1.6.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 156/22

Cerere de decizie preliminară introdusă de Verwaltungsgericht Frankfurt am Main (Germania) la 20 martie 2013 — Annett Altmann și alții/Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht

(Cauza C-140/13)

2013/C 156/35

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Verwaltungsgericht Frankfurt am Main

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Annett Altmann, Torsten Altmann, Hans Abel, Doris Anschütz, Heinz Anschütz, Waltraud Apitzsch, Uwe Apitzsch, Andrea Arnold, Klaus Arnold, Simone Arnold, Barbara Assheuer, Ingeborg Aubele, Karl-Heinz Aubele

Pârât: Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht

Întrebările preliminare

Este compatibil cu dreptul Uniunii Europene ca obligațiile imperative de confidențialitate care revin autorităților naționale însărcinate cu controlul societăților de servicii financiare și care se întemeiază pe actele normative de drept al Uniunii transpuse corect în dreptul național (în speță: Directiva 2004/109/CE (1), Directiva 2006/48/CE (2) și Directiva 2009/65/CE (3)), transpuse de Republica Federală Germania prin articolul 9 din Legea privind creditul (Kreditwesengesetz) și prin articolul 8 din Legea privind comercializarea valorilor mobiliare (Wertpapierhandelsgesetz) să poată fi încălcate prin aplicarea și interpretarea unei dispoziții procedurale naționale, precum articolul 99 din Codul de procedură administrativă (Verwaltungsgerichtsordnung)?

O autoritate de supraveghere precum Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht din Germania poate să invoce față de o persoană care i-a solicitat, în conformitate cu Legea privind libertatea de informare, accesul la informații cu privire la o anumită societate de servicii financiare, obligațiile de confidențialitate care îi revin în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum sunt reglementate la articolul 9 din Legea privind creditul și la articolul 8 din Legea privind comercializarea valorilor mobiliare, chiar și în situația în care conceptul esențial de afaceri al societății care oferă servicii financiare, aflate în stare de lichidare judiciară ca urmare a dizolvării din cauza insolvenței, consta în principal într-o fraudă de mare amploare prin prejudicierea deliberată a investitorilor, iar responsabilii acestei societății au fost condamnați definitiv la pedepse privative de libertate de mai mulți ani?

(1) Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 390, p. 38, Ediție specială, 06/vol. 7, p. 172)

(2) Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (JO L 177, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 9, p. 3)

(3) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, p. 32)