—

pentru Eintragungsausschuss bei der Bayerischen Architektenkammer, de A. Graf von Keyserlingk și de J. Buntrock, Rechtsanwälte;

—

pentru domnul Angerer, de H. Olschewski, Rechtsanwalt;

—

pentru Landesanwaltschaft Bayern als Vertreter des öffentlichen Interesses, de C. Zappel și de R. Käβ, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de J. Möller, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul olandez, de M. Bulterman și de M. de Ree, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul român, de R. Hațieganu și de A. Văcaru, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de G. Braun și de H. Støvlbæk, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 10 litera (c) din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (JO L 255, p. 22, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3, și rectificare în JO 2007, L 271, p. 18, și în JO 2008, L 93, p. 28), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 279/2009 al Comisiei din 6 aprilie 2009 (JO L 93, p. 11, denumită în continuare „Directiva 2005/36”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Eintragungsausschuss bei der Bayerischen Architektenkammer (Comisia înscrierilor a Ordinului Arhitecților din Landul Bavaria, denumită în continuare „Bayerische Architektenkammer”), pe de o parte, și domnul Angerer, pe de altă parte, în legătură cu cererea de înscriere a acestuia din urmă în Tabloul Ordinului Arhitecților din Landul Bavaria.

3

Directiva 2005/36 a abrogat Directiva 85/384/CEE a Consiliului din 10 iunie 1985 privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare în domeniul arhitecturii, inclusiv a măsurilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii (JO L 223, p. 15, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 117).

4

Considerentele (17), (19) și (28) ale Directivei 2005/36 au următorul cuprins:

[…]

[…]

5

Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiectul”, prevede:

„Prezenta directivă stabilește normele conform cărora un stat membru care condiționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia, pe teritoriul său, de posesia anumitor calificări profesionale (denumit în continuare «stat membru gazdă») recunoaște, pentru accesul la această profesie și exercitarea acesteia, calificările profesionale obținute în unul sau mai multe dintre celelalte state membre (denumite în continuare «stat membru de origine») și care permit titularului respectivelor calificări să exercite aceeași profesie în respectivul sau respectivele state membre.”

6

Articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Recunoașterea calificărilor profesionale de către statul membru gazdă permite beneficiarului să aibă acces, în respectivul stat membru, la aceeași profesie ca cea pentru care este calificat în statul membru de origine și să o exercite în aceleași condiții ca și cetățenii din respectivul stat membru.”

7

Titlul III din Directiva 2005/36, intitulat „Libertatea de stabilire”, cuprinde patru capitole. În capitolul I din acest titlu III, intitulat „Sistemul general de recunoaștere a calificărilor”, articolul 10 din directiva respectivă prevede:

„Prezentul capitol se aplică tuturor profesiilor care nu sunt reglementate de capitolele II și III din prezentul titlu, precum și în cazurile următoare, în care solicitantul, dintr‑un motiv special și excepțional, nu îndeplinește condițiile prevăzute în respectivele capitole:

8

În capitolul III din titlul III din directiva menționată, intitulat „Recunoaștere pe baza coordonării condițiilor minime de formare”, articolul 21 din aceeași directivă, intitulat el însuși „Principiul recunoașterii automate”, prevede la alineatul (1):

„Fiecare stat membru recunoaște calificările […] de arhitect, prevăzute [în anexa V punctul 5.7.1], care îndeplinesc condițiile minime de formare prevăzute [la articolul 46], și le conferă, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale și exercitarea acestora, același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care le eliberează el însuși.

Respectivele titluri de formare trebuie eliberate de către organismele competente ale statelor membre și însoțite, după caz, de certificatele prevăzute [în anexa V punctul 5.7.1].

[…]”

9

Articolul 46 din Directiva 2005/36, intitulat „Formare de arhitect”, prevede la alineatul (1):

„Formarea de arhitect constă în total, cel puțin, fie în patru ani de studii pe bază de program integral, fie în șase ani de studii, dintre care cel puțin trei ani pe bază de program integral, într‑o universitate sau într‑o instituție de învățământ comparabilă. Această formare trebuie atestată de reușita la un examen la nivel universitar.

Formarea la nivel universitar și a cărei componentă principală este arhitectura trebuie să mențină un echilibru între aspectele teoretice și practice ale formării în arhitectură și trebuie să asigure dobândirea următoarelor cunoștințe și competențe:

[…]”

10

Articolul 48 din directiva menționată, intitulat „Exercitarea activităților profesionale de arhitect”, prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentei directive, activitățile profesionale de arhitect sunt cele exercitate în mod normal cu titlul profesional de arhitect.”

11

Anexa V punctul 5.7.1 din aceeași directivă enumeră, pentru fiecare stat membru, titlurile de calificare care permit obținerea accesului la profesia de arhitect, organismele abilitate să elibereze aceste titluri, precum și certificatele complementare care le însoțesc.

12

În conformitate cu Constituția germană, dreptul aplicabil profesiei de arhitect intră, în Germania, în competența legislativă a landurilor. Articolul 4 din Legea landului Bavaria privind Ordinul Arhitecților și al Inginerilor din sectorul Construcțiilor din Landul Bavaria (Gesetz über die Bayerische Architektenkammer und die Bayerische Ingenieurekammer‑Bau) din 9 mai 2007 (GVBl. p. 308, denumită în continuare „BauKaG”) prevede:

„[…]

(2)   Sunt înscrise, la cerere, în Ordinul Arhitecților persoanele care:

În perioada stagiului trebuie efectuate activități de pregătire inițială și continuă la Camera Arhitecților în domeniul proiectării tehnice și economice, precum și în dreptul construcțiilor.

[…]

(5)   Îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (2) prima teză punctul 2 litera a) și punctul 3 cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor părți la Acordul privind Spațiul Economic European care, dintr‑un motiv special sau excepțional în sensul articolului 10 literele (b), (c), (d) și (g) din Directiva [2005/36], nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea titlurilor de calificare pe baza coordonării condițiilor minime de formare în sensul Directivei [2005/36] dacă, în plus, sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 13 din Directiva [2005/36]; în acest sens, formarea profesională este asimilată potrivit articolului 12 din Directiva [2005/36]. […]

[…]”

13

Din luna martie a anului 2007, domnul Angerer, resortisant german, desfășoară în Austria activitatea de „antreprenor‑proiectant”. Acesta are reședința atât în Bavaria, cât și în Austria. La 25 aprilie 2008, domnul Angerer a depus la Bayerische Architektenkammer o cerere de înscriere în Tabloul prestatorilor de servicii străini al Ordinului Arhitecților din Landul Bavaria.

14

La data depunerii acestei cereri, domnul Angerer era titular, în Austria, al examenului de capacitate pentru exercitarea profesiei de antreprenor. Acesta avea de asemenea, în Germania sau în Austria, după caz, alte calificări, și anume examenele de final de studii și de control al profesiilor de zugrav vopsitor, examenul de antreprenor pentru întreprinderi meșteșugărești, examenul de maistru în meseria de stucator, examenul de consultant în domeniul energiei, precum și examenul final de studii al meseriei de zidar.

15

Prin decizia din 18 iunie 2009, Bayerische Architektenkammer a refuzat înscrierea solicitată de domnul Angerer. În schimb, prin decizia din 17 martie 2010, Bayerische Ingenieurekammer Bau (Ordinul Inginerilor din sectorul Construcțiilor din Landul Bavaria) l‑a înscris în registrul întocmit în conformitate cu articolul 61 alineatul 7 din Codul bavarez al construcțiilor (Bayerische Bauordnung), prin care acesta a fost abilitat să prezinte proiecte de construcții în Bavaria. Domnul Angerer nu este supus astfel niciunei restricții în desfășurarea activităților de „antreprenor‑proiectant”, pentru care are o calificare în Austria.

16

Ca urmare a acțiunii introduse de domnul Angerer împotriva deciziei din 18 iunie 2009 prin care s‑a refuzat înscrierea, Bayerisches Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ al Landului Bavaria) a anulat, prin hotărârea din 22 septembrie 2009, decizia menționată și a ordonat Bayerische Architektenkammer să îl înscrie pe domnul Angerer în Tabloul prestatorilor de servicii străini.

17

Bayerische Architektenkammer a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Bayerischer Verwaltungsgerichtshof (Tribunalul Administrativ Superior al Landului Bavaria). În cursul procedurii de apel, la cererea judecătorului și în acord cu Bayerische Architektenkammer, domnul Angerer a modificat obiectul cererii sale inițiale, în sensul înscrierii în Tabloul Ordinului Arhitecților, iar nu în Tabloul prestatorilor de servicii străini.

18

Prin hotărârea din 20 septembrie 2011, Bayerischer Verwaltungsgerichtshof a admis noua cerere a domnului Angerer pentru motivul că condițiile de înscriere în tabloul Ordinului Arhitecților, astfel cum sunt menționate la articolul 4 alineatul (5) din BauKaG, erau îndeplinite.

19

Bayerische Architektenkammer a declarat recurs la instanța de trimitere. Aceasta din urmă arată că articolul 4 alineatul 5 din BauKaG are drept obiectiv să transpună Directiva 2005/36 în dreptul german. Această dispoziție ar face trimitere în special la articolul 10 litera (c) din directiva menționată. Instanța de trimitere consideră, așadar, că, în cadrul litigiului cu care este sesizată, este decisiv să se precizeze condițiile prevăzute la articolul 10 litera (c) din directiva amintită, prin delimitarea conținutului noțiunilor „motiv special și excepțional” și „arhitect” menționate la articolul respectiv.

20

Pe de o parte, în ceea ce privește noțiunea „motiv special și excepțional”, instanța de trimitere consideră că situațiile enumerate la articolul 10 literele (b)-(d) și (g) din Directiva 2005/36 nu constituie, prin ele însele, un „motiv special și excepțional”, în sensul articolului 10 din această directivă, ci că solicitantul trebuie să invoce și să dovedească, în plus, existența unor motive mai ample, de exemplu motive care țin de evoluția personală, care au avut drept consecință neîndeplinirea condițiilor care permit recunoașterea titlurilor de calificare pe baza coordonării condițiilor minime de formare în sensul directivei menționate.

21

Pe de altă parte, în ceea ce privește noțiunea „arhitect”, instanța de trimitere arată că, în dreptul austriac, un antreprenor‑proiectant este îndreptățit să proiecteze clădiri, construcții subterane și alte construcții, să efectueze toate calculele aferente, să conducă lucrările, să le execute și să conducă distrugerea acestora. Competențele menționate ar fi comune antreprenorului‑proiectant și arhitecților. În schimb, potrivit instanței de trimitere, trebuie să se stabilească dacă noțiunea „arhitect” în sensul articolului 10 litera (c) din Directiva 2005/36 impune ca, în statul membru de origine, lucrătorul migrant să fi desfășurat, în afară de activități tehnice de proiectare, de supraveghere sau de executare de construcții, și activități de concepție artistică și economică a construcțiilor, de urbanism sau de conservare a monumentelor sau că le‑a putut desfășura la finalul formării sale profesionale.

22

În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări litera a), instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că solicitantul, care dorește să beneficieze de sistemul general de recunoaștere a titlurilor de formare profesională, prevăzut în capitolul I din titlul III din această directivă, trebuie să demonstreze, pe lângă faptul că deține un titlu de formare profesională care nu figurează în anexa V punctul 5.7.1 din directiva menționată, și existența unui „motiv special și excepțional”.

24

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 10 din Directiva 2005/36 definește domeniul de aplicare al sistemului general de recunoaștere a titlurilor de formare profesională prevăzut în capitolul I din titlul III din această directivă. Sistemul menționat prevede o examinare de la caz la caz de către autoritățile din statul membru gazdă a calificărilor profesionale obținute de solicitant în statul său membru de origine. În ceea ce îi privește pe arhitecți, domeniul său de aplicare este delimitat la articolul 10 litera (c) din directiva menționată.

25

Cu toate acestea, Directiva 2005/36 prevede, astfel cum reiese din considerentul (19) al acesteia, că, în ceea ce privește în special profesia de arhitect, recunoașterea reciprocă a titlurilor de calificare trebuie să se bazeze pe principiul recunoașterii automate a titlurilor de calificare pe baza coordonării condițiilor minime de formare profesională. Respectivul sistem automat de recunoaștere a titlurilor de calificare este guvernat de capitolul III din titlul III din Directiva 2005/36.

26

Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a stabili domeniul de aplicare al unei dispoziții de drept al Uniunii, în speță articolul 10 din Directiva 2005/36, este necesar să se țină seama atât de termenii săi, cât și de contextul și de obiectivele sale (Hotărârea Spedition Welter, C‑306/12, EU:C:2013:650, punctul 17 și jurisprudența citată).

27

În ceea ce privește modul de redactare a articolului 10 din Directiva 2005/36, trebuie să se remarce că fraza introductivă a acestui articol condiționează, în ceea ce privește profesiile care intră, în principiu, sub incidența sistemului de recunoaștere automată a titlurilor de calificare, aplicarea sistemului general de recunoaștere a respectivelor titluri de două cerințe, și anume, pe de o parte, ca solicitantul să nu îndeplinească condițiile prevăzute pentru aplicarea sistemului automat și, pe de altă parte, să existe un motiv specific și excepțional pentru care solicitantul se află în această situație.

28

Această interpretare este confirmată de termenii considerentului (17) al Directivei 2005/36, potrivit cărora sistemul general de recunoaștere a titlurilor de calificare este aplicabil atunci când solicitantul nu îndeplinește, dintr‑un motiv special și excepțional, condițiile necesare pentru a beneficia de sistemul de recunoaștere automată.

29

Teza introductivă a articolului 10 din Directiva 2005/36 este urmată de literele (a)-(g), care urmăresc să precizeze sfera de aplicare a uneia sau a celeilalte dintre cele două condiții prevăzute de aceasta. Literele menționate sunt aplicabile fie uneia sau mai multor profesii specifice, fie, în mod transversal, unui ansamblu de profesioniști care se află într‑o situație specială.

30

Articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36, care privește în mod specific profesia de arhitect, vizează o situație de fapt particulară, și anume cea în care un solicitant nu deține un titlu de formare profesională care figurează la punctul 5.7.1 din anexa V la această directivă. Or, în temeiul articolului 21 alineatul (1) din directiva menționată, deținerea unui titlu de calificare ce figurează în respectiva anexă este condiția pentru aplicarea sistemului automat de recunoaștere a titlurilor de calificare, prevăzut în capitolul III din titlul III din aceeași directivă, arhitecților. Prin urmare, articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36 se referă numai la prima dintre cele două condiții vizate de teza introductivă a acestui articol, și anume cea privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute pentru aplicarea sistemului automat.

31

Cu toate acestea, împrejurarea menționată nu poate avea drept consecință că, în ceea ce privește arhitecții care dețin titluri de calificare care nu figurează la punctul 5.7.1 din anexa V la Directiva 2005/36, a doua condiție vizată de teza introductivă a articolului 10 din această directivă este inaplicabilă, cele două condiții fiind cumulative.

32

În consecință, în temeiul termenilor articolului 10 din directiva menționată, un solicitant care dorește să beneficieze de sistemul general de recunoaștere a titlurilor de calificare, aplicabil arhitecților, va trebui nu numai să demonstreze că se află în situația vizată la articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36, și anume că nu este titular al niciunuia dintre titlurile de calificare menționate în anexa menționată V punctul 5.7.1, ci și să invoce un „motiv special și excepțional” pentru care se află în această situație.

33

O astfel de interpretare este conformă cu intențiile legiuitorului Uniunii, astfel cum reies din lucrările pregătitoare ale Directivei 2005/36. Astfel, în ceea ce privește articolul 10 din această directivă, propunerea inițială a Comisiei Europene, astfel cum rezultă din Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale [COM(2002) 119 final] (JO 2002, C 181 E, p. 183), nu făcea nicio mențiune nici cu privire la noțiunea „motiv special și excepțional”, nici cu privire la articolul 10 literele (a)-(g) din Directiva 2005/36. Această noțiune și aceste dispoziții au fost adăugate la inițiativa Consiliului Uniunii Europene în Poziția comună (CE) nr. 10/2005 adoptată de Consiliu la 21 decembrie 2004 în vederea adoptării Directivei 2005/…/CE a Parlamentului European și a Consiliului din … privind recunoașterea calificărilor profesionale (JO 2005, C 58 E, p. 1). Din expunerea de motive a Consiliului (JO 2005, C 58 E, p. 119) reiese că acesta aprecia că propunerea inițială a Comisiei cu privire la articolul 10 din această directivă era prea extinsă. Consiliul a precizat, în plus, că „sistemul general ar trebui să se aplice numai profesiilor care nu fac obiectul capitolelor II și III din titlul III, precum și cazurilor particulare enumerate la articolul 10 literele (a)-(g) din poziția comună pentru care, din cauza unui motiv special și excepțional, solicitantul, deși exercită o profesie care face obiectul capitolelor respective, nu îndeplinește condițiile prevăzute în aceste capitole”.

34

În plus, economia și obiectivul Directivei 2005/36 se opun unei interpretări largi a noțiunii „motiv special și excepțional”, potrivit căreia motivul menționat nu ar constitui o condiție autonomă în raport cu cea care figurează la articolul 10 litera (c) din această directivă.

35

În ceea ce privește economia Directivei 2005/36, referitor la profesia de arhitect, din considerentul (19) al acestei directive reiese că titlurile de calificare ale arhitecților sunt recunoscute cu prioritate potrivit sistemului de recunoaștere automată a titlurilor de calificare, prevăzut la articolele 21 și 46, precum și la punctul 5.7.1 din anexa V la directiva menționată.

36

În ceea ce privește obiectivul Directivei 2005/36, din articolele 1 și 4 din aceasta reiese că obiectul esențial al recunoașterii reciproce este de a permite titularului unei calificări profesionale care îi oferă accesul la o profesie reglementată în statul său membru de origine să aibă acces, în statul membru gazdă, la aceeași profesie pentru care este calificat în statul membru de origine și să o exercite în acel stat în aceleași condiții ca cetățenii săi (Hotărârea Ordre des architectes, C‑365/13, EU:C:2014:280, punctul 19).

37

Or, a interpreta articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36 în sensul că nu impune demonstrarea unui motiv special și excepțional din partea solicitanților care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în capitolul III din titlul III din această directivă ar putea avea drept consecință să impună statului membru gazdă să examineze titlurile de calificare deținute de un solicitant deși acesta nu ar avea calificările necesare exercitării profesiei de arhitect în statul său membru de origine, ceea ce ar contraveni obiectivului directivei menționate.

38

Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare litera a) că articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că solicitantul, care dorește să beneficieze de sistemul general de recunoaștere a titlurilor de formare profesională prevăzut în capitolul I din titlul III din această directivă, trebuie să demonstreze, pe lângă faptul că deține un titlu de formare profesională care nu figurează la punctul 5.7.1 din anexa V la directiva menționată, și existența unui „motiv special și excepțional”.

39

Prin intermediul primei întrebări litera b), instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească ce tip de împrejurare poate constitui un „motiv special și excepțional”, în sensul articolului 10 litera (c) din Directiva 2005/36.

40

Domnul Angerer, guvernele german și român, precum și Comisia apreciază că noțiunea „motiv special și excepțional” face trimitere la împrejurări care țin de posibile obstacole instituționale și structurale ce rezultă din situația concretă a statului membru în cauză. Domnul Angerer, Landesanwaltschaft Bayern als Vertreter des öffentlichen Interesses și Comisia consideră, în plus, că motivul menționat acoperă și împrejurările care țin de situația personală a solicitantului, în special de curriculum vitae al acestuia, de derularea școlarizării sale sau de evenimente care fac parte din viața sa privată. Guvernul german susține că, dacă astfel de împrejurări personale pot constitui un „motiv special și excepțional”, trebuie să se garanteze că solicitantul prezintă toate aptitudinile profesionale care îi permit să exercite activitatea de arhitect.

41

În această privință, Curtea a statuat, în Hotărârea Dreessen (C‑31/00, EU:C:2002:35, punctele 27 și 28), că statele membre trebuiau să își respecte obligațiile în materie de recunoaștere reciprocă a calificărilor profesionale, astfel cum rezultă din interpretarea dată de Curte articolelor 49 TFUE și 53 TFUE, cu ocazia oricărei examinări a unei cereri de autorizare a exercitării profesiei de arhitect în cazul în care solicitantul nu poate invoca mecanismul de recunoaștere automată a calificărilor profesionale. Această situație se poate regăsi în special în cazul în care, ca urmare a unei erori a autorităților competente ale statului membru în cauză, titlul de calificare deținut de solicitant nu a fost notificat Comisiei.

42

De asemenea, din Hotărârea Hocsman (C‑238/98, EU:C:2000:440, punctul 23) reiese că statele membre trebuie să își respecte obligațiile în materie de recunoaștere reciprocă a calificărilor profesionale, având în vedere articolul 49 TFUE, în cazul în care solicitantul nu poate invoca mecanismul de recunoaștere a calificărilor profesionale prevăzut de directiva pertinentă din cauza locului obținerii titlului de formare în cauză și a parcursului academic și profesional al solicitantului.

43

Din lucrările pregătitoare ale Directivei 2005/36, în special din expunerea de motive a Consiliului, citată la punctul 33 din prezenta hotărâre, reiese că situațiile în discuție în Hotărârile Hocsman (C‑238/98, EU:C:2000:440) și Dreessen (C‑31/00, EU:C:2002:35) se află printre altele la originea adoptării articolului 10 din această directivă. În consecință, „motivul special și excepțional” prevăzut la acest articol poate acoperi atât împrejurări care țin de posibile obstacole instituționale și structurale ce rezultă din situația concretă a statului membru în cauză, cât și împrejurări legate de situația personală a solicitantului.

44

Pentru a delimita sfera de aplicare a noțiunii „motiv special și excepțional”, trebuie, pe de altă parte, să se țină seama de obiectivul Directivei 2005/36, astfel cum este amintit la punctul 36 din prezenta hotărâre, care constă în a permite titularului unei calificări profesionale care îi oferă accesul la o profesie reglementată în statul său membru de origine să aibă acces, în statul membru gazdă, la aceeași profesie pentru care este calificat în statul membru de origine.

45

Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare litera b) că articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „motiv special și excepțional”, în sensul acestei dispoziții, se referă la împrejurările pentru care solicitantul nu deține un titlu care figurează la punctul 5.7.1 din anexa V la această directivă, știut fiind că respectivul solicitant nu se poate prevala de faptul că are calificări profesionale care îi deschid, în statul său membru de origine, accesul la o altă profesie decât cea pe care dorește să o exercite în statul membru gazdă.

46

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „arhitect”, menționată la această dispoziție, pe de o parte, trebuie definită având în vedere legislația statului membru de origine, cea a statului membru gazdă, cea a celorlalte state membre sau având în vedere condițiile prevăzute la articolul 46 din această directivă și, pe de altă parte, impune ca solicitantul să aibă o formare și o experiență care se întind nu numai la activități tehnice de planificare, de supraveghere și de punere în aplicare, ci și la activități care intră în domeniul concepției artistice și economice a construcțiilor, de urbanism sau de conservare a monumentelor.

47

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței aplicabile Directivei 85/384, revine legislației naționale a statului membru gazdă sarcina de a defini activitățile care intră domeniul arhitecturii, din moment ce directiva menționată nu urmărește să reglementeze condițiile de acces la profesia de arhitect, nici să definească natura activităților care trebuie exercitate de membrii acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Ordine degli Ingegneri di Verona e Provincia și alții, C‑111/12, EU:C:2013:100, punctul 42).

48

Constatarea care figurează la punctul anterior este aplicabilă prin analogie sistemului automat de recunoaștere a titlurilor de calificare ca arhitect prevăzut de Directiva 2005/36. Acest lucru reiese în special din considerentul (28) al acestei directive, potrivit căruia noțiunea „arhitect” este utilizată în directiva menționată pentru a delimita domeniul de aplicare al dispozițiilor privind recunoașterea automată a titlurilor de calificare în domeniul arhitecturii, fără a se aduce atingere caracteristicilor speciale ale reglementărilor naționale care reglementează aceste activități.

49

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 56 din concluzii, dacă legiuitorul Uniunii a intenționat să nu definească noțiunea „arhitect” în cadrul sistemului de recunoaștere automată a titlurilor de formare profesională prevăzut de Directiva 2005/36, acesta nu a dorit, a fortiori, să facă acest lucru nici în cadrul sistemului general.

50

Trebuie să se precizeze de asemenea că cerințele prevăzute la articolul 46 din Directiva 2005/36 nu sunt, ca atare, aplicabile în cadrul sistemului general de recunoaștere automată a titlurilor de formare profesională a arhitecților. Astfel, acest articol, care este propriu sistemului de recunoaștere automată întemeiat pe coordonarea condițiilor minime de formare profesională, descrie aceste condiții minime de formare profesională.

51

În consecință, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 10 litera (c) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „arhitect”, menționată la această dispoziție, trebuie definită având în vedere legislația statului membru gazdă și, prin urmare, că nu impune în mod necesar ca solicitantul să aibă o formare și o experiență care se întind nu numai la activități tehnice de planificare, de supraveghere și de punere în aplicare, ci și la activități care intră în domeniul concepției artistice și economice a construcțiilor, de urbanism sau de conservare a monumentelor.

52

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: