23.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 344/38


Acțiune introdusă la 26 iunie 2013 — Comisia Europeană/Republica Polonă

(Cauza C-356/13)

2013/C 344/66

Limba de procedură: polona

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: E. Manhaeve și K. Herrmann, agenți)

Pârâtă: Republica Polonă

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolului 3 din Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (1) coroborate cu cele ale anexei I la directiva menționată prin faptul că a definit în mod insuficient apele care ar putea fi poluate cu nitrați proveniți din surse agricole și prin faptul că a desemnat în mod insuficient zonele vulnerabile;

constatarea faptului că Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolului 5 din Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole coroborate cu cele ale punctului A.2 din anexa II la directiva menționată și cu cele ale punctelor 1.1 și 1.3 din anexa III la aceasta prin faptul că a adoptat programe de acțiune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din directiva menționată, care se referă la zone deosebit de expuse desemnate în mod insuficient și cuprind măsuri incompatibile cu punctul A.2 din anexa II și cu punctele 1.1 și 1.3 din anexa III;

obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Republica Polonă trebuia să transpună Directiva 91/676/CEE și să îndeplinească obligațiile rezultate din aceasta începând cu 1 mai 2004, data aderării sale la Uniunea Europeană.


(1)  JO L 375, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 81.