1. 

În prezenta cauză, Curtea este chemată să se pronunțe cu privire la condițiile cărora statele membre le pot subordona intrarea și șederea pe teritoriul lor a familiei resortisantului unei țări terțe. Potrivit articolului 7 din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei ( 2 ), care reglementează intrarea și șederea membrilor familiei resortisanților din țări terțe, statele membre au posibilitatea de a impune ca susținătorul reîntregirii să dispună de o locuință, de o asigurare de sănătate și de resurse stabile, constante și suficiente pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei și să se conformeze măsurilor de integrare.

2. 

Instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la condiția resurselor, mai precis cu privire la aspectul dacă susținătorul reîntregirii îndeplinește această condiție atunci când dispune de resurse suficiente pentru a‑și întreține familia la data la care depune cererea de reîntregire a familiei la autoritățile competente din statul membru în cauză, sau dacă acest stat membru îi poate pretinde să dispună de astfel de resurse ulterior acestei date, așa încât să se asigure că va fi în măsură, după intrarea familiei sale pe teritoriul respectiv, să continue să o întrețină.

3. 

Or, deși Curtea a trebuit deja să se pronunțe cu privire la măsurile de integrare a căror îndeplinire statul membru în cauză o poate pretinde susținătorului reîntregirii ( 3 ) sau cu privire la caracterul suficient al resurselor, care dispensează susținătorul de recurgerea la sistemul de asistență socială din acest stat membru ( 4 ), în schimb, nu s‑a solicitat niciodată acesteia să se pronunțe cu privire la aspectul dacă se poate impune susținătorului reîntregirii să dovedească faptul că, după toate probabilitățile, va păstra resursele de care dispune după depunerea cererii de reîntregire a familiei și, eventual, pentru cât timp. Prin urmare, prezenta cauză va furniza Curții ocazia de a examina acest aspect.

4.

Directiva 2003/86 are ca obiectiv, potrivit articolului 1, „stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre”.

5.

Această directivă se aplică, potrivit articolului 3 alineatul (1), „atunci când susținătorul reîntregirii este titularul unui permis de ședere eliberat de un stat membru pentru o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an, care are perspective întemeiate de a obține un drept de ședere permanent, dacă membrii familiei sale sunt resortisanți ai unei țări terțe, indiferent de statutul lor juridic”.

6.

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86 prevede că:

„Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

7.

Figurează în capitolul IV din Directiva 2003/86 articolul 7 alineatul (1), potrivit căruia:

„La depunerea cererii de reîntregire a familiei, statul membru în cauză poate cere persoanei care a depus cererea să furnizeze dovada că susținătorul reîntregirii dispune:

8.

Articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2003/86/CE prevede că:

„Statele membre pot respinge o cerere de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei sau, după caz, pot retrage permisul de ședere al unui membru al familiei sau pot refuza reînnoirea acestuia în unul dintre următoarele cazuri:

[…]”

9.

Articolul 17 din Directiva 2003/86 prevede că „[s]tatele membre țin seama în mod adecvat de natura și soliditatea legăturilor de familie ale persoanei și de durata rezidenței sale în statul membru, precum și de existența unor legături familiale, culturale sau sociale cu țara de origine, în cazul respingerii unei cereri, al retragerii sau al refuzului de reînnoire a permisului de ședere, precum și în cazul luării unei măsuri de îndepărtare a susținătorului reîntregirii sau a membrilor familiei sale”.

10.

Articolul 16 alineatul 2 din Legea organică nr. 4/2000 din 11 ianuarie 2000 privind drepturile, libertățile și integrarea socială a străinilor în Spania ( 5 ) (Ley Orgánica 4/2000, de 11 de enero, sobre derechos y libertades de los extranjeros en España y su integración social, denumită în continuare „Legea organică nr. 4/2000”) prevede că „[s]trăinii rezidenți în Spania au dreptul la reîntregirea familiei cu membrii menționați la articolul 17”. Articolul 17 alineatul 1 litera a) din același text prevede că aceștia au dreptul la reîntregirea familiei în special pentru „soțul rezidentului, cu condiția să nu fie separați în fapt sau în drept și atât timp cât căsătoria nu a fost încheiată cu fraudarea legii”.

11.

Articolul 18 alineatul 2 din Legea organică nr. 4/2000 privind „condițiile pentru reîntregirea familiei” prevede că „[s]olicitantul trebuie să dovedească, în condiții stabilite prin regulament, că dispune de o locuință adecvată și de mijloace economice suficiente pentru a satisface nevoile proprii și pe cele ale familiei sale, odată reîntregită. Atunci când sunt evaluate veniturile cu scopul reîntregirii familiei, nu se iau în considerare veniturile provenite din sistemul de asistență socială, dar se ține cont de alte venituri furnizate de soțul care are reședința în Spania și locuiește împreună cu susținătorul reîntregirii familiei”.

12.

Articolul 54 alineatul 1 din Decretul regal nr. 557/2011 din 20 aprilie 2011 de aprobare a regulamentului Legii organice nr. 4/2000 privind drepturile, libertățile și integrarea socială a străinilor în Spania, astfel cum a fost modificată prin Legea organică nr. 2/2009 (El Real Decreto 557/2011, de 20 de abril, por el que se aprueba el Reglamento de la Ley Orgánica 4/2000, sobre derechos y libertades de los extranjeros en España y su integración social, tras su reforma por Ley Orgánica 2/2009, denumit în continuare „Decretul regal nr. 557/2011”) ( 6 ), prevede:

„Străinul care solicită o autorizație de ședere pentru reîntregirea familiei trebuie să atașeze, la momentul depunerii cererii pentru eliberarea respectivei autorizații, documentația care să ateste că dispune de mijloace economice suficiente pentru a‑și întreține familia, inclusiv pe cele privind asistența medicală, în cazul în care aceasta nu este acoperită de asigurările sociale, într‑un cuantum minim, raportat la momentul depunerii cererii pentru eliberarea autorizației și prevăzut în continuare, exprimat în euro sau în echivalentul legal în monedă străină, în funcție de numărul de persoane pentru care solicită reîntregirea, ținând seama deopotrivă de numărul membrilor familiei care locuiesc deja în Spania și se află în întreținerea acestuia:

13.

IPREM este un indice utilizat în Spania ca referință pentru acordarea îndeosebi a ajutoarelor, burselor, subvențiilor sau ajutoarelor de șomaj. Creat în anul 2004, acesta a înlocuit salariul minim interprofesional ca referință pentru acordarea acestor ajutoare.

14.

Articolul 54 alineatul 2 primul paragraf din Decretul regal nr. 557/2011 prevede că „[a]utorizațiile nu se acordă în cazul în care se stabilește, fără nicio îndoială, că nu există posibilitatea menținerii mijloacelor economice pe durata anului următor depunerii cererii. În scopul stabilirii acestui aspect, posibilitatea menținerii unei surse de venituri pe durata anului menționat va fi analizată avându‑se în vedere evoluția resurselor economice ale solicitantului reîntregirii familiei în cele șase luni anterioare datei la care s‑a depus cererea”.

15.

Domnul Khachab este titularul unui permis de ședere pe termen lung în Spania. El este căsătorit cu doamna Ilham Aghadar din anul 2009.

16.

La 20 februarie 2012, domnul Khachab a depus la Subdelegación del Gobierno en Álava (subdelegația guvernului în Álava) o cerere de permis de ședere temporară pentru reîntregirea familiei în favoarea soției sale.

17.

Prin decizia din 26 martie 2012, subdelegația guvernului în Álava a respins această cerere, pentru motivul că domnul Khachab nu dovedise „că, după reîntregirea familiei, [dispunea] de mijloace economice suficiente pentru a‑și întreține familia”.

18.

Domnul Khachab a formulat o acțiune în contencios administrativ împotriva acestei decizii. Prin decizia din 25 mai 2012, subdelegația guvernului în Álava a respins acțiunea respectivă. Ea a arătat că contractul de muncă prezentat de domnul Khachab, pe care îl încheiase la 16 februarie 2012 cu întreprinderea Construcciones y distribuciones constru‑label S. L., încetase la 1 martie 2012, că domnul Khachab lucrase în serviciul acestei întreprinderi doar 15 zile în 2012 și 48 de zile în 2011 și că nu desfășura nicio activitate profesională la data la care fusese adoptată decizia care face obiectul acțiunii. Ea a dedus de aici că, după reîntregirea familiei, nu dispunea de resurse suficiente pentru a‑și întreține familia. Ea a subliniat și că niciun element nu dovedea că și‑ar menține aceste resurse în anul următor depunerii cererii sale.

19.

Prin hotărârea din 29 ianuarie 2013, Juzgado de lo Contencioso‑Administrativo no 1 de Vitoria‑Gasteiz (Tribunalul de Contencios Administrativ nr. 1 din Vitoria‑Gasteiz) a confirmat decizia subdelegației guvernului în Álava din 25 mai 2012. Instanța a arătat că domnul Khachab lucrase doar 63 de zile în cursul celor șase luni anterioare depunerii cererii sale pentru întreprinderea Construcciones y distribuciones constru‑label S. L., și aceasta pentru un salariu de 929 de euro. A subliniat și că contractele de muncă prezentate de domnul Khachab, anterioare celui încheiat cu această întreprindere, aveau durată determinată. Tribunalul de Contencios Administrativ a dedus de aici că niciun element nu permitea să se considere că domnul Khachab ar continua să dispună de resurse suficiente pentru a‑și întreține familia în anul următor celui al depunerii cererii sale.

20.

Domnul Khachab a declarat apel împotriva hotărârii din 29 ianuarie 2013 la instanța de trimitere. El reproșează în special Juzgado de lo Contencioso‑Administrativo no 1 de Vitoria‑Gasteiz (Tribunalul de Contencios Administrativ nr. 1 din Vitoria‑Gasteiz) că nu a ținut seama de un fapt nou, și anume că, începând cu 26 noiembrie 2012, lucrează în calitate de culegător de citrice și, prin urmare, dispune de resurse suficiente pentru a‑și întreține familia. Abogado del Estado a solicitat respingerea acțiunii, susținând că faptele noi nu puteau fi luate în considerare și că reieșea din dosarul administrativ că reclamantul nu dispunea de nicio perspectivă de a menține resurse suficiente în anul următor celui al depunerii cererii sale.

21.

Prin urmare, Tribunal Superior de Justicia de la Comunidad Autónoma del País Vasco (Curtea Superioară de Justiție a Comunității Autonome a Țării Bascilor) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei trebuie interpretat în sensul că este incompatibil cu o legislație națională precum cea din litigiul principal, care permite refuzul reîntregirii familiei în ipoteza în care susținătorul reîntregirii nu dispune de resurse stabile, constante și suficiente pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei, ca urmare a unei evaluări prospective, efectuată de autoritățile naționale cu privire la posibilitatea menținerii mijloacelor economice pe durata anului următor depunerii cererii și ținând seama de evoluția veniturilor acestuia în cele șase luni anterioare momentului respectiv?”

22.

Această întrebare a făcut obiectul unor observații scrise din partea guvernelor german, spaniol, francez, maghiar și olandez, precum și din partea Comisiei Europene.

23.

Instanța de trimitere solicită, în esență, Curții să stabilească dacă articolul 7 alineatul (1) initio și litera (c) din Directiva 2003/86, care prevede că statul membru în cauză poate cere susținătorului reîntregirii să dispună de „resurse stabile, constante și suficiente pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei”, permite autorităților competente din acest stat să efectueze o evaluare prospectivă a resurselor susținătorului reîntregirii, cu alte cuvinte să ia în considerare nu numai resursele de care acesta dispune la data depunerii și/sau a examinării cererii de reîntregire a familiei, dar și resursele de care va dispune pe durata anului următor celui al depunerii cererii, dat fiind că probabilitatea ca susținătorul să își mențină timp de un an resursele de care dispune se evaluează pe baza resurselor de care a dispus în cele șase luni anterioare depunerii cererii.

24.

Observăm că întrebarea preliminară privește nu caracterul „suficient” al resurselor, cu alte cuvinte cuantumul lor în special în raport cu cel al salariilor și al pensiilor minime naționale, ci caracterul „constant” și „stabil” al acestor resurse, întrucât trebuie să se stabilească dacă autoritățile competente ale statului membru în cauză pot pretinde nu numai ca susținătorul reîntregirii să fi dispus de resurse suficiente pentru trecut, ci și să dispună de acestea pentru viitor, pentru o perioadă și cu o frecvență care trebuie stabilită.

25.

În consecință, nu vom analiza, în prezentele concluzii, problema dacă autoritățile spaniole pot impune susținătorului reîntregirii un venit minim de 150 % din IPREM ( 7 ) fără a contraveni articolului 7 alineatul (1) initio și litera (c) din Directiva 2003/86. Precizăm totuși că, în Hotărârea Chakroun, Curtea a decis că „statele membre pot indica o anumită sumă drept sumă de referință, dar nu în sensul că acestea ar putea impune o valoare a venitului minim sub care orice reîntregire a familiei ar fi refuzată, independent de examinarea concretă a situației fiecărui solicitant” ( 8 ), și că o asemenea interpretare era confirmată de articolul 17 din Directiva 2003/86 ( 9 ), care impune o examinare de la caz la caz.

26.

Mai precis, întrebarea adresată Curții cuprinde, în opinia noastră, două aspecte. Pe de o parte, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la posibilitatea oferită autorităților competente din statul membru în cauză de a ține seama de resursele viitoare ale susținătorului reîntregirii, cu alte cuvinte cu privire la însuși principiul unei evaluări prospective a condiției privind resursele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/86. Pe de altă parte, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la elementele care trebuie luate în considerare în cadrul unei astfel de evaluări, cu alte cuvinte cu privire la perioada în care susținătorul reîntregirii familiei va trebui să dispună de resurse suficiente (conform reglementării spaniole, un an după data depunerii cererii de reîntregire a familiei) și cu privire la probabilitatea ca aceste resurse să rămână disponibile pentru această perioadă (conform reglementării spaniole, probabilitatea ca susținătorul reîntregirii să își mențină resursele după depunerea cererii se evaluează pe baza evoluției resurselor sale în cele șase luni anterioare acestei cereri).

27.

Prin urmare, vom examina mai jos, într‑o primă etapă, dacă articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/86 permite evaluarea prospectivă a resurselor reclamantului. Arătăm deja că, în opinia noastră, este neîndoielnic că această directivă permite statelor membre să prevadă o astfel de evaluare. Într‑o a doua etapă, vom proceda la examinarea metodei urmate de autoritățile competente din statul membru în cauză pentru a evalua dacă este probabil ca susținătorul reîntregirii să mențină resursele de care dispune și pentru ce perioadă. În această privință, subliniem că, deși, în tăcerea Directivei 2003/86, statele membru au libertatea să definească metoda de evaluare a resurselor susținătorului reîntregirii, acestea pot exercita totuși o asemenea posibilitate numai cu respectarea obiectivului acestei directive, care este de a favoriza reîntregirea familiei. În raport cu acest obiectiv, vom examina metoda de evaluare definită de reglementarea spaniolă, astfel cum a fost amintită la punctul anterior.

28.

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/86 prevede că statul membru în cauză „poate cere persoanei care a depus cererea să furnizeze dovada că susținătorul reîntregirii dispune” în special „de resurse stabile, constante și suficiente pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei fără a recurge la sistemul de asistență socială al statului membru în cauză”. Totuși, acest articol nu definește resursele „stabile” și „constante”. Este adevărat că el prevede că statele membre „evaluează aceste resurse în raport cu natura și caracterul lor constant” ( 10 ), însă aceste mențiuni sunt atât de vagi încât nu sunt de mare ajutor pentru a se stabili dacă resursele în discuție sunt „stabile” și „constante”. În schimb, acest articol nu numai că definește, cel puțin în mod negativ, resursele „suficiente” (este vorba despre resurse al căror nivel permite susținătorului reîntregirii și familiei sale să se întrețină fără a recurge la asistența socială), însă furnizează și indicații în ceea ce privește metoda lor de evaluare. Astfel, articolul 7 alineatul (1) litera (c) ultima teză prevede că statele membre pot, pentru evaluarea acestor resurse, „ține seama de nivelul salariilor și pensiilor minime naționale, precum și de numărul membrilor familiei”.

29.

Cu alte cuvinte, alineatul (1) al acestui articol nu precizează dacă stabilitatea și caracterul constant al resurselor pot face obiectul unei evaluări prospective. Ni se pare astfel că nicio semnificație specială nu trebuie atribuită utilizării, la același articol, a indicativului prezent („statul membru în cauză poate cere […] că susținătorul reîntregirii dispune”) ( 11 ): în opinia noastră, nu se poate deduce din utilizarea prezentului, iar nu a viitorului („statul membru în cauză poate cere […] că susținătorul reîntregirii va dispune”), că o asemenea evaluare prospectivă este exclusă ( 12 ). Totodată, acest articol nu poate fi interpretat în sensul că susținătorul reîntregirii trebuie să dispună de resurse suficiente „la depunerea cererii”. Complementul de timp se raportează, în opinia noastră, nu la posesia acestor resurse, ci la posibilitatea statului membru în cauză de a solicita demonstrarea acestora: „la depunerea cererii”, „statul membru în cauză poate cere” persoanei care a depus cererea să dovedească faptul că susținătorul reîntregirii dispune de resurse suficiente ( 13 ).

30.

Cu toate acestea, deși articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/86 nu precizează dacă stabilitatea și caracterul constant al resurselor pot face obiectul unei evaluări prospective, ni se pare că articolul 16 din aceasta furnizează răspunsul la această problemă.

31.

Astfel, articolul 16 alineatul (1) initio și litera (a) din Directiva 2003/86 prevede că „[s]tatele membre pot respinge o cerere de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei sau, după caz, pot retrage permisul de ședere al unui membru al familiei sau pot refuza reînnoirea” în special „atunci când condițiile stabilite în prezenta directivă nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite” ( 14 ). Cu alte cuvinte, în cazul în care, după autorizarea intrării și șederii membrilor familiei, una dintre condițiile reîntregirii familiei prevăzute de Directiva 2003/86 nu „mai este îndeplinită”, autoritățile competente din statul membru în cauză au posibilitatea de a retrage permisul de ședere al membrilor familiei. Deținerea de către susținătorul reîntregirii a unor resurse suficiente pentru a se întreține pe sine și pentru a‑și întreține familia fără a recurge la sistemul de asistență socială al statului membru în cauză este una dintre „condițiile” prevăzute în mod expres de Directiva 2003/86 pentru autorizarea reîntregirii familiei. În acest sens, articolul 7 alineatul (1) litera (c) figurează printre dispozițiile din capitolul IV din această directivă, intitulat „Condiții necesare pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei” ( 15 ). În consecință, reiese din articolul 16 alineatul (1) din directiva menționată că statele membre în cauză au posibilitatea de a pretinde ca susținătorul reîntregirii să dispună de resurse suficiente pentru a‑și întreține familia pe toată perioada șederii acesteia pe teritoriul statului membru în cauză, cu alte cuvinte până la obținerea de către membrii familiei a unui permis de ședere independent de cel al susținătorului reîntregirii. Astfel, aceștia nu mai intră în acest caz sub incidența Directivei 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei.

32.

Examinarea lucrărilor pregătitoare ale articolelor 7 și 16 din Directiva 2003/86 confirmă concluzia la care am ajuns la punctul precedent. Ele dovedesc, astfel, că articolul 16, așa cum figura în propunerea inițială de directivă a Comisiei, prevedea ca unice motive de retragere sau de refuz al reînnoirii permiselor de ședere ale membrilor familiei, pe de o parte, falsificarea documentelor sau frauda, pe de altă parte, o căsătorie sau o adopție de conveniență ( 16 ). În versiunea inițială, articolul 16 nu prevedea, așadar, că permisele de ședere ale membrilor familiei puteau fi retrase în cazul în care susținătorul reîntregirii nu mai dispunea de resurse suficiente pentru a‑i întreține pe ceilalți membri. În urma propunerii, avansată de delegațiile din mai multe state membre, de a introduce în textul articolului 7 alineatul (1) un termen minim în care susținătorul reîntregirii trebuia să îndeplinească în special condiția privind resursele suficiente ( 17 ) și a imposibilității de a ajunge la un acord între delegații cu privire la durata unui asemenea termen ( 18 ), articolul 16 a fost modificat astfel încât să se prevadă posibilitatea, pentru statele membre, de a retrage permisul de ședere al membrilor familiei în cazul în care susținătorul reîntregirii nu mai îndeplinea condiția prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/86. Prin urmare, tocmai pentru că statele membre pot pretinde ca susținătorul reîntregirii să dispună de resurse suficiente pentru a‑și întreține familia după intrarea acesteia pe teritoriul lor, articolul 16 alineatul (1) din această directivă le permite să retragă permisul de ședere al membrilor familiei sale în cazul în care, după autorizarea reîntregirii familiei, susținătorul reîntregirii nu mai îndeplinește această condiție.

33.

O altă dispoziție a Directivei 2003/86 pledează în favoarea posibilității statelor membre de a permite autorităților competente să efectueze o evaluare prospectivă a resurselor susținătorului reîntregirii. Articolul 3 alineatul (1) din această directivă prevede că aceasta „se aplică atunci când susținătorul reîntregirii este titularul unui permis de ședere eliberat de un stat membru pentru o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an, care are perspective întemeiate de a obține un drept de ședere permanent, dacă membrii familiei sale sunt resortisanți ai unei țări terțe, indiferent de statutul lor juridic” ( 19 ). Acest articol nu precizează în ce constau „perspective[le] întemeiate de a obține un drept de ședere permanent”. În schimb, Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European cu privire la orientările pentru punerea în aplicare a Directivei 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei din 3 aprilie 2014 ( 20 ) (denumită în continuare „Comunicarea Comisiei”) arată că susținătorul reîntregirii al cărui permis de ședere a fost „eliberat[…] pentru un scop specific, cu o perioadă de valabilitate limitată și care nu [poate] fi reînnoit[…]” nu ar dispune de o astfel de perspectivă ( 21 ). Or, întrucât articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2003/86 recunoaște autorităților competente din statul membru în cauză posibilitatea de a efectua o evaluare prospectivă a obținerii unui drept de ședere permanent, ar fi incoerent să li se refuze posibilitatea de a efectua o astfel de evaluare în ceea ce privește resursele de care susținătorul reîntregirii va dispune după autorizarea reîntregirii familiei.

34.

Subliniem că aceasta este, de altfel, interpretarea articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/86 reținută de Comisie. Astfel, Comunicarea Comisiei precizează că „evaluarea stabilității și a regularității resurselor trebuie să aibă la bază o prognoză care anticipează în mod rezonabil că resursele vor fi disponibile în viitorul apropiat, astfel încât solicitantul nu va avea nevoie să recurgă la sistemul de asistență socială” ( 22 ).

35.

În speță, articolul 54 alineatul 2 primul paragraf din Decretul regal nr. 557/2011 impune autorităților competente să efectueze o evaluare prospectivă a resurselor susținătorului reîntregirii, întrucât prevede că acestea evaluează „posibilitatea menținerii unei surse de venituri pe durata anului” care urmează datei de depunere a cererii de reîntregire a familiei. Or, astfel cum am văzut, Directiva 2003/86 permite o asemenea evaluare.

36.

În consecință, trebuie să se răspundă instanței de trimitere că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 16 alineatul (1) litera (a) și articolul 3 alineatul (1) din această directivă nu se opune ca statele membre să permită autorităților competente să efectueze o evaluare prospectivă a resurselor susținătorului reîntregirii familiei, adică să țină seama nu numai de resursele de care dispune acesta la momentul depunerii cererii de reîntregire a familiei, ci și de resursele de care va dispune după depunerea acestei cereri.

37.

Deși reiese cu claritate din Directiva 2003/86 că statele membre au posibilitatea de a permite autorităților lor competente să efectueze o evaluare prospectivă a resurselor susținătorului reîntregirii, în schimb, această directivă nu precizează metoda care trebuie urmată pentru a analiza dacă susținătorul reîntregirii își va menține resursele de care dispune, nici nu indică pentru ce perioadă trebuie să le păstreze pentru ca acestea să fie considerate „stabile” și „constante” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din aceasta ( 23 ). În consecință, revine statelor membre obligația de a defini această metodă de evaluare și de a stabili pentru ce perioadă trebuie să mențină susținătorul reîntregirii resursele de care dispune la autorizarea reîntregirii familiei ( 24 ).

38.

Cu toate acestea, Curtea a decis că, „[î]ntrucât autorizarea reîntregirii familiei constituie regula, posibilitatea prevăzută la articolul 7 alineatul (1) initio și litera (c) din directivă este de strictă interpretare” și că „marja de manevră recunoscută statelor membre nu trebuie utilizată de acestea într‑un mod ce ar aduce atingere obiectivului directivei, care este cel de a favoriza reîntregirea familiei” ( 25 ). În această privință, subliniem că, dacă autorizarea reîntregirii familiei constituie „regula”, acest lucru se datorează faptului că este un drept. Astfel, Curtea a decis că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86, potrivit căruia statele membre „autorizează” intrarea și șederea anumitor membri ai familiei, „impune statelor membre obligații pozitive precise, cărora le corespund drepturi subiective clar definite, întrucât le impune, în ipotezele stabilite prin directivă, să permită reîntregirea familiei anumitor membri ai familiei susținătorului reîntregirii fără a putea exercita marja lor de apreciere” ( 26 ).

39.

În plus, reiese din jurisprudență că posibilitatea recunoscută statelor membre prin articolul 7 alineatul (1) initio și litera (c) din Directiva 2003/86 de a pretinde ca susținătorul reîntregirii să dispună de resurse stabile, constante și suficiente trebuie interpretată în lumina dreptului la respectarea vieții de familie ( 27 ). O asemenea posibilitate trebuie exercitată și cu respectarea principiului proporționalității ( 28 ). În sfârșit, trebuie să se țină seama de articolul 17 din Directiva 2003/86, care impune o examinare concretă a situației fiecărui solicitant ( 29 ).

40.

Întrucât posibilitatea statelor membre de a pretinde dovada unor resurse stabile, constante și suficiente trebuie să fie de strictă interpretare, este evident că posibilitatea statelor membre de a prevedea că autoritățile lor competente efectuează o evaluare prospectivă a acestor resurse, care decurge de aici, trebuie să fie tot de strictă interpretare. De asemenea, ea trebuie exercitată cu respectarea principiului proporționalității și a articolului 17 din Directiva 2003/86.

41.

În speță, reamintim că articolul 54 alineatul 2 primul paragraf din Decretul regal nr. 557/2011 prevede că susținătorul reîntregirii familiei trebuie să mențină resurse suficiente pentru a‑și întreține familia pe durata anului următor celui al depunerii cererii de reîntregire a familiei și că probabilitatea ca acesta să mențină resursele respective pe o asemenea durată este analizată pe baza evoluției resurselor sale în cele șase luni anterioare datei la care s‑a depus cererea.

42.

În ceea ce privește durata de un an în care, potrivit reglementării spaniole, susținătorul reîntregirii trebuie să mențină resurse suficiente, ea nu ne pare disproporționată. Reamintim în această privință că, în cadrul lucrărilor pregătitoare ale Directivei 2003/86, anumite delegații propuseseră termene mai lungi, cuprinse între doi și cinci ani. Reamintim de asemenea că anumite state membre propuseseră alinierea perioadei în care susținătorul reîntregirii trebuia să îndeplinească condiția privind resursele prevăzută la articolul 7 alineatul (1) initio și litera (c) din Directiva 2003/86 la perioada de rezidență care permite membrilor familiei sale să obțină un permis de ședere autonom, care să nu mai depindă de cel al susținătorului reîntregirii, respectiv, potrivit articolului 15 alineatul (1) din această directivă, la cel mult cinci ani ( 30 ).

43.

În ceea ce privește metoda care trebuie urmată pentru a aprecia dacă susținătorul reîntregirii va menține resursele de care dispune timp de, așadar, un an de la depunerea cererii, nu înțelegem în ce măsură luarea în considerare a evoluției resurselor susținătorului reîntregirii în cele șase luni anterioare ar aduce atingere obiectivului sau efectului util al Directivei 2003/86. Luarea în considerare a unei durate mai lungi, de exemplu de un an, nu ar fi în mod necesar mai favorabilă susținătorului reîntregirii și familiei sale. Ea ar fi mai favorabilă în cazul în care, de exemplu, acesta ar fi lucrat șapte luni înainte de a‑și pierde locul de muncă și de a‑și găsi alt loc de muncă patru luni mai târziu ( 31 ). Ea nu ar fi mai favorabilă în cazul în care, în anul care s‑a scurs, ar fi lucrat doar în cele cinci luni anterioare depunerii cererii ( 32 ).

44.

În speță, domnul Khachab a introdus o cerere de reîntregire a familiei la 20 februarie 2012. Din ordonanța de trimitere reiese că, în cursul celor șase luni anterioare, el a lucrat doar 63 de zile (pentru întreprinderea Construcciones y distribuciones constru‑label S. L.) ( 33 ). În cazul în care aceasta este efectiv situația sa, nu se poate considera, în opinia noastră, că va dispune de resurse suficiente pentru a‑și întreține soția după intrarea acesteia pe teritoriul spaniol. Cu toate acestea, subliniem că domnul Khachab pare să fie titularul unui permis de ședere pe termen lung și că afirmă că a plătit contribuții în Spania pentru mai mult de cinci ani, ceea ce sugerează că dispune de venituri constante sau cel puțin că dispunea de acestea atunci când permisul respectiv i‑a fost acordat. Subliniem de asemenea că și‑a găsit un loc de muncă la 26 noiembrie 2012, circumstanță de care, este adevărat, normele de procedură naționale nu par să permită instanței de trimitere să țină seama.

45.

În consecință, va reveni instanței de trimitere competența să aprecieze, având în vedere elementele menționate, cu respectarea principiului proporționalității și prin intermediul examinării situației personale a domnului Khachab potrivit articolului 17 din Directiva 2003/86, dacă este probabil că dispune de resurse suficiente pentru a‑și întreține soția și, în caz afirmativ, că va menține astfel de resurse după autorizarea reîntregirii familiei.

46.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea adresată de Tribunal Superior de Justicia de la Comunidad Autónoma del País Vasco (Curtea Superioară de Justiție a Comunității Autonome a Țării Bascilor) după cum urmează: