2.3.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 63/13


Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour de cassation (Franța) la 2 ianuarie 2013 — Cartier Parfums — Lunettes SAS, Axa Corporate Solutions Assurance SA/Ziegler France SA, Montgomery Transports Sàrl, Société Inko Trade SRO, Société Jaroslave Mateja, Société Groupama Transport

(Cauza C-1/13)

2013/C 63/22

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Recurente: Cartier Parfums — Lunettes SAS, Axa Corporate Solutions Assurance SA

Intimate: Ziegler France SA, Montgomery Transports Sàrl, Société Inko Trade SRO, Société Jaroslave Mateja, Société Groupama Transport

Întrebarea preliminară

Articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (1) trebuie interpretat în sensul că competența instanței sesizate în primul rând este stabilită în cazul în care nicio parte nu a invocat necompetența instanței respective sau această instanță s-a declarat competentă printr-o decizie devenită irevocabilă din orice motiv, în special epuizarea căilor de atac?


(1)  JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74.