22.2.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 52/44


Acțiune introdusă la 31 decembrie 2013 — ENAC/Comisia și TEN T EA

(Cauza T-695/13)

2014/C 52/83

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Ente nazionale per l'aviazione civile (ENAC) (Roma, Italia) (reprezentanți: P. Garofoli, avocat, și G. Palmieri, agent)

Pârâte: Agenția Executivă pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-TEA) și Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea notei Comisiei Europene din 23 octombrie 2013, referință Ares (203) 3321778 având ca obiect: „studiu pentru dezvoltarea intermodală a aeroportului Bergamo-Orio al Serio” prin care aceasta a declarat lansarea procedurii de recuperare a unei părți din subvenția acordată pentru realizarea studiului menționat și trimiterea unei note de debit în cuantum de 158 517,54 euro;

Anularea deciziei Agenției Executive pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-TEA) la care se face referire în scrisoarea din 23 octombrie 2013 și având ca obiect „închiderea acțiunii 2009-IT-91407-S — Studiu pentru dezvoltarea intermodală a aeroportului Bergamo-Orio al Serio — Decizia C(2010) 4456 a Comisiei”, în măsura în care aceasta a declarat neeligibile și, în consecință, nesusceptibile de a beneficia de o subvenție, costurile referitoare la activitățile 1, 2.1, 4, 5, 6 și 7, deja realizate, solicitând restituirea acestora într-un cuantum de 158 517,54 euro.

Motivele și principalele argumente

Deciziile care fac obiectul prezentei cauze sunt cele atacate în cauzele T-270/13 și T-692/13, SACBO/Comisia și TEN-T EA.

Motivele și principalele argumente sunt identice cu cele expuse în acele cauze.