3.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 363/30


Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2015 – Iralco/Consiliul

(Cauza T-158/13) (1)

((„Politica externă și de securitate comună - Măsuri restrictive adoptate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară - Înghețarea fondurilor - Eroare de apreciere”))

(2015/C 363/38)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Iranian Aluminum Co. (Iralco) (Teheran, Iran) (reprezentanți: S. Millar și S. Ashley, solicitors, M. Lester și M. Happold, barristers)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bishop și I. Rodios, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare, pe de o parte, a Deciziei 2012/829/PESC a Consiliului din 21 decembrie 2012 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 356, p. 71), în măsura în care denumirea reclamantei a fost înscrisă pe lista care figurează în anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39), și pe de altă parte a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1264/2012 al Consiliului din 21 decembrie 2012 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 356, p. 55), în măsura în care denumirea reclamantei a fost înscrisă pe lista care figurează în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010 (JO L 88, p. 1).

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia 2012/829/PESC a Consiliului din 21 decembrie 2012 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului, în măsura în care Iranian Aluminum Co. (Iralco) a fost înscrisă în anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC.

2)

Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1264/2012 al Consiliului din 21 decembrie 2012 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului, în măsura în care Iralco a fost înscrisă în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010.

3)

Menține efectele Deciziei 2012/829/PESC în ceea ce privește Iralco până la producerea efectelor deciziei de anulare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1264/2012.

4)

Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Iralco.


(1)  JO C 147, 25.5.2013.