Cauza C‑625/13 P

Villeroy & Boch AG

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Concurență – Înțelegeri – Piețele belgiană, germană, franceză, italiană, neerlandeză și austriacă ale produselor și accesoriilor pentru baie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European – Coordonarea prețurilor și schimbul de informații comerciale sensibile – Încălcare unică – Probă – Amenzi – Fond – Termen rezonabil – Proporționalitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 26 ianuarie 2017

1. Recurs–Motive–Apreciere eronată a faptelor–Inadmisibilitate–Control exercitat de Curte cu privire la aprecierea elementelor de probă–Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare–Control exercitat de Curte cu privire la respectarea obligației de motivare–Includere

   [art. 256 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

2. Recurs–Motive–Insuficiența motivării–Conținutul obligației de motivare–Obligația Tribunalului de a justifica divergențele dintre diferite hotărâri referitoare la aceeași decizie a Comisiei–Inexistență

   (Statutul Curții de Justiție, art. 36 și art. 53 primul paragraf)

3. Înțelegeri–Interzicere–Încălcări–Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică–Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare–Condiții–Practici și acțiuni ilicite care se înscriu într‑un plan de ansamblu–Apreciere–Necesitatea unui raport de concurență între întreprinderile participante–Lipsă

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

4. Recurs–Motive–Simplă repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului–Neidentificarea erorii de drept invocate–Inadmisibilitate

   [art. 256 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Curții, art. 169 alin. (2)]

5. Recurs–Motive–Insuficiența motivării–Conținutul obligației de motivare

   (Statutul Curții de Justiție, art. 36 și art. 53 primul paragraf)

6. Procedură jurisdicțională–Invocarea de motive noi pe parcursul procesului–Condiții–Examinare de către Tribunal–Modalități

   [Regulamentul de procedură al Tribunalului (1991), art. 48 alin. (2)]

7. Concurență–Procedură administrativă–Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări–Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia–Întinderea sarcinii probei–Probă adusă de anumite indicii și coincidențe care atestă existența și durata unui comportament anticoncurențial continuu–Admisibilitate

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

8. Concurență–Procedură administrativă–Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări–Mijloc de probă–Mijloace de probă scrise–Aprecierea valorii probante a unui înscris–Criterii–Declarații ale altor societăți părți la înțelegere

   [art. 101 alin. (1) TFUE; Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei]

9. Concurență–Normele Uniunii–Încălcări–Imputare–Societate‑mamă și filiale–Unitate economică–Criterii de apreciere–Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în totalitate sau în cvasitotalitate de aceasta–Caracter refragabil–Încălcarea prezumției de nevinovăție–Inexistență–Încălcarea principiilor in dubio pro reo și legalității infracțiunilor și a pedepselor–Inexistență

   [art. 101 alin. (1) TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1)]

10. Concurență–Întreprindere–Noțiune–Unitate economică–Imputarea încălcărilor–Societate‑mamă și întreprinderi filiale–Răspunderea solidară a societăților în cauză–Obligația Comisiei de a determina cotele‑părți ale codebitorilor solidari–Lipsă

    [art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

11. Concurență–Amenzi–Cuantum–Stabilire–Control jurisdicțional–Competența de fond a instanței Uniunii–Întindere–Obligația de a efectua un control din oficiu al deciziei de aplicare a unei amenzi–Lipsă–Încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă–Inexistență

    (art. 261 TFUE și 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

12. Recurs–Competența Curții–Controlul aprecierii gravității încălcării efectuate de Comisie pentru a stabili cuantumul unei amenzi–Excludere–Control limitat la verificarea luării în considerare de către Tribunal a principalilor factori de apreciere a gravității infracțiunii și a totalității argumentelor prezentate împotriva amenzii aplicate

    [art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]

13. Recurs–Competența Curții–Repunere în discuție, pentru motive de echitate, a aprecierii efectuate de Tribunal cu privire la cuantumul amenzilor aplicate unor întreprinderi care au încălcat normele de concurență din tratat–Excludere–Repunere în discuție a acestei aprecieri pentru motive întemeiate pe încălcarea principiului proporționalității–Admisibilitate

    (art. 256 TFUE și 261 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

14. Concurență–Amenzi–Stabilire–Nerespectarea principiului termenului rezonabil al procedurii administrative și jurisdicționale–Încălcare care nu justifică, în sine, reducerea cuantumului amenzii

    [art. 101 TFUE și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 38, 39, 96, 107, 135 și 138)

2.  Obligația Tribunalului de a‑și motiva hotărârile nu se poate extinde în principiu până la impunerea justificării soluției reținute într‑o cauză în raport cu cea reținută în altă cauză cu care a fost sesizat, chiar dacă aceasta ar privi aceeași decizie a Comisiei referitoare la o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE.

   (a se vedea punctele 42 și 61)

3.  O întreprindere care a participat la o încălcare unică și complexă a normelor de concurență prin comportamente proprii care intrau în sfera de aplicare a noțiunilor de acord sau de practică concertată având un obiect anticoncurențial, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, și care aveau drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său poate fi de asemenea responsabilă, pentru toată perioada participării sale la încălcarea menționată, pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări. O asemenea situație există atunci când se stabilește că întreprinderea în cauză intenționa să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toți participanții și că cunoștea comportamentele ilicite preconizate sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurgea din acestea.

   Pe de altă parte, textul articolului 101 alineatul (1) TFUE se referă în mod general la toate acordurile și practicile concertate care, în raporturi fie orizontale, fie verticale, denaturează concurența pe piața internă, independent de piața pe care părțile își desfășoară activitatea, precum și de faptul că doar comportamentul comercial al uneia dintre acestea este vizat de termenii aranjamentelor în cauză.

   Din acestea rezultă că, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul putea să considere că o societate a participat la o încălcare unică a normelor de concurență ce acoperea un teritoriu determinat întrucât s‑a stabilit că aceasta cunoștea existența unor practici anticoncurențiale pe acest teritoriu care făceau parte dintr‑un plan global care urmărea restrângerea concurenței, chiar dacă societatea menționată nu a pus ea însăși în aplicare aceste practici.

   (a se vedea punctele 56, 59 și 60)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 69, 70 și 130)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 72, 73 și 137)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 86 și 87)

7.  Existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie, în majoritatea cazurilor, să fie dedusă din anumite coincidențe sau indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență. Astfel, în ceea ce privește în special o încălcare ce se întinde pe mai mulți ani, faptul că dovada directă a participării unei societăți la această încălcare într‑o perioadă determinată nu a fost prezentată nu se opune ca această participare să fie constatată și în această perioadă, cu condiția ca această constatare să se bazeze pe indicii obiective și concordante, lipsa unei distanțări publice a acestei societăți putând fi luată în considerare în această privință.

   (a se vedea punctul 111)

8.  Comisia stabilește corespunzător cerințelor legale participarea unei întreprinderi la o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE atunci când se întemeiază nu pur și simplu pe cererea de clemență a uneia dintre societățile părți la înțelegere, ci pe un proces‑verbal olograf al unei reuniuni ilicite, stabilit de un reprezentant al acestei societăți chiar în ziua reuniunii și care nu datează de la introducerea de către această societate a cererii sale de clemență în temeiul Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, ci este contemporană cu faptele. O asemenea probă nu necesită alte probe concordante.

   (a se vedea punctul 134)

9.  Jurisprudența constantă potrivit căreia, în cazul particular în care o societate‑mamă deține, direct sau indirect, totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii există o prezumție refragabilă potrivit căreia respectiva societate‑mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale, ceea ce permite să se impute în sarcina sa comportamentul ilicit al filialei, nu încalcă nici dreptul la prezumția de nevinovăție garantat la articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nici principiile in dubio pro reo și legalității infracțiunilor și a pedepselor. Astfel, prezumția exercitării de către societatea‑mamă a unei influențe decisive asupra filialei sale în cazul deținerii totalității sau cvasitotalității capitalului acesteia din urmă nu conduce la o prezumție de culpabilitate a vreuneia dintre aceste societăți, astfel încât nu încalcă nici dreptul la prezumția de nevinovăție, nici principiul in dubio pro reo. În ceea ce privește principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor, acesta impune ca legea să definească în mod clar încălcările și pedepsele pe care le atrag, această condiție fiind îndeplinită atunci când justițiabilul poate ști, plecând de la textul dispoziției pertinente și, dacă este cazul, cu ajutorul interpretării care este dată acestui text de către instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală.

   (a se vedea punctele 146, 147 și 149)

10.  Deși din cuprinsul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 reiese că Comisia poate obliga la plata în solidar a unei amenzi mai multe societăți, întrucât făceau parte din aceeași întreprindere, nici modul de redactare a acestei dispoziții, nici obiectivul mecanismului de solidaritate nu permit să se considere că această competență de a aplica sancțiuni ar cuprinde, pe lângă stabilirea relației externe de solidaritate, și competența de a stabili cotele‑părți ale codebitorilor solidari în cadrul relației lor interne.

    Dimpotrivă, obiectivul mecanismului de solidaritate constă în faptul că reprezintă un instrument juridic suplimentar de care Comisia dispune pentru a consolida eficacitatea acțiunii sale în materie de recuperare a amenzilor impuse pentru încălcări ale dreptului concurenței, întrucât acest mecanism reduce riscul de insolvabilitate pentru Comisie în calitatea sa de creditor al datoriei pe care o reprezintă aceste amenzi, ceea ce contribuie la realizarea obiectivului de descurajare care este urmărit în general de dreptul concurenței.

    Or, în cadrul relației interne care există între codebitorii solidari, determinarea cotelor‑părți ale acestora nu vizează acest dublu obiectiv. Astfel, este vorba despre un litigiu care intervine într‑un stadiu ulterior, care în principiu nu mai prezintă interes pentru Comisie, deoarece amenda i‑a fost plătită în totalitate de unul sau de mai mulți dintre codebitorii menționați. Prin urmare, Comisiei nu i se poate impune să determine asemenea cote‑părți.

    (a se vedea punctele 151-153)

11.  În ceea ce privește controlul jurisdicțional al deciziilor Comisiei prin care se aplică o amendă pentru încălcarea normelor de concurență, controlul de legalitate instituit la articolul 263 TFUE este completat de competența de fond care este recunoscută instanței Uniunii la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.

    Pentru a respecta cerințele unui control de fond în sensul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în ceea ce privește amenda, instanța Uniunii este obligată, în exercitarea competențelor prevăzute la articolele 261 și 263 TFUE, să examineze orice critică, de drept sau de fapt, prin care se urmărește să se demonstreze că cuantumul amenzii nu este adecvat în raport cu gravitatea și cu durata încălcării. Or, exercitarea acestei competențe de fond nu echivalează totuși cu un control din oficiu, iar procedura este în contradictoriu. Sarcina de a invoca motive împotriva deciziei atacate și de a prezenta elemente de probă în susținerea acestor motive revine în principiu reclamantului.

    Această lipsă a unui control din oficiu asupra întregii decizii atacate nu încalcă principiul protecției jurisdicționale efective. Astfel, în vederea respectării acestui principiu, nu este indispensabil ca Tribunalul, care este, desigur, ținut să răspundă la motivele invocate și să exercite un control atât de drept, cât și de fapt, să aibă obligația de a efectua din oficiu o nouă cercetare judecătorească completă a dosarului.

    (a se vedea punctele 178-182)

12.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 183 și 187-189)

13.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 184 și 192)

14.  În materia concurenței, o încălcare a dreptului la respectarea termenului rezonabil ca urmare a duratei excesive a procedurii administrative nu poate conduce, în sine, la o reducere a cuantumului amenzii care a fost aplicată unei întreprinderi în temeiul încălcării în cauză.

    (a se vedea punctul 190)