții să interpreteze dispozițiile Regulamentului nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, referitoare la competența judiciară în materie de contracte individuale de muncă, în sensul secțiunii 5 din capitolul II, articolele 18-21, din Regulamentul nr. 44/2001, în materie contractuală, în sensul articolului 5 punctul 1 din acest regulament, și, respectiv, în materie delictuală și cvasidelictuală, în sensul articolului 5 punctul 3 din regulamentul menționat, simpla împrejurare că reclamantul indică în cererea introductivă mai multe temeiuri de răspundere nu este suficientă pentru a se considera că o asemenea acțiune poate intra sub incidența fiecăreia dintre dispozițiile invocate. Astfel, aceasta este situația numai în cazul în care comportamentul reproșat poate fi considerat o neîndeplinire a obligațiilor care rezultă din aceste dispoziții, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.

   (a se vedea punctele 31 și 32)

2.  Într‑o situație în care o societate cheamă în judecată o persoană care a exercitat funcțiile de director și de administrator al acestei societăți pentru a se constata fapte culpabile comise de persoana respectivă în exercitarea funcțiilor sale și pentru a obține o despăgubire pentru acestea, dispozițiile secțiunii 5 din capitolul II (articolele 18-21) din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială se opun aplicării articolului 5 punctele 1 și 3 din acest regulament, cu condiția ca persoana menționată, în calitate de director și de administrator, să fi îndeplinit o anumită perioadă, pentru societatea respectivă și sub îndrumarea acesteia, prestații în schimbul cărora primea o remunerație, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale. Astfel, problema aplicării normelor speciale de atribuire a competenței judiciare prevăzute în secțiunea menționată din Regulamentul nr. 44/2001 nu se pune decât în cazul în care se poate considera că persoana menționată a fost obligată printr‑un contract individual de muncă, în sensul articolului 18 alineatul (1) din acest regulament, față de societatea al cărei director și administrator a fost, putând fi calificată astfel drept angajat în sensul alineatului (2) al aceluiași articol.

   În ceea ce privește, mai exact, legătura de subordonare, existența unei asemenea legături trebuie apreciată în funcție de toate elementele și de toate circumstanțele ce caracterizează raporturile existente între părți.

   Revine în plus instanței naționale sarcina să examineze în ce măsură pârâtul putea, în calitate de acționar al societății reclamante, să influențeze voința organului de conducere al acestei societăți al cărei administrator era. În această ipoteză, va fi necesar să se stabilească cine era competent să îi dea instrucțiuni și să controleze punerea în aplicare a acestora. În cazul în care ar rezulta că această capacitate de influență a pârâtului asupra organului menționat nu era neglijabilă, ar trebui să se concluzioneze că nu a existat o legătură de subordonare în sensul jurisprudenței Curții cu privire la noțiunea de angajat.

   (a se vedea punctele 34 și 46-49 și dispozitiv 1)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 37)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 38)

5.  Un contract a cărui obligație caracteristică este o prestare de servicii este calificat drept prestare de servicii în sensul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Prin urmare, în cadrul dreptului societăților, în măsura în care obligația caracteristică a raportului juridic care există între administrator și societatea administrată implică o activitate determinată în schimbul unei remunerații, această activitate trebuie calificată drept prestare de servicii în sensul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 44/2001.

   (a se vedea punctele 57 și 58)

6.  Articolul 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că acțiunea formulată de o societate împotriva fostului său administrator din cauza unei pretinse neîndepliniri a obligațiilor care îi incumbă conform dreptului societăților intră sub incidența noțiunii de materie contractuală. În lipsa unei prevederi derogatorii în statutele societății sau în orice alt document, revine instanței naționale sarcina de a determina locul în care administratorul și‑a desfășurat în mod efectiv și preponderent activitățile în cadrul executării contractului, cu condiția ca prestarea serviciilor în locul respectiv să nu fie contrară voinței părților astfel cum aceasta rezultă din acordurile încheiate între ele. În acest scop, se poate avea în vedere în special timpul petrecut în respectivele locuri și importanța activității care este desfășurată acolo.

   (a se vedea punctele 63-65 și dispozitiv 2)

7.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 68 și 70)

8.  În cazul în care o societate îl cheamă în judecată pe fostul său administrator din cauza unui pretins comportament ilicit, articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că această acțiune ține de materia delictuală atunci când comportamentul reproșat nu poate fi considerat drept o neîndeplinire a obligațiilor care îi incumbă administratorului conform dreptului societăților, aspect a cărui verificare intră în sarcina instanței naționale. Revine acesteia sarcina de a identifica, pe baza împrejurărilor de fapt ale cauzei, factorul de legătură cel mai strâns cu locul evenimentului cauzator care se află la originea prejudiciului și cu locul materializării acestuia.

   Astfel, în materie delictuală sau cvasidelictuală, instanța de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă este în mod normal cea mai adecvată să se pronunțe asupra cauzei, în special din motive legate de proximitatea față de litigiu și de facilitatea administrării probelor.

   În ceea ce privește locul evenimentului cauzator, trebuie luat în considerare faptul că acest loc se poate situa acolo unde erau exercitate atribuțiile de administrator. În ceea ce privește locul materializării prejudiciului, locul respectiv este acela în care prejudiciul invocat de societate se manifestă în mod concret.

   (a se vedea punctele 73, 74, 76, 77 și 79 și dispozitiv 3)