1

Reclamanta, Toshiba Corp., este o întreprindere mondială care produce și comercializează produse electronice și electrice, printre care tuburi cu raze catodice (denumite în continuare „CRT”).

2

CRT sunt cilindri din sticlă etanși care conțin un tun electronic și un ecran fluorescent, echipate de regulă cu un dispozitiv intern sau extern pentru accelerarea și devierea electronilor. Atunci când electronii emiși de tunul electronic ating ecranul fluorescent se produce lumină și se creează imaginea pe ecran. În perioada faptelor, existau două tipuri de CRT, și anume tuburi pentru afișare color utilizate pentru monitoarele de calculatoare (colour display tubes, denumite în continuare „CDT”) și tuburi cinescop color utilizate pentru televizoarele color (colour pictures tubes, denumite în continuare „CPT”). CDT și CPT sunt componente individuale care sunt combinate cu un cadru și cu alte componente necesare pentru producerea unui monitor pentru calculator sau a unui televizor color. Acestea se prezintă într‑un anumit număr de dimensiuni diferite (mică, medie, mare și foarte mare).

3

Reclamanta a participat la producerea și la comercializarea CRT, atât direct, cât și prin intermediul filialelor sale, în special [confidențial] ( 1 ), [confidențial], [confidențial] și [confidențial], situate în Europa, în Asia și în America de Nord. [confidențial], cu sediul în [confidențial] și deținută integral de [confidențial], era subsidiara europeană a reclamantei responsabilă cu activitatea în materie de componente electronice, precum și distribuitorul exclusiv al acesteia de CDT și de CPT în Spațiul Economic European, din anul 1995 până la 31 martie 2003.

4

La 31 martie 2003, reclamanta și‑a transferat toată activitatea în domeniul CRT către o întreprindere comună, Matsushita Toshiba Picture Display Co. Ltd (denumită în continuare „MTPD”), constituită împreună cu Matsushita Electric Industrial Co. Ltd (denumită în continuare „MEI”). Până la 31 martie 2007, MTPD a fost deținută în proporție de 64,5 % de MEI și în proporție de 35,5 % de reclamantă, dată la care aceasta din urmă și‑a transferat participația către MEI, astfel încât MTPD a devenit filială deținută integral de MEI, modificându‑și denumirea socială în MT Picture Display Co. Ltd. În ceea ce privește MEI, la 1 octombrie 2008, aceasta și‑a modificat denumirea socială în Panasonic Corp.

5

Prezenta procedură a fost inițiată în urma unei cereri de imunitate, în sensul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3), depusă la 23 martie 2007 de Chunghwa Picture Tubes Co. Ltd.

6

Samsung SDI Co. Ltd, Samsung SDI Germany GmbH, Samsung SDI (Malaysia) Berhad (denumite în continuare, împreună, „Samsung SDI”), MEI, Koninklijke Philips Electronics NV (denumită în continuare „Philips”) și Thomson SA au depus cereri de clemență în conformitate cu comunicarea menționată la punctul 5 de mai sus.

7

La 23 noiembrie 2009, Comisia Comunităților Europene a adoptat o comunicare privind obiecțiunile, adresată reclamantei, precum și Chunghwa Picture Tubes Co. Ltd, Chunghwa Picture Tubes (Malaysia) Sdn. Bhd, CPTF Optronics Co. Ltd (denumite în continuare, împreună, „Chunghwa”), Samsung SDI, Philips, LG Electronics, Inc. (denumită în continuare „LGE”), PT LG Electronics Indonesia Ltd, LG Electronics European Holding BV, Thomson, Panasonic, [confidențial], [confidențial] și MTPD și a efectuat o audiere la 26 și la 27 mai 2010 (denumită în continuare „audierea”) cu toți destinatarii acestei comunicări.

8

Prin scrisorile din 2 iulie 2010, Panasonic și reclamanta au depus observații suplimentare și au prezentat elemente de probă referitoare la chestiunea unei pretinse influențe decisive exercitate de acestea asupra comportamentului MTPD pe piață.

9

Prin scrisoarea din 14 decembrie 2010, reclamanta a reiterat cererea pe care a formulat‑o în observațiile din 2 iulie 2010, prin care a solicitat accesul la observațiile prezentate de Panasonic în cadrul audierii, precum și la toate elementele de probă noi care au fost depuse la dosar ulterior comunicării privind obiecțiunile.

10

Prin scrisoarea din 22 decembrie 2010, Comisia a transmis Panasonic și reclamantei o prezentare a faptelor privind elementele de probă suplimentare pe care intenționa să se întemeieze, după caz, pentru a considera că erau răspunzătoare în solidar pentru o eventuală sancțiune aplicată MTPD pentru participarea sa la înțelegerea globală.

11

Prin scrisoarea consilierului‑auditor din 19 ianuarie 2011, Comisia a respins cererile reclamantei din 14 și din 23 decembrie 2010 de acordare a accesului la răspunsurile date de alte întreprinderi la comunicarea privind obiecțiunile.

12

Prin scrisoarea din 4 februarie 2011, reclamanta a răspuns la prezentarea faptelor transmisă de Comisie.

13

Prin scrisoarea din 4 martie 2011, Comisia a adresat o solicitare de informații, printre altele și reclamantei, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 TFUE] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269), invitând‑o să îi furnizeze informații referitoare la vânzările și la cifra de afaceri globală ale acesteia.

14

Prin Decizia C(2012) 8839 final a Comisiei din 5 decembrie 2012 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.437 – Tuburi pentru monitoare TV și monitoare de calculatoare) (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a constatat că principalii producători la nivel mondial de CRT au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE (denumit în continuare „Acordul privind SEE”) prin participarea la două încălcări separate, fiecare dintre acestea constituind o încălcare unică și continuă. Aceste încălcări au privit, pe de o parte, piața CDT (denumită în continuare „înțelegerea CDT”) și, pe de altă parte, piața CPT (denumită în continuare „înțelegerea CPT”). Acestea s‑ar fi desfășurat între 24 octombrie 1996 și 14 martie 2006 și, respectiv, între 3 decembrie 1997 și 15 noiembrie 2006 și s‑ar fi caracterizat prin acorduri și practici concertate între producătorii de CRT având ca obiective stabilirea prețurilor, împărțirea piețelor și a clienților prin alocarea volumelor de vânzări, a clienților și a cotelor de piață, restrângerea producției, schimbul de informații comerciale sensibile și monitorizarea punerii în aplicare a acordurilor coluzive.

15

În ceea ce privește înțelegerea CPT, care este singura vizată de prezenta acțiune, Comisia a considerat că participanții au convenit asupra unor prețuri țintă sau asupra unor prețuri minime pentru diferite dimensiuni de CPT, că au făcut eforturi să mențină o diferență de prețuri între produse identice comercializate în Europa și în Asia și că au monitorizat în mod minuțios acordurile privind tarifele. De asemenea, aceștia ar fi încheiat acorduri care să definească ce producător va comunica creșterea de prețuri către un anumit client. Pe de altă parte, producătorii de CPT ar fi convenit cu privire la cotele lor de piață și s‑ar fi pus de acord cu privire la restrângerile coordonate ale producției pentru a reduce excedentul de ofertă și pentru a majora sau a menține prețurile. În plus, aceștia ar fi schimbat informații comerciale sensibile privind producția și capacitatea prevăzute, vânzările realizate și planificate, previziunile referitoare la cererile viitoare, tarificarea și strategia de prețuri, condițiile comerciale generale, clienții, precum și negocierile cu aceștia din urmă referitoare la prețuri și la volume.

16

În considerentele (123) și (124) ale deciziei atacate s‑a arătat că, la capătul unei perioade inițiale în care CPT făcuseră obiectul unor discuții în cursul acelorași reuniuni ca cele care au privit CDT, din toamna anului 1998 au început să fie organizate reuniuni multilaterale regulate denumite „CPT glass meetings”, inițial în Asia (denumite în continuare „reuniunile asiatice «sticlă»”) între întreprinderile asiatice care constituiau nucleul înțelegerii, și anume Chunghwa, Samsung SDI, [confidențial], [confidențial] și LGE, lunar sau trimestrial, reuniuni la care s‑au adăugat contacte bilaterale și schimburi frecvente de informații între producători la nivel mondial. Ulterior, începând cu anul 1999, întreprinderile asiatice au recurs la extinderea cercului de membri ai înțelegerii pentru a‑i include în aceasta pe toți producătorii asiatici principali, ca și pe producătorii europeni. Acestora li s‑ar fi alăturat [confidențial], MEI, Philips, Thomson și reclamanta. Participarea întreprinderilor europene, Philips și Thomson, ar fi fost dovedită ca urmare a inițierii în Europa, în primăvara anului 1999, a unei proceduri antidumping privind importurile de CPT originare din Asia de 14 inchi. Din acel moment, elemente de probă ar atesta deopotrivă desfășurarea reuniunilor „sticlă” (denumite în continuare „reuniunile «sticlă»”) în Europa (denumite în continuare „reuniunile europene «sticlă»”). Pe de altă parte, în anii 2002-2003, reuniunile asiatice „sticlă” și‑ar fi schimbat formatul și ar fi fost astfel organizate în două platforme, destinate producătorilor de CPT stabiliți în Asia și cuprinzând, pe de o parte, reuniuni între Samsung, SDI, MTPD și grupul LG Philips Displays (denumit în continuare „grupul LPD”, în locul LGE și al Philips, căruia îi cedaseră activitățile acestora în domeniul CPT), cunoscute sub numele „SML”, care priveau în cea mai mare parte CPT de dimensiuni medii și foarte mari, și, pe de altă parte, reuniunile din Asia de Sud‑Est între Samsung SDI și grupul LPD, MTPD, Chunghwa și [confidențial], cunoscute sub numele „ASEAN”, care priveau în cea mai mare parte CPT de dimensiuni mici și de dimensiuni medii.

17

Comisia a arătat că, deși, în privința reuniunilor europene „sticlă” referitoare la CPT, s‑ar fi susținut că au fost organizate și conduse separat de reuniunile desfășurate în Asia, filialele acelorași întreprinderi și, ocazional, aceiași colaboratori ar fi participat la reuniuni cu concurenții atât în Europa, cât și în Asia. Astfel, Comisia a considerat că reuniunile europene „sticlă” și reuniunile asiatice „sticlă” erau interconectate, întrucât, în cadrul acestora, erau examinate aceleași subiecte și era schimbat același tip de informații, în pofida faptului că documentele din dosar nu descriau existența unei organizări centrale comune. În această privință, potrivit deciziei atacate, reuniunile europene „sticlă” erau o extindere a reuniunilor asiatice „sticlă” și se concentrau în special pe condițiile de piață și pe prețurile din Europa, deși contactele întreținute în cadrul înțelegerii în Asia erau de natură mondială și priveau, așadar, și Europa. Pe de altă parte, acordurile privind piața europeană ar fi fost încheiate în cadrul unor reuniuni care ar fi avut loc atât în Europa, cât și în Asia, iar prețurile practicate ar fi făcut obiectul unei supravegheri regulate, întrucât prețurile din Asia au fost utilizate drept indicatori cu ocazia examinării nivelului prețurilor din Europa.

18

În sfârșit, în ceea ce privește implicarea reclamantei în înțelegerea CPT, în primul rând, Comisia a constatat că ea a participat direct la aceasta, întreținând contacte bilaterale, între 16 mai 2000 și 11 aprilie 2002, cu majoritatea întreprinderilor care constituiau nucleul înțelegerii respective, în cadrul cărora avuseseră loc aceleași tipuri de discuții ca în cazul anumitor reuniuni „sticlă”, precum și prin participarea, începând cu 12 aprilie 2002, la anumite asemenea reuniuni „sticlă”. În al doilea rând, Comisia a arătat că, începând cu 1 aprilie 2003, MTPD, asupra căreia MEI și reclamanta ar fi exercitat o influență decisivă, și‑a continuat neîntrerupt participarea la înțelegerea CPT, atât prin schimbul de informații comerciale sensibile care o priveau, cu ocazia contactelor bilaterale cu întreprinderile care participau la reuniunile europene „sticlă”, cât și prin asistarea la reuniunile SML și ASEAN, cu caracter mondial, desfășurate în Asia. Prin urmare, pe baza acestor elemente, Comisia a concluzionat că reclamanta, pe de o parte, era răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită direct de ea, înainte de constituirea MTPD, și, pe de altă parte, era răspunzătoare în solidar cu Panasonic pentru încălcarea săvârșită de MTPD, începând de la data constituirii acesteia din urmă.

19

În ceea ce privește calculul cuantumului amenzii aplicate reclamantei, Comisia s‑a întemeiat pe Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”).

20

Mai întâi, pentru a determina cuantumul de bază al amenzii, Comisia a considerat că, în vederea stabilirii valorii vânzărilor de bunuri care au legătură cu încălcarea, în sensul punctului 13 din Orientările din 2006, trebuia luată în considerare media valorii anuale a vânzărilor „reale” pe toată durata înțelegerii CPT, compusă, pe de o parte, din vânzările în legătură cu CPT vândute direct clienților situați în SEE de unul dintre destinatarii deciziei atacate (denumite în continuare „vânzările directe SEE”) și, pe de altă parte, din vânzările în legătură cu CPT integrate în cadrul aceluiași grup într‑un produs final și vândute ulterior de unul dintre destinatarii deciziei atacate clienților situați în SEE (denumite în continuare „vânzările directe SEE prin intermediul produselor prelucrate”). Potrivit considerentelor (1021), (1026) și (1029) ale deciziei atacate, prima vânzare „reală” de CPT – vândute ca atare sau integrate în produse finale – corespundea vânzării intervenite în SEE în perioada înțelegerii CPT și efectuate de unul dintre destinatarii deciziei atacate în avantajul unui client extern. În schimb, Comisia nu a luat în considerare „vânzările indirecte” care corespundeau valorii CPT vândute de unul dintre destinatarii deciziei atacate unor clienți situați în afara SEE, care le‑ar fi integrat ulterior în produse finale pe care le‑ar fi vândut în SEE.

21

Pe de altă parte, Comisia a arătat că Panasonic și reclamanta au participat la înțelegerea CPT înaintea constituirii MTPD și că au continuat să participe la aceasta după constituirea MTPD, prin intermediul acesteia. Astfel, Comisia a considerat că, pentru a calcula cuantumul amenzilor aplicate acestora, deși nu intervenise o întrerupere în participarea reclamantei la înțelegerea CPT, trebuia să se facă diferența între două perioade, și anume, pe de o parte, perioada anterioară constituirii MTPD, pentru care Panasonic și reclamanta ar răspunde individual din cauza participării lor directe la înțelegerea CPT, și, pe de altă parte, perioada ulterioară constituirii MTPD, pentru care Panasonic și reclamanta ar răspunde în solidar cu MTPD. În ceea ce privește perioada anterioară constituirii MTPD, Comisia a luat în considerare valoarea medie a vânzărilor „reale” individuale ale societăților‑mamă, în timp ce, în ceea ce privește perioada ulterioară constituirii acesteia, a luat în considerare valoarea vânzărilor realizate de MTPD pentru a reflecta puterea economică a întreprinderii respective. Aceste din urmă vânzări ar cuprinde atât vânzările directe SEE realizate de MTPD, cât și vânzările directe SEE prin intermediul produselor prelucrate între MTPD, pe de o parte, și Panasonic și reclamanta, pe de altă parte.

22

În ceea ce privește valoarea vânzărilor utilizată pentru calcularea cuantumului suplimentar cuprins în cuantumul de bază, imputat de Comisie fiecăreia dintre societățile‑mamă ale MTPD, acesta a fost stabilit prin luarea în considerare nu numai a mediei valorii anuale a vânzărilor individuale de CPT realizate de fiecare societate‑mamă înainte de constituirea MTPD, ci și a unei părți din vânzările de CPT realizate de aceasta din urmă, corespunzătoare participației în acțiuni deținute de fiecare societate‑mamă la capitalul acesteia.

23

În această privință, Comisia a apreciat că, având în vedere gravitatea încălcării, proporția valorii vânzărilor care trebuia luată în considerare pentru stabilirea cuantumului de bază era, în privința tuturor întreprinderilor în cauză, de 18 % în cazul înțelegerii CPT și de 19 % în cazul înțelegerii CDT, înmulțită cu durata participării fiecăreia la încălcare, în mod proporțional și rotunjită la luna inferioară. Pe de altă parte, independent de durata participării întreprinderilor la înțelegerea CPT și în vederea descurajării acestora de a adera la acorduri orizontale de stabilire a prețurilor și de împărțire a piețelor, în cuantumul de bază al amenzilor care urmau să fie aplicate Panasonic și reclamantei, Comisia a inclus cuantumul suplimentar rezultat din pragul de 18 % aplicat valorii vânzărilor relevante în cazul înțelegerii CPT.

24

În plus, Comisia a considerat că nu existau circumstanțe agravante și nu a recunoscut nici existența unor circumstanțe atenuante în cazul reclamantei care să justifice ajustarea cuantumului de bază.

25

În sfârșit, având în vedere faptul că cifra de afaceri a reclamantei a fost considerată deosebit de mare, depășind bunurile la care se raporta încălcarea, Comisia a aplicat un multiplicator disuasiv de 10 % din cuantumul amenzii care urma să îi fie aplicată.

26

Articolele 1 și 2 din partea dispozitivă a deciziei atacate au următorul cuprins:

„Articolul 1

[…]

(2)   Următoarele întreprinderi au încălcat articolul 101 […] TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, pe perioadele indicate, la un complex unic și continuu de acorduri și de practici concertate în sectorul [CPT]:

[…]

[…]

Articolul 2

(1) […]

(2)   În ceea ce privește încălcarea menționată la articolul 1 [alineatul] (2) se aplică următoarele amenzi:

[…]

[…]”

27

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 februarie 2013, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

28

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a treia, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

29

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis să deschidă faza orală a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, să adreseze părților anumite întrebări. Acestea au dat curs cererilor Tribunalului în termenele stabilite.

30

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 11 noiembrie 2014. În cadrul acesteia, s‑a decis ca părțile să fie invitate să depună observații eventuale cu privire la Hotărârea Curții din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, Rep.), în termen de zece zile de la data pronunțării acesteia din urmă, termen care a fost prelungit până la 28 noiembrie 2014 în privința Comisiei, la cererea acesteia.

31

Prin scrisorile înregistrate la grefa Tribunalului la 21 noiembrie și, respectiv, la 28 noiembrie 2014, reclamanta și Comisia au dat curs acestei cereri.

32

Faza orală a procedurii a fost declarată terminată la 5 decembrie 2014.

33

Prin Ordonanța din 26 mai 2015, Tribunal a decis redeschiderea procedurii orale în temeiul articolului 62 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

34

În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a invitat părțile să depună observații eventuale cu privire la Concluziile avocatului general Wathelet prezentate în cauza InnoLux/Comisia (C‑231/14 P, Rep.). S‑a dat curs acestei cereri în termenul stabilit. În continuare, părțile și‑au prezentat observațiile cu privire la răspunsurile date în cadrul acestei măsuri de organizare a procedurii și, în special, cu privire la calculul și la cuantumul amenzilor.

35

Faza orală a procedurii a fost declarată terminată la 10 iulie 2015.

36

Reclamanta solicită Tribunalului:

37

Comisia solicită Tribunalului:

38

Prin intermediul primului și al celui de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită, cu titlu principal, anularea în parte a deciziei atacate, iar prin intermediul celui de al treilea și al celui de a patrulea capăt de cerere, aceasta solicită, cu titlu subsidiar, desființarea sau reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată prin această decizie.

39

Trebuie să se examineze, înainte de toate, primul și al doilea capăt de cerere, prin care se solicită anularea în parte a deciziei atacate.

40

În susținerea acestor concluzii, reclamanta invocă cinci motive. Primul, al doilea și al treilea motiv sunt întemeiate pe erori care afectează decizia atacată, în sensul că în aceasta se concluzionează că reclamanta era răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită în perioadele cuprinse între 16 mai 2000 și 11 aprilie 2002, între 12 aprilie 2002 și 31 martie 2003 și între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006. Al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul că în aceasta se concluzionează că reclamanta era răspunzătoare în solidar pentru participarea MTPD la încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006. Al cincilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, este întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul că în aceasta se concluzionează că MTPD era răspunzătoare pentru participarea la încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006.

41

Trebuie analizate, mai întâi, primul motiv, în continuare al doilea, al patrulea și al treilea motiv și, în final, al cincilea motiv.

42

Acest motiv cuprinde patru aspecte. Primul aspect este întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare, în sensul că reclamanta nu ar fi fost ascultată cu privire la data reținută în decizia atacată ca fiind data aderării sale prezumate la pretinsa încălcare. Al doilea și al treilea aspect sunt întemeiate pe erori de apreciere referitoare la calificarea anumitor reuniuni bilaterale ca făcând parte dintr‑o încălcare unică și continuă. Al patrulea aspect este întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament, în sensul în care Comisia ar fi aplicat norme privind probele diferite pentru a înlătura participarea altei întreprinderi, [confidențial], la înțelegerea CPT, în pofida participării acesteia din urmă la anumite reuniuni bilaterale în Europa, precum și la reuniuni europene „sticlă” în aceeași perioadă ca și reclamanta.

43

Trebuie analizate, mai întâi și împreună, al doilea și al treilea aspect.

44

În cadrul celui al doilea aspect al primului motiv, reclamanta susține că, chiar dacă se presupune că Tribunalul concluzionează că reuniunea din 16 mai 2000, care s‑a desfășurat între reclamantă și Philips, avea un obiect anticoncurențial, aceasta nu făcea parte din încălcarea unică și continuă constatată în decizia atacată.

45

În cadrul celui de al treilea aspect, reclamanta arată că niciunul dintre contactele bilaterale reținute de Comisie în decizia atacată, sporadice și fără legătură între ele, nu prezenta caracteristicile reuniunilor „sticlă”, cu privire la care se susține că au avut loc în aceeași perioadă, și nici nu cuprindea informații privind acordurile încheiate cu ocazia reuniunilor înțelegerii.

46

Trebuie să se arate că părțile nu contestă că reclamanta nu a participat nici la reuniunile asiatice „sticlă (1997-2002), nici la reuniunile europene „sticlă” (1999-2005), dar că, începând cu 16 mai 2000 și până la 11 aprilie 2002, aceasta a organizat nouă contacte bilaterale, în principal cu trei participanți la reuniunile respective, și anume Samsung SDI, în ceea ce privește reuniunile asiatice „sticlă”, și Thomson și Philips, în ceea ce privește reuniunile europene „sticlă”. Or, reclamanta susține că, chiar dacă se presupune că aceste contacte ar fi implicat un comportament anticoncurențial din partea întreprinderilor participante, nicio probă nu ar demonstra că, în cadrul acelor contacte, ar fi fost informată despre existența pretinsei încălcări unice și continue, astfel încât să poată considera că era implicată în aceasta începând cu primăvara anului 2000.

47

În această privință, reclamanta susține că, în considerentele (126), (274), (279), (287), (313), (502) și (686) ale deciziei atacate, Comisia s‑a întemeiat pe elemente de probă anterioare datei considerate ca fiind data aderării sale la înțelegerea CPT, și anume 16 mai 2000, și, în privința unora dintre ele, care nu sunt citate în comunicarea privind obiecțiunile, pentru a constata, pe de o parte, că avea cunoștință despre existența reuniunilor „sticlă” și, pe de altă parte, că strategia sa era să participe la acestea prin intermediul contactelor bilaterale. În plus, probele pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a considera că reclamanta fusese informată despre existența înțelegerii CPT de către un concurent, respectiv [confidențial], care participase la reuniunile „sticlă”, ar fi fost foarte indirecte și generale, în timp ce pretinsele tentative ale concurenților săi de a o implica în această înțelegere ar fi vizat [confidențial].

48

Din înscrisurile părților reiese că concluziile acestora sunt divergente în ceea ce privește valoarea probantă a probelor reținute de Comisie în decizia atacată pentru a considera, pe de o parte, că reclamanta avea cunoștință despre existența unor comportamente anticoncurențiale avute în vedere sau puse în aplicare de participanții la reuniunile „sticlă” asiatice și europene, precum și despre obiectivele comune urmărite de aceștia sau că reclamanta putea în mod rezonabil să le prevadă și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea și, pe de altă parte, că intenționa să contribuie, prin comportamentul propriu, la realizarea acestor obiective.

49

Trebuie amintit că, având în vedere natura încălcărilor în cauză, precum și natura și gradul de severitate ale sancțiunilor aferente acestora, principiul prezumției de nevinovăție, astfel cum rezultă acesta în special din articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și din articolul 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), se aplică în special procedurilor referitoare la încălcări ale normelor de concurență aplicabile întreprinderilor care pot conduce la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 10 octombrie 2014, Soliver/Comisia, T‑68/09, Rep., punctul 57 și jurisprudența citată).

50

Din cele de mai sus rezultă, pe de o parte, obligația Comisiei de a prezenta elemente de probă de natură să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări a articolului 101 TFUE (Hotărârea Curții din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C-185/95 P, Rec., p. I-8417, punctul 58, și Hotărârea Curții din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C-49/92 P, Rec., p. I-4125, punctul 86) și, pe de altă parte, că existența unui dubiu al instanței trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a unei asemenea încălcări (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 24 martie 2011, Kaimer și alții/Comisia, T‑379/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 47 și jurisprudența citată). În acest cadru, revine în special Comisiei sarcina de a stabili toate elementele care permit să se concluzioneze în sensul participării unei întreprinderi la o astfel de încălcare și în sensul răspunderii acesteia pentru diferitele elemente pe care aceasta le presupune (Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, citată anterior, punctul 86). Rezultă că participarea unei întreprinderi la o înțelegere nu poate fi dedusă dintr‑o speculație efectuată pe baza unor elemente imprecise (a se vedea Hotărârea Soliver/Comisia, punctul 49 de mai sus, punctul 58 și jurisprudența citată).

51

Astfel, trebuie să se verifice dacă elementele de probă reținute de Comisie în decizia atacată sunt suficient de credibile, precise și concordante pentru a întemeia convingerea fermă că reclamanta a participat la înțelegerea CPT.

52

În această privință, trebuie amintit că existența unei încălcări unice și continue nu înseamnă în mod necesar că răspunderea unei întreprinderi care participă la una sau la alta dintre manifestările sale poate fi angajată pentru întreaga încălcare. Mai este necesară și demonstrarea de către Comisie a faptului că această întreprindere cunoștea activitățile anticoncurențiale la scară europeană ale celorlalte întreprinderi sau că putea să le prevadă în mod rezonabil. Nu este suficientă simpla identitate de obiect între un acord la care a participat o întreprindere și o înțelegere globală pentru a imputa acestei întreprinderi participarea la înțelegerea globală. Astfel, articolul 101 alineatul (1) TFUE se aplică numai dacă există o concordanță de voințe între părțile în cauză (a se vedea Hotărârea Soliver/Comisia, punctul 49 de mai sus, punctul 62 și jurisprudența citată).

53

Prin urmare, numai dacă întreprinderea, în cazul în care participă la un acord, a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că, procedând astfel, se alătura unei înțelegeri globale, participarea sa la acordul respectiv poate constitui expresia aderării sale la aceeași înțelegere (Hotărârea Tribunalului din 20 martie 2002, Sigma Tecnologie/Comisia, T-28/99, Rec., p. II-1845, punctul 45, Hotărârea Tribunalului din 16 noiembrie 2011, Low & Bonar și Bonar Technical Fabrics/Comisia, T‑59/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 61, și Hotărârea Tribunalului din 30 noiembrie 2011, Quinn Barlo și alții/Comisia, T-208/06, Rep., p. II-7953, punctul 144). Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească faptul că întreprinderea respectivă intenționa să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toți participanții și că avea cunoștință despre comportamentele ilicite urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea (a se vedea Hotărârea Soliver/Comisia, punctul 49 de mai sus, punctul 63 și jurisprudența citată).

54

Întreprinderea în cauză trebuie astfel să cunoască întinderea generală și caracteristicile esențiale ale înțelegerii globale (a se vedea Hotărârea Soliver/Comisia, punctul 49 de mai sus, punctul 64 și jurisprudența citată).

55

Rezultă că, pentru a stabili participarea reclamantei la încălcarea unică și continuă privind CPT, Comisia nu se poate limita la demonstrarea naturii anticoncurențiale a contactelor organizate între reclamantă și concurenții săi, între 16 martie 2000 și 11 aprilie 2002, ci trebuie să stabilească deopotrivă că reclamanta avea cunoștință sau se putea considera în mod rezonabil că avea cunoștință, pe de o parte, despre faptul că aceste contacte se înscriau într‑un plan de ansamblu și vizau să contribuie la realizarea obiectivului urmărit de înțelegerea globală și, pe de altă parte, despre întinderea generală și despre caracteristicile esențiale ale acesteia.

56

Astfel, după cum susține reclamanta și după cum s‑a amintit la punctul 52 de mai sus, în lipsa unor indicii prin care să se demonstreze că avea cunoștință despre existența sau despre conținutul acordurilor și practicilor concertate convenite cu ocazia reuniunilor „sticlă”, unica identitate de obiect între reuniunile la care a participat și înțelegerea CPT globală, ca și împrejurarea că a avut contacte cu întreprinderile a căror participare la înțelegerea respectivă a fost stabilită nu sunt suficiente pentru a demonstra o asemenea cunoaștere a acestei înțelegeri (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T-25/95, T-26/95, T-30/95-T-32/95, T-34/95-T-39/95, T-42/95-T-46/95, T-48/95, T-50/95-T-65/95, T-68/95-T-71/95, T-87/95, T-88/95, T-103/95 și T-104/95, Rec., p. II-491, punctul 4112).

57

În consecință, trebuie să se examineze dacă probele menționate de Comisie în decizia atacată demonstrează că, la pretinsa dată a aderării sale la înțelegerea CPT, 16 mai 2000, reclamanta avea cunoștință sau fusese efectiv informată despre existența înțelegerii CPT de către concurenții săi și că intenționa să contribuie, prin comportamentul propriu, la obiectivele comune urmărite de toți participanții la înțelegerea respectivă.

58

În această privință, pentru a întemeia constatarea potrivit căreia, în pofida faptului că reclamanta nu a asistat la reuniunile „sticlă” înainte de luna aprilie 2002, aceasta ar fi fost informată indirect despre înțelegerea CPT de anumiți concurenți [considerentele (313), (498)-(500), (502), (511), (546) și (686) ale deciziei atacate], care ar fi încercat să o implice în aceasta [considerentele (502) și (511) ale deciziei atacate], din decizie reiese că Comisia face trimitere la elementele de probă menționate în considerentele (264)-(270), (273), (274), (278), (279), (287) și (502) ale acesteia, precum și la declarațiile solicitanților de clemență, cuprinse în considerentele (126) (nota de subsol 176) și (549)-(552).

59

În primul rând, fără a fi necesară pronunțarea asupra chestiunii dacă Comisia s‑a întemeiat în mod corect pe elementele de probă anterioare datei pretinsei aderări a reclamantei la înțelegerea CPT pentru a demonstra că, la această dată, avea cunoștință despre existența acesteia sau despre comportamentele ilicite avute în vedere sau puse în aplicare de întreprinderile participante sau dacă putea să le prevadă în mod rezonabil, este suficient să se constate că, exceptând o reuniune din 14 ianuarie 1998 la care a participat, aceste elemente priveau [confidențial], iar nu pe reclamantă.

60

Astfel, spre deosebire de constatarea din considerentul (502) al deciziei atacate și astfel cum reiese din considerentele (273) și (279) ale aceleiași decizii și după cum afirmă în mod întemeiate reclamanta, încercările, revelate în primii ani ai înțelegerii CPT, respectiv 1998 și 1999, ale altor întreprinderi participante la înțelegere, printre care [confidențial], de a determina alte întreprinderi să participe la aceasta vizau de asemenea [confidențial], iar nu pe reclamantă. Or, în afara împrejurărilor amintite în considerentele (69) și (926) ale deciziei atacate, potrivit cărora, pe de o parte, reclamanta era acționar minoritar care deținea între 20 % și 30 % din părțile acestei întreprinderi comune, constituită împreună cu [confidențial], cu [confidențial] și cu [confidențial], și, pe de altă parte, această întreprindere ar fi participat, la rândul său, la înțelegerea CPT, în decizia atacată Comisia nu a stabilit nicio legătură între reclamantă și [confidențial]. În această privință, deși Comisia ar fi adresat comunicarea privind obiecțiunile și [confidențial], trebuie să se arate că aceasta din urmă nu era destinatara deciziei atacate. Pe de altă parte, astfel cum susține reclamanta, din decizia atacată nu reiese că Comisia i‑a imputat comportamentul [confidențial]. Prin urmare, în decizia atacată, Comisia a avut diligența să facă o diferențiere între aceste două entități.

61

Rezultă că argumentul Comisiei, potrivit căruia reprezentantul [confidențial] la reuniunea din 20 octombrie 1999 ar fi acționat în numele întregului grup atunci când a comunicat intenția reclamantei privind „transferul liniei de 32 de inchi de la uzina sa din Japonia către Indonezia, în anul 2001” nu poate fi admis. De altfel, o asemenea considerație nu figurează în decizia atacată, în care Comisia se limitează să arate că, în această reuniune, [confidențial] ar fi informat Chunghwa despre progresul majorărilor de prețuri ale CPT‑urilor sale de 14 inchi și de 20 de inchi în cazul unor clienți specifici.

62

În al doilea rând, extrasele din procesele‑verbale ale reuniunilor din 10 mai și din 20 mai 1999 și din 23 august 1999, menționate în considerentul (279) al deciziei atacate, ca și cel al reuniunii din 21 septembrie 1999, menționat în considerentul (287) al deciziei atacate, evidențiază o simplă intenție a participanților la înțelegerea CPT de a contacta [confidențial], cu care [confidențial] ar fi întreținut o comunicare regulată. De altfel, în mod contrar celor arătate în considerentul (280) al acestei decizii, declarația reprezentantului [confidențial] cu ocazia reuniunii din 23 august 1999, potrivit căruia aceasta avea intenția de a organiza o reuniune cu cei mai înalți responsabili ai „Toshiba” pentru a o convinge să urmeze creșterea de prețuri convenită, nu o viza pe reclamantă, ci [confidențial]. Astfel, această declarație este citată într‑o rubrică a procesului‑verbal al reuniunii respective, intitulată [confidențial], care se referă la întârzierea în punerea în aplicare a majorării prețurilor în Indonezia. Împrejurarea că întreprinderea vizată de această declarație nu era reclamanta concordă și cu sarcina încredințată [confidențial], constând în furnizarea către [confidențial] a informațiilor actualizate privind piața relevantă.

63

Astfel, spre deosebire de concluzia Comisiei cuprinsă în considerentele (280) și (995) ale deciziei atacate, aceste elemente de probă nu demonstrează că reclamanta a fost informată efectiv de [confidențial] despre înțelegerea CPT.

64

În ceea ce privește reuniunea din 14 ianuarie 1998, menționată în nota de subsol 169 din decizia atacată și descrisă în nota de subsol 131 din comunicarea privind obiecțiunile, în cursul căreia vicepreședintele reclamantei a propus ca întreprinderile participante la reuniunile înțelegerii CPT să trimită reprezentanți în Japonia, în Coreea și în Taiwan pentru a stabili contacte bilaterale cu întreprinderile japoneze care nu participau la reuniunile „sticlă”, trebuie să se arate că această reuniune a avut ca obiect numai CDT și, prin urmare, a vizat o înțelegere diferită. Astfel, în considerentele (649)-(656) ale deciziei atacate, Comisia a constatat că, în pofida legăturilor existente între înțelegerile CPT și CDT, ansamblul complex de acorduri și de practici concertate în legătură cu acestea constituia două încălcări unice și continue separate. De altfel, după cum afirmă reclamanta în replică, referirile la „CPT” în procesul‑verbal al reuniunii în discuție se raportează la „Chunghwa Picture Tubes”, care a asistat la reuniunea respectivă. În aceste condiții și fără a fi necesară pronunțarea asupra pretinsei inadmisibilități a acestui element de probă, în sensul că acesta nu a fost invocat în comunicarea privind obiecțiunile în raport cu înțelegerea CPT, Comisia nu putea să se întemeieze pe acest proces‑verbal pentru a concluziona, în considerentul (502) al deciziei atacate, că strategia reclamantei era să participe la înțelegerea CPT prin intermediul unor contacte bilaterale, nici, în consecință, că aceasta avea cunoștință despre existența înțelegerii respective.

65

Pe de altă parte, spre deosebire de afirmațiile Comisiei și de constatările formulate în decizia atacată, împrejurarea că în cadrul anumitor reuniuni „sticlă”, și anume, în special, cele din 7 martie 1999, din 10 mai și din 20 mai 1999, din 23 august 1999, din 21 septembrie 1999 și din 20 octombrie 1999, precum și în reuniunile din 20 martie 2001 și din 20 noiembrie 2001, au fost menționate date comerciale sensibile referitoare la volumele vânzărilor, la capacitățile de producție și la prețurile practicate de reclamantă nu poate fi suficientă pentru a se considera că aceasta avea cunoștință despre existența înțelegerii CPT și că avea intenția de a contribui la obiectivele urmărite de ea. În definitiv, Comisia nu a demonstrat că datele care au făcut obiectul schimbului de informații dintre participanții la reuniunile menționate erau cele ale reclamantei și că referirile la „TSB”, rezultate din procesele‑verbale ale acestora, pe care s‑a întemeiat pentru a stabili participarea reclamantei la înțelegerea CPT, o vizau efectiv, iar nu [confidențial].

66

În această privință, trebuie să se arate că împrejurarea că abrevierile corespunzătoare numelor diferitor societăți precum „TSB”, [confidențial] sau [confidențial] au fost utilizate uneori în cuprinsul acelorași procese‑verbale nu poate fi suficientă pentru a considera că participanții aveau diligența să efectueze o diferențiere sistematică între reclamantă și [confidențial]. Astfel, aceste referiri trebuie interpretate în contextul lor. Or, se impune constatarea că procesele‑verbale ale reuniunilor din 7 martie 1999, din 21 septembrie 1999 și din 10 mai 1999 fac referire la producătorii de televizoare stabiliți în Asia de Sud‑Est și care erau clienți ai [confidențial], împrejurare care se află în concordanță cu considerentul (279) al deciziei atacate, potrivit căruia, cu ocazia reuniunii asiatice „sticlă” din 21 iunie 1999, participanții au examinat creșterile de prețuri referindu‑se deopotrivă la aceasta și la Aiwa, în privința căreia era cel mai mare furnizor.

67

Pe de altă parte, declarația reprezentantului [confidențial] cu ocazia unei reuniuni desfășurate la 6 martie 2000 cu [confidențial], citată în considerentul (330) al deciziei atacate, potrivit căreia „TSB ar urma fără nicio îndoială dacă GSM ar decide să își majoreze prețurile”, nu poate fi interpretată în sensul că se referă la reclamantă, întrucât este dificil de conceput ca strategia unei întreprinderi în care aceasta deține o participație minoritară să aibă pondere asupra politicii privind prețurile adoptată de aceasta și, cu atât mai mult, să o lege de aceasta. În definitiv, din răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile reiese că [confidențial] își definea prețurile în mod autonom și că salariații săi nu aveau putere de decizie în afara acesteia. Mai mult, unica împrejurare că [confidențial] a decis să se alinieze la o eventuală majorare concertată a prețurilor avută în vedere cu ocazia reuniunilor „sticlă” nu poate permite să se considere că ar fi informat‑o despre acest fapt pe reclamantă. În sfârșit, nici mențiunea potrivit căreia „sediul japonez” intenționa să transfere anumite linii de producție la uzinele sale situate în Thailanda sau în Indonezia nu demonstrează că reclamanta fusese informată despre practicile anticoncurențiale avute în vedere sau puse în aplicare ori despre obiectivele urmărite de participații la înțelegerea CPT, printre care și Chunghwa.

68

În al treilea rând, în decizia atacată, Comisia nu afirmă nici că [confidențial] o informase pe reclamantă, indiferent în ce mod, despre existența înțelegerii CPT sau despre obiectivele urmărite de participanții la înțelegerea CPT.

69

În al patrulea rând, chiar dacă se presupune că, astfel cum a constatat Comisia în considerentul (287) al deciziei atacate, se poate considera că reclamanta era la curent cu reuniunile înțelegerii CPT, niciun element nu demonstrează că intenționa să contribuie, prin comportamentul propriu, la obiectivele comune urmărite de participanții la această înțelegere.

70

În această privință, spre deosebire de afirmațiile Comisiei din înscrisurile sale, extrasul din notele luate de un salariat al Chunghwa cu ocazia reuniunii „sticlă” din 21 septembrie 1999, în care se arată că un salariat al [confidențial] ar fi arătat în legătură cu o scrisoare care ar fi fost adresată de reclamantă („sediul japonez al TSB”) către [confidențial], prin care i‑a solicitat să nu participe la reuniunile „sticlă”, nu demonstrează că reclamanta optase cu exactitate să nu participe la reuniunile respective și nu permite să se considere, după cum s‑a statuat în Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2012, UPM‑Kymenne/Comisia (T‑53/06, nepublicată în Repertoriu), că avea cunoștință despre existența înțelegerii CPT și că avea intenția de a contribui la realizarea obiectivelor urmărite de participanții la aceasta. Dimpotrivă, astfel cum afirmă reclamanta, acest extras demonstrează mai degrabă faptul că nu dorea ca [confidențial] să participe la reuniunile „sticlă”.

71

În al cincilea rând, spre deosebire de concluzia Comisiei din considerentele (498), (499) și (995) ale deciziei atacate, nici din declarațiile orale ale celor trei solicitanți de clemență, calificate în considerentul (126) al deciziei atacate drept „elemente de probă concordante ale implicării reclamantei [în înțelegerea CPT] începând cu primăvara anului 2000” și menționate în nota de subsol 176 aferentă considerentului menționat, nu rezultă că, deși reclamanta a asistat rar la reuniuni multilaterale, era în general informată despre rezultatul lor prin intermediul [confidențial].

72

În afară de caracterul general al acestei afirmații, trebuie să se arate, primo, că declarația orală a Chunghwa din 28 noiembrie 2007 se referă la [confidențial], în calitate de participantă la reuniunile bilaterale, iar nu la reclamantă. Potrivit acestei declarații, anumite întreprinderi participau la reuniuni bilaterale împreună cu întreprinderi care asistau la reuniuni „sticlă”, ceea ce le permitea să schimbe informații comerciale sensibile privind întreprinderile care nu participau la acestea, precum și să își extindă discuțiile referitoare la prețuri și la producția întreprinderilor respective. În această privință, declarația amintită menționează trei reuniuni între întreprinderile care au participat la înțelegerea CPT, desfășurate la 25 noiembrie 1996, la 23 august 1999 și la 27 octombrie 1999, în cadrul cărora s‑ar fi convenit contactarea întreprinderilor neparticipante. Or, trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat la punctul 62 de mai sus, procesul‑verbal al reuniunii din 23 august 1999, menționată în considerentele (279) și (280) ale deciziei atacate, viza [confidențial], iar nu pe reclamantă. De asemenea, potrivit considerentului (291) al deciziei atacate, participanții la reuniunea din 27 octombrie 1999 au examinat în detaliu statutul actualizat al unor întreprinderi, printre care figura [confidențial], în timp ce reclamanta nu este menționată la aceasta.

73

Secundo, în declarația orală ulterioară din 16 martie 2009, Chunghwa se limitează să arate că reclamanta a participat la reuniuni bilaterale și multilaterale. Cu toate acestea, declarația menționată nu precizează dacă prin „Toshiba” se face referire doar la sediul social și, prin urmare, la reclamantă sau la alte entități legale precum [confidențial]. Astfel, chestiunea dacă pretinsa implicare a „Toshiba” la reuniunile „grupului”, cu același titlu ca la reuniunile bilaterale, se referă la reclamantă nu este clar tranșată.

74

Tertio, declarația orală a Samsung SDI din 13 februarie 2008, la care se face trimitere în considerentul (550) al deciziei atacate, descrie o reuniune din 24 noiembrie 1998 între Samsung SDI, LGE și [confidențial], cu ocazia căreia această din urmă întreprindere ar fi invitat „Tosummit/Toshiba” să asiste la acea reuniune și că aceasta din urmă ar fi participat la reuniuni de același tip în mod recurent. Or, astfel cum Comisia a recunoscut în considerentul (273) al deciziei atacate și după cum reiese din aceeași declarație, această entitate se referea la [confidențial], iar nu la reclamantă.

75

Pe de altă parte, spre deosebire de cele arătate de Comisie, în considerentul (550) al deciziei atacate, întemeindu‑se pe declarația orală a Samsung SDI din 12 martie 2009, [confidențial] era aproape de [confidențial], întrucât încheiase un acord de asistență tehnică cu aceasta, iar nu cu reclamanta.

76

În sfârșit, afirmația Samsung SDI din declarația sa orală din 20 iunie 2008, potrivit căreia reclamanta era informată în general prin intermediul [confidențial], nu este suficient de susținută. Mai mult, având în vedere natura sa indirectă, acest element de probă, care provine de la o întreprindere, alta decât cea despre care s‑ar fi pretins că a informat reclamanta, nu poate fi suficient pentru a constata că aceasta din urmă a avut cunoștință despre existența înțelegerii CPT.

77

În consecință, în mod contrar constatărilor Comisiei din considerentele (548) și (552) ale deciziei atacate, declarațiile orale în discuție nu confirmă participarea reclamantei la înțelegere și, în consecință, nu pot fi interpretate în sensul confirmării elementelor de probă contemporane cu privire la acest aspect (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T-67/00, T-68/00, T-71/00 și T-78/00, Rec., p. II-2501, punctul 219, și Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T-38/02, Rec., p. II-4407, punctul 285). De altfel, în înscrisurile sale, Comisia admite că declarațiile orale menționate nu oferă niciun detaliu referitor la reuniunile bilaterale în cursul cărora reclamanta ar fi fost informată, prin intermediul [confidențial], despre acordurile și practicile concertate avute în vedere cu ocazia reuniunilor „sticlă”.

78

Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că, din elementele de probă pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a demonstra că reclamanta avea cunoștință despre existența sau despre conținutul înțelegerii CPT anterior lunii aprilie 2002, analizate atât individual, cât și în ansamblu, reiese că nu s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale că reclamanta avea cunoștință sau că fusese informată efectiv despre existența înțelegerii CPT globale de către concurenții săi și că intenționa să contribuie, prin comportamentul propriu, la obiectivele comune urmărite de toți participanții la această înțelegere. În aceste condiții, nu este necesar, în nicio situație, să se examineze chestiunea naturii anticoncurențiale a contactelor bilaterale și legătura lor eventuală cu înțelegerea CPT (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 4 iulie 2013, Comisia/Aalberts Industries și alții, C‑287/11 P, Rep., punctele 62 și 63).

79

În consecință, al doilea și al treilea aspect ale primului motiv trebuie admise și, prin urmare, în speță, primul motiv trebuie admis în totalitate, fără a fi necesară pronunțarea asupra încălcării dreptului la apărare și a principiului egalității de tratament, invocate în susținerea primului și a celui de al patrulea aspect ale acestui motiv.

80

Acest motiv cuprinde două aspecte, întemeiate, primul, pe necompetența Comisiei pentru a constata o încălcare în sensul articolului 101 TFUE, iar al doilea, pe o eroare legată de constatarea potrivit căreia reclamanta ar fi participat la o încălcare unică și continuă.

81

În cadrul primului aspect, reclamanta susține că nu se putea stabili în sarcina sa răspunderea pentru încălcare din cauza participării sale la reuniunile SML, întrucât Comisia nu a demonstrat, pe de o parte, că acordurile încheiate sau avute în vedere cu ocazia acestor reuniuni fuseseră puse în aplicare în SEE și, pe de altă parte, că aceste acorduri avuseseră un efect imediat, substanțial și previzibil în SEE prin vânzările de produse prelucrate. În plus, reclamanta invocă o încălcare a dreptului la apărare, în sensul că nu a avut oportunitatea de a‑și exprima poziția cu privire la această ultimă afirmație a Comisiei.

82

În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a declarat‑o răspunzătoare pentru încălcarea unică și continuă din cauza participării sale la patru reuniuni SML desfășurate în Asia la 12 aprilie 2002, la 27 mai 2002, la 6 decembrie 2002 și la 10 februarie 2003 și care au implicat Samsung SDI și grupul LPD. În această privință, reclamanta susține că, în mod eronat, Comisia a regrupat activități încadrate în patru grupe diferite de reuniuni, și anume reuniunile SML, reuniunile ASEAN, reuniunile asiatice „sticlă” și reuniunile europene „sticlă”, într‑o încălcare unică și continuă, în lipsa unor probe care să sugereze existența unui plan de ansamblu care să urmărească un obiectiv economic unic, deși aceste grupe de reuniuni nu erau suficient de complementare și de conectate. Cu titlu subsidiar, reclamanta susține că nu poate fi declarată răspunzătoare pentru acordul global, întrucât nu avea cunoștință despre existența sa și nu avea intenția să contribuie la acesta prin participarea la reuniunile SML.

83

Trebuie să se examineze, mai întâi, al doilea aspect al prezentului motiv și, în special, chestiunea dacă, în mod întemeiat, Comisia a reținut că reclamanta a participat la o încălcare unică și continuă din cauza participării sale la patru reuniuni SML, între 12 aprilie 2002 și 10 februarie 2003. În această privință, din considerentul (313) al deciziei atacate reiese că, începând cu luna aprilie 2002, reclamanta a început să participe în mod regulat la reuniuni prin propriile mijloace și că elementele de probă referitoare la aceste contacte ar demonstra că erau menținute pentru a‑i furniza informații actualizate și pentru a o implica în evoluțiile și în proiectele viitoare în materie de capacitate, de vânzări și de prețuri la scară mondială. Potrivit considerentului (502) al deciziei atacate, în prima reuniune, cea din 12 aprilie 2002, menționată în considerentele (374) și (375) ale deciziei atacate, participanții ar fi convenit să coopereze în mod continuu, să aibă o reuniune la fiecare două luni, să mențină prețurile la același nivel sau să le majoreze în al treilea trimestru al anului 2002, precum și orientări cu privire la prețuri. În sfârșit, potrivit considerentelor (387), (388) și (503) ale deciziei atacate, ar exista și probe care ar demonstra că reclamanta avea un rol activ în cadrul cartelului.

84

Totuși, trebuie să se arate că, în afară de elementele de probă care demonstrează participarea reclamantei la reuniunile SML și obiectul lor anticoncurențial, care nu sunt contestate, Comisia nu a precizat în decizia atacată elementele pe care s‑a întemeiat pentru a constata că reclamanta avea cunoștință despre comportamentele ilicite avute în vedere sau puse în aplicare de participanții la înțelegerea CPT și că intenționa, prin comportamentul propriu, să contribuie la obiectivele comune urmărite de aceștia.

85

În această privință și în orice caz, analiza proceselor‑verbale ale reuniunilor SML, efectuată de Comisie în considerentele (374), (375), (377), (384) și (387) ale deciziei atacate, nu permite să se deducă faptul că reclamanta avea cunoștință despre existența unei înțelegeri CPT la nivel global și că avea intenția de a contribui la obiectivele urmărite de participanții la aceasta. Astfel, Comisia s‑a limitat să descrie obiectul și sfera mondială ale acestor reuniuni și să arate că era posibil ca participanții la prima dintre aceste reuniuni să fi decis să își continue cooperarea la scară mondială. Or, o asemenea împrejurare, chiar dacă se presupune că este demonstrată, nu permite să se considere că s‑a dovedit cunoașterea existenței înțelegerii CPT, în sensul jurisprudenței citate la punctele 52 și 53 de mai sus.

86

Rezultă că, fără a fi necesar să se examineze dacă reuniunile SML făceau parte dintr‑o încălcare unică și continuă, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale că, prin participarea la patru reuniuni SML, reclamanta, prin propriul comportament, a intenționat să contribuie la toate obiectivele comune urmărite de întreprinderile participante la înțelegerea CPT și că avea cunoștință despre comportamentele ilicite preconizate sau puse în aplicare de acești participanți în urmărirea acelorași obiective sau că, în mod rezonabil, putea să le prevadă și că era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea, în sensul jurisprudenței citate la punctele 52-54 de mai sus. În definitiv, cunoașterea acestor comportamente nu poate fi dedusă, potrivit unei aprecieri globale a elementelor de probă reținute în decizia atacată, nici din împrejurarea că, într‑o primă etapă, reclamanta organizase contacte bilaterale cu anumiți participanți la înțelegerea CPT, iar ulterior a asistat la patru reuniuni SML împreună cu unii dintre aceștia.

87

Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admis, fără a fi necesară pronunțarea, în acest stadiu, asupra competenței Comisiei de a constata o încălcare în sensul articolului 101 TFUE din cauza participării reclamantei la reuniunile SML.

88

Acest motiv cuprinde trei aspecte, întemeiate, primul, pe nemotivare, al doilea, pe o eroare de apreciere în ceea ce privește exercitarea de către reclamantă a unei influențe decisive asupra comportamentului întreprinderii comune și, al treilea, pe o încălcare a dreptului la apărare, în sensul că reclamanta nu a avut acces la observațiile prezentate de Panasonic în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile și în urma audierii.

89

Trebuie să se examineze, mai întâi, al doilea aspect al acestui motiv.

90

Reclamanta arată că MEI deținea controlul exclusiv al MTPD printr‑o participație majoritară de 64,5 %, numea majoritatea membrilor consiliului de administrație al acesteia, având astfel controlul asupra tuturor deciziilor adoptate de organele de conducere care impuneau o majoritate simplă, alegea președintele acesteia și conducea operațiunile sale curente. În consecință, reclamanta deținea doar o participație minoritară, de 35,5 %, dar, în schimb, nu beneficia de drepturi care le depășeau pe cele care sunt consimțite în mod normal acționarilor minoritari. Or, în opinia reclamantei, în pofida probelor care ar demonstra această situație și în mod contrar deciziei Bundeskartellamt (autoritatea germană de concurență) privind autorizarea proiectului de constituire a MTPD prin dobândirea controlului exclusiv al întreprinderii comune de către MEI, Comisia ar fi considerat în mod eronat că drepturile înscrise în statutul MTPD și în acordul privind constituirea MTPD (acord de integrare de activități, denumit în continuare „BIA”) îi conferea un drept de blocaj privind măsurile strategice, astfel încât să îi acorde un control în comun asupra acestei întreprinderi. În opinia sa, aceste drepturi nu i‑ar permite nici să influențeze activitățile curente ale MTPD sau comportamentul său pe piață, nici să controleze prețurile, comercializarea sau orice alt aspect al politicii sale comerciale și nu i‑ar acorda nicio prerogativă de administrare.

91

Reclamanta susține că, în consecință, în mod contrar concluziilor din decizia atacată, nu forma o unitate economică cu MTPD, nu era în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului acesteia pe piață și nu a exercitat efectiv o asemenea influență. În această privință, reclamanta afirmă că nu și‑a exercitat niciodată pretinsele drepturi de veto, iar Comisia nu ar fi demonstrat că avea cunoștință despre participarea MTPD la înțelegerea CPT în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006.

92

Comisia contestă această argumentație.

93

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere mai ales legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice (a se vedea Hotărârea Curții din 26 septembrie 2013, EI du Pont de Nemours/Comisia, C‑172/12 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 41 și jurisprudența citată).

94

Astfel, într‑un asemenea caz, întrucât societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere, în sensul articolului 101 TFUE, Comisia poate să adreseze o decizie care să impună amenzi societății‑mamă fără să fie necesară stabilirea implicării personale a acesteia din urmă în încălcare (Hotărârea EI du Pont de Nemours/Comisia, punctul 93 de mai sus, punctul 42).

95

Trebuie de asemenea să se rețină că, pentru a putea imputa societății‑mamă comportamentul unei filiale, Comisia nu se poate limita să constate că societatea‑mamă este în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului filialei, ci trebuie să verifice și dacă această influență a fost exercitată efectiv (Hotărârea EI du Pont de Nemours/Comisia, punctul 93 de mai sus, punctul 44; a se vedea Hotărârile Tribunalului din 11 iulie 2014, Sasol și alții/Comisia, T‑541/08, Rep., punctul 43, și RWE și RWE Dea/Comisia, T‑543/08, Rep., punctul 101 și jurisprudența citată). Comisia are, în principiu, obligația de a demonstra existența unei asemenea influențe decisive pe baza unui ansamblu de elemente de fapt (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006, Avebe/Comisia, T-314/01, Rec., p. II-3085, punctul 136 și jurisprudența citată).

96

În general, deținerea unei majorități a capitalului social al filialei este cea care poate permite societății‑mamă să exercite efectiv o influență decisivă asupra filialei și, în special, asupra comportamentului acesteia pe piață. S‑a statuat astfel că, atunci când controlul exercitat efectiv de o societate‑mamă asupra filialei sale, în care deține 25,001 % din capitalul social, corespunde unei participații minoritare, foarte depărtată de majoritate, nu se poate considera că societatea‑mamă și filiala acesteia aparțin aceluiași grup în care acestea ar constitui o unitate economică (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2011, Fuji Electric/Comisia, T-132/07, Rep., p. II-4091, punctul 182 și jurisprudența citată).

97

Cu toate acestea, o participație minoritară poate permite unei societăți‑mamă să exercite efectiv o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale pe piață, dacă este însoțită de drepturi care le depășesc pe cele care sunt normal consimțite unor acționari minoritari în vederea protejării intereselor lor financiare și care, examinate potrivit metodei seriei de indicii convergente juridice și economice, sunt de natură să demonstreze că se exercită o influență decisivă asupra comportamentului filialei pe piață. Astfel, dovada exercitării efective a unei influențe decisive poate fi realizată de Comisie grație unei serii de indicii, chiar dacă fiecare dintre aceste indicii, analizat în mod individual, nu are un caracter suficient de probant (Hotărârea Fuji Electric/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 183).

98

Având în vedere că, în temeiul articolului 263 TFUE, Tribunalul trebuie să se limiteze la un control de legalitate a deciziei atacate pe baza motivării acestui act, exercitarea efectivă a unei prerogative de conducere a societății‑mamă asupra filialei acesteia trebuie apreciată doar în funcție de elementele de probă reunite de Comisie în decizia care stabilește în sarcina societății‑mamă răspunderea pentru încălcare. Prin urmare, singura chestiune pertinentă este, așadar, aceea dacă încălcarea este sau nu este dovedită, având în vedere elementele de probă menționate (a se vedea Hotărârea Fuji Electric/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 185 și jurisprudența citată).

99

În continuare, trebuie amintit că Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că exercitarea de către două societăți‑mamă independente una de alta a unui control comun asupra filialei lor nu se opune, în principiu, constatării de către Comisie a existenței unei unități economice între una dintre aceste societăți‑mamă și filiala în cauză și că situația este aceeași chiar dacă societatea‑mamă dispune de o parte din capitalul filialei, mai puțin importantă decât cealaltă societate‑mamă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 16 decembrie 2010, AceaElectrabel Produzione/Comisia, C-480/09 P, Rep., p. I-13355, punctul 64).

100

Exercitarea efectivă a unei prerogative de conducere din partea societății‑mamă sau a societăților‑mamă asupra filialei poate reieși în mod direct din aplicarea dispozițiilor legale aplicabile sau dintr‑o convenție între societățile‑mamă, încheiată în conformitate cu aceleași dispoziții legale, cu privire la administrarea filialei lor comune. Importanța implicării societății‑mamă în administrarea filialei sale poate fi atestată și prin prezența, la conducerea filialei, a numeroase persoane care ocupă funcții de conducere în cadrul societății‑mamă. Un asemenea cumul de funcții plasează în mod obligatoriu societatea‑mamă în situația de a influența decisiv comportamentul filialei sale pe piață, în măsura în care acesta permite membrilor conducerii societății‑mamă să vegheze, în exercitarea funcțiilor lor de conducere în cadrul filialei, ca acțiunea acesteia din urmă pe piață să fie conformă cu orientările rezultate din forurile de conducere ale societății‑mamă. Un asemenea obiectiv poate fi atins și fără ca membrul sau membrii societății‑mamă care își asumă funcții de conducere în cadrul filialei să aibă calitate de mandatar social al societății‑mamă. În sfârșit, implicarea societății‑mamă sau a societăților‑mamă în administrarea filialei poate rezulta din relațiile de afaceri pe care societățile‑mamă le întrețin cu filiala. Astfel, atunci când o societate‑mamă este deopotrivă furnizor sau client al filialei sale, aceasta are un interes specific să conducă activitățile de producție și de distribuție ale filialei pentru a beneficia integral de câștigurile generate de integrarea verticală realizată în acest mod (a se vedea Hotărârea Fuji Electric/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 184 și jurisprudența citată).

101

În sfârșit, atunci când din aceste dispoziții rezultă că societățile‑mamă erau abilitate să acționeze pe seama întreprinderii comune și să o angajeze față de terți numai în comun și că răspundeau în comun pentru politica urmată de acea întreprindere, exercitarea efectivă a unei influențe decisive asupra comportamentului comercial al acesteia din urmă poate fi prezumată, asemănător controlului prospectiv efectuat în materia controlului concentrărilor (a se vedea în acest sens Hotărârea Sasol și alții/Comisia, punctul 95 de mai sus, punctul 49).

102

Cu toate acestea, întrucât examinarea privind exercitarea efectivă a unei influențe decisive este retrospectivă și poate astfel să se întemeieze pe elemente concrete, atât Comisia, cât și părțile interesate pot dovedi că deciziile comerciale ale întreprinderii comune au fost determinate potrivit unor modalități diferite de cele care rezultau doar din examinarea abstractă a acordurilor referitoare la funcționarea întreprinderii comune (a se vedea în acest sens Hotărârea Fuji Electric/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctele 194 și 195, și Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2011, General Technic‑Otis și alții/Comisia, T-141/07, T-142/07, T-145/07 și T-146/07, Rep., p. II-4977, punctele 115-117).

103

Temeinicia celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie examinată în lumina acestor elemente.

104

În speță, în considerentele (931)-(933) și (956) ale deciziei atacate, Comisia a enumerat mai întâi împrejurările obiective care demonstrează că cele două societăți‑mamă ale MTPD ar fi fost în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului acesteia pe piață, având un rol activ de supraveghere și de conducere. În continuare, în considerentele (934)-(936) ale deciziei atacate, Comisia a menționat exemple de cooperare între cele două societăți‑mamă ale MTPD, care ar demonstra, pe de o parte, exercitarea efectivă de către acestea a unei influențe determinate asupra comportamentului pe piață al celei din urmă și, pe de altă parte, împrejurarea că aprobarea lor comună era cerută pentru luarea de decizii importante care o priveau.

105

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, având în vedere faptul că au fost admise primul și al doilea motiv ale acțiunii, nu poate fi admisă afirmația Comisiei potrivit căreia reclamanta avea cunoștință despre existența înțelegerii CPT, ținând seama de implicarea sa directă înainte de constituirea MTPD și, prin urmare, de participarea ulterioară a acesteia din urmă. În orice caz, trebuie să se sublinieze că, în ceea ce privește chestiunea imputabilității comportamentului MTPD reclamantei, constatarea cunoașterii de către aceasta din urmă a participării MTPD la înțelegerea respectivă este lipsită de pertinență. Astfel, pentru a fi imputate unei societăți‑mamă actele săvârșite de filiala acesteia, nu este necesară dovada că societatea‑mamă respectivă a fost direct implicată sau că a avut cunoștință despre comportamentele incriminate. În această privință, trebuie amintit că nu este vorba despre o relație de instigare referitoare la încălcare între societatea‑mamă și filiala sa și, cu atât mai mult, nici despre o implicare a societății‑mamă în încălcarea respectivă, ci despre faptul că acestea constituie o singură întreprindere în sensul articolului 101 TFUE, care împuternicește Comisia să adreseze decizia de aplicare a unor amenzi societății‑mamă (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 2 februarie 2012, EI du Pont de Nemours și alții/Comisia, T‑76/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 76 și jurisprudența citată).

106

În ceea ce privește structura acționariatului și de decizie a organelor statutare ale MTPD, trebuie amintit, în primul rând, că, în considerentele (932) și (956) ale deciziei atacate, Comisia a constatat în mod întemeiat că, potrivit dispozițiilor BIA, cele două societăți‑mamă dispuneau de un drept de veto cu privire la chestiunile de importanță strategică, care erau fundamentale pentru desfășurarea activităților MTPD, ceea ce ar demonstra existența exercitării unui control comun asupra acesteia.

107

În această privință, reclamanta nu poate susține că toate domeniile acoperite de deciziile enumerate la articolul 21 alineatul (2) din BIA, a căror adoptare era supusă aprobării celor două societăți‑mamă, și la articolul 23 alineatul (2) din BIA, care necesitau acordul al cel puțin unui director desemnat de fiecare dintre cele două societăți‑mamă, se încadrează în drepturile normale consimțite acționarilor minoritari pentru a‑și proteja interesele financiare în calitate de investitori în întreprinderea comună, în sensul punctului 66 din Comunicarea jurisdicțională consolidată a Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO 2008, C 95, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea jurisdicțională consolidată”). Astfel, din cuprinsul punctului 67 din această comunicare, a cărei relevanță în speță nu este contestată de părți, reiese că drepturile de veto care conferă control în comun vizează, de regulă, decizii privind aspecte legate de buget, de un plan de dezvoltare a întreprinderii, de investiții importante sau de numirea conducerii superioare. Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 68‑70 din Comunicarea jurisdicțională consolidată reiese că un drept de veto asupra planului de dezvoltare a întreprinderii poate fi suficient, în mod individual, pentru a conferi acționarului minoritar un control în comun asupra întreprinderii comune, chiar în lipsa oricărui alt drept de veto, în timp ce drepturile care vizează deciziile de numire și de destituire a conducerii superioare, precum și aprobarea bugetului sunt considerate foarte importante. În sfârșit, în sensul punctului 71 din această comunicare, în cazul unui drept de veto asupra investițiilor, importanța acestui drept depinde, în primul rând, de nivelul investițiilor supuse spre aprobare societăților‑mamă și, în al doilea rând, de măsura în care aceste investiții constituie o trăsătură esențială a pieței pe care este prezentă întreprinderea comună.

108

Or, articolul 23 alineatul (2) din BIA conferea Toshiba drepturi de veto atât în ceea ce privește investițiile materiale (punctul 12 din această dispoziție), cât și în ceea ce privește constituirea, intrarea în capitalul unei societăți sau achiziționarea unei societăți ori a unui alt tip de activitate care să implice cheltuirea unei sume egale sau mai mari de un miliard de yeni (punctul 8 din această dispoziție) sau acordarea de împrumuturi filialelor ori altor entități, având o valoare egală sau superioară unui miliard de yeni (punctul 9 din această dispoziție). După cum susține Comisia, aceste sume nu par excesive în raport cu investiția inițială a reclamantei în MTPD, care se ridică la 26,5 miliarde de yeni, astfel încât un drept de veto în materie ar putea constitui un indiciu că reclamanta era în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului MTPD pe piață.

109

Pe de altă parte, astfel cum a arătat Comisia în considerentele (933) și (953) ale deciziei atacate, potrivit articolului 27 alineatul (1) din BIA, MEI și reclamanta au adoptat un document a cărui valabilitate este până la 31 martie 2008, care conține informații privind vânzările, producția, dezvoltarea, efectivele, investițiile, planurile financiare și recuperarea capitalului privind MTPD, care constituia baza planului de dezvoltare a acesteia din urmă. Dispoziția respectivă prevedea că, într‑o perioadă de pornire de doi ani, al cărei termen a fost stabilit la 31 martie 2005, planul de dezvoltare inițial al MTPD va fi adoptat de societățile‑mamă și că, potrivit alineatului (2), începând cu acea dată, planurile de dezvoltare anuale vor fi întocmite de MTPD, după consultarea societăților‑mamă. Or, printr‑un protocol de acord din 7 decembrie 2004 privind modificarea articolului 27 alineatul (2) din BIA, societățile‑mamă au prelungit perioada de pornire până la 31 martie 2007, astfel încât trebuiau să convină cu privire la planul de dezvoltare al MTPD și cu privire la modificările sale ulterioare pe toată durata existenței acesteia.

110

Rezultă că Comisia a considerat în mod întemeiat că BIA și planul de dezvoltare, care conțineau principalele obiective operaționale și financiare ale MTPD, precum și planificarea sa strategică esențială, fuseseră decise de societățile‑mamă. Astfel, chiar dacă se presupune că, după cum susține în înscrisurile sale, reclamanta nu fusese implicată efectiv în elaborarea planurilor respective, aprobarea acestora de către reclamantă, precum și consultarea sa prealabilă erau necesare în lumina articolului 27 alineatul (2) din BIA. De altfel, reclamanta nu contestă că a aprobat toate planurile anuale de dezvoltare ale MTPD.

111

Prin urmare, fără a fi necesară analiza motivelor de prelungire a perioadei de pornire, amintite de reclamantă, trebuie să se constate că această prelungire a avut ca efect să îi confere acesteia din urmă un drept de veto cu privire la planul de dezvoltare a MTPD, care privea și bugetul acesteia, pe întreaga durată a existenței sale. Astfel, contrar afirmațiilor reclamantei, dreptul de veto asupra planului de dezvoltare respectiv nu a fost lipsit de efect util. Mai mult, deținerea unui asemenea drept este suficientă, în mod individual, pentru a se considera, în sensul punctului 70 din Comunicarea jurisdicțională consolidată, că ea a exercitat efectiv o influență decisivă asupra întreprinderii comune.

112

Având în vedere cele de mai sus, astfel cum a constatat Comisia, unele drepturi enumerate atât la articolul 23 alineatul (2) din BIA, cât și la articolul 27 se încadrează în domenii care au permis reclamantei să exercite o influență decisivă asupra strategiei comerciale a MTPD în comun cu Panasonic. De asemenea, astfel cum reiese din considerentul (956) al deciziei atacate, chestiunea dacă reclamanta nu a exercitat niciodată aceste drepturi este lipsită de pertinență în speță, în ceea ce privește aprecierea exercitării de către aceasta a unei influențe decisive asupra comportamentului MTPD pe piață. Într‑adevăr, în vederea adoptării deciziilor în domeniile vizate îndeosebi la articolul 23 alineatul (2) din BIA, cele două societăți‑mamă trebuiau să ajungă în prealabil la un acord. Prin urmare, deținerea drepturilor de veto în discuție a avut în mod necesar un impact, chiar indirect, asupra administrării MTPD.

113

În sfârșit, aceste drepturi de veto se adăugau la drepturile enumerate la articolul 21 alineatul (2) din BIA, și anume drepturile referitoare la chestiunile care necesitau rezoluții speciale ale adunării acționarilor în temeiul dreptului comercial și drepturile referitoare la chestiunile privind emiterea de noi acțiuni, precum și distribuirea de dividende. Aceste drepturi constituiau un indiciu suplimentar pe care Comisia se putea întemeia pentru a considera că reclamanta era în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului MTPD.

114

În al doilea rând, trebuie să se arate că, astfel cum reiese din decizia atacată, alte împrejurări evidențiate de Comisie în decizia atacată permit să se considere că reclamanta era în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului MTPD pe piață.

115

În această privință, trebuie să se observe mai întâi că, astfel cum Comisia a constatat în considerentul (975) al deciziei atacate, unul dintre cei patru directori numiți de reclamantă din cei zece cât număra consiliul de administrație al MTPD, în temeiul articolului 22 alineatul (2) din BIA, ocupa în același timp o funcție de conducere în cadrul reclamantei, împrejurare pe care aceasta nu a contestat‑o. Or, această împrejurare constituia un indiciu pe care Comisia se putea întemeia pentru a constata, coroborat cu alte elemente, că reclamanta era în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului MTPD.

116

Pe de altă parte, conform articolului 22 alineatul (3) din BIA, reclamanta trebuia să numească pe unul dintre cei doi administratori autorizați să reprezinte întreprinderea comună, care era deopotrivă vicepreședintele acesteia. Or, astfel cum Comisia a constatat în mod întemeiat în considerentele (940) și (941) ale deciziei atacate, cei doi vicepreședinți ai MTPD care au fost numiți în timpul existenței sale exercitaseră anterior funcții de cadru superior în conducerea reclamantei, în care au fost reintegrați ulterior. Rezultă că, deși nu au menținut raporturi contractuale directe cu aceasta din urmă și nu se mai aflau sub autoritatea sa directă, aceștia aveau cunoștință neîndoielnic despre politica și despre obiectivele comerciale ale sale și erau în măsură să realizeze convergența politicii MTPD cu interesele reclamantei. În sfârșit, afirmația reclamantei referitoare la rolul pretins simbolic al vicepreședintelui MTPD nu poate repune în discuție această concluzie.

117

Mai mult, astfel cum a constatat Comisia în considerentul (957) al deciziei atacate, faptul că consiliul de administrație al MTPD nu s‑ar fi opus niciodată deciziilor președintelui acesteia, numit de Panasonic, nu poate fi interpretat în sensul unei neexercitări de către reclamantă a unei influențe decisive asupra comportamentului MTPD pe piață, ci mai degrabă ca o aprobare a politicii comerciale a celei din urmă.

118

În aceste condiții, faptul că, pe de o parte, președintele MTPD numit de Panasonic avea sarcina administrării curente a acesteia și aproba cea mai mare parte a deciziilor importante referitoare la activitatea sa și că, pe de altă parte, Panasonic era responsabilă cu exploatarea și cu administrarea MTPD în temeiul articolului 20 alineatul (2) din BIA nu poate permite să se considere că doar Panasonic exercita o influență decisivă asupra MTPD. Astfel, după cum se arată în considerentul (956) al deciziei atacate, potrivit aceleiași dispoziții coroborate cu articolul 20 alineatul (3) din BIA, cooperarea reclamantei era necesară în vederea administrării întreprinderii comune.

119

În plus, astfel cum Comisia a constatat în considerentele (977) și (978) ale deciziei atacate, clauza cuprinsă la articolul 28 alineatul (3) din BIA, care prevede că MTPD va fi furnizorul preferențial al societăților‑mamă pentru producția de televizoare și că, în același timp, aceste societăți vor fi furnizorii preferențiali de componente CRT pentru MTPD, constituie un indiciu suplimentar al participării reclamantei la administrarea MTPD și denotă existența unor legături economice strânse și durabile între ele, care trebuie luate în considerare în aprecierea existenței unei influențe decisive (a se vedea în acest sens Hotărârea Fuji Electric/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 184). Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de împrejurarea că reclamanta a recurs și la alți furnizori de CPT. Mai mult, reclamanta nu poate susține în mod util că nu era implicată în comercializarea produsului finit al MTPD, din moment ce, astfel cum a precizat Comisia, fără a fi contestată în mod util cu privire la această chestiune, după transferarea activității în domeniul CRT către MTPD, aceasta din urmă a utilizat [confidențial], deținută de reclamantă (a se vedea punctul 3 de mai sus) în calitate de canal de vânzări în Uniunea Europeană. În plus, reclamanta nu a repus în discuție în mod util împrejurarea menționată de Comisie în considerentul (977) al deciziei atacate, potrivit căreia CPT vândute pe această cale proveneau în parte de la uzinele MTPD și erau în parte subcontractate la uzina reclamantei din Himeji (Japonia), care nu fusese transferată către MTPD.

120

În al treilea rând, din elementele pe care Comisia s‑a întemeiat în decizia atacată reiese că reclamanta a participat la administrarea MTPD, în special prin acordarea consimțământului pentru închiderea a două filiale ale acesteia în Europa și în Statele Unite, în luna noiembrie 2005. În această privință, trebuie să se arate că reclamanta nu contestă că nu și‑a dat consimțământul pentru închiderea fabricilor respective, ci se limitează să susțină că această măsură era de natură excepțională și că nu făcea parte din politica comercială a MTPD. Astfel, participarea sa la luarea unei asemenea decizii nu ar demonstra o influență durabilă din partea sa asupra comportamentului MTPD. Or, contrar argumentelor reclamantei, împrejurarea evidențiată în considerentele (936) și (964) ale deciziei atacate, potrivit căreia, în lipsa consimțământului său, această închidere nu ar fi putut interveni, care rezultă, în definitiv, din articolul 23 alineatul (2) din BIA, constituie un indiciu că reclamanta a exercitat efectiv o influență decisivă asupra politicii comerciale a întreprinderii comune. Astfel, potrivit acestei dispoziții, o asemenea decizie nu ar fi putut fi luată de întreprinderea comună fără aprobarea unuia dintre directorii numiți de reclamantă în consiliul de administrație al MTPD (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 2 februarie 2012, Dow Chemical/Comisia, T‑77/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 86).

121

În ceea ce privește argumentele reclamantei prin care contestă că a adresat MTPD instrucțiuni economice și că a fost implicată în administrarea sa curentă, trebuie să se amintească, astfel cum Comisia a constatat în considerentul (958) al deciziei atacate și după cum reiese din jurisprudență, că posibilitatea de a exercita o influență decisivă asupra politicii comerciale a unei întreprinderi comune nu impune demonstrarea unei imixtiuni în administrarea curentă a activităților acelei întreprinderi și nici o influență asupra politicii comerciale stricto sensu a acesteia precum strategia sa de distribuție sau în privința prețurilor, ci mai degrabă asupra strategiei generale care definește orientările întreprinderii. În special, o societate‑mamă poate exercita o influență decisivă asupra filialelor sale chiar și fără să recurgă la un drept de supraveghere și fără a da instrucțiuni sau orientări concrete cu privire la anumite aspecte ale politicii comerciale. Asemenea instrucțiuni sunt doar un indiciu destul de evident al existenței unei influențe decisive a societății‑mamă asupra politicii comerciale a filialei sale. Lipsa acestora nu impune nicidecum concluzia că există o autonomie a filialei. O politică comercială uniformă în cadrul unui grup poate rezulta și în mod indirect, din ansamblul legăturilor economice și juridice dintre societatea‑mamă și filialele sale. Cu titlu de exemplu, influența societății‑mamă asupra filialelor sale în ceea ce privește strategia întreprinderii, politica întreprinderii, proiectele de exploatare, investițiile, capacitățile, resursele financiare, resursele umane și cauzele juridice poate avea efecte în mod indirect asupra comportamentului filialelor și al întregului grup pe piață. Chestiunea esențială este, în definitiv, de a ști dacă societatea‑mamă exercită o influență suficientă pentru a orienta comportamentul filialei într‑o asemenea măsură încât cele două trebuie considerate o unitate pe plan economic (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, C-97/08 P, Rep., p. I-8237, punctul 73, și Hotărârea Dow Chemical/Comisia, punctul 120 de mai sus, punctul 77).

122

Astfel, din toate cele de mai sus rezultă că, având în vedere toate legăturile economice, juridice și organizatorice dintre reclamantă și MTPD, Comisia nu a săvârșit o eroare constatând că reclamanta, în calitate de societate‑mamă a MTPD, a exercitat în mod concertat cu Panasonic o influență decisivă asupra comportamentului MTPD pe piața CPT. Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că reclamanta și MTPD făceau parte din aceeași întreprindere în sensul articolului 101 TFUE, stabilind astfel în sarcina reclamantei și a Panasonic răspunderea în solidar pentru comportamentul MTPD în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006.

123

Rezultă că al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

124

Reclamanta susține că Comisia nu a indicat care erau drepturile consimțite în mod normal în favoarea acționarilor minoritari și nici nu a precizat elementele enumerate la articolul 23 alineatul (2) din BIA care depășeau acest prag.

125

Cu toate acestea, trebuie să se arate că, întrucât Tribunalul a putut să se pronunțe asupra celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv cu privire la fond, iar reclamanta a putut să își asigure apărarea, în mod contrar față de ceea ce susține, decizia atacată este suficient motivată cu privire la această chestiune. Prin urmare, critica invocată în susținerea primului aspect trebuie înlăturată ca nefondată.

126

Reclamanta invocă o încălcare a dreptului său la apărare, întrucât, în pofida solicitărilor sale în acest sens, nu a avut acces la observațiile prezentate de Panasonic în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile și în urma audierii în legătură cu planul de dezvoltare al MTPD. În această privință, reclamanta afirmă că, deși cererile sale de acces au fost respinse pentru motivul că Comisia nu avea intenția să invoce aceste documente împotriva sa în decizia atacată, Comisia s‑a întemeiat fără rezerve pe ele pentru a susține constatarea unei influențe decisive exercitate în comun asupra comportamentului MTPD.

127

În această privință, trebuie amintit că respectarea dreptului la apărare în orice procedură susceptibilă să conducă la aplicarea de sancțiuni, în special amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, reprezintă un principiu fundamental al dreptului Uniunii, care trebuie respectat chiar dacă este vorba despre o procedură cu caracter administrativ (a se vedea Hotărârea Curții din 2 octombrie 2003, Thyssen Stahl/Comisia, C-194/99 P, Rec., p. I-10821, punctul 30 și jurisprudența citată).

128

Respectarea dreptului la apărare impune ca, în cursul procedurii administrative, întreprinderii în cauză să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra caracterului veridic și pertinent al faptelor și circumstanțelor invocate, precum și asupra înscrisurilor reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei încălcări (a se vedea Hotărârea Curții din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia, C-407/04 P, Rep., p. I-829, punctul 44 și jurisprudența citată).

129

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, necomunicarea unui document constituie o încălcare a dreptului la apărare doar dacă întreprinderea în cauză demonstrează, pe de o parte, că Comisia s‑a întemeiat pe acest document pentru a‑și susține obiecțiunea privind existența unei încălcări și, pe de altă parte, că această obiecțiune ar putea fi dovedită doar prin referire la documentul respectiv. Dacă există alte mijloace de probă scrise despre care întreprinderile în cauză au avut cunoștință în cursul procedurii administrative și care susțin tocmai concluziile Comisiei, eliminarea din rândul mijloacelor de probă a documentului culpabilizator necomunicat nu infirmă temeinicia obiecțiunilor reținute în decizia contestată. Astfel, revine întreprinderii în cauză sarcina să demonstreze că rezultatul la care a ajuns Comisia în cadrul deciziei sale ar fi fost diferit dacă un document necomunicat și pe care Comisia s‑a întemeiat pentru incriminarea acestei întreprinderi trebuia să fie înlăturat ca mijloc de probă incriminator (a se vedea Hotărârea Curții din 1 iulie 2010, Knauf Gips/Comisia, C-407/08 P, Rep., p. I-6375, punctul 13 și jurisprudența citată).

130

În speță, în considerentul (933) al deciziei atacate, Comisia a constatat că planul de dezvoltare al MTPD fusese decis de societățile‑mamă și a arătat, la nota de subsol 1821, că Panasonic a confirmat această apreciere în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. Pe de altă parte, în considerentul (934) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, în observațiile sale ulterioare audierii, Panasonic a confirmat că planul de dezvoltare al MTPD fusese stabilit în comun de societățile‑mamă, referindu‑se la răspunsul Panasonic la comunicarea privind obiecțiunile. În sfârșit, în considerentul (948) al acestei decizii, Comisia a reiterat această constatare făcând trimitere la documentele furnizate de Panasonic în cursul audierii, care ar demonstra că, în anul 2004, MTPD solicitase în mod specific aprobarea reclamantei pentru a urmări pierderile sale financiare.

131

Trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat în cadrul celui de al doilea aspect al acestui motiv (punctul 109 de mai sus), chiar dacă se presupune că reclamanta nu a fost implicată în mod concret în elaborarea planurilor de dezvoltare a MTPD, aprobarea acestora de către ea, precum și consultarea sa prealabilă erau necesare în conformitate cu BIA. Astfel, pe de o parte, răspunderea reclamantei în calitate de una dintre societățile‑mamă ale MTPD a fost demonstrată în mod suficient, fără să fi fost necesară recurgerea la documentele prezentate de Panasonic după audierea orală, la care reclamanta afirmă că nu a avut acces (a se vedea punctele 104-123 de mai sus). Pe de altă parte, reclamanta nu afirmă că aceste documente ar conține elemente dezincriminatoare de care ar fi putut să se prevaleze. În aceste condiții, necomunicarea documentelor respective nu constituie o încălcare a dreptului său la apărare, în sensul jurisprudenței citate la punctul 129 de mai sus.

132

Prin urmare, al treilea aspect, precum și al patrulea motiv trebuie respinse în totalitate.

133

Reclamanta afirmă că decizia atacată este afectată de o eroare, în sensul că în aceasta nu se face deosebire între răspunderea sa pentru pretinsa participare directă a acesteia la încălcare și răspunderea derivată din pretinsa participare a MTPD. Or, potrivit reclamantei, Comisia ar fi trebuit să concluzioneze că întreaga sa participare la încălcare încetase la 31 martie 2003, atunci când a ieșit de pe piața CRT prin transferarea întregii sale ramuri de activitate către MTPD. Reclamanta susține că întreaga răspundere pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006 poate rezulta, așadar, numai din participarea MTPD la încălcare și că partea dispozitivă a deciziei ar fi trebuit să indice acest aspect în mod clar.

134

Comisia respinge această argumentație.

135

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din partea dispozitivă a deciziei atacate, Comisia a considerat că reclamanta a participat la încălcare de la 16 mai 2000 până la 12 iunie 2006.

136

În această privință, trebuie să se arate că, astfel cum s‑a concluzionat în cadrul celui de al patrulea motiv, Comisia a imputat în mod întemeiat reclamantei și Panasonic comportamentul ilicit al MTPD de la 1 aprilie 2003 până la 12 iunie 2006, considerând că acestea constituiau o unitate economică. Or, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, chiar dacă societatea‑mamă nu participă direct la încălcare, aceasta exercită într‑o asemenea ipoteză o influență decisivă asupra filialei sau a filialelor care au participat la aceasta. Rezultă că, în acest context, răspunderea societății‑mamă nu poate fi considerată o răspundere independentă de culpă. Într‑o asemenea împrejurare, societatea‑mamă este sancționată pentru o încălcare despre care se consideră că a săvârșit‑o ea însăși (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 27 iunie 2012, Bolloré/Comisia, T‑372/10, Rep., punctul 52 și jurisprudența citată).

137

În orice caz, astfel cum rezultă din motivarea deciziei atacate, în special din motivele expuse în considerentele (126), (303), (923)-(927), (993)-(996), (1000) și (1088) ale acesteia, în vederea stabilirii răspunderii în sarcina entităților care au făcut parte din grupul reclamantei sau care s‑au aflat sub controlul acesteia [a se vedea punctele (3) și (4) de mai sus], Comisia a făcut distincție între două perioade, și anume perioada care a precedat transferarea activităților sale în domeniul CRT către întreprinderea comună, pentru care i s‑a stabilit răspunderea ca urmare a participării sale directe la încălcare, și perioada care a urmat acest transfer, pentru care i s‑a stabilit răspunderea ca urmare a participării MTPD, asupra comportamentului căreia a exercitat, potrivit Comisiei, o influență decisivă. Astfel, în considerentul (1183) al deciziei atacate [tabelul 12, litera (b) punctele 9 și 10] s‑a concluzionat că reclamantei trebuia să i se aplice o amendă pentru perioada anterioară constituirii MTPD, în cuantum de 28048000 de euro, și o amendă, pentru perioada întreprinderii comune, în solidar cu Panasonic și cu MTPD, în cuantum de 86738000 de euro. Aceste amenzi rezultă din cuprinsul articolului 2 alineatul (2) literele (g) și (h) din decizia atacată.

138

Cu toate acestea, trebuie să se arate că din cele de mai sus rezultă, pe de o parte, că s‑a considerat că reclamanta a săvârșit încălcarea pe întreaga perioadă menționată la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din partea dispozitivă a deciziei atacate și, pe de altă parte, că motivarea deciziei atacate constituie suportul necesar al părții sale dispozitive.

139

Rezultă că reclamanta nu poate susține în mod util că decizia atacată este viciată de o eroare, în sensul că în aceasta nu este efectuată o distincție între răspunderea sa pentru pretinsa participare directă la încălcare și răspunderea sa derivată pentru pretinsa participare MTPD la încălcare, iar critica potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să concluzioneze că reclamanta și‑a încetat orice participare la încălcare la 31 martie 2003 trebuie respinsă.

140

Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins.

141

Al cincilea motiv cuprinde două aspecte.

142

În cadrul primului aspect al acestui motiv, reclamanta susține că răspunderea sa pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006 nu o poate depăși pe cea a MTPD, având în vedere că aceasta ar fi pur derivată din răspunderea MTPD și accesorie, și solicită să beneficieze de orice anulare sau reducere a cuantumului amenzii aplicate MTPD care ar interveni în acțiunea introdusă la Tribunal de Panasonic și de MTPD împotriva deciziei atacate, înregistrată sub numărul T‑82/13, în special din cauză că MTPD nu a participat la înțelegerea CPT constatată prin decizia menționată.

143

În cadrul celui de al doilea aspect al acestui motiv, reclamanta afirmă că MTPD a fost considerată în mod greșit ca fiind răspunzătoare pentru participarea la înțelegerea CPT, din cauza participării sale la reuniunile SML și ASEAN, precum și la pretinsele reuniuni bilaterale. Reclamanta apreciază că decizia atacată trebuie anulată, deoarece declară MTPD răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită în această perioadă.

144

Comisia contestă această argumentație.

145

Mai întâi, trebuie să se arate că, având în vedere faptul că primul și al doilea motiv ale acțiunii au fost admise, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care în aceasta se constată că reclamanta a participat direct la înțelegerea CPT înainte de constituirea MTPD. În schimb, din examinarea celui de al patrulea motiv rezultă că, în mod întemeiat, Comisia a imputat reclamantei comportamentul ilicit al MTPD. Rezultă că răspunderea reclamantei poate decurge numai din calitatea sa de societate‑mamă care a exercitat, în comun cu Panasonic, o influență decisivă asupra comportamentului MTPD pe piață (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 24 martie 2011, Tomkins/Comisia, T-382/06, Rep., p. II-1157, punctul 38).

146

Or, în această privință, trebuie să se observe că, în împrejurările cauzei, răspunderea în solidar a reclamantei și a MTPD pentru plata amenzii care le‑a fost aplicată în solidar cu Panasonic le plasează într‑o situație specifică, care determină efecte în privința reclamantei, căreia i s‑a imputat comportamentul ilicit al MTPD, în cazul unei anulări sau a unei reformări a deciziei atacate. Astfel, în lipsa unui comportament ilicit al MTPD, societăților‑mamă nici nu li s‑ar fi putut imputa comportamentul ilicit, nici nu s‑ar fi putut stabili în sarcina lor obligația de plată a amenzii în solidar cu întreprinderea comună (a se vedea în acest sens Hotărârea Tomkins/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctul 45).

147

În continuare, trebuie să se constate că, prin Hotărârea pronunțată astăzi, Panasonic și MT Picture Display/Comisia [T‑82/13, Rep. (Extras)], Tribunalul, pe de o parte, a respins acțiunea introdusă de Panasonic și de MTPD, în sensul în care prin aceasta s‑a solicitat anularea în parte a deciziei atacate, și, pe de altă parte, a admis în parte cererea formulată de aceste întreprinderi privind reformarea deciziei menționate, reducând cuantumul amenzilor aplicate în solidar cu MTPD societăților‑mamă ale acesteia pentru participarea MTPD la înțelegerea CPT de la 1 aprilie 2003 până la 12 iunie 2006.

148

Rezultă că, în măsura în care reclamanta solicită să beneficieze de orice anulare sau reducere a amenzii aplicate MTPD care ar interveni în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Panasonic și MT Picture Display/Comisia, punctul 147 de mai sus, cererea acesteia va putea fi admisă numai în ceea ce privește reducerea cuantumului amenzii aplicate MTPD în solidar cu Panasonic și cu reclamanta, în cadrul exercitării de către Tribunal a competenței sale de fond și de examinare a concluziilor în reformare.

149

În acest sens, trebuie să se examineze dacă, având în vedere argumentele invocate de reclamantă în cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv, legalitatea deciziei atacate trebuie repusă în discuție în sensul că în aceasta se constată că MTPD a participat la înțelegerea CPT.

150

În primul rând, reclamanta arată că probele pe care s‑a întemeiat Comisia în decizia atacată nu susțin concluzia că MTPD a încălcat articolul 101 TFUE prin participarea la reuniunile SML și ASEAN, întrucât acestea din urmă nu priveau piața europeană, ci CPT destinate să fie vândute clienților din Asia, iar în cadrul reuniunilor menționate nu ar fi fost încheiat vreun acord cu privire la prețuri, producție sau cote de piață în SEE sau vreun acord care să fi avut un efect imediat, previzibil și substanțial, și că Comisia a săvârșit o eroare considerând că este competentă să constate o încălcare.

151

În al doilea rând, reclamanta susține că decizia atacată este afectată de o eroare în sensul că în aceasta se concluzionează că reuniunile SML și ASEAN la care a asistat MTPD făceau parte dintr‑o încălcare unică și continuă și că această decizie nu conține nicio probă convingătoare care să demonstreze că avea cunoștință despre acordurile încheiate în Europa.

152

În al treilea rând, reclamanta afirmă, pe de o parte, că nu MTPD, ci succesoarea [confidențial], MT Picture Display Indonesia, la capitalul căreia MTPD deținea o participație de 53 %, a fost cea care a participat la reuniunile ASEAN și, pe de altă parte, că decizia atacată ar trebui să fie anulată întrucât nu expune motivele pentru care MTPD ar trebui considerată răspunzătoare.

153

De la bun început, trebuie respins argumentul reclamantei potrivit căruia MTPD nu a participat la reuniunile ASEAN. Astfel, după cum Comisia a arătat în memoriul în apărare, fără ca susținerile acesteia să fie contestate în acest sens de reclamantă în replică, din procesele‑verbale ale reuniunilor respective, în special cele din 16 februarie 2004, din 16 martie 2004, din 18 mai 2004, din 18 iunie 2004, din 5 noiembrie 2004 și din 6 decembrie 2005, rezultă că, în plus față de reprezentanții altor filiale ale MTPD precum MTPD Indonesia, la acestea au participat efectiv și salariați ai MTPD și că, pe de altă parte, în toate reuniunile ASEAN care s‑au desfășurat în acea perioadă și care au fost reținute de Comisie în decizia atacată s‑a făcut referire invariabil la MTPD.

154

În ceea ce privește competența Comisiei de a constata încălcarea, trebuie amintit că, atunci când întreprinderile stabilite în afara SEE, dar care produc bunuri care sunt vândute terților în SEE, se concertează cu privire la prețurile pe care le acordă clienților lor stabiliți în SEE și pun în aplicare această concertare prin vânzări la prețuri coordonate în mod efectiv, participă la o concertare ce are ca obiect și ca efect restrângerea concurenței pe piața internă, în sensul articolului 101 TFUE, și cu privire la care Comisia are competență teritorială de investigare (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2014, InnoLux/Comisia, T‑91/11, Rep., punctul 58 și jurisprudența citată).

155

Tot din jurisprudență reiese că încălcarea articolului 101 TFUE implică două elemente privind comportamentul, mai precis formarea înțelegerii și punerea în aplicare a acesteia. Faptul ca aplicabilitatea interdicțiilor prevăzute de dreptul concurenței să depindă de locul formării înțelegerii ar conduce în mod evident la punerea la dispoziția întreprinderilor a unui mijloc facil de a se sustrage de la interdicțiile respective. Prin urmare, ceea ce este important este locul în care înțelegerea este pusă în aplicare. Pe de altă parte, pentru a determina dacă acest loc este situat în SEE, nu contează că participanții la înțelegere au recurs sau nu au recurs la filiale, agenți, subagenți sau sucursale stabilite în SEE pentru a pune bazele unor contacte între ei și cumpărătorii care sunt stabiliți în SEE (a se vedea Hotărârea InnoLux/Comisia, punctul 154 de mai sus, punctul 59 și jurisprudența citată).

156

Din moment ce condiția privind punerea în aplicare este îndeplinită, competența Comisiei de a aplica normele de concurență ale Uniunii în privința unor astfel de comportamente este acoperită de principiul teritorialității, care este universal recunoscut în dreptul internațional public (Hotărârea Curții din 27 septembrie 1988, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, 89/85, 104/85, 114/85, 116/85, 117/85 și 125/85-129/85, Rec., p. 5193, punctul 18, și Hotărârea InnoLux/Comisia, punctul 154 de mai sus, punctul 60).

157

Pe de altă parte, criteriul punerii în aplicare a înțelegerii în calitate de element de legătură al acesteia cu teritoriul Uniunii este îndeplinit prin simpla vânzare în Uniune a produsului care face obiectul cartelului, independent de localizarea surselor de aprovizionare și a instalațiilor de producție (a se vedea Hotărârea InnoLux/Comisia, punctul 154 de mai sus, punctul 63 și jurisprudența citată).

158

Tocmai în temeiul acestor principii, Comisia a considerat în mod întemeiat că este competentă în speță să aplice articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE. Astfel, din considerentele (585)-(599) ale deciziei atacate reiese că, chiar dacă anumite întreprinderi în cauză erau stabilite la momentul încălcării în afara teritoriului Uniunii și nu aveau filiale stabilite pe acest teritoriu, practicile coluzive au fost puse în aplicare pe teritoriul respectiv și au produs un efect imediat, previzibil și substanțial în Uniune. În această privință, Comisia a reținut că, în pofida faptului că acordurile din cadrul înțelegerii fuseseră încheiate în afara SEE și că obiectivul lor principal nu era Europa, participanții la aceste acorduri au produs totuși un impact asupra clienților din SEE prin intermediul vânzărilor lor de CPT pe acest teritoriu sau prin măsuri care influențau aceste vânzări.

159

În special, în primul rând și în mod întemeiat, Comisia a considerat că încălcarea a afectat imediat SEE întrucât, pe de o parte, acordurile coluzive influențaseră direct stabilirea prețurilor și stabilirea volumelor de CRT furnizate pe acest teritoriu, fie direct, fie prin intermediul unor produse prelucrate, și că, pe de altă parte, atât CDT, cât și CPT fuseseră furnizate și expediate direct în SEE de la unitățile de producție ale membrilor înțelegerii situate în alte părți ale lumii. În al doilea rând, Comisia a considerat în mod întemeiat că efectul încălcării asupra SEE era previzibil, deoarece prețurile și volumele care au făcut obiectul cartelului avuseseră un impact evident asupra liberei concurențe, atât între producătorii de CRT, cât și pe piața în aval. Pe de altă parte, în mod asemănător aprecierii Comisiei, trebuie să se constate că participanții la înțelegerea CPT nu s‑au pus de acord numai cu privire la prețuri, ci au pus în aplicare și o limitare coordonată a producției, ce reducea astfel oferta disponibilă în SEE de la fabricile stabilite pe acest teritoriu sau în afara lui. În plus, astfel cum a constatat Comisia, înțelegerea în discuție avusese efecte imediate și previzibile asupra SEE și în privința furnizorilor integrați vertical precum Philips, LGE, Panasonic și reclamanta, inclusiv prin intermediul livrărilor efectuate de întreprinderile comune către societățile‑mamă ale acestora. În al treilea rând, Comisia a constatat în mod întemeiat că efectul înțelegerii CPT fusese substanțial, din cauza gravității încălcării, a duratei sale prelungite și a rolului avut de părțile la înțelegerea respectivă pe piața europeană în privința CRT și a produselor prelucrate.

160

Rezultă că argumentul reclamantei, potrivit căruia reuniunile SML și ASEAN se concentrau pe piața asiatică, iar acordurile încheiate în cadrul acestora nu priveau SEE, este neîntemeiat, întrucât participanții la reuniunile respective realizau vânzări de CPT în SEE către terți independenți, care erau atât directe, cât și prin intermediul produselor prelucrate.

161

În această privință, atunci când o întreprindere integrată vertical încorporează produsele care fac obiectul încălcării în produse finite în unitățile sale de producție situate în afara SEE, vânzarea în SEE de către această întreprindere a acestor produse finite către terți independenți poate afecta concurența pe piața acestor produse și, prin urmare, o asemenea încălcare poate fi considerată ca având repercusiuni în SEE, chiar dacă piața produselor finite în cauză constituie o piață distinctă de piața vizată de încălcarea menționată.

162

În ceea ce privește constatarea potrivit căreia reuniunile SML și ASEAN făceau parte din încălcarea unică și continuă privind CPT, trebuie să se arate că, potrivit Comisiei, chiar dacă reuniunile respective se concentrau asupra vânzărilor în Asia, discuțiile care au avut loc în cadrul acestor reuniuni nu erau desprinse de evenimentele care se produceau în alte regiuni și, în special, în Europa, ci aveau deseori o sferă mondială. Astfel, Comisia a considerat în mod întemeiat, făcând trimitere la motivele expuse în considerentele (478)-(490), (496), (499), (517), (518) și (521)-(523) ale deciziei atacate, că aceste reuniuni erau interconectate cu reuniunile europene „sticlă” în numeroase modalități și că ar fi artificială separarea lor de alte contacte ale înțelegerii CPT, întrucât făceau parte integrantă dintr‑o încălcare unică și continuă care cuprindea contacte coluzive atât în Europa, cât și în Asia.

163

Astfel, Comisia a amintit, în primul rând, că cele trei serii de reuniuni organizate în Asia – în speță, reuniunile „sticlă”, reuniunile SML și reuniunile ASEAN –, precum și toate reuniunile desfășurate în Europa priveau același tip de restricții, și anume stabilirea prețurilor și planificarea vânzărilor, care implicau un schimb de informații sensibile. În al doilea rând, gamele de produse vizate, respectiv CPT de toate dimensiunile, erau similare în reuniunile considerate în ansamblu. În al treilea rând, ar fi existat o suprapunere a sferelor geografice în discuțiile desfășurate în cadrul mai multor reuniuni, întrucât reuniunile ASEAN și SML aveau o întindere mondială, astfel încât includeau SEE sau cuprindeau trimiteri la Europa. În același mod, Comisia a arătat că reuniunile europene „sticlă” cuprindeau trimiteri la Asia. În al patrulea rând, reuniunile SML și ASEAN, care erau o prelungire a reuniunilor asiatice „sticlă”, s‑ar fi desfășurat în aceeași perioadă ca reuniunile europene „sticlă”, care avuseseră loc în intervalul 1999-2005. În al cincilea rând, diferitele categorii de reuniuni organizate, și anume reuniunile europene „sticlă”, reuniunile asiatice „sticlă”, precum și reuniunile SML și ASEAN implicau într‑o largă măsură aceiași participanți. În al șaselea rând, părțile la înțelegerea CPT urmăreau să mențină o diferență de preț rezonabil între produsele identice comercializate în SEE și în Asia și să majoreze prețurile în Europa. Prin urmare, Comisia a putut să constate în mod întemeiat că întinderea înțelegerii CPT cuprindea SEE și că această înțelegere fusese pusă în aplicare pe acest teritoriu, având în vedere vânzările directe SEE și vânzările directe SEE prin intermediul produselor prelucrate de CPT.

164

Pentru a putea ajunge la aceste concluzii, astfel cum rezultă din decizia atacată, Comisia a examinat contextul în care se desfășuraseră cele trei serii de reuniuni în Asia, și anume reuniunile asiatice „sticlă”, reuniunile SML și reuniunile ASEAN, precum și procesele‑verbale ale acestora pentru a deduce în mod întemeiat că prezentau legături de complementaritate cu reuniunile europene „sticlă” și că erau, așadar, interconectate. În această privință, din considerentele (287) și (288) ale deciziei atacate reiese că prima reuniune europeană multilaterală, din 2 octombrie 1999, desfășurată la Glasgow, a avut loc în urma unor apeluri lansate de Samsung SDI la o reuniune multilaterală desfășurată la 21 septembrie 1999 în Taiwan, între Chunghwa, Samsung SDI, LGE, [confidențial] și Philips, care a vizat consolidarea cooperării cu piața europeană și determinarea întreprinderilor participante la înțelegere să organizeze reuniuni regulate pentru a schimba informații cu privire la piață și pentru a stabili prețurile. Astfel, au fost exprimate preocupări față de nivelul prețurilor practicate în Europa pentru CPT de 14 inchi, considerat foarte mic în raport cu nivelul prețurilor din Asia. Cu ocazia unei reuniuni ulterioare, desfășurată la 27 octombrie 1999 în Thailanda și menționată în considerentele (251) și (290) ale deciziei atacate, întreprinderile asiatice și‑au exprimat satisfacția cu privire la tendința de creștere a prețurilor pe piețele europeană și americană datorită unei reduceri a capacităților de producție inițiată de producătorii de CPT în Asia.

165

Pe de altă parte, din procesele‑verbale ale reuniunilor asiatice reiese că participanții la acestea comparau situația piețelor din Europa și situația piețelor din Asia și conveneau în mod regulat alinierea prețurilor și a capacităților acestora. Potrivit considerentului (486) al deciziei atacate, participanții la reuniunile asiatice au convenit reduceri de capacitate care ar facilita eforturile de creștere a prețurilor practicate de membrii înțelegerii în SEE și au definit ținte în materie de cote de piață și de cote de furnizare la scară mondială. În plus, prețurile practicate într‑o regiune erau utilizate ca referință pentru stabilirea prețurilor într‑o altă regiune. Astfel, exista o corelare între prețurile practicate în Asia și în Europa.

166

Rezultă că, spre deosebire de cele afirmate de reclamantă, nivelul de producție și prețurile din Asia au avut un impact asupra prețurilor europene. De altfel, astfel cum s‑a arătat în decizia atacată, mai mulți participanți din Asia la înțelegerea CPT au dispus de linii de producție în Europa în cea mai mare parte a perioadei în care concurenții se întâlneau în cadrul diverselor reuniuni. În plus, din decizia atacată reiese că anumite filiale europene își informau sediul central din Asia cu privire la situația pieței și cu privire la acordurile încheiate în cadrul înțelegerii CPT în Europa și viceversa, fapt pe care, în definitiv, reclamanta nu îl contestă.

167

Mai mult, din considerentele (413)-(415) ale deciziei atacate reiese că, în cursul ultimei faze a înțelegerii CPT, din anul 2004 până în luna noiembrie 2006, în afara reuniunilor SML și ASEAN, care erau principalele forumuri multilaterale, au avut loc mai multe contacte ad‑hoc privind planurile mondiale de vânzări și de producție, în special în Europa, care au implicat MTPD și participanții la reuniunile europene „sticlă” precum Samsung SDI, grupul LPD și Thomson. În această privință, nota de subsol 1074 menționează reuniuni bilaterale pentru schimbul de informații, care s‑au desfășurat între grupul LPD și MTPD la 6 decembrie 2004, precum și la 21 februarie 2005 și la 8 iulie 2005. Potrivit aceleiași note de subsol, MTPD ar fi anexat documente la solicitarea de informații a Comisiei din care ar reieși că informațiile provenite de la concurenții săi referitoare la capacitățile de producție ale producătorilor de CRT și datate noiembrie 2006, precum și datele mondiale, planurile în materie de vânzări, de ofertă și de producție și previziunile cererii referitoare la CRT pentru televizoare, datate aprilie 2005, fuseseră prezentate MTPD, fapt pe care, în definitiv, reclamanta nu îl contestă.

168

În aceste condiții, reclamanta nu poate susține în mod util că decizia atacată nu conține nicio probă convingătoare a faptului că MTPD avea cunoștință despre existența înțelegerii CPT. În sfârșit, argumentul reclamantei potrivit căruia, astfel cum Comisia a recunoscut în decizia atacată, nu exista o organizare centrală comună care să stabilească o legătură între reuniunile europene și asiatice „sticlă” și reuniunile SML și ASEAN este lipsit de pertinență. Astfel, din considerațiile de mai sus, expuse în decizia atacată, reiese că reuniunile menționate prezentau o legătură de complementaritate și se înscriau într‑un plan de ansamblu, astfel încât, în mod întemeiat, Comisia a putut să le califice drept încălcare unică și continuă.

169

În plus, contrar afirmațiilor reclamantei și astfel cum susține Comisia și cum reiese din procesele‑verbale ale acestora, anumite reuniuni ASEAN la care a asistat MTPD, printre care cele din 16 februarie 2004, din 16 martie 2004 și din 5 noiembrie 2004, cuprindeau, în afară de trimiteri la un acord privind prețurile care acoperea Europa, în privința unor clienți specifici și a cărui punere în aplicare a fost minuțios monitorizată, discuții privind oferta și cererea viitoare, liniile de producție și capacitățile și aveau în vedere piața mondială, inclusiv SEE. De asemenea, astfel de schimburi de informații între concurenți, sensibile din punct de vedere comercial, precum cele care au avut loc cu ocazia reuniunilor din 18 iunie 2004 și din 6 decembrie 2005, constituie practici concertate care pot permite restrângerea producției și alocarea de cote de piață. În această privință, lipsa unor acorduri formale privind aceste două ultime aspecte ale încălcării nu produce efecte asupra legalității deciziei atacate, conform jurisprudenței potrivit căreia este suficient ca schimbul de informații să atenueze sau să elimine gradul de incertitudine privind funcționarea pieței relevante având ca efect o restrângere a concurenței între întreprinderi (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 4 iunie 2009, T‑Mobile Netherlands și alții, C-8/08, Rep., p. I-4529, punctul 35 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, astfel cum susține Comisia, faptul că o parte la discuții se raporta la Asia se explică prin împrejurarea că cele mai multe unități de producție erau situate în această regiune.

170

În ceea ce privește reuniunile SML, din decizia atacată și în special din procesele‑verbale ale reuniunilor din 28 noiembrie 2003, din 10 decembrie 2004, din 15 martie 2005 și din 26 decembrie 2005 reiese că întreprinderile prezente, printre care și MTPD, au schimbat informații referitoare la Europa și au analizat situația la scară mondială, inclusiv Europa. Pe de altă parte, participanții la aceste reuniuni au discutat despre oportunitatea de a controla prețurile pe piața europeană, inclusiv pe cele ale CPT de dimensiuni mică și medie, și au constatat necesitatea de a controla producția și de a coordona închiderea fabricilor europene. În plus, două dintre aceste reuniuni, cea din 28 noiembrie 2003 și cea din 10 decembrie 2004, au privit exclusiv stabilirea prețurilor în Europa.

171

Astfel, reclamanta nu poate susține că decizia atacată nu conține probe ale unei alocări a cotelor de piață și a unei restrângeri a producției în materia CPT în această perioadă, în cadrul reuniunilor SML și ASEAN, din moment ce din procesele‑verbale ale mai multor reuniuni reiese că participanții au schimbat în cadrul acestora date privind producția, vânzările, capacitățile și previziunile lor la scară mondială, care erau susceptibile să fie utilizate pentru a calcula cotele de piață ale întreprinderilor participante, precum și pentru supravegherea acordului, și au stabilit orientări referitoare la prețurile la scară mondială pentru CPT de diferite dimensiuni.

172

Rezultă că prezentul motiv trebuie respins.

173

Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie admis primul capăt de cerere și trebuie anulat articolul 1 alineatul (2) litera (d) din decizia atacată, în măsura în care în acesta se prevede că reclamanta a încălcat articolul 101 TFUE prin participarea la înțelegerea CPT de la 16 mai 2000 până la 31 martie 2003. Ca efect al acestei anulări, trebuie admis și al treilea capăt de cerere și trebuie anulat articolul 2 alineatul (2) litera (g) din decizia atacată, prin care reclamantei i s‑a aplicat o amendă de 28048000 de euro pentru participarea sa la înțelegere de la 16 mai 2000 până la 31 martie 2003.

174

În sfârșit, concluziile în anulare trebuie respinse în rest.

175

În susținerea acestor concluzii, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul că prin aceasta i s‑a aplicat o amendă conform articolului 2 alineatul (2) literele (g) și (h), sau, cu titlu subsidiar, pe o eroare în calculul cuantumului acestei amenzi.

176

Având în vedere anularea articolului 2 alineatul (2) litera (g) din decizia atacată, acest motiv trebuie examinat numai în sensul că prin acesta se încearcă să se demonstreze că Comisia a săvârșit o eroare în decizia atacată prin faptul că a aplicat reclamantei o amendă conform articolului 2 alineatul (2) litera (h) din această decizie și că este eronat calculul cuantumului acestei amenzi.

177

Acest motiv, prin intermediul căruia reclamanta solicită Tribunalului să își exercite competența de fond, cuprinde două aspecte.

178

În cadrul primului aspect și cu titlu principal, reclamanta solicită Tribunalului să deducă efectele produse de erorile pretins săvârșite de Comisie, pe care le‑ar fi constatat în cadrul examinării sale a motivelor de anulare. În cadrul celui de al doilea aspect și cu titlu subsidiar, reclamanta invocă erori în calculul cuantumului amenzii, care, în esență, ar fi determinat o încălcare a principiilor proporționalității și egalității de tratament, precum și o încălcare a dreptului la apărare.

179

Având în vedere că, în urma examinării motivelor invocate în susținerea concluziilor în anulare a deciziei atacate, au fost admise doar primul capăt de cerere și al treilea capăt de cerere (a se vedea punctul 173 de mai sus), nu este necesară examinarea primului aspect al acestui motiv.

180

Prin urmare, Tribunalul are obligația să examineze, în cadrul exercitării competenței sale de fond, al doilea aspect al acestui motiv în raport cu cel de al patrulea capăt de cerere, prin intermediul căruia reclamanta îi solicită reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată în solidar cu Panasonic pentru participarea sa la înțelegere prin intermediul MTPD.

181

În susținerea cererii de reformare a amenzilor care i‑au fost aplicate, reclamanta invocă patru argumente suplimentare.

182

În primul rând, reclamanta susține că raționamentul Comisiei referitor la stabilirea proporției din valoarea vânzărilor care a fost reținută pentru calculul cuantumului de bază al amenzii este confuz și laconic și invocă o încălcare a principiului proporționalității. În această privință, reclamanta susține, pe de o parte, că cuantumul de bază al amenzii nu reflectă diferențele considerabile dintre întinderea înțelegerii CDT și întinderea înțelegerii CPT, care nu ar fi fost atât de multidimensională cum afirmă Comisia, și, pe de altă parte, că pragul de 18 % stabilit pentru a ține seama de gravitatea acestei înțelegeri, în vederea stabilirii cuantumului amenzii, ar fi disproporționat.

183

În acest scop, trebuie amintit că, potrivit articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, pentru stabilirea cuantumului amenzii, trebuie luate în considerare gravitatea și durata încălcării.

184

Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că, în limitele prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003, Comisia dispune de o largă putere de apreciere în exercitarea competenței sale de a impune asemenea amenzi (Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C-189/02 P, C-202/02 P, C-205/02 P-C-208/02 P și C-213/02 P, Rec., p. I-5425, punctul 172, și Hotărârea Curții din 24 septembrie 2009, Erste Group Bank și alții/Comisia, C-125/07 P, C-133/07 P, C-135/07 P și C-137/07 P, Rep., p. I-8681, punctul 123). În acest sens, atunci când Comisia adoptă orientări destinate să precizeze, cu respectarea tratatului, criteriile pe care intenționează să le aplice în cadrul exercitării puterii sale de apreciere, rezultă de aici o autolimitare a acestei puteri, în sensul că îi revine sarcina de a se conforma normelor orientative pe care și le‑a impus ea însăși (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Carbone Lorraine/Comisia, T-73/04, Rep., p. II-2661, punctul 192 și jurisprudența citată). Comisia nu se poate îndepărta de la aceasta într‑o situație specifică fără a furniza motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament, care se opune ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea Curții din 15 octombrie 2009, Audiolux și alții, C-101/08, Rep., p. I-9823, punctul 54 și jurisprudența citată).

185

În plus, punctul 4 din Orientările din 2006 are următorul cuprins:

„Puterea Comisiei de a aplica amenzi […] reprezintă unul dintre mijloacele puse la dispoziția Comisiei pentru a‑i permite îndeplinirea misiunii de supraveghere încredințată de tratat. Această misiune nu include numai sarcina de investigare și de sancționare a încălcărilor individuale, ci și datoria de a promova o politică generală menită să aplice, în materie de concurență, principiile consacrate de tratat și să ghideze în acest sens comportamentul întreprinderilor […] În acest sens, Comisia trebuie să se asigure de caracterul disuasiv al acțiunii sale […] În consecință, atunci când Comisa constată o încălcare a dispozițiilor articolului 81 [CE] sau 82 [CE], poate fi necesară aplicarea unei amenzi celor care au încălcat normele de drept. Amenzile trebuie fixate la un nivel suficient de disuasiv, nu numai pentru a sancționa întreprinderile în cauză (efect disuasiv specific), ci și pentru a descuraja alte întreprinderi să adopte sau să continue comportamente contrare articolului 81 [CE] sau 82 [CE] (efect disuasiv general).”

186

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 5-7 din Orientările din 2006, pentru a atinge aceste obiective, Comisia poate utiliza ca bază pentru stabilirea cuantumului amenzilor valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii care au legătură cu încălcarea și numărul de ani în cursul cărora întreprinderea a participat la încălcare, incluzând în cuantumul de bază al amenzii o sumă specifică pentru a descuraja întreprinderile să adopte comportamente ilicite.

187

Trebuie să se arate că, potrivit punctului 19 din Orientările din 2006, „[c]uantumul de bază al amenzii este legat de o proporție din valoarea vânzărilor, determinată în funcție de gradul de gravitate al încălcării, multiplicată cu numărul de ani în cursul cărora a avut loc încălcarea”.

188

În ceea ce privește factorul referitor la gravitatea încălcării, Orientările din 2006 precizează la punctul 20 că „[e]valuarea gravității se face caz cu caz pentru fiecare tip de încălcare, ținându‑se seama de toate circumstanțele relevante în cazul respectiv”.

189

În ceea ce privește stabilirea proporției vânzărilor care este luată în calcul, potrivit punctului 21 din Orientările din 2006, „[c]a regulă generală, [aceasta] se fixează la un nivel de maximum 30 %”. Din cuprinsul punctului 22 din Orientările din 2006 reiese că, „[p]entru a decide dacă proporția din valoarea vânzărilor care trebuie luată în calcul într‑un anumit caz ar trebui să se situeze la limita inferioară sau la cea superioară a intervalului menționat anterior, Comisia ține seama de un anumit număr de factori, precum natura încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză, sfera geografică a încălcării și punerea în aplicare sau nu a încălcării”. În sfârșit, în această privință, la punctul 23 din Orientările din 2006 se arată că:

„Acordurile […] orizontale de stabilire a prețurilor, de împărțire a piețelor și de limitare a producției, care sunt în general secrete, se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței. În temeiul politicii din domeniul concurenței, acestea trebuie să fie sever sancționate. În consecință, proporția din vânzări luată în calcul pentru astfel de încălcări se situează, în general, la limita superioară a intervalului.”

190

În speță, pentru a stabili gravitatea încălcării, Comisia a luat în considerare în special, astfel cum reiese din considerentul (1059) al deciziei atacate, faptul că atât înțelegerea CPT, cât și înțelegerea CDT erau multiforme, în sensul că acestea cuprindeau acorduri orizontale în materia stabilirii prețurilor (țintă sau minime), a împărțirii piețelor și a limitării producției, precum și, în cazul înțelegerii CDT, a alocării clienților. Comisia a arătat că aceste încălcări constituiau, prin însăși natura lor, unul dintre tipurile de restrângeri cele mai grave ale concurenței, având în vedere dispoziția articolului 101 TFUE, în privința căruia punctul 23 din Orientările din 2006 prevede luarea în considerare a unei proporții din valoarea vânzărilor, care este stabilită la limita superioară a intervalului. Pe de altă parte, Comisia a amintit că întreprinderile implicate în aceste încălcări aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință despre natura ilicită a activităților lor, împrejurare ce era demonstrată prin faptul că acestea luaseră măsuri pentru a disimula existența înțelegerii. În plus, Comisia a arătat că sfera geografică atât a înțelegerii CDT, cât și a înțelegerii CPT acoperea întregul SEE și că cota de piață cumulată la nivelul SEE a întreprinderilor destinatare ale deciziei atacate, în privința cărora fuseseră demonstrate încălcările, era mai mică de 80 %. În sfârșit, Comisia a constatat că înțelegerile erau foarte structurate, că acestea fuseseră aplicate în mod strict și supuse supravegherii. În considerentul (1070) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat că, având în vedere natura încălcării, trebuia aplicat un prag de 18 % din vânzările vizate.

191

În mod contrar argumentelor reclamantei, această apreciere este suficient motivată, întrucât Comisia a ținut seama în mod corect de factorii enumerați la punctul 22 din Orientările din 2006 (a se vedea punctul 189 de mai sus), și anume, în afară de natura încălcării, cota de piață cumulată a întreprinderilor în cauză care cuprinde întreaga piață, sfera geografică care corespunde întregului SEE și faptul că înțelegerea a fost pusă în aplicare.

192

Pe de altă parte, este cert că încălcarea privind CPT se înscrie în categoria vizată la punctul 23 din Orientările din 2006, întrucât a implicat în special acorduri orizontale secrete de stabilire a prețurilor. În consecință, având în vedere că Orientările din 2006 prevăd un plafon de 30 %, prin stabilirea proporției din vânzări care a fost luată în calcul la 18 %, cu alte cuvinte la un nivel puțin mai ridicat decât jumătatea intervalului prevăzut, Comisia s‑a conformat regulilor pe care și le‑a impus în aceste orientări. Într‑adevăr, o asemenea încălcare evidentă a dreptului concurenței este, prin natura sa, deosebit de gravă și împiedică realizarea obiectivelor fundamentale ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 29 iunie 2012, GDF Suez/Comisia, T‑370/09, Rep., punctul 420 și jurisprudența citată).

193

Niciunul dintre argumentele invocate de reclamantă nu permite repunerea în discuție a acestei aprecieri.

194

Astfel, examinarea celui de al patrulea și a celui de al cincilea motiv invocate în susținerea concluziilor prin care se solicită anularea deciziei atacate nu a permis repunerea în discuție a participării întreprinderilor în cauză la o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE, care a avut ca efect restrângerea concurenței pe piața SEE și care a determinat în special o stabilire a prețurilor, a cărei punere în aplicare a fost minuțios monitorizată, precum și o restrângere a producției și un schimb de informații confidențiale referitoare la CPT. Or, în mod contrar afirmațiilor reclamantei, trebuie să se arate, pe de o parte, că gradul de denaturare sau de complexitate a înțelegerii CDT în raport cu înțelegerea CPT este lipsit de pertinență având în vedere efectele celor două înțelegeri, care au constat în restrângerea concurenței pe piața SEE. Pe de altă parte, astfel cum reiese din considerentul (1059) al deciziei atacate, factorul de gravitate superior reținut în cazul înțelegerii CDT ține seama de faptul că aceasta includea, spre deosebire de înțelegerea CPT, și o alocare a clientelei. În ceea ce privește argumentele potrivit cărora decizia atacată nu conține suficiente probe privind restrângerea producției și împărțirea piețelor, acestea nu pot fi admise, având în vedere analiza efectuată în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al cincilea motiv.

195

În sfârșit, în ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia două din cele trei componente ale încălcării, și anume restrângerea producției și împărțirea piețelor, nu ar fi continuat pe toată durata încălcării, trebuie să se constate că, chiar dacă aceasta ar fi exactă, nu este suficientă să repună în discuție aprecierile Comisiei în ceea ce privește existența încălcării, gravitatea sa în speță și, prin urmare, proporția din valoarea vânzărilor care trebuie luată în calcul pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2012, Versalis și Eni/Comisia, T‑103/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 241).

196

Rezultă că, prin stabilirea la 18 % a proporției din valoarea vânzărilor care este luată în calcul pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii ce trebuie aplicată reclamantei, Comisia nu și‑a depășit limitele puterii sale de apreciere. Argumentul potrivit căruia acest procent ar fi disproporționat în raport cu cel stabilit în cazul înțelegerii CDT, care se ridică la 19 %, trebuie, așadar, să fie înlăturat.

197

Trebuie să fie înlăturate și argumentele reclamantei referitoare la punerea în aplicare și la efectele încălcării, întrucât, potrivit punctului 23 din Orientările din 2006, Comisia avea posibilitatea să stabilească un cuantum doar în raport cu criteriul naturii încălcării (Hotărârea GDF Suez/Comisia, punctul 192 de mai sus, punctul 423).

198

În sfârșit, niciun alt element nu justifică recurgerea de către Tribunal la competența sa de reformare în ceea ce privește cuantumul amenzii în raport cu gravitatea încălcării.

199

Rezultă că prezenta critică trebuie respinsă.

200

În al doilea rând, reclamanta susține că Comisia nu a ținut seama de caracterul limitat al participării sale și al participării MTPD nici atunci când a stabilit proporția din valoarea vânzărilor pentru a calcula cuantumul de bază al amenzii, nici atunci când a apreciat eventualele circumstanțe atenuante.

201

Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, acordarea unei reduceri a cuantumului de bază al amenzii pentru circumstanțe atenuante este în mod necesar legată de împrejurările cauzei, care pot determina Comisia să nu o acorde unei întreprinderi parte la un acord ilicit. Astfel, recunoașterea beneficiului unei circumstanțe atenuante în situații în care o întreprindere este parte la un acord vădit nelegal, cu privire la care aceasta cunoștea sau nu putea ignora că reprezintă o încălcare, nu poate avea ca efect diminuarea efectului disuasiv al amenzii aplicate și nu poate aduce atingere efectului util al articolului 101 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 9 iulie 2009, Archer Daniels Midland/Comisia, C-511/06 P, Rep., p. I-5843, punctele 104 și 105 și jurisprudența citată).

202

Pe de altă parte, din cuprinsul punctului 29 din Orientările din 2006 reiese că Comisia nu are obligația de a lua în considerare în mod sistematic fiecare dintre circumstanțele atenuante enumerate, nici să acorde în mod automat o reducere suplimentară a cuantumului de bază al amenzii din momentul în care o întreprindere prezintă elemente de natură să indice existența uneia dintre aceste circumstanțe. Într‑adevăr, caracterul adecvat al unei eventuale reduceri a cuantumului amenzii în temeiul circumstanțelor atenuante trebuie să fie apreciat din punct de vedere global, ținând seama de ansamblul circumstanțelor pertinente. Astfel, în lipsa, în Orientările din 2006, a unei dispoziții imperative privind circumstanțele atenuante care pot fi avute în vedere, trebuie să se considere că Comisia a păstrat o anumită marjă pentru a aprecia în mod global importanța unei eventuale reduceri a cuantumului amenzilor în temeiul circumstanțelor atenuante (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 2 februarie 2012, Denki Kagaku Kogyo și Denka Chemicals/Comisia, T‑83/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 240 și jurisprudența citată).

203

În speță, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să ia în considerare faptul că MTPD nu a participat la reuniunile europene „sticlă”, ci numai la reuniunile SML și ASEAN, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din analiza celui de al doilea aspect al celui de al cincilea motiv, Comisia a considerat în mod întemeiat că MTPD, împreună cu care reclamanta și Panasonic formau o unitate economică, a participat la o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, care a avut ca întindere întreg teritoriul SEE și care a constat în acorduri și în practici concertate privind înțelegeri referitoare la prețuri și la producție, precum și la schimbul între concurenți de informații comerciale sensibile. Ținând seama de puterea de apreciere de care dispune Comisia atunci când stabilește cuantumul amenzilor pe care intenționează să le aplice, aceasta putea să considere, având în vedere toate aceste elemente, că beneficiul circumstanțelor atenuante nu era justificat.

204

Reclamanta nu a demonstrat nici că MTPD s‑a opus înțelegerii CPT până la punctul de a perturba buna funcționare, standard care este însă impus de jurisprudență pentru recunoașterea lipsei punerii în aplicare a înțelegerii care justifică o reducere a cuantumului amenzii pentru circumstanțe atenuante (a se vedea în acest sens Hotărârea Denki Kagaku Kogyo și Denka Chemicals/Comisia, punctul 202 de mai sus, punctul 248 și jurisprudența citată).

205

Rezultă că Comisia nu și‑a depășit limitele puterii de apreciere de care dispune în materie prin faptul că nu a reținut, cu titlu de circumstanță atenuantă care ar justifica o reducere a cuantumului amenzii, împrejurarea, prezumată demonstrată, că MTPD nu a participat la toate elementele constitutive ale înțelegerii în discuție. Astfel, în ceea ce privește răspunderea pentru încălcarea propriu‑zisă, din jurisprudență reiese că împrejurarea că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri globale nu poate să o disculpe de răspunderea pentru încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE dacă s‑a dovedit, precum în speță, că trebuia să cunoască în mod necesar, pe de o parte, că activitatea coluzivă la care a participat se înscria într‑un plan global și, pe de altă parte, că acest plan global acoperea toate elementele constitutive ale înțelegerii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C-386/10 P, Rep., p. I-13085, punctul 91 și jurisprudența citată).

206

În plus, reclamanta nu explică motivul pentru care, prin faptul că nu i‑a recunoscut beneficiul unei circumstanțe atenuante ca urmare a acestei împrejurări, Comisia ar fi încălcat principiul proporționalității sau principiul egalității de tratament.

207

Chiar dacă se presupune că, prin argumentația prezentată, reclamanta urmărește să demonstreze că rolul său era exclusiv pasiv în cadrul înțelegerii, trebuie să se arate, pe de o parte, că, deși această circumstanță a fost expres prevăzută în calitate de circumstanță atenuantă eventuală în Liniile directoare din 1998, aceasta nu mai figurează printre circumstanțele atenuante care pot fi reținute în temeiul Orientărilor din 2006. Astfel, această situație denotă o alegere politică deliberată de a nu se mai „încuraja” comportamentul pasiv al participanților la o încălcare a normelor de concurență. Or, această alegere se înscrie în marja de apreciere a Comisiei în stabilirea și în punerea în aplicare a politicii în materia concurenței.

208

Pe de altă parte, poziția „exclusiv pasivă sau imitativă” a unei întreprinderi în realizarea încălcării implică, prin definiție, adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei „atitudini rezervate”, cu alte cuvinte, o lipsă a participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale (Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Cheil Jedang/Comisia, T-220/00, Rec., p. II-2473, punctul 167). Din jurisprudență reiese că, printre elementele de natură să indice rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri, pot fi luate în considerare caracterul sensibil mai sporadic al participărilor sale la reuniuni în raport cu membrii obișnuiți ai înțelegerii, precum și existența unor declarații exprese cu privire la rolul avut de această întreprindere în cadrul înțelegerii și care provin de la reprezentanții unor întreprinderi terțe care au participat la încălcare, ținându‑se seama de toate împrejurările pertinente ale cauzei (a se vedea Hotărârea Cheil Jedang/Comisia, citată anterior, punctul 168 și jurisprudența citată).

209

Or, în speță, MTPD a participat la un număr deloc neglijabil de reuniuni ale înțelegerii CPT, al căror caracter anticoncurențial a fost demonstrat și în cursul cărora aceasta a furnizat concurenților săi anumite informații comerciale sensibile. Chiar dacă aceste informații ar fi fost eronate sau disponibile în alt mod, nu este mai puțin adevărat că au dat impresia concurenților săi că participa la înțelegere, contribuind astfel să o încurajeze. În plus, niciunul dintre participanții la înțelegere nu a indicat că reclamanta a adoptat o „atitudine rezervată” în cursul încălcării. Pentru aceste motive, nu se poate considera că rolul său a fost exclusiv pasiv.

210

Rezultă că Comisia nu și‑a depășit limitele puterii de apreciere de care dispune în materie prin faptul că nu a reținut cu titlu de circumstanță atenuantă care să justifice o reducere a cuantumului amenzii pretinsul rol exclusiv pasiv sau marginal al MTPD.

211

În al treilea rând, reclamanta susține că Comisia a încălcat Orientările sale din 2006 prin luarea în considerare, în cadrul cifrei de afaceri relevante, nu numai a vânzărilor de CRT către clienți stabiliți în SEE, ci și a vânzărilor directe în SEE prin intermediul unor produse prelucrate, care nu aveau legătură directă sau indirectă cu încălcarea. În această privință, pe de o parte, reclamanta impută Comisiei că nu a demonstrat existența unui comportament anticoncurențial având în vedere vânzările captive, care ar fi fost excluse în mod expres din discuțiile purtate în cadrul reuniunilor SML și ASEAN și, prin urmare, nu ar fi în legătură cu încălcarea. Pe de altă parte, reclamanta susține că Comisia nu putea să se întemeieze pe prezumția că piața în aval a televizoarelor în SEE fusese afectată de încălcare, încât vânzările directe în SEE prin intermediul produselor prelucrate nu se aflau în legătură indirectă cu încălcarea.

212

Trebuie amintit că articolul 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003 prevede că, pentru fiecare întreprindere și asociere de întreprinderi care participă la încălcare, amenda nu depășește 10 % din cifra de afaceri totală din exercițiul financiar precedent.

213

Astfel cum Curtea a statuat deja, Comisia trebuie să aprecieze, în fiecare caz și ținând cont de context, precum și de obiectivele urmărite de regimul de sancțiuni instituit de Regulamentul nr. 1/2003, impactul urmărit asupra întreprinderii în cauză, ținând cont în special de o cifră de afaceri care reflectă situația economică reală a acesteia în perioada în care a fost săvârșită încălcarea (Hotărârea din 7 iunie 2007, Britannia Alloys & Chemicals/Comisia, C-76/06 P, Rep., p. I-4405, punctul 25, Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctul 53, și Hotărârea din 23 aprilie 2015, LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, C‑227/14 P, Rep., punctul 49).

214

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, în vederea stabilirii cuantumului amenzii, este permis să se țină seama atât de cifra de afaceri globală a întreprinderii, care reprezintă o indicație, chiar dacă aproximativă și imperfectă, privind dimensiunea și puterea sa economică, cât și de partea din această cifră care provine din produsele ce fac obiectul încălcării și care este, așadar, de natură să furnizeze o indicație cu privire la amploarea acesteia (Hotărârea Curții din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., p. 1825, punctul 121, Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctul 54, precum și Hotărârea LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, punctul 213 de mai sus, punctul 50).

215

Rezultă din jurisprudența Curții că articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, deși acordă Comisiei o marjă de apreciere, limitează totuși exercitarea acesteia prin instituirea unor criterii obiective pe care aceasta este obligată să le respecte. Astfel, pe de o parte, valoarea amenzii care poate fi aplicată unei întreprinderi are un plafon cuantificabil și absolut, așa încât cuantumul maxim al amenzii care poate fi aplicată unei anumite întreprinderi poate fi determinat în avans. Pe de altă parte, exercitarea acestei puteri de apreciere este de asemenea limitată de normele de conduită pe care Comisia și le‑a impus, în special în Orientările privind calcularea amenzilor (Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctul 55, precum și Hotărârea LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, punctul 213 de mai sus, punctul 51).

216

Potrivit punctului 13 din Orientările din 2006, „[p]entru a determina cuantumul de bază al amenzii care urmează să fie aplicată, Comisia utilizează valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii, realizate de întreprindere, care au legătură directă sau indirectă […] cu încălcarea, în sectorul geografic relevant din teritoriul SEE”. Aceleași orientări precizează la punctul 6: „combinarea valorii vânzărilor care au legătură cu încălcarea cu durata acesteia este considerată o valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării, precum și ponderea relativă a fiecărei întreprinderi participante la încălcare”.

217

Astfel, punctul 13 din Orientările din 2006 are drept obiectiv să rețină ca punct de plecare pentru calculul amenzii aplicate unei întreprinderi un cuantum care reflectă importanța economică a încălcării și ponderea relativă a întreprinderii respective în cadrul acesteia (Hotărârea Curții din 11 iulie 2013, Team Relocations și alții/Comisia, C‑444/11 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 76, Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctul 57, precum și Hotărârea LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, punctul 213 de mai sus, punctul 53).

218

În consecință, noțiunea de valoare a vânzărilor prevăzută la punctul 13 înglobează vânzările realizate pe piața vizată de încălcare în SEE, fără a fi relevant să se determine dacă aceste vânzări au fost afectate în mod real de această încălcare, partea din cifra de afaceri care provine din vânzarea produselor care fac obiectul încălcării fiind cea mai în măsură să reflecte importanța economică a acestei încălcări (a se vedea în acest sens Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia, punctul 217 de mai sus, punctele 75-78, Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctele 57-59, Hotărârea Curții din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, Rep., punctele 148 și 149, și Hotărârea LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, punctul 213 de mai sus, punctele 53-58 și 64).

219

În speță, participanții la înțelegere precum MTPD, asupra comportamentului căruia reclamanta exercita o influență decisivă, care erau întreprinderi integrate vertical, încorporau, în afara SEE, CPT care fac obiectul cartelului în produse finite vândute în SEE. Astfel cum susține reclamanta, vânzările luate în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii în raport cu vânzările directe în SEE prin intermediul produselor prelucrate au fost realizate nu pe piața produsului vizat de încălcare, în speță piața CRT care fac obiectul cartelului, ci pe o piață de produse distinctă de aceasta, și anume piața în aval de produse finite care încorporează CRT, aceste CRT care fac obiectul cartelului făcând, într‑un asemenea caz, obiectul unei vânzări interne în afara SEE între MTPD și filialele sale integrate vertical.

220

Totuși, din considerentele (1026) și (1029) ale deciziei atacate reiese că, pentru a stabili cuantumul care a servit ca bază a amenzilor, Comisia a luat în considerare numai prețul facturat pentru CDT și CPT integrate în televizoare sau în monitoare de calculator, iar nu prețul acestora din urmă. Prin urmare, vânzările de produse finite care au integrat CRT ce fac obiectul cartelului au fost luate în considerare nu până la concurența valorii lor totale, ci numai până la concurența fracțiunii din această valoare care putea corespunde valorii CRT care fac obiectul cartelului, încorporate în produsele finite, atunci când acestea din urmă au fost vândute de întreprinderea care aparține reclamantei unor terți independenți stabiliți în SEE. Această constatare nu a fost contestată.

221

Prin urmare, în mod contrar celor susținute de reclamantă, Comisia a luat în considerare în mod întemeiat vânzările de televizoare și de monitoare de calculator pentru calcularea cuantumului amenzii.

222

Deși, desigur, noțiunea „valoarea vânzărilor” prevăzută la punctul 13 din Orientările din 2006 nu se poate extinde până la includerea vânzărilor realizate de întreprinderea în cauză care nu intră în niciun mod în domeniul de aplicare al înțelegerii imputate (a se vedea Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia, punctul 217 de mai sus, punctul 76, Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctul 57, și Hotărârea LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, punctul 213 de mai sus, punctul 53), ar fi contrar obiectivului urmărit de articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 ca participanții la o înțelegere care sunt integrați vertical să poată obține excluderea din calculul amenzii, ca urmare a simplului fapt că au încorporat produsele care fac obiectul încălcării în produse finite în afara SEE, a fracțiunii din valoarea vânzărilor acestor produse finite realizate în SEE care poate corespunde valorii produselor ce fac obiectul încălcării.

223

Astfel, după cum Curtea a statuat deja, întreprinderile integrate vertical pot obține un beneficiu dintr‑un acord de stabilire orizontală a prețurilor încheiat cu încălcarea articolului 101 TFUE nu numai la vânzările către terți independenți pe piața produsului care face obiectul acestei încălcări, ci și pe piața în aval a produselor prelucrate în compunerea cărora intră aceste produse, în două moduri diferite. Fie aceste întreprinderi repercutează majorările prețului factorilor de producție care rezultă din obiectul încălcării asupra celui al produselor prelucrate, fie nu le repercutează, ceea ce înseamnă că li se conferă astfel un avantaj la nivel de cost în raport cu concurenții lor care își procură aceiași factori de producție de pe piața produselor care fac obiectul încălcării (Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctul 60).

224

În aceste condiții, Comisia a considerat în mod întemeiat că vânzările directe în SEE prin intermediul produselor prelucrate, deși nu au fost realizate pe piața produsului vizat de încălcare, au denaturat totuși concurența în SEE, cu încălcarea articolului 101 TFUE, în special în detrimentul consumatorilor, și că aceste vânzări aveau legătură cu încălcarea din SEE, în sensul punctului 13 din Orientările din 2006.

225

Rezultă că argumentația reclamantei, potrivit căreia Comisia nu putea să se întemeieze pe prezumția că piața în aval din SEE a televizoarelor a fost afectată de încălcare, nu poate fi admisă, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 223 de mai sus. În definitiv, astfel cum s‑a amintit la punctul 220 de mai sus, întrucât Comisia nu a luat în considerare valoarea produsului prelucrat în ansamblu, ci doar valoarea tuburilor integrate în acesta, o asemenea argumentație ar fi, în orice caz, inoperantă.

226

Pe de altă parte, trebuie să se observe că excluderea vânzărilor directe în SEE prin intermediul produselor prelucrate ar avea drept efect minimalizarea artificială a importanței economice a încălcării săvârșite de o anumită întreprindere, având în vedere că simplul fapt de a exclude luarea în considerare a unor asemenea vânzări afectate în mod real de înțelegerea din SEE ar conduce la aplicarea în cele din urmă a unei amenzi fără o legătură reală cu domeniul de aplicare al acestei înțelegeri pe acest teritoriu (a se vedea prin analogie Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia, punctul 217 de mai sus, punctul 77, Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, punctul 30 de mai sus, punctul 58, și Hotărârea LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, punctul 213 de mai sus, punctul 54).

227

În special, astfel cum Tribunalul a constatat în mod întemeiat în considerentul (1022) al deciziei atacate și în mod contrar argumentelor reclamantei, neluarea în considerare a valorii acestor vânzări ar determina neîndoielnic avantajarea, fără justificare, a întreprinderilor integrate vertical, care, la fel ca MTPD, au încorporat o parte semnificativă din produsele care fac obiectul încălcării în unitățile lor de producție stabilite în afara SEE, permițându‑le să evite o sancțiune proporțională cu importanța lor pe piața acestor produse și cu nocivitatea comportamentului lor pentru concurența din SEE.

228

Prin urmare, Comisia nu a încălcat Orientările din 2006 prin faptul că a luat în considerare vânzările directe în SEE prin intermediul produselor prelucrate pentru a stabili cuantumul amenzii aplicate MTPD, în solidar cu reclamanta și cu Panasonic.

229

În al patrulea rând, reclamanta afirmă că Comisia s‑ar fi îndepărtat de punctul 25 din Orientările din 2006 fără o justificare obiectivă care să fie compatibilă cu principiul egalității de tratament, prin faptul că a utilizat o valoare a vânzărilor specifică pentru calcularea cuantumului suplimentar cuprins în cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată (a se vedea punctul 22 de mai sus), în calitate de societate‑mamă a MTPD.

230

Trebuie să se arate că, prin intermediul acestei argumentații, reclamanta urmărește să conteste metodologia utilizată de Comisie pentru calcularea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată pentru participarea sa directă la înțelegerea CPT înainte de constituirea MTPD, în sensul că, în vederea calculării cuantumului suplimentar, Comisia a reținut, în plus față de valoarea vânzărilor sale, o proporție din valoarea vânzărilor realizate de întreprinderea comună. Astfel cum a precizat Comisia în nota de subsol 1972 aferentă considerentului (1055) al deciziei atacate, aceasta a însemnat că nu a existat o răspundere solidară a societăților‑mamă pentru cuantumurile suplimentare. Pe de altă parte, din considerentul (1076) al deciziei atacate rezultă că, deși în sarcina reclamantei și a Panasonic au fost aplicate cuantumuri suplimentare separate, în cazul MTPD nu s‑a aplicat un cuantum suplimentar.

231

Or, având în vedere anularea articolului 1 alineatul (2) litera (d) și a articolului 2 alineatul (2) litera (g) din decizia atacată, argumentația reclamantei cu privire la acest fapt trebuie înlăturată ca fiind inoperantă.

232

Rezultă că, în orice situație, nu este necesară pronunțarea asupra temeiniciei argumentației privind o pretinsă încălcare a dreptului la apărare, în sensul că reclamanta nu a avut acces la datele furnizate de Panasonic pentru MTPD în ceea ce privește stabilirea cuantumului suplimentar.

233

În aceste condiții, Tribunalul constată că niciun alt motiv care poate avea legătură cu argumentația reclamantei dezvoltată în susținerea prezentului aspect nu permite să se considere că aceste cuantumuri ale amenzilor ar fi inadecvate, având în vedere, pe de o parte, gravitatea și durata încălcării pe care reclamanta a săvârșit‑o și, pe de altă parte, necesitatea de a i se aplica amenzi având un cuantum disuasiv.

234

Pe de altă parte, Tribunalul apreciază că niciun argument legat de un motiv de ordine publică pe care trebuie să îl invoce din oficiu (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 8 decembrie 2011, KME Germany și alții/Comisia, C-272/09 P, Rep., p. I-12789, punctul 104) nu justifică recurgerea la competența sa de reformare pentru desființarea amenzii.

235

Prin urmare, în conformitate cu concluziile menționate la punctele 146-148 de mai sus, al doilea aspect al motivului invocat în susținerea celui de al patrulea capăt de cerere, prin intermediul căruia se solicită reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei pentru participarea sa la încălcare prin intermediul MTPD, trebuie admis numai în măsura în care, prin intermediul acestuia, se solicită obținerea beneficiului determinat de reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată în solidar cu Panasonic și cu MTPD, constatată prin Hotărârea Panasonic și MT Picture Display/Comisia, punctul 147 de mai sus, în care cuantumul acestei amenzi a fost stabilit la 82826000 de euro. În rest, cererea de desființare a amenzii sau de reducere a cuantumului acesteia este respinsă.

236

Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

237

În speță, întrucât concluziile reclamantei au fost declarate în parte fondate, fiecare parte trebuie să fie obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

Istoricul cauzei

Reclamanta și produsul vizat

Procedura administrativă

Decizia atacată

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la concluziile prezentate cu titlu principal, prin care se solicită anularea în parte a deciziei atacate

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul că în aceasta se concluzionează că reclamanta era răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită între 16 mai 2000 și 11 aprilie 2002

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul că în aceasta se concluzionează că reclamanta era răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 12 aprilie 2002 și 31 martie 2003

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul în care în aceasta se concluzionează că reclamanta era răspunzătoare în solidar pentru participarea MTPD la încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006

– Cu privire la al doilea aspect

– Cu privire la primul aspect

– Cu privire la al treilea aspect

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul că în aceasta se concluzionează că reclamanta era răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006

Cu privire la al cincilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, întemeiat pe o eroare care afectează decizia atacată, în sensul că în aceasta se concluzionează că MTPD a fost răspunzătoare pentru că a participat la încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 12 iunie 2006

– Cu privire la primul aspect

– Cu privire la al doilea aspect

Cu privire la concluziile prezentate cu titlu subsidiar, prin care se solicită desființarea sau reducerea cuantumului amenzii

Cu privire la cheltuielile de judecată