Cauza C‑33/14 P

Mory SA, în lichidare, și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Ajutoare de stat — Acțiune în anulare — Articolul 263 TFUE — Admisibilitate — Ajutoare ilegale și incompatibile — Obligație de recuperare — Decizie a Comisiei Europene de a nu extinde obligația de recuperare la cumpărătorul beneficiarului ajutorului — Interesul de a exercita acțiunea — Acțiune în despăgubire și în recuperarea ajutoarelor la instanțele naționale — Calitate procesuală activă — Reclamant care nu este vizat individual”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 septembrie 2015

1. Procedură jurisdicțională – Cerere de redeschidere a procedurii orale – Cerere prin care se urmărește depunerea unor observații cu privire la chestiuni de drept ridicate în concluziile avocatului general – Condiții de redeschidere

   (art. 252 al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 23; Regulamentul de procedură al Curții, art. 83)

2. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Condiții de admisibilitate – Interesul de a exercita acțiunea – Calitate procesuală activă – Condiții care au caracter cumulativ – Inadmisibilitatea acțiunii în cazul în care nu este îndeplinită una dintre aceste condiții

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

3. Recurs – Motive – Control exercitat de Curte în privința calificării juridice a situației de fapt – Admisibilitate

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

4. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Temeiul unei eventuale acțiuni în despăgubire – Acțiune în despăgubire introdusă în fața unei instanțe naționale ulterior introducerii unei acțiuni în anulare – Admisibilitate – Condiții

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

5. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Temeiul oricărei acțiuni în fața instanțelor naționale – Admisibilitate – Condiție

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

6. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Noțiunea de act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE – Orice act de aplicabilitate generală cu excepția actelor legislative – Decizie a Comisiei care pune dobânditorul activelor unei întreprinderi beneficiare a unor ajutoare ilegale și incompatibile la adăpost de obligația de recuperare – Excludere

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

7. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Decizie adoptată fără deschiderea procedurii oficiale de investigare conexă și complementară unei decizii adoptate la încheierea unei proceduri oficiale de investigare – Întreprindere concurentă întreprinderii beneficiare a ajutorului – Lipsa probei unei poziții concurențiale pe piață substanțial afectate prin măsura de stat – Inadmisibilitate

   [art. 108 alin. (2) TFUE și art. 263 al patrulea paragraf TFUE]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 24-28)

2.  În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în anulare, interesul de a exercita acțiunea și calitatea procesuală activă constituie condiții de admisibilitate distincte pe care o persoană fizică sau juridică trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a formula o acțiune în anulare admisibilă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

   În primul rând, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat. Un astfel de interes presupune ca anularea acestui act să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o. Interesul unui reclamant de a exercita acțiunea trebuie să fie născut și actual și, în raport cu obiectul acțiunii, el trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să existe în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului. Interesul de a exercita acțiunea constituie astfel condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție.

   În al doilea rând, admisibilitatea unei acțiuni introduse de o persoană fizică sau juridică împotriva unui act al cărui destinatar nu este această persoană, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, este supusă condiției de a‑i fi recunoscută calitatea procesuală activă, care există în două ipoteze. Pe de o parte, o astfel de acțiune poate fi formulată cu condiția ca acest act să o privească direct și individual. Pe de altă parte, o astfel de persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct.

   Prin urmare, un reclamant nu poate susține că simpla împrejurare că o persoană fizică sau juridică este vizată direct și individual demonstrează în mod necesar interesul acesteia de a exercita acțiunea.

   (a se vedea punctele 55-59 și 62)

3.  Deși Tribunalul este, desigur, singurul competent să constate și să aprecieze faptele și, în principiu, să analizeze elementele de probă pe care le reține în susținerea acestor fapte, Curtea este competentă să își exercite controlul, având în vedere că Tribunalul a calificat natura lor juridică și a dedus din aceasta consecințe juridice. În consecință, aspectul dacă, având în vedere astfel de fapte și elemente de probă, anularea deciziei în litigiu de către instanța Uniunii este de natură să îi confere unui reclamant un beneficiu în cadrul unei acțiuni introduse în fața unei instanțe naționale, care poate dovedi interesul său de a exercita acțiunea la instanța Uniunii, este o chestiune de drept care intră sub incidența controlului pe care Curtea îl exercită în cadrul unui recurs.

   (a se vedea punctul 68)

4.  Pentru un reclamant, o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE poate prezenta un interes ca temei al unei eventuale acțiuni în răspundere, cu condiția ca aceasta din urmă să nu fie ipotetică. În această privință, atunci când un reclamant anunță introducerea unei acțiuni în despăgubire în fața unei instanțe naționale în cererea introductivă prin care sesizează Tribunalul cu o acțiune în anulare, introducerea acțiunii în despăgubire poate fi ulterioară introducerii acțiunii în anulare la Tribunal.

   În acest context, interesul de a exercita acțiunea trebuie apreciat in concreto ținând seama în special de consecințele nelegalității pretinse și de natura prejudiciului despre care se pretinde că ar fi fost suferit. Astfel, în ipoteza în care, prin adoptarea unei decizii, Comisia a obligat o întreprindere beneficiară a unor ajutoare ilegale și incompatibile să le restituie, iar ea, printr‑o decizie ulterioară, contestată în cadrul unei acțiuni în anulare, a pus întreprinderea care a preluat activele beneficiarului ajutoarelor la adăpost de această obligație de restituire, această simplă împrejurare este de natură să demonstreze că reclamantul are un interes să solicite anularea deciziei în litigiu, din moment ce acțiunea sa în despăgubire la instanța națională, în măsura în care urmărește să obțină repararea prejudiciului pe care acesta pretinde că l‑a suferit în urma acordării ajutoarelor în cauză, se bazează tocmai pe premisa că dobânditorul activelor întreprinderii ajutate trebuie, în calitate de cumpărător, să fie considerat beneficiarul lor. Astfel, întrucât anularea deciziei în litigiu poate avea drept consecință faptul că întreprinderea cumpărătoare ar trebui de acum înainte să fie considerată beneficiarul ajutoarelor, a căror acordare ar fi cauzat prejudiciul pretins de reclamant, o astfel de anulare ar fi, în sine, de natură să sporească șansele de succes ale acțiunii în despăgubire introduse la instanța națională, în măsura în care aceasta este îndreptată împotriva întreprinderii cumpărătoare și, prin urmare, să îi confere un avantaj în cadrul acestei acțiuni.

   În această privință, nu s‑ar putea impune ca reclamantul să demonstreze că, potrivit dreptului național, întreprinderea cumpărătoare ar putea efectiv să fie considerată responsabilă pentru prejudiciul invocat pentru simplul fapt al preluării activelor beneficiarului ajutoarelor ilegale și incompatibile. Instanța Uniunii nu are, astfel, obligația ca, în vederea examinării interesului de a exercita acțiunea în fața sa, să aprecieze probabilitatea temeiniciei unei acțiuni introduse la instanțele naționale în temeiul dreptului intern și, prin urmare, să se substituie acestora în vederea unei astfel de aprecieri.

   (a se vedea punctele 69, 70, 74-76 și 79)

5.  Interesul de a exercita acțiunea în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE poate să decurgă din orice acțiune în fața instanțelor naționale în cadrul căreia eventuala anulare a actului atacat în fața instanței Uniunii poate aduce un beneficiu reclamantului.

   Astfel, anularea unei decizii prin care Comisia pune la adăpost întreprinderea care a preluat activele unei întreprinderi beneficiare a unor ajutoare ilegale și incompatibile pe care aceasta din urmă este obligată să le restituie este, prin ea însăși, de natură să confere un avantaj reclamantului în cadrul acțiunii pe care au introdus‑o în fața unei instanțe naționale pentru a constrânge un stat membru să recupereze ajutoarele în cauză, din moment ce această anulare ar avea ca efect faptul că întreprinderea cumpărătoare nu ar mai fi în mod necesar scutită de obligația de restituire întemeiată pe decizia în litigiu, astfel încât anularea acesteia din urmă ar fi de natură să sporească șansele de succes ale respectivei acțiuni la instanța națională.

   În acest context, chiar și atunci când anumite considerații pot afecta interesul reclamantului de a exercita acțiunea în fața instanței naționale, această împrejurare nu are niciun fel de impact asupra interesului aceluiași reclamant de a exercita acțiunea în fața instanței Uniunii, având în vedere că, prin rezultatul său, acțiunea în anulare introdusă la aceasta poate influența soluția acțiunii la instanța națională având ca obiect recuperarea ajutoarelor în cauză.

   (a se vedea punctele 80, 81 și 83)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 92)

7.  În cadrul unei acțiuni în anulare în materie de ajutoare de stat, atunci când obiectul deciziei atacate constă în a preciza că ajutoarele nu pot fi recuperate de la cumpărătorul unei părți a activelor beneficiarului inițial al acestor ajutoare, considerate ilegale și incompatibile, pe care acesta din urmă este obligat să le restituie în temeiul unei decizii anterioare a Comisiei, decizia atacată trebuie considerată o decizie conexă și complementară deciziei anterioare menționate prin care se dispune recuperarea ajutoarelor de la beneficiarul inițial, în măsura în care îi precizează domeniul de aplicare în ceea ce privește calitatea de beneficiar al ajutoarelor în cauză și, prin urmare, în ceea ce o privește pe cea de debitor al obligației de restituire a acestora, ca urmare a intervenirii unui eveniment ulterior adoptării respectivei decizii precum achiziția de către un terț a unei părți din activele beneficiarului inițial al ajutoarelor menționate.

   Or, din moment ce decizia anterioară, prin care se dispune recuperarea ajutoarelor ilegale și incompatibile de la beneficiarul inițial, a fost adoptată de Comisie la încheierea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE, se poate considera că reclamantul este vizat individual de decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în cazul în care demonstrează, printre altele, că poziția sa pe piață a fost substanțial afectată prin acordarea ajutoarelor în cauză. În schimb, simplul fapt că el poate fi considerat parte în cauză în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE nu este suficient pentru ca acțiunea să fie admisibilă.

   În plus, în acest context, nici împrejurarea că reclamantul a introdus o acțiune la instanțele naționale în vederea, pe de o parte, a constrângerii autorităților statale să recupereze ajutoarele în cauză și, pe de altă parte, a reparării prejudiciului suferit ca urmare a acordării acestora nu ar fi suficientă, ca atare, pentru a‑l individualiza în sensul respectivei dispoziții, din moment ce, în mod potențial, orice persoană poate să introducă astfel de acțiuni.

   (a se vedea punctele 103-106 și 109)