1

Prin cererea introductivă, Parlamentul European solicită anularea Deciziei 2013/392/UE a Consiliului din 22 iulie 2013 de stabilire a datei de la care produce efecte Decizia 2008/633/JAI privind accesul la Sistemul de informații privind vizele (VIS) în vederea consultării de către autoritățile desemnate ale statelor membre și de către Europol în scopul prevenirii, depistării și cercetării infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni grave (JO L 198, p. 45, denumită în continuare „decizia atacată”).

2

Decizia 2008/633/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind accesul la Sistemul de informații privind vizele (VIS) în vederea consultării de către autoritățile desemnate ale statelor membre și de către Europol în scopul prevenirii, depistării și cercetării infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni grave (JO L 218, p. 129) prevede la articolul 18 alineatul (2):

„Prezenta decizie produce efecte de la o dată ce urmează a fi determinată de către Consiliu de îndată ce Comisia informează Consiliul că Regulamentul (CE) nr. 767/2008 [al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) (JO L 218, p. 60)] a intrat în vigoare și este în întregime aplicabil.

Secretariatul General al Consiliului publică data respectivă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.”

3

Decizia 2013/392, care vizează TFUE și Decizia 2008/633, îndeosebi articolul 18 alineatul (2) din aceasta, prevede, la articolul 1, că această din urmă decizie produce efecte de la 1 septembrie 2013.

4

Parlamentul solicită Curții:

5

Consiliul solicită Curții:

6

Parlamentul invocă două motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură din cauza neparticipării Parlamentului la procedura de adoptare a deciziei atacate și, respectiv, pe alegerea unui temei juridic abrogat sau nelegal.

7

Consiliul apreciază că unele dintre motivele sau argumentele invocate de Parlament trebuie respinse ca inadmisibile în măsura în care sunt lipsite de claritate și de precizie. Ar fi cazul motivelor sau al argumentelor ținând de încălcarea unei norme fundamentale de procedură, de aplicarea articolului 39 alineatul (1) UE, de alegerea unui temei juridic abrogat și de încălcarea principiului securității juridice și a principiului echilibrului instituțional.

8

Parlamentul susține că cererea de sesizare este suficient de clară și de precisă.

9

Trebuie amintit că, potrivit articolului 120 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții și jurisprudenței referitoare la acesta, orice cerere de sesizare trebuie să indice obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere sumară a acestor motive. Această indicație trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Curții să își exercite controlul. Din cele arătate rezultă că elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune trebuie să reiasă în mod coerent și comprehensibil din textul cererii introductive înseși, iar concluziile acesteia din urmă trebuie să fie formulate în mod neechivoc, pentru a evita ca Curtea să se pronunțe ultra petita sau să omită să se pronunțe asupra unei critici (a se vedea în acest sens Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑209/13, EU:C:2014:283, punctul 30 și jurisprudența citată).

10

În speță, prezentarea motivelor sau a argumentelor cererii introductive a căror lipsă de claritate și de precizie este denunțată de Consiliu îndeplinește asemenea cerințe. Ea a permis îndeosebi Consiliului să elaboreze o apărare în raport cu aceste motive sau cu aceste argumente și permite Curții să își exercite controlul jurisdicțional asupra deciziei atacate.

11

Rezultă că excepția de inadmisibilitate întemeiată pe pretinsa lipsă de claritate și de precizie a cererii introductive trebuie respinsă.

12

În consecință, în măsura în care temeiul juridic al unui act determină procedura care trebuie urmată pentru adoptarea acestuia (Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑130/10, EU:C:2012:472, punctul 80, și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 57), trebuie analizat în primul rând al doilea motiv.

13

Parlamentul susține că referirea la Tratatul FUE care figurează în decizia atacată este prea generală pentru a servi drept temei juridic acesteia și că articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 nu poate fi considerat ca un veritabil temei juridic.

14

Astfel, această dispoziție s‑ar limita la a face referire implicit la articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE, care ar fi constituit singurul temei juridic posibil pentru adoptarea unei măsuri precum decizia atacată în cadrul fostului „al treilea pilon”.

15

Pe cale de consecință, temeiul juridic utilizat de Consiliu este, potrivit Parlamentului, articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE. Or, întrucât acest articol 34 a fost abrogat prin Tratatul de la Lisabona, el nu ar mai putea servi drept temei juridic pentru adoptarea unor acte noi. Împrejurarea că o dispoziție de drept derivat se referă implicit la articolul 34 amintit ar fi fără incidență în această privință, în măsura în care dispoziția menționată ar trebui considerată ca fiind rămasă inaplicabilă din cauza intrării în vigoare a acestui tratat.

16

Consiliul precizează că a adoptat decizia atacată în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 coroborat cu articolul 9 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii (denumit în continuare „Protocolul privind dispozițiile tranzitorii”). Subliniază în această privință că decizia atacată nu vizează nici Tratatul UE în general, nici articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE în special.

17

Pentru a aprecia temeinicia primului aspect al celui de al doilea motiv, se impune determinarea temeiului juridic pe baza căruia a fost adoptată decizia atacată.

18

În această privință, trebuie să se constate că această decizie nu se referă la articolul 34 UE și că referirile sale fac trimitere în mod explicit la Tratatul FUE, precum și la articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633.

19

Nu se poate, prin urmare, considera, având în vedere textul deciziei atacate, care trebuie, în principiu, pentru a îndeplini obligația de motivare, să menționeze temeiul juridic pe care aceasta este fondată (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Consiliul, C‑370/07, EU:C:2009:590, punctele 39 și 55), că această decizie este fondată pe articolul 34 UE.

20

În plus, trebuie subliniat că niciun alt element din decizia atacată nu arată că Consiliul a înțeles să utilizeze articolul 34 menționat ca temei juridic al acestei decizii.

21

În special, împrejurarea că articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE ar constitui singurul temei juridic posibil pentru adoptarea unei măsuri precum decizia atacată, chiar presupunând că ar fi dovedită, este, în această privință, irelevantă, în măsura în care alegerea explicită a Consiliului de a menționa în decizia atacată nu această dispoziție, ci Tratatul FUE și articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633, arată în mod clar că decizia atacată este întemeiată pe această din urmă dispoziție ca atare.

22

Rezultă că abrogarea articolului 34 UE prin Tratatul de la Lisabona nu privează de temei juridic decizia atacată.

23

În considerarea acestor elemente, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

24

Parlamentul apreciază că, dacă s‑ar considera că articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 este temeiul juridic al deciziei atacate, această dispoziție ar constitui un temei juridic derivat nelegal, care nu ar putea întemeia în mod valabil această decizie.

25

Astfel, ar rezulta din jurisprudența Curții că crearea unui temei juridic derivat care simplifică modalitățile de adoptare ale unui act este incompatibilă cu tratatele. Așa s‑ar întâmpla în cazul articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633, întrucât nu ar prevedea consultarea Parlamentului, în condițiile în care aceasta ar fi fost impusă prin articolul 39 UE în vederea adoptării unei măsuri precum decizia atacată.

26

În plus, articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 ar fi devenit inaplicabil ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona și ar prevedea o derogare ilicită de la procedura instituită prin acest tratat pentru adoptarea unor noi acte. O asemenea derogare nu ar fi permisă de articolul 9 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii, care ar implica doar împrejurarea că actele fostului „al treilea pilon” nu sunt automat abrogate prin intrarea în vigoare a tratatului menționat.

27

Consiliul contestă, cu titlu principal, admisibilitatea excepției de nelegalitate a articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 ridicate de Parlament. În această privință arată că, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii, atribuțiile Curții privind această decizie rămân, până la 1 decembrie 2014, cele care existau înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Or, articolul 35 alineatul (6) UE, atunci aplicabil, nu prevedea posibilitatea Parlamentului de a introduce o acțiune în anulare împotriva unui act adoptat în cadrul fostului „al treilea pilon”, cum este cazul deciziei menționate. Ar rezulta din necompetența Curții în materie de la momentul respectiv că excepția de nelegalitate ridicată de Parlament ar trebui să fie declarată inadmisibilă.

28

Consiliul arată, în subsidiar, că, la momentul adoptării sale, articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 era conform Tratatului UE. Astfel, această dispoziție se mărginea să prevadă aplicarea procedurii prevăzute la articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE și nu ar fi instituit deci o procedură sui generis care să excludă consultarea Parlamentului.

29

În ceea ce privește efectele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul susține că interpretarea articolului 9 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii propusă de Parlament paralizează orice posibilitate de a adopta măsuri de executare prevăzute în actele fostului „al treilea pilon”, aceasta fiind tocmai situația pe care autorii tratatelor voiau să o împiedice.

30

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, alegerea temeiului juridic al unui act al Uniunii trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care pot fi supuse unui control jurisdicțional, printre care figurează finalitatea și conținutul actului (Hotărârea Comisia/Parlamentul și Consiliul, C‑43/12, EU:C:2014:298, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

31

În această privință, trebuie arătat că părțile nu sunt în dezacord cu privire la raportul dintre articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 și finalitatea sau conținutul deciziei atacate. Parlamentul contestă, în schimb, legalitatea acestei dispoziții, arătând că simplifică modalitățile de adoptare ale unei măsuri precum decizia atacată în raport cu procedura prevăzută în acest scop de tratate.

32

Or, reiese din jurisprudența Curții că, întrucât normele referitoare la formarea voinței instituțiilor Uniunii sunt stabilite de tratate și nu sunt nici la dispoziția statelor membre, nici a instituțiilor înseși, numai tratatele, în cazuri speciale, pot abilita o instituție să modifice o procedură decizională pe care o stabilesc. În consecință, a recunoaște unei instituții posibilitatea de a stabili temeiuri juridice derivate, fie în sensul unei îngreunări, fie în sensul unei simplificări a modalităților de adoptare a unui act, ar echivala cu a‑i atribui o competență legislativă care depășește ceea ce este prevăzut prin tratate (a se vedea Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑133/06, EU:C:2008:257, punctele 54-56).

33

Această soluție, desprinsă din Hotărârea Parlamentul/Consiliul (C‑133/06, EU:C:2008:257) cu privire la un temei juridic derivat care permite adoptarea de acte legislative, trebuie deopotrivă aplicată temeiurilor juridice prevăzute într‑un act de drept derivat care permit adoptarea de măsuri de executare a acestui act îngreunând sau simplificând modalitățile de adoptare ale unor asemenea măsuri prevăzute în tratate.

34

Astfel, deși este adevărat că tratatele prevăd că Parlamentul și Consiliul stabilesc unele dintre normele privind exercitarea competențelor de executare de către Comisie, totuși normele specifice referitoare la adoptarea de măsuri de executare prevăzute în tratate sunt opozabile instituțiilor în același temei ca și cele referitoare la adoptarea actelor legislative și nu pot fi deci contrazise prin acte de drept derivat.

35

În acest context, dat fiind că legalitatea unui act al Uniunii trebuie apreciată în funcție de elementele de fapt și de drept existente la data adoptării actului respectiv (a se vedea prin analogie Hotărârea Gualtieri/Comisia, C‑485/08 P, EU:C:2010:188, punctul 26, Hotărârea Schindler Holding și alții/Comisia, C‑501/11 P, EU:C:2013:522, punctul 31, precum și Hotărârea Schaible, C‑101/12, EU:C:2013:661, punctul 50), legalitatea articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 trebuie apreciată din perspectiva dispozițiilor care guvernează, la data adoptării acestei decizii, adoptarea unei măsuri precum decizia atacată, și anume articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE și articolul 39 alineatul (1) UE.

36

Rezultă din aceste dispoziții că Consiliul, hotărând, după caz, în unanimitate sau cu majoritate calificată, adoptă, după consultarea Parlamentului, deciziile în toate cazurile conforme cu obiectivele din titlul VI din Tratatul UE altele decât cele vizate la articolul 34 alineatul (2) literele (a) și (b) UE și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor decizii.

37

În această privință, este, desigur, necesar să se constate că textul articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 nu prevede obligația Consiliului de a consulta Parlamentul înainte de a adopta măsura prevăzută de această dispoziție.

38

Totuși, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că un text de drept derivat al Uniunii trebuie să fie interpretat, în măsura posibilului, în sensul conformității sale cu dispozițiile tratatelor (Hotărârea Efir, C‑19/12, EU:C:2013:148, punctul 34 și jurisprudența citată).

39

Prin urmare, dat fiind, pe de o parte, că obligația de a interpreta un act de drept derivat în conformitate cu dreptul primar decurge din principiul general de interpretare potrivit căruia o dispoziție trebuie interpretată, în măsura posibilului, astfel încât să nu se repună în discuție legalitatea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea Sturgeon și alții, C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctele 47 și 48, precum și Hotărârea Reexaminare Comisia/Strack, C‑579/12 RX‑II, EU:C:2013:570, punctul 40) și, pe de altă parte, că legalitatea articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 trebuie să fie apreciată, pentru rațiunile amintite la punctul 35 din prezenta hotărâre, îndeosebi din perspectiva articolului 39 alineatul (1) UE, prima dispoziție trebuie să fie interpretată în conformitate cu aceasta din urmă.

40

În consecință, articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 trebuie să fie interpretat, în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) UE, în sensul că nu permite Consiliului să adopte un act în scopul stabilirii datei de la care produce efecte această decizie decât după consultarea Parlamentului. Rezultă că se impune respingerea argumentului Parlamentului potrivit căruia împrejurarea că această primă dispoziție nu prevede obligația de a‑l consulta implică faptul că instituie modalități de adoptare ale unei măsuri precum decizia atacată simplificate în raport cu procedura prevăzută în acest scop în Tratatul UE.

41

În ceea ce privește argumentele Parlamentului legate de incompatibilitatea articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 cu normele de procedură aplicabile după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, trebuie arătat, în orice caz, că Protocolul privind dispozițiile tranzitorii cuprinde dispoziții care privesc în mod specific regimul juridic aplicabil după intrarea în vigoare a acestui tratat actelor adoptate pe baza Tratatului UE anterior acestei date.

42

Astfel, articolul 9 din acest Protocol prevede că asemenea acte continuă să producă efecte juridice atât timp cât aceste acte nu vor fi fost abrogate, anulate sau modificate în temeiul tratatelor.

43

Acest articol trebuie să fie interpretat în lumina primului considerent al Protocolului menționat, care precizează că este necesar să se prevadă dispoziții tranzitorii pentru a organiza tranziția de la dispozițiile instituționale ale tratatelor aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la cele prevăzute în acest tratat.

44

În consecință, dat fiind că Tratatul de la Lisabona a modificat în mod substanțial cadrul instituțional al cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, articolul 9 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii trebuie înțeles în sensul că vizează îndeosebi să asigure că actele adoptate în cadrul acestei cooperări vor putea continua să fie aplicate în mod eficace în pofida modificării cadrului instituțional al cooperării menționate.

45

Or, a admite argumentul Parlamentului potrivit căruia abrogarea, prin Tratatul de la Lisabona, a procedurilor specifice de adoptare a măsurilor din domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală ar face imposibilă adoptarea unor asemenea măsuri în condițiile prevăzute de acte generale adoptate în cadrul acestei cooperări înainte ca aceste acte să fi fost modificate pentru a fi adaptate Tratatului de la Lisabona ar conduce tocmai la complicarea și chiar la împiedicarea aplicării eficace a actelor respective, compromițând astfel realizarea obiectivului urmărit de autorii tratatului.

46

În definitiv, interpretarea articolului 9 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii propusă de Parlament, potrivit căreia acest articol implică doar faptul că actele din domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală nu sunt automat abrogate ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ar priva articolul menționat de orice efect util.

47

Rezultă din ceea ce precedă că o dispoziție a unui act adoptat în mod legal pe baza Tratatului UE înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona care prevede modalitățile de adoptare a altor măsuri continuă să își producă efectele juridice atât timp cât nu a fost abrogată, anulată sau modificată și permite adoptarea acestor măsuri în aplicarea procedurii pe care o definește.

48

În aceste condiții, împrejurarea că articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 ar prevedea modalități de adoptare ale unei măsuri precum decizia atacată îngreunate sau simplificate în raport cu procedura prevăzută în acest scop de Tratatul FUE nu poate implica faptul că această dispoziție constituie un temei juridic derivat nelegal a cărui aplicare ar trebui să fie înlăturată pe cale de excepție.

49

În consecință și în aceste împrejurări, fără a fi nevoie să se pronunțe cu privire la admisibilitatea celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, este necesară înlăturarea acestuia ca nefondat (a se vedea prin analogie Hotărârea Franța/Comisia, C‑233/02, EU:C:2004:173, punctul 26, precum și Hotărârea Komninou și alții/Comisia, C‑167/06 P, EU:C:2007:633, punctul 32) și, prin urmare, respingerea acestui motiv în integralitatea sa.

50

Parlamentul susține că, în ipoteza în care regimul anterior Tratatului de la Lisabona rămâne aplicabil în speță, el trebuia să fie consultat în aplicarea articolului 39 alineatul (1) UE.

51

Consiliul consideră, dimpotrivă, că articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 nu prevede nicio participare a Parlamentului la adoptarea deciziei atacate și că, în urma abrogării articolului 39 UE prin Tratatul de la Lisabona, nu mai este necesară consultarea Parlamentului pentru adoptarea măsurilor de executare a acestei decizii.

52

Articolul 10 alineatul (1) din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii ar confirma această analiză, întrucât nu citează articolul 39 UE printre dispozițiile ale căror efecte sunt menținute după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Includerea în procedura de adoptare a unei obligații de consultare a Parlamentului ar echivala în definitiv cu adăugarea în procedura prevăzută la articolul 291 TFUE a unui element care nu este prevăzut acolo și ar repune astfel în discuție echilibrul instituțional stabilit prin Tratatul de la Lisabona.

53

Trebuie amintit că consultarea corespunzătoare a Parlamentului în cazurile prevăzute de normele aplicabile de drept al Uniunii constituie o normă fundamentală de procedură a cărei nerespectare determină nulitatea actului vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑65/93, EU:C:1995:91, punctul 21, și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑417/93, EU:C:1995:127, punctul 9).

54

În consecință, în măsura în care rezultă din răspunsul dat la al doilea motiv că Consiliul putea întemeia în mod valabil decizia atacată pe articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633, se impune să se stabilească dacă Parlamentul trebuie să fie consultat înainte de adoptarea unui act în temeiul acestei dispoziții.

55

În această privință, rezultă din considerațiile care figurează la punctele 40-47 din prezenta hotărâre că articolul 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633, interpretat conform articolului 39 alineatul (1) UE, continuă să își producă efectele juridice atât timp cât nu a fost abrogat, anulat sau modificat și permite adoptarea unei măsuri precum decizia atacată în aplicarea procedurii pe care o definește. Prin urmare, Consiliul este ținut să consulte Parlamentul înainte de a stabili data de la care produce efecte această decizie.

56

Contrar celor susținute de Consiliu, abrogarea articolului 39 alineatul (1) UE prin Tratatul de la Lisabona nu poate repune în discuție această obligație de a consulta Parlamentul.

57

Astfel, în lumina considerațiilor care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre, abrogarea articolului 39 alineatul (1) UE posterior adoptării articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2008/633 nu poate face să dispară obligația de a interpreta această dispoziție în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) UE.

58

De asemenea, faptul că articolul 291 TFUE nu prevede obligația de a consulta Parlamentul este lipsit de pertinență, în măsura în care obligația de a consulta Parlamentul constituie unul dintre efectele juridice ale Deciziei 2008/633 care sunt menținute după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în temeiul articolului 9 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii, astfel cum este interpretat la punctul 47 din prezenta hotărâre.

59

Or, este cert că decizia atacată a fost adoptată de Consiliu fără consultarea prealabilă a Parlamentului.

60

Rezultă că primul motiv, întemeiat pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură, este fondat, iar decizia atacată trebuie, în consecință, să fie anulată.

61

Atât Parlamentul, cât și Consiliul solicită Curții menținerea, în cazul în care ar anula decizia atacată, a efectelor acesteia din urmă până la înlocuirea ei printr‑un nou act.

62

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 264 al doilea paragraf TFUE, Curtea poate indica, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

63

În speță, a pronunța anularea deciziei atacate fără a prevedea menținerea efectelor sale ar fi de natură să împiedice accesul la sistemul de informații privind vizele (VIS) al autorităților naționale și al Europol în scopul prevenirii, depistării și cercetării infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni grave și, prin urmare, să aducă atingere menținerii ordinii publice. Or, deși Parlamentul solicită anularea acestei decizii pentru motivul că a fost încălcată o normă fundamentală de procedură, nu contestă nici finalitatea, nici conținutul acesteia.

64

Este necesară, în consecință, menținerea efectelor deciziei atacate până la intrarea în vigoare a unui nou act destinat să o înlocuiască.

65

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Parlamentul a solicitat obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: