1. 

Directiva 96/92/CE ( 2 ) privind normele comune pentru piața internă de energie electrică a stabilit principiul și bazele deschiderii concurenței în sectorul energiei electrice din statele membre. În unele dintre statele membre respective, tranziția progresivă spre acest nou regim a fost însoțită de acordarea de ajutoare publice în favoarea întreprinderilor din sectorul energiei electrice.

2. 

În acest context, Comisia a adoptat deja, încă din anul 2001, o metodologie pentru analizarea compatibilității cu piața internă a ajutoarelor de stat respective. Concret, Comisia a stabilit o metodă care trebuia să reglementeze calcularea așa‑numitelor costuri irecuperabile, și anume a costurilor – care pot fi compensate prin ajutoare publice – rezultate din nesustenabilitatea economică pe care ar presupune‑o respectarea de către întreprinderile din sector, în contextul noului model deschis concurenței, a obligațiilor anterioare ale acestora sau a garanțiilor privind furnizarea energiei electrice.

3. 

Ulterior, conform acestei metodologii, Comisia a trebuit să se pronunțe cu privire la anumite sisteme de stat de sprijin al întreprinderilor din sectorul energiei electrice. Unul dintre acestea a fost cel instituit de Republica Polonă, care face obiectul prezentei trimiteri preliminare.

4. 

În anul 2007, Republica Polonă a adoptat o lege în vederea compensării întreprinderilor producătoare de energie electrică pentru costurile irecuperabile pe care le‑ar putea înregistra ( 3 ). Concret, autoritățile poloneze au stabilit prin această lege condițiile pentru suportarea costurilor ocazionate producătorilor ca urmare a rezilierii anticipate a contractelor pe termen lung încheiate pentru cumpărarea și vânzarea energiei electrice. Prin Decizia 2009/287/CE, Comisia a emis un aviz favorabil cu privire la compatibilitatea acestor ajutoare de stat cu piața comună ( 4 ).

5. 

Dezbaterea generată privește, în esență, stabilirea aspectului dacă ajutoarele de stat autorizate de Comisie trebuie acordate în funcție de situația „inițială” a întreprinderilor din sectorul energiei electrice beneficiare (și a unităților de producție ale acestora), astfel cum prevede Legea din 2007, sau, mai degrabă, în funcție de situația existentă la momentul punerii lor în aplicare (în prezenta cauză, exercițiul financiar 2009).

6. 

Trimiterea preliminară va permite Curții, în primul rând, să își consolideze jurisprudența referitoare la competența exclusivă a Comisiei de a se pronunța cu privire la compatibilitatea ajutoarelor de stat cu piața comună. În al doilea rând, va trebui să se determine care dintre cele două interpretări susținute de părțile în litigiu (denumite „interpretare statică și interpretare dinamică”) trebuie să prevaleze în contextul aplicării Deciziei 2009/287.

7.

La 26 iulie 2001, Comisia a adoptat o comunicare privind metodologia de evaluare a ajutoarelor de stat asociate costurilor irecuperabile (denumită în continuare „Metodologia costurilor irecuperabile”).

8.

În conformitate cu punctul 2 al șaselea paragraf din Metodologia costurilor irecuperabile, scopul său „este de a indica modul în care Comisia își propune să aplice dispozițiile din tratat referitoare la ajutoarele de stat în ceea ce privește măsurile de ajutor concepute pentru a compensa costul sau garanțiile care prezintă riscul de a un putea fi îndeplinite, ca urmare a [deschiderii concurenței în sectorul european de energie electrică, prevăzută de] Directiva 96/92/CE”.

9.

Alineatul (3) al Metodologiei costurilor irecuperabile definește obligațiile sau garanțiile de funcționare care pot fi catalogate drept costuri irecuperabile, iar la punctul 3 prevede:

„În privința acestor obligații sau garanții de funcționare trebuie să existe riscul de a nu putea fi îndeplinite ca urmare a dispozițiilor Directivei 96/92/CE. Prin urmare, pentru a constitui un cost irecuperabil, o obligație sau o garanție trebuie să devină neeconomică din cauza efectelor directivei și trebuie să afecteze în mod sensibil competitivitatea întreprinderii în cauză. Această împrejurare trebuie să determine în special întreprinderea în cauză să efectueze înregistrări contabile (de exemplu provizioane), destinate să evidențieze impactul previzibil al acestor garanții sau obligații.

Mai mult, atunci când din obligațiile sau din garanțiile avute în vedere rezultă că, în lipsa unui ajutor sau a unor măsuri tranzitorii, viabilitatea întreprinderilor în cauză ar putea fi pusă în discuție, se prezumă că aceste obligații sau garanții îndeplinesc condițiile prevăzute în paragraful precedent.

Efectul obligațiilor sau al garanțiilor avute în vedere asupra competitivității sau a viabilității întreprinderii în cauză va fi evaluat la nivelul întreprinderilor consolidate. Pentru ca obligațiile sau garanțiile să poată constitui costuri irecuperabile, o legătură cauză‑efect trebuie să poată fi stabilită între intrarea în vigoare a Directivei 96/92/CE și dificultatea întâmpinată de întreprinderile în cauză în ceea ce privește îndeplinirea sau respectarea acestor obligații sau garanții. Pentru a stabili această legătură cauză‑efect, Comisia va lua în considerare în special scăderile de prețuri ale energiei electrice sau pierderile, în termeni de cote de piață, ale întreprinderilor în cauză. Obligațiile sau garanțiile care nu ar fi putut să fie îndeplinite, indiferent de intrarea în vigoare a directivei, nu constituie costuri irecuperabile.”

10.

Alineatul (4) al Metodologiei costurilor irecuperabile privește calcularea ajutoarelor de stat eligibile, iar la punctul 4.2 se prevede:

„Dispozitivul de plată a ajutorului trebuie să permită luarea în considerare a evoluției efective viitoare a concurenței. Această evoluție va putea fi evaluată în special prin intermediul unor factori cuantificabili (prețuri, cote de piață sau alți factori relevanți menționați de statul membru). Întrucât evoluția condițiilor concurenței influențează direct cuantumul costurilor irecuperabile eligibile, cuantumul ajutorului plătit va fi în mod obligatoriu condiționat de dezvoltarea unei concurențe reale, iar calculul ajutoarelor plătite în timp va trebui să țină seama de evoluția factorilor relevanți pentru a măsura gradul de concurență atins.”

11.

Conform punctului 4.5 al alineatului (4) al Metodologiei costurilor irecuperabile:

„Cuantumul maxim al ajutoarelor care pot fi plătite în favoarea unei întreprinderi în vederea compensării costurilor irecuperabile trebuie precizat în avans. Acesta trebuie să aibă în vedere posibila creștere a productivității întreprinderii.

În mod similar, trebuie să se specifice cu claritate, în avans, modalitățile exacte de calculare și de finanțare a ajutoarelor destinate compensării costurilor irecuperabile, precum și durata maximă în care pot fi plătite ajutoarele. Notificarea acestor ajutoare trebuie să prezinte în detaliu modul în care, la calcularea costurilor irecuperabile, vor fi incluse modificările diferiților factori economici menționați la punctul 4.2.”

12.

Articolul 1 din Decizia 2009/287 prevede:

„(1)   Contractele de cumpărare a energiei electrice încheiate între Polskie Sieci Elektroenergetyczne S.A. [operatorul polonez de stat al rețelei de electricitate] și societățile menționate în anexa nr. 1 la Legea privind regulile referitoare la acoperirea costurilor suportate de producători în legătură cu rezilierea înainte de termen a contractelor de cumpărare a energiei electrice […] constituie, de la data aderării Poloniei la Uniunea Europeană, ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE.

(2)   Ajutorul de stat menționat la alineatul (1) constituie ajutor de stat acordat în mod ilegal și este incompatibil cu piața comună.”

13.

Conform articolului 4 din aceeași decizie:

„(1)   Compensațiile prevăzute în [LCC] constituie ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE, acordat în favoarea producătorilor menționați în anexa nr. 2 la [LCC].

(2)   Ajutorul de stat menționat la alineatul (1) este compatibil cu piața comună în temeiul Metodologiei costurilor irecuperabile.

(3)   Cuantumul maxim al compensațiilor prevăzute în [LCC] este obținut după deducerea veniturilor generate de active, în cadrul contractelor de cumpărare pe termen lung, și care sunt disponibile pentru acoperirea costurilor de investiții.”

14.

Conform articolului 2 punctul 7 din LCC, „producător” înseamnă „întreprindere de producție care desfășoară o activitate economică în sectorul producției de energie electrică și este parte la un contract pe termen lung [de cumpărare a energiei electrice], cu excepția Polskie Sieci Elektroenergetycznych S.A., cu sediul în Varșovia”.

15.

Conform articolului 2 punctul 12 din LCC, „costuri irecuperabile” înseamnă „cheltuieli ale producătorului care nu sunt acoperite de venituri rezultate din vânzarea energiei electrice produse, din rezerve de energie și din serviciile prestate în sistem pe piața concurențială după rezilierea anticipată a unui contract pe termen lung [de cumpărare a energiei electrice], constând în cheltuieli pe care acest producător le‑a efectuat până la 1 mai 2004 în patrimoniul afectat producției energiei electrice”.

16.

Conform articolului 32 alineatul 1 din LCC, „[î]n cazul în care producătorul care a încheiat un acord de reziliere face parte dintr‑un grup, la calcularea costurilor irecuperabile se iau în considerare parametrii marcați cu simbolurile „N”, „SD”, „R” și „P”, menționați la articolul 27 alineatul 1 în privința fiecărui producător și a fiecărei întreprinderi care face parte din grup și care desfășoară o activitate economică în sectorul producției de energie electrică pe teritoriul Poloniei într‑o unitate de producție, menționată în anexa 7 la [LCC]”.

17.

Anexa 1 la LCC conține o listă a producătorilor care au încheiat contracte pe termen lung de cumpărare a energiei electrice și a unităților de producție vizate.

18.

În anexa 2 la LCC se stabilesc valorile maxime ale compensației pentru costurile irecuperabile aferente mai multor producători care beneficiază de ajutoare de stat, la 1 ianuarie 2007.

19.

Anexa 7 la LCC conține o listă a unităților de producție avute în vedere pentru calcularea costurilor irecuperabile ale producătorilor, în care se ține seama de ajustările respectivelor costuri.

20.

După cum rezultă din decizia de trimitere și din observațiile părților, societatea PGE Górnictwo i Energetyka Konwencjonalna S.A. (denumită în continuare „PGE”) este un producător de energie electrică, succesoare a societății PGE Zespól Elektrowni Dolna Odra, care, în această calitate, s‑a subrogat în poziția juridică a acesteia din urmă.

21.

La rândul său, anterior anului 2007, societatea PGE Zespół Elektrowni Dolna Odra a încheiat cu Polskie Sieci Elektroenergetyczne S.A anumite contracte pe termen lung de cumpărare a energiei electrice, angajându‑se să efectueze, în contrapartidă, anumite investiții.

22.

În temeiul respectivelor contracte, societatea PGE Zespół Elektrowni Dolna Odra (ulterior, PGE Górnictwo i Energetyka Konwencjonalna S.A.) se obliga să creeze noi capacități de producție, să își modernizeze echipamentele și să furnizeze către Polskie Sieci Elektroenergetyczne S.A. o cantitate minimă fixă de energie electrică. La rândul său, această din urmă societate (operatorul public de sistem) se obliga să cumpere cel puțin cantitatea minimă de energie electrică convenită la un preț bazat pe principiul suportării costurilor de către clienți.

23.

În anul 2007, când era în vigoare Directiva 96/92, ca urmare a aderării Republicii Polonia la Uniunea Europeană, a fost adoptată LCC, care prevede un drept de compensare pentru costurile irecuperabile. La momentul adoptării acestei legi, PGE făcea parte dintr‑un grup de societăți în care se afla, printre alți producători de energie electrică, societatea PGE Elektrownia Bełchatów S.A. (denumită anterior Elektrownia Belchatów S.A.) (în continuare „ELB”).

24.

Cu toate acestea, PGE și ELB nu făceau parte din același grup de întreprinderi la momentul la care PGE a încheiat contractele pe termen lung de cumpărare a energiei electrice. După cum am menționat, ambele societăți făceau parte din același grup de întreprinderi atât la data adoptării LCC (29 iunie 2007), cât și la data adoptării Deciziei 2009/287 (25 septembrie 2009).

25.

PGE și ELB nu figurează ca societăți aparținând aceluiași grup de întreprinderi nici în anexele la LCC și nici în cele la Decizia 2009/287.

26.

În lista (anexa 7 la LCC) cu unitățile de producție de energie electrică avute în vedere pentru atribuirea costurilor irecuperabile, printre centralele aferente PGE nu sunt incluse și cele ale ELB. La rândul său, aceasta din urmă figurează ca aparținând societății holding BOT Górnictwo i Energetyka S.A.

27.

Mecanismul de compensare reglementat de LCC prevede plata către producător a unui avans care nu trebuie să depășească suma indicată în LCC, precum și a unei regularizări anuale stabilite de președintele Urzędu Regulacji Energetyki (autoritatea de reglementare în domeniul energiei) (denumită în continuare „URE”) pe baza rezultatului financiar real.

28.

În anexa 1 la LCC, PGE figurează ca producător, în sensul articolului 2 punctul 7 din aceeași lege. Conform anexei 2 la LCC, valoarea maximă a compensației pentru costurile irecuperabile, aferentă acestei societăți, este de 633496000 PLN.

29.

Prin decizia din 30 iulie 2010, președintele URE a fixat cuantumul compensației anuale aferente PGE pentru anul 2009 la 24077793 PLN, ținând seama de rezultatul financiar al ELB, deoarece a apreciat că, în anul 2009, această societate făcea parte din același grup de întreprinderi precum PGE.

30.

PGE a atacat decizia președintelui URE în fața Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia, Polonia), susținând că articolul 32 alineatul 1 din LCC se aplică exclusiv întreprinderilor care, conform anexei 7 la LCC, fac parte din același grup și că din această anexă reiese că PGE nu făcea parte din același grup ca ELB.

31.

Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia, Polonia) a admis acțiunea PGE prin hotărârea din 4 iunie 2010 și a fixat cuantumul compensării anuale a costurilor irecuperabile aferente anului 2009 la 116985205 PLN.

32.

Prin hotărârea din 17 ianuarie 2013, Sąd Apelacyjny w Warszawie (Curtea de Apel din Varșovia, Polonia) a respins apelul formulat de președintele URE. Curtea de Apel a considerat că, pentru a lua în considerare rezultatul financiar al unei alte întreprinderi (și anume ELB), aceasta ar trebui să facă parte din același grup ca PGE, conform anexei 7 la LCC, situație care nu se regăsea în prezenta cauză.

33.

Președintele URE a declarat recurs în casație în fața Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, în temeiul presupusei încălcări a articolului 2 alineatul 1 și a articolului 32 din LCC. Acesta a susținut că LCC trebuie interpretată în conformitate cu Metodologia costurilor irecuperabile și că din cuprinsul punctelor 3.3 și 4.2 din metodologia respectivă rezultă că costurile irecuperabile trebuie calculate luând în considerare apartenența efectivă la un grup a producătorilor de energie, menționați în LCC, în fiecare an în care sunt compensate aceste costuri.

34.

În acest context, Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) a formulat prezenta cerere de decizie preliminară.

35.

Cererea de decizie preliminară înregistrată la Curte la 11 decembrie 2014 are următorul conținut:

36.

Au intervenit în procedură și au prezentat observații scrise PGE, președintele URE, guvernul polonez și Comisia.

37.

În cadrul ședinței publice desfășurate la 27 ianuarie 2016 s‑au prezentat PGE, guvernul polonez și Comisia.

38.

PGE susține că, în cazul în care Comisia a analizat compatibilitatea unui ajutor public cu piața comună, instanța națională nu are competența să verifice dacă acest ajutor respectă principiile Metodologiei costurilor irecuperabile. În caz contrar, s‑ar aduce atingere competenței exclusive a Comisiei în temeiul articolului 108 TFUE și, în prezenta cauză, instanța națională ar putea ignora de facto Decizia 2009/287, posibilitate care este interzisă în mod expres de punctele 16, 17 și 20 din Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale ( 6 ). Sub rezerva faptului că, în cazul existenței unor îndoieli cu privire la interpretarea Deciziei 2009/287, instanța națională poate utiliza Metodologia costurilor irecuperabile ca instrument de interpretare în vederea soluționării acestora, aceasta nu are posibilitatea să contrazică decizia respectivă prin hotărârile pronunțate.

39.

Președintele URE susține că instanțele naționale trebuie să interpreteze normele naționale astfel încât să asigure eficacitatea deplină a dreptului Uniunii în materia ajutoarelor publice. Prin urmare, în opinia sa, în cadrul unui litigiu care are ca obiect acordarea ajutorului public în discuție, instanța națională trebuie să interpreteze dreptul național ținând seama de articolul 4 din Decizia 2009/287 și de punctele 3.3 și 4.2 din Metodologia costurilor irecuperabile.

40.

Guvernul polonez, pornind de la competența exclusivă a Comisiei de a se pronunța cu privire la compatibilitatea unui ajutor cu piața comună, recunoaște de asemenea posibilitatea apariției, ulterior adoptării deciziei Comisiei, a unor circumstanțe care să îngreuneze punerea sa în aplicare, situație în care s‑ar impune elaborarea unor măsuri comune de către Comisie și autoritățile naționale. Din acest motiv, guvernul polonez consideră că, într‑o situație precum cea din speță, instanța națională ar avea competența și chiar obligația să verifice dacă dispozițiile naționale prin care se stabilește ajutorul autorizat respectă principiile Metodologiei costurilor irecuperabile. Astfel, s‑ar asigura aplicarea corectă a Deciziei 2009/287 și, în ultimă instanță, protecția condițiilor de concurență pe piața comună.

41.

La rândul său, Comisia adoptă, în esență, aceeași poziție ca PGE. Aceasta adaugă că, odată ce a evaluat – prin Decizia 2009/287 – sistemul polonez privind costurile irecuperabile (și anume Legea din 2007) pe baza punctelor 3 și 4 din Metodologia costurilor irecuperabile și a constatat că acest sistem este compatibil cu piața internă, instanța națională nu are competența să verifice conformitatea LCC cu Metodologia costurilor irecuperabile la momentul plății efective a compensațiilor.

42.

PGE consideră că, în vederea ajustării anuale a compensației, trebuie să se aprecieze situația existentă la momentul la care Comisia a examinat schema de ajutoare prevăzută de LCC. În opinia PGE, cu ocazia examinării acesteia, Comisia a analizat și a aprobat regimul costurilor irecuperabile prevăzut de LCC, inclusiv diversele dispoziții din această lege. Având în vedere că Comisia a autorizat metoda de calculare a compensației pentru întreprinderile consolidate, în sensul anexei 7 la LCC, s‑ar impune efectuarea unei trimiteri exprese și exclusive la dispozițiile LCC pentru a stabili apartenența fiecărui producător la un anumit grup de întreprinderi.

43.

Președintele URE, guvernul Poloniei și Comisia susțin o „interpretare dinamică” în ceea ce privește apartenența unui producător la un grup de întreprinderi, în vederea calculării anuale a compensației pentru costurile irecuperabile. În opinia lor, punctele 3.3 și 4.2 din Metodologia costurilor irecuperabile se referă la evoluția efectivă a concurenței în viitor și, prin urmare, la condițiile reale de piață existente la momentul plății ajutorului public. Plecând de la această premisă, părțile menționate deduc prevalența componenței reale a grupurilor de întreprinderi în cursul anului pentru care se efectuează ajustările. În caz contrar, potrivit Comisiei, dacă s‑ar adopta „interpretarea statică” susținută de PGE, orice modificare în structura grupurilor de întreprinderi ar trebui să fie considerată ca fiind în afara domeniului de aplicare al Deciziei 2009/287, astfel încât plata compensațiilor în acest nou context ar necesita o notificare prealabilă în temeiul articolului 108 TFUE.

44.

Prima întrebare preliminară privește aspectul dacă articolul 107 TFUE și articolul 4 alineatul (3) TUE coroborate cu Decizia 2009/287 și cu Metodologia costurilor irecuperabile trebuie interpretate în sensul că, odată ce Comisia a constatat compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună, instanțele naționale au posibilitatea să verifice, la momentul punerii în aplicare a acestuia, dacă ajutorul respectiv este conform cu Metodologia costurilor irecuperabile.

45.

Astfel cum a fost formulată de către instanța de trimitere, întrebarea este atât de abstractă, încât nu poate primi decât un răspuns negativ.

46.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, aprecierea compatibilității cu piața comună a ajutoarelor de stat intră în competența exclusivă a Comisiei ( 7 ). Instanțele naționale nu sunt complet străine de sistemul de control al ajutoarelor de stat, însă rolul lor se reduce la asigurarea eficienței controlului preventiv al proiectelor de ajutoare publice. În acest context, Comisia și instanțele naționale au roluri „complementare, însă distincte” ( 8 ), astfel încât, în timp ce „aprecierea compatibilității unor măsuri de ajutor cu piața comună este de competența exclusivă a Comisiei, care acționează sub controlul instanțelor Uniunii, instanțele naționale asigură, până la adoptarea deciziei finale a Comisiei, protecția drepturilor justițiabililor în raport cu o încălcare eventuală de către autoritățile de stat a interdicției prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE” ( 9 ).

47.

Prin urmare, instanțele naționale nu sunt competente să se pronunțe asupra compatibilității unui ajutor de stat cu piața comună și nici să analizeze validitatea deciziilor adoptate în acest sens de către Comisie ( 10 ).

48.

În realitate, instanța de trimitere nu pune în discuție această jurisprudență, deoarece îndoiala sa nu se referă la posibilitatea de a analiza validitatea Deciziei 2009/287 ca atare. Aceasta nu dorește să afle nici dacă are posibilitatea să reconsidere conținutul deciziei respective și să se pronunțe asupra compatibilității ajutoarelor de stat cu piața comună. Instanța de trimitere dorește să afle, într‑un mod mai subtil, dacă, la momentul interpretării și al aplicării ad casum a reglementării naționale (LCC) cu privire la programul de sprijin care a făcut obiectul Deciziei 2009/287, aceasta are posibilitatea „să adapteze cuantumul efectiv al ajutoarelor de stat acordate producătorilor de energie electrică în conformitate cu LCC […] pe baza premiselor pe care se întemeiază decizia Comisiei” ( 11 ).

49.

Potrivit instanței de trimitere, aceasta dorește să afle dacă legislația națională „trebuie interpretată în sensul că mecanismul de ajutor prevăzut de LCC, a cărui compatibilitate cu piața comună a fost examinată chiar înainte de aplicarea sa în practică, se conformează a priori Metodologiei costurilor irecuperabile și, prin urmare, această compatibilitate nu mai trebuie analizată sau dacă, dimpotrivă, ajutoarele de stat acordate în conformitate cu LCC trebuie analizate de autoritățile naționale și de instanțele naționale de fiecare dată, în lumina compatibilității metodologiei respective cu modul în care este aplicată LCC” ( 12 ).

50.

Prin urmare, ar fi vorba despre aplicarea LCC pe baza unui „model de interpretare” ( 13 ) care ar avea ca „temei” Decizia 2009/287 „coroborată cu Metodologia costurilor irecuperabile” ( 14 ). Aceasta ar avea drept consecință faptul că aplicarea respectivului „model” ar putea conduce – la momentul aplicării sale – la necesitatea constatării incompatibilității cu piața comună a unui ajutor care nu ar fi trebuit totuși să fie contestat în vreun fel de către Comisie, atunci când aceasta a examinat „în general mecanismele programului statal de sprijin prevăzut de [LCC]” ( 15 ).

51.

În opinia noastră, această abordare este inacceptabilă.

52.

Schema de ajutoare prevăzută de LCC a fost autorizată definitiv în temeiul Deciziei 2009/287, iar prin intermediul articolului 4 din acesta, Comisia, aplicând Metodologia costurilor irecuperabile, a constatat compatibilitatea cu piața comună a compensațiilor pentru costurile respective. Această decizie nu poate reprezenta doar „temeiul” pe baza căruia se elaborează un mod de interpretare ad‑hoc care, în realitate, ar constitui chiar Metodologia costurilor irecuperabile, aplicată în mod direct de instanțele naționale pentru a obține rezultate diferite. O asemenea operațiune ar presupune asumarea de către acestea din urmă a unei competențe exclusive a Comisiei.

53.

Cu toate acestea, având în vedere că Comisia s‑a pronunțat asupra schemei singulare de ajutoare prevăzute de LCC, este posibil ca, în practica ulterioară, să intervină circumstanțe inopinate ale căror efecte, dacă ar fi fost cunoscute sau prevăzute de către Comisie, ar fi determinat‑o să adopte o altă decizie. Aceasta este preocuparea care pare să stea la baza întrebărilor adresate de instanța de trimitere, prin care se urmărește respectarea dreptului Uniunii în raport cu ajutoarele de stat.

54.

Este vorba despre o preocupare legitimă care, cu toate acestea, nu poate fi soluționată atribuind autorităților naționale competențele exclusive ale Comisiei. Dimpotrivă, soluția trebuie identificată prin delimitarea funcțiilor „complementare, însă distincte”, care, în această materie, revin Comisiei și statelor membre, în condițiile prezentate anterior.

55.

În realitate, răspunsul la prima întrebare preliminară nu ar fi prea util dacă se face abstracție de el în cadrul examinării celei de a doua întrebări adresate de instanța de trimitere, privind posibila influență a modificării situației de fapt pe care s‑a bazat Comisia atunci când a adoptat Decizia 2009/287.

56.

În orice caz, având în vedere modul generic și abstract în care a fost formulată întrebarea, aceasta nu poate primi decât un răspuns negativ. Atunci când Comisia declară că un ajutor de stat, astfel cum este prevăzut de o anumită lege națională, este compatibil cu piața comună, instanța națională nu este competentă să verifice dacă legea care stabilește respectivul ajutor de stat este conformă cu indicațiile cuprinse în Metodologia costurilor irecuperabile.

57.

Instanța de trimitere urmărește să afle dacă, în vederea calculării anuale (cu alte cuvinte, pentru stabilirea valorii aferente fiecărui an în care se efectuează ajustarea) a compensațiilor pentru costurile irecuperabile datorate unei întreprinderi producătoare de energie electrică, factorul principal trebuie să fie: a) apartenența producătorului la un grup de întreprinderi, conform situației menționate în anexele la LCC sau b) apartenența efectivă la un alt grup de producători decât cel care figurează în anexele respective sau la același grup, dar care este format din alte întreprinderi.

58.

Răspunsul are efecte imediate asupra prezentei cauze. În cazul acceptării celei de a doua abordări (favorabilă unei „interpretări dinamice” a integrării în grupurile de întreprinderi), pentru calcularea compensațiilor ar fi relevante rezultatele financiare ale grupului în anul aferent compensației. Aceasta este teza susținută de autoritatea poloneză de reglementare în domeniul energiei în litigiul a quo, după ce a dispus, în conformitate cu această teză, reducerea sumei datorate PGE. Teza contrară este cea susținută de PGE și reținută de prima instanță și de instanța de apel, care au în vedere doar situația menționată în anexa 7 la LCC.

59.

Prin urmare, cea de a doua întrebare preliminară este formulată în termeni diferiți în raport cu caracterul abstract al primei întrebări. În definitiv, incertitudinea se referă la aspectul dacă pentru calcularea ajustării anuale a compensațiilor pentru costurile irecuperabile aferente PGE pentru anul 2009 trebuie să se țină seama exclusiv de unitățile de producție și de întreprinderile din sectorul energiei electrice, astfel cum sunt redate în anexa 7 la LCC, sau de cele care, în același an 2009, făceau parte dintr‑un grup de întreprinderi în care era inclusă și PGE, chiar dacă este vorba despre unități care figurează în anexa 7 ca aparținând unui grup în care PGE nu se regăsește.

60.

Cu toate acestea, ne temem că răspunsul la cea de a doua întrebare preliminară nu va soluționa problema centrală din litigiul a quo, care, în realitate, vizează mai degrabă interpretarea și aplicarea LCC decât dreptul Uniunii. Astfel cum susține PGE prin observațiile sale (punctele 30 și 54), nici Decizia 2009/287 și nici Metodologia costurilor irecuperabile nu sunt suficiente pentru a clarifica îndoielile ridicate, a căror soluționare depinde în special de aplicarea articolelor 2 și 32 din LCC coroborate cu anexa 7 la aceasta. Aceste dispoziții vor permite să se stabilească dacă rezultatul financiar al ELB în anul 2009 poate conduce la ajustarea în jos a compensațiilor datorate PGE, în pofida faptului că, potrivit anexei 7 la LCC, la acordarea ajutoarelor prevăzute nu se ținea seama de această circumstanță.

61.

Din perspectiva dreptului Uniunii, Decizia 2009/287 constituie o simplă „constatare a compatibilității” ajutoarelor de stat cu piața internă, fiind transmisă autorităților poloneze în vederea acordării – dacă considerau oportun – resurselor de stat către întreprinderile din sectorul energiei electrice, în cuantum maxim de x milioane PLN, în perioade anuale succesive. Dacă în aceste perioade sau exerciții financiare anuale autoritățile respective optează pentru interpretarea LCC în termeni care reduc – și nu majorează niciodată – cuantumul „costului” autorizat, comportamentul lor nu poate da naștere unor obiecții bazate tocmai pe Decizia 2009/287. După cum am arătat, această decizie nici nu „impune” și nici nu obligă la acordarea ajutorului public, ci se limitează la constatarea compatibilității sale cu piața internă.

62.

Sub această rezervă, asupra căreia vom insista în cele ce urmează, anticipăm că, dintre cele două teze aduse în discuție, suntem în favoarea – în termeni generali și de principiu – celei de a doua, și anume a „interpretării dinamice”, în funcție de schimbarea care s‑a produs în privința circumstanțelor. Decizia 2009/287 facilitează ajustarea anuală a compensației pentru costurile irecuperabile în funcție de situația reală de pe piață la momentul acordării sale, ceea ce implică examinarea evoluției concurenței și chiar a pieței. Componența grupurilor de întreprinderi pe parcursul anului la care se referă ajustarea poate indica, din această perspectivă, un avans sau un regres al condițiilor reale de concurență de pe piața de energie electrică, iar acest factor de ajustare nu este exclus de decizie.

63.

Dispozițiile din cuprinsul punctelor 3.3 și 4.2 din Metodologia costurilor irecuperabile confirmă că trebuie să se țină seama de anumite circumstanțe variabile. Conform punctului 3.3, „[p]entru a stabili această legătură cauză‑efect, Comisia va lua în considerare în special scăderile de prețuri ale energiei electrice sau pierderile, în termeni de cote de piață, ale întreprinderilor în cauză”, iar conform punctului 4.2, „[d]ispozitivul de plată a ajutorului trebuie să permită luarea în considerare a evoluției efective viitoare a concurenței”. Această evoluție „va putea fi evaluată în special prin intermediul unor factori cuantificabili (prețuri, cote de piață, alți factori relevanți menționați de statul membru)”. În sfârșit, conform aceluiași punct, „cuantumul ajutorului plătit va fi în mod obligatoriu condiționat de dezvoltarea unei concurențe reale, iar calculul ajutoarelor plătite în timp va trebui să țină seama de evoluția factorilor relevanți pentru a măsura gradul de concurență atins”.

64.

Totuși, trebuie să se prezume că toate aceste elemente de analiză au fost examinate prospectiv de Comisie în vederea adoptării Deciziei 2009/287 și a autorizării regimului de compensare stabilit de LCC. Comisia însăși era conștientă că, odată cu examinarea compatibilității cu piața internă a ajutoarelor de stat pentru costurile irecuperabile, se pronunța asupra unui regim de compensare – cel stabilit de LCC – care urma să se aplice pe o perioadă îndelungată și care, prin urmare, făcea obiectul unor variabile contextuale. Informațiile utilizate la momentul adoptării LCC (care includeau printre altele informații privind proprietarii unităților de producție și încadrarea întreprinderilor în grupuri de societăți) nu aveau caracter imuabil.

65.

În special și în sensul prezentei cauze, Comisia nu putea, în mod logic, să ignore posibilitatea unor modificări ulterioare ale componenței grupurilor consolidate și, odată cu ele, a schimbării condițiilor de piață, care puteau afecta calculul ajustării prevăzute de LCC. Cu toate că în considerentul (352) al Deciziei 2009/287 se arată că „Comisia ia în considerare faptul că influența costurilor irecuperabile se evaluează la nivelul grupurilor consolidate”, posibilitatea unor modificări în componența acestor grupuri nu putea fi eliminată.

66.

Prin urmare, poziția Comisiei cu privire la LCC, adoptată luând ca referință pentru calcularea costurilor irecuperabile informațiile relevante care figurează în anexa 7 la această lege, nu previne posibilul efect al modificărilor ulterioare asupra ajustării anuale, în cazul în care acestea afectează factorii prevăzuți atât în Metodologia costurilor irecuperabile, cât și în însăși Decizia 2009/287.

67.

Situația concurenței din sectorul energiei electrice era unul dintre acești factori. Tocmai din acest motiv, punctul 4.3 din Metodologia costurilor irecuperabile prevedea că „statul membru se obligă să prezinte Comisiei un raport anual asupra evoluției situației concurenței de pe piața de energie electrică, indicând, în special, modificările constatate cu privire la factorii cuantificabili relevanți” ( 16 ). Conform considerentului (369) al Deciziei 2009/287, „[î]n conformitate cu punctul 4.3 al Metodologiei costurilor irecuperabile, autoritățile poloneze s‑au obligat să prezinte Comisiei un raport anual cu privire la punerea în aplicare a [LCC]”.

68.

În opinia noastră, aceasta este metoda ideală pentru adaptarea regimului de compensare a costurilor irecuperabile, prevăzut de dreptul național, la circumstanțele reale de pe piața de energie electrică la momentul efectuării ajustărilor succesive ale acestor ajutoare.

69.

Eventualele modificări ale listei în ceea ce privește unitățile de producție asociate întreprinderilor corespunzătoare (și, în consecință, grupurilor de întreprinderi din care fac parte), menționate în anexele la LCC, constituiau unul dintre „factorii cuantificabili” indicați la punctul 4.2 din Metodologia costurilor irecuperabile drept factori relevanți pentru examinarea „evoluției efective viitoare a condițiilor de concurență”. Prin urmare, aceste modificări reprezentau o informație importantă pentru determinarea cuantumului ajutoarelor, pentru calcularea cărora trebuia să se aprecieze „evoluția în timp […] a factorilor relevanți pentru a măsura gradul de concurență atins”.

70.

În opinia noastră, având în vedere că Decizia 2009/287 utilizează Metodologia costurilor irecuperabile, aceasta pune la dispoziție un mecanism pentru adaptarea în timp a ajutoarelor publice la evoluția factorilor care determină ajustarea anuală. Optând pentru o „interpretare dinamică” privind componența grupurilor de întreprinderi și schimbarea proprietarilor unităților de producție, Decizia 2009/287 a instituit, în acest scop, filiera de comunicare de către statele membre către Comisie a modificărilor pe care le pot suferi grupurile consolidate menționate în anexele la LCC.

71.

Având în vedere că autoritățile poloneze nu au informat Comisia cu privire la schimbările care au survenit în legătură cu unitățile menționate în anexa 7 la LCC, acestea ar trebui să se raporteze la conținutul anexei respective, în forma în care a fost aprobată de către Comisie prin Decizia 2009/287. Aceste autorități nu pot să aplice în mod independent Metodologia costurilor irecuperabile la momentul ajustării anuale a compensației dacă aduc astfel atingere Deciziei 2009/287.

72.

În cadrul ședinței publice s‑a reținut că autoritățile poloneze au transmis, la acel moment, raportul anual la care face referire punctul 4.3 din Metodologia costurilor irecuperabile, în care figurau modificările structurii pieței de energie electrică. Comisia, astfel cum a arătat reprezentantul său în cadrul acestei ședințe, a luat act de modificările respective și a apreciat că, întrucât autoritățile naționale au respectat cuantumul maxim stabilit în ceea ce privește plata ajutoarelor, nu se impunea adoptarea vreunei măsuri suplimentare, deoarece „interpretarea dinamică” a Deciziei 2009/287 permitea, prin ea însăși, ajustarea calculului compensației.

73.

Ulterior confirmării de către autoritățile poloneze a noii componențe a grupurilor de întreprinderi și a efectelor acesteia asupra distribuției centralelor sau a unităților de producție menționate în anexele la LCC, Comisia s‑ar putea pronunța cu privire la impactul acesteia asupra calculării cuantumului anual și, în definitiv, în exercitarea competențelor sale exclusive, aceasta ar putea adapta dispozițiile din Decizia 2009/287 la noua situație de pe piață. Plata compensațiilor, ca urmare a modificării circumstanțelor menționate în LCC, nu necesită neapărat redeschiderea procedurii de control prealabil prevăzute la articolul 108 TFUE. Mai exact, ar fi vorba despre utilizarea procedurii de ajustare prevăzute chiar de Decizia 2009/287, prin intermediul raportului anual la care face trimitere considerentul (369) al acesteia, situație care s‑a regăsit, de altfel, în prezenta cauză.

74.

În opinia noastră, răspunsul pe care îl propunem pentru cea de a doua întrebare preliminară este formulat în acord cu logica sistemului privind procedura de autorizare a acestor ajutoare de stat și respectă, în același timp, competența exclusivă a Comisiei, pe de o parte, și garantarea în cea mai mare măsură a eficacității sistemului însuși, pe de altă parte, deoarece asigură adaptarea metodei de calculare a ajutoarelor la circumstanțele din momentul la care sunt acordate.

75.

Nu trebuie să existe nicio îndoială că propunerea noastră vizează exclusiv dimensiunea comunitară a schemei de ajutoare prevăzute de LCC. Curții nu îi revine sarcina de a interpreta sistemul normativ reglementat de legislația poloneză pentru soluționarea problemelor cauzate ca urmare a tranziției la concurență pe piața națională a energiei electrice. Sub rezerva sau în limitele respectării valorii maxime a ajutoarelor publice declarate compatibile prin Decizia 2009/287 și pentru a nu denatura conținutul acesteia, autoritățile și instanțele poloneze pot interpreta propriile norme naționale privind ajutoarele pentru costurile irecuperabile astfel cum consideră oportun. Mai exact, nu există niciun impediment ca interpretarea LCC de către acestea, fie în temeiul conținutului anexelor, fie pe baza evoluției condițiilor de pe piața energiei electrice, să aibă ca rezultat stabilirea unor valori mai mari sau mai mici ale compensațiilor anuale pentru costurile irecuperabile, cu condiția ca acestea să nu depășească limita menționată.

76.

Prin aceasta, dorim să arătăm că Decizia 2009/287 are ca unic obiect autorizarea ajutoarelor prevăzute de autoritățile naționale, odată ce Comisia a constatat compatibilitatea acestora cu piața internă. Din perspectiva articolului 107 TFUE, din această circumstanță nu rezultă un drept subiectiv de percepere a ajutoarelor în favoarea eventualilor beneficiari. Trebuie să se stabilească prin legile naționale, astfel cum sunt interpretate de către instanțele competente, dacă acest drept subiectiv există și care este întinderea sa.

77.

În sfârșit, autoritățile poloneze, chiar dacă au autorizația Comisiei pentru acordarea ajutoarelor în litigiu, ar putea, ulterior, din motive strict interne și întemeiate pe dreptul lor național, să le reducă sau chiar să le elimine, sub rezerva restricțiilor impuse de propriile norme constituționale. În mod analog, nici o decizie a instanțelor naționale, adoptată cu ocazia interpretării legislației naționale și care reduce sumele din fonduri publice a căror plată către întreprinderile din sectorul energiei electrice a fost declarată compatibilă cu piața internă (în prezenta cauză, reduce compensațiile anuale prevăzute de Decizia 2009/287), nu ar putea fi atacată în temeiul articolului 107 TFUE.

78.

Prin urmare, propunem să se răspundă la a doua întrebare preliminară în două moduri: a) articolul 107 TFUE coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE, cu articolul 4 alineatele (1) și (2) din Decizia 2009/287 și cu punctele 3.3 și 4.2 din Metodologia costurilor irecuperabile nu împiedică efectuarea ajustării anuale a costurilor irecuperabile pe baza situației grupurilor de întreprinderi, astfel cum figurează în legislația națională care reglementează schema de ajutoare de stat autorizată de Comisie, și b) revine instanței naționale sarcina de a interpreta dreptul național pentru a determina, în temeiul acestuia, consecințele modificării componenței grupurilor de întreprinderi din sectorul energiei electrice care beneficiază de ajutoare de stat, cu condiția ca stabilirea cuantumului acestor ajutoare ulterior ajustării cauzate de noile circumstanțe să nu depășească limita maximă prevăzută în Decizia 2009/287 și să nu denatureze conținutul acesteia din urmă.

79.

În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate după cum urmează: