Cauza C‑413/13
FNV Kunsten Informatie en Media
împotriva
Staat der Nederlanden
(cerere de decizie preliminară formulată de Gerechtshof te ’s‑Gravenhage)
„Trimitere preliminară — Concuren021Bă — Articolul 101 TFUE — Domeniu de aplicare material — Convenție colectivă de muncă — Dispoziție care prevede tarife minime pentru prestatorii de servicii independenți — Noțiunea «întreprindere» — Noțiunea «lucrător»”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 4 decembrie 2014
Întrebări preliminare – Competența Curții – Interpretare solicitată ca urmare a aplicabilității, în privința unei situații interne, a unei dispoziții de drept al Uniunii devenite aplicabilă prin intermediul dreptului național – Competența de a furniza această interpretare
(art. 267 TFUE)
Concurență – Norme ale Uniunii – Domeniu de aplicare material – Convenție colectivă de muncă – Dispoziție care prevede tarife minime pentru prestatorii de servicii independenți – Muzicant supleant care se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor – Dispoziție care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) TFUE
[art. 101 alin. (1) TFUE]
Concurență – Norme ale Uniunii – Întreprindere – Noțiune – Prestatori de servicii independenți – Includere – Condiții – Oferirea de servicii în schimbul unei remunerații și lipsa unui raport de subordonare
[art. 101 alin. (1) TFUE]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 17-20)
Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că o dispoziție a unei convenții colective de muncă care prevede tarife minime pentru prestatorii de servicii independenți, afiliați la una dintre organizațiile de lucrători contractante, ce efectuează în temeiul unui contract de prestări servicii aceeași activitate pentru un angajator precum lucrătorii salariați ai acestui angajator este exclusă din domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) TFUE numai dacă acești prestatori constituie falși independenți, și anume prestatori care se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor menționați. Revine instanței de trimitere sarcina de a efectua o astfel de verificare.
(a se vedea punctele 22, 23, 30, 41 și 42 și dispozitivul)
Prestatori de servicii precum muzicanți supleanți ai unei orchestre constituie în principiu întreprinderi în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, din moment ce își oferă serviciile în schimbul unei remunerații pe o piață determinată și își exercită activitatea în calitate de operatori economici independenți în raport cu comitenții lor. O astfel de constatare nu se opune ca o dispoziție a unei convenții colective de muncă să poată fi considerată de asemenea ca fiind rezultatul unui dialog social în ipoteza în care prestatorii de servicii independenți, în numele și pe seama cărora sindicatul a negociat, constituie în realitate falși independenți, și anume prestatori care se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor. Astfel, un prestator de servicii poate să își piardă calitatea de operator economic independent și, așadar, de întreprindere atunci când nu își determină în mod autonom comportamentul pe piață, ci depinde integral de comitentul său, întrucât nu suportă niciunul dintre riscurile financiare și comerciale care rezultă din activitatea acestuia din urmă și acționează ca auxiliar integrat în întreprinderea comitentului menționat.
Pe de altă parte, noțiunea de lucrător în sensul dreptului Uniunii trebuie să fie definită potrivit unor criterii obiective care caracterizează raportul de muncă, ținându‑se cont de drepturile și de obligațiile persoanelor implicate. În această perspectivă, o calificare drept prestator independent potrivit dreptului național nu exclude necesitatea ca persoana respectivă să fie calificată drept lucrător în sensul dreptului Uniunii dacă independența sa nu este decât fictivă, disimulând astfel un raport de muncă veritabil. În consecință, statutul de lucrător în sensul dreptului Uniunii nu poate fi afectat de faptul că o persoană a fost angajată în calitate de prestator de servicii independent din punctul de vedere al dreptului național, în măsura în care această persoană acționează sub conducerea angajatorului său în ceea ce privește în special libertatea sa de a alege orarul, locul și conținutul muncii sale, nu participă la riscurile comerciale ale acestui angajator și face parte din întreprinderea angajatorului menționat în perioada raportului său de muncă, formând cu aceasta o unitate economică.
(a se vedea punctele 27, 31 și 33-36)
Cauza C‑413/13
FNV Kunsten Informatie en Media
împotriva
Staat der Nederlanden
(cerere de decizie preliminară formulată de Gerechtshof te ’s‑Gravenhage)
„Trimitere preliminară — Concuren021Bă — Articolul 101 TFUE — Domeniu de aplicare material — Convenție colectivă de muncă — Dispoziție care prevede tarife minime pentru prestatorii de servicii independenți — Noțiunea «întreprindere» — Noțiunea «lucrător»”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 4 decembrie 2014
Întrebări preliminare — Competența Curții — Interpretare solicitată ca urmare a aplicabilității, în privința unei situații interne, a unei dispoziții de drept al Uniunii devenite aplicabilă prin intermediul dreptului național — Competența de a furniza această interpretare
(art. 267 TFUE)
Concurență — Norme ale Uniunii — Domeniu de aplicare material — Convenție colectivă de muncă — Dispoziție care prevede tarife minime pentru prestatorii de servicii independenți — Muzicant supleant care se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor — Dispoziție care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) TFUE
[art. 101 alin. (1) TFUE]
Concurență — Norme ale Uniunii — Întreprindere — Noțiune — Prestatori de servicii independenți — Includere — Condiții — Oferirea de servicii în schimbul unei remunerații și lipsa unui raport de subordonare
[art. 101 alin. (1) TFUE]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 17-20)
Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că o dispoziție a unei convenții colective de muncă care prevede tarife minime pentru prestatorii de servicii independenți, afiliați la una dintre organizațiile de lucrători contractante, ce efectuează în temeiul unui contract de prestări servicii aceeași activitate pentru un angajator precum lucrătorii salariați ai acestui angajator este exclusă din domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) TFUE numai dacă acești prestatori constituie falși independenți, și anume prestatori care se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor menționați. Revine instanței de trimitere sarcina de a efectua o astfel de verificare.
(a se vedea punctele 22, 23, 30, 41 și 42 și dispozitivul)
Prestatori de servicii precum muzicanți supleanți ai unei orchestre constituie în principiu întreprinderi în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, din moment ce își oferă serviciile în schimbul unei remunerații pe o piață determinată și își exercită activitatea în calitate de operatori economici independenți în raport cu comitenții lor. O astfel de constatare nu se opune ca o dispoziție a unei convenții colective de muncă să poată fi considerată de asemenea ca fiind rezultatul unui dialog social în ipoteza în care prestatorii de servicii independenți, în numele și pe seama cărora sindicatul a negociat, constituie în realitate falși independenți, și anume prestatori care se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor. Astfel, un prestator de servicii poate să își piardă calitatea de operator economic independent și, așadar, de întreprindere atunci când nu își determină în mod autonom comportamentul pe piață, ci depinde integral de comitentul său, întrucât nu suportă niciunul dintre riscurile financiare și comerciale care rezultă din activitatea acestuia din urmă și acționează ca auxiliar integrat în întreprinderea comitentului menționat.
Pe de altă parte, noțiunea de lucrător în sensul dreptului Uniunii trebuie să fie definită potrivit unor criterii obiective care caracterizează raportul de muncă, ținându‑se cont de drepturile și de obligațiile persoanelor implicate. În această perspectivă, o calificare drept prestator independent potrivit dreptului național nu exclude necesitatea ca persoana respectivă să fie calificată drept lucrător în sensul dreptului Uniunii dacă independența sa nu este decât fictivă, disimulând astfel un raport de muncă veritabil. În consecință, statutul de lucrător în sensul dreptului Uniunii nu poate fi afectat de faptul că o persoană a fost angajată în calitate de prestator de servicii independent din punctul de vedere al dreptului național, în măsura în care această persoană acționează sub conducerea angajatorului său în ceea ce privește în special libertatea sa de a alege orarul, locul și conținutul muncii sale, nu participă la riscurile comerciale ale acestui angajator și face parte din întreprinderea angajatorului menționat în perioada raportului său de muncă, formând cu aceasta o unitate economică.
(a se vedea punctele 27, 31 și 33-36)