9.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 325/45

Acțiune introdusă la 30 august 2013 — Generics (UK)/Comisia

(Cauza T-469/13)

2013/C 325/73

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Generics (UK) Ltd (Potters Bar, Regatul Unit) (reprezentanți: I. Vandenborre și T. Goetz, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—

anularea în tot sau în parte a Deciziei C(2013) 3803 final a Comisiei din 19 iunie 2013 în cazul COMP/39.226, prin care se constată că reclamanta a săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE de la 24 ianuarie 2002 până la 1 noiembrie 2003 prin participarea la două acorduri amiabile în materie de brevete;

—

cu titlu subsidiar, anularea sau reducerea în mod substanțial a amenzii aplicate și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă nouă motive.

1.

Primul motiv întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori de apreciere cu privire la conținutul, scopul și contextul acordurilor amiabile

—

Concluziile deciziei se întemeiază pe o interpretare eronată și speculativă a acordurilor amiabile și pe un extras foarte selectiv din arhive. Decizia nu ia în considerare sau interpretează eronat probele care demonstrează în mod clar că acordurile amiabile rămâneau în domeniul de aplicare al brevetelor eliberate în mod valabil către Lundbeck și erau încheiate în contextul unui litigiu grav anterior în materie de brevete.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de către Comisie, prin ignorarea existenței brevetelor eliberate în mod valabil și prin asimilarea acordurilor amiabile unor acorduri de repartizare a pieței

—

Concluzia deciziei potrivit căreia acordurile amiabile constituie o restrângere a concurenței prin obiect ignoră existența unor brevete eliberate în mod valabil pe care reclamanta a trebuit să le ia în considerare. Decizia este eronată întrucât concluzionează că brevetele au o putere de excludere numai atunci când au fost confirmate în cadrul unui litigiu, că acest litigiu privind brevetul este esențial pentru procesul concurenței și că reclamanta era obligată să inițieze o acțiune și să epuizeze toate posibilitățile înainte de a încheia acordurile amiabile.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe o eroare de drept și de apreciere a faptelor săvârșită de Comisie, prin ajungerea la concluzia că plățile realizate în cadrul acestor acorduri amiabile erau „decisive” pentru dovedirea unei încălcări prin obiect

—

Concluzia Comisiei potrivit căreia simpla mențiune a unei plăți către reclamantă în acordul amiabil era suficientă pentru a stabili existența unei încălcări prin obiect nu are nici un temei legal sau factual. Comisia nu și-a îndeplinit sarcina probei care îi revine.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe o eroare de drept și de apreciere a faptelor întrucât Comisia nu ia în considerare contextul factual și legal în care au fost încheiate acordurile amiabile

—

Comisia nu a luat în considerare factori esențiali pentru aprecierea acordurilor amiabile, precum dreptul relevant pentru litigiile în materie de brevete, arhivele referitoare la litigiile în materie de brevete și riscul de prejudicii pentru reclamantă și propriile concluzii ale Comisiei cu privire la durata medie a litigiilor în materie de brevete. Comisia nu și-a îndeplinit sarcina probei care îi revine.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie, întrucât a concluzionat că acordurile amiabile nu pot face obiectul unei exceptări în temeiul articolului 101 alineatul (3) TFUE

—

Comisia nu a analizat probele și argumentele relevante, serioase și credibile, prezentate de reclamantă, prin care se demonstrează că acordurile amiabile au permis reclamantei să realizeze o lansare aproape optsprezece ani înainte de expirarea brevetului principal al Lundleck.

6.

Al șaselea motiv întemeiat pe încălcarea prin decizie a principiului proporționalității

—

Decizia încalcă principiul proporționalității condamnând acordurile amiabile care constituiau mijlocul cel mai puțin dificil de a urmări scopuri legitime.

7.

Al șaptelea motiv întemeiat pe faptul că decizia nu este motivată suficient, contrar articolului 296 TFUE

—

Decizia nu este suficient motivată, contrar articolului 296 TFUE, întrucât presupune existența unor elemente pe care trebuie să le demonstreze Comisia.

8.

Al optulea motiv întemeiat pe încălcarea prin decizie a unor norme fundamentale de procedură

—

Decizia încalcă dreptul la apărare al reclamantei prin introducerea de noi susțineri și probe fără a-i acorda acesteia posibilitatea de a fi audiată

9.

Al nouălea motiv întemeiat pe nedemonstrarea de către Comisie a săvârșirii de către reclamantă a unei încălcări cu intenție sau din neglijență

—

Situația de fapt din speță ridică problematici noi și complexe pentru care nu exista încă precedent atunci când au fost încheiate acordurile amiabile. Concluzia potrivit căreia ceea ce Comisia descrie ca fiind o încălcare a fost săvârșit prin încălcare cu intenție sau din neglijență a legii nu are nici un fundament.