22.3.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 85/21 |
Acțiune introdusă la 16 decembrie 2013 — AEMN/Parlamentul European
(Cauza T-679/13)
2014/C 85/36
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Alliance européenne des mouvements nationaux (AEMN) (Matzenheim, Franța) (reprezentant: J. P. Le Moigne, avocat)
Pârât: Parlamentul European
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
anularea deciziei Parlamentului European din 7 octombrie 2013, retranscrisă parțial în decizia din 14 octombrie 2013 prin care s-a stabilit că alocația definitivă pe care Parlamentul European o acordă în favoarea Alliance européenne des mouvements nationaux pentru anul 2012 este în sumă de 186 292,12 euro și prin care s-a decis, în consecință, ca Alliance européenne des mouvements nationaux să restituie suma de 45 476,00 de euro, ținând seama de faptul că asociației reclamante i-a fost atribuită deja suma de 231 412,80 euro; |
— |
obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată și, în acest temei, obligarea la plata către Alliance européenne des mouvements nationaux a sumei de 20 000,00 de euro. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive care sunt în esență identice sau similare cu cele invocate în cauza T-678/13, AEMN/Parlamentul European.