14.4.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 112/22

1)

Principiile stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 4 iulie 2013 în cauza C-100/12, referitor la ipoteza specifică ce făcea obiectul respectivei trimiteri preliminare, în care numai două întreprinderi participau la o procedură de atribuire a unor contracte de achiziții publice, sunt aplicabile de asemenea, având în vedere caracterul similar în ceea ce privește conținutul cu prezentul litigiu, inclusiv cauzei supuse examinării prezentului Consiglio, în care întreprinderile participante la procedura de cerere de ofertă, deși au fost admise mai mult de două întreprinderi, toate au fost excluse de autoritatea contractantă, fără ca alte întreprinderi decât cele care sunt parte la prezenta procedură să fi atacat excluderea menționată, astfel încât litigiul cu care este sesizat prezentul Consiglio privește de fapt numai două întreprinderi?

2)

În ceea ce privește numai aspectele susceptibile să fie soluționate prin aplicarea dreptului Uniunii Europene, este contrar interpretării acestui drept și, în special, articolului 267 TFUE, articolul 99 alineatul 3 din Codul de procedură administrativă, în măsura în care această dispoziție procesuală stabilește caracterul obligatoriu, pentru toate secțiile și completele de judecată ale Consiglio di Stato, al tuturor principiilor de drept enunțate de Adunarea Plenară, inclusiv în cazul în care rezultă în mod clar că Adunarea Plenară a afirmat sau este posibil să fi afirmat un principiu contrar sau incompatibil cu dreptul Uniunii Europene, și, în special,

3)

Secția sau completul de judecată al Consiglio di Stato sesizate cu soluționarea cauzei, în cazul în care au îndoieli cu privire la conformitatea sau la compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a unui principiu de drept deja enunțat de Adunarea Plenară, este obligată/obligat să trimită cauza acesteia din urmă, prin ordonanță motivată, pentru pronunțare, înainte de a putea efectua o trimitere preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru constatarea conformității și a compatibilității cu dreptul Uniunii a principiului de drept în discuție sau, dimpotrivă, secția sau completul de judecată al Consiglio di Stato poate sau mai degrabă trebuie, în calitate de instanță națională de ultim grad, să adreseze în mod autonom, în calitate de instanță obișnuită care aplică dreptul Uniunii Europene, o întrebare preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru corecta interpretare a acestui drept?

4)

În ipoteza în care răspunsul la întrebarea adresată la paragraful anterior ar fi în sensul de a recunoaște fiecărei secții și fiecărui complet de judecată al Consiglio di Stato posibilitatea/obligația de a adresa direct întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene sau, în orice caz în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a exprimat, cu atât mai mult dacă s-a exprimat ulterior Adunării Plenare a Consiglio di Stato, afirmând existența unei neconformități sau a unei conformități incomplete între interpretarea corectă a dreptului Uniunii și principiul de drept intern enunțat de Adunarea Plenară – fiecare secție și fiecare complet de judecată al Consiglio di Stato, în calitate de instanță obișnuită de ultim grad de drept al Uniunii Europene poate sau trebuie să aplice imediat interpretarea corectă a dreptului Uniunii Europene, astfel cum este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene sau, dimpotrivă, inclusiv în astfel de cazuri este obligată să trimită cauza Adunării Plenare, prin ordonanță motivată, pentru a se pronunța, cu efectul de a lăsa la aprecierea exclusivă a acesteia din urmă și a puterii sale de control jurisdicțional, aplicarea dreptului Uniunii Europene, declarat deja în mod obligatoriu de Curtea de Justiție a Uniunii Europene?

5)

În sfârșit, o interpretare a sistemului procesual administrativ al Republicii Italiene în sensul de a lăsa la aprecierea exclusivă a Adunării Plenare eventuala decizie privind o trimitere preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene – sau chiar numai soluționarea cauzei, în condițiile în care aceasta rezultă direct din aplicarea principiilor de drept al Uniunii deja enunțate de Curtea de Justiție – este contrară atât principiilor unei durate rezonabile a procesului și unei soluționări rapide a unei căi de atac în materia procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, cât și cerinței ca dreptul Uniunii Europene să fie aplicat pe deplin și rapid de fiecare instanță din fiecare stat membru, în mod obligatoriu conform cu interpretarea sa corectă, astfel cum este stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv în scopul unei consolidări a principiilor așa-numitului „efect util” și supremației dreptului Uniunii Europene asupra dreptului (nu numai substanțial, însă și procesual) intern al fiecărui stat membru (în speță, asupra articolului 99 alineatul 3 din Codul de procedură administrativă al Republicii Italiene)?