Cauza C‑398/13 P

Inuit Tapiriit Kanatami și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Regulamentul (CE) nr. 737/2010 — Regulament de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1007/2009 — Comerț cu produse derivate din focă — Restricții privind importul și comercializarea produselor menționate — Validitate — Temei juridic — Articolul 95 CE — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Articolul 17 — Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene — Articolul 19”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 3 septembrie 2015

1. Apropierea legislațiilor – Măsuri destinate să amelioreze funcționarea pieței interne – Temei juridic – Articolul 95 CE – Control jurisdicțional – Limite – Apreciere în lumina elementelor disponibile la momentul adoptării actului

   (art. 95 CE)

2. Apropierea legislațiilor – Măsuri destinate să amelioreze funcționarea pieței interne – Temei juridic – Articolul 95 CE – Obligația de motivare – Conținut

   (art. 95 CE și 253 CE)

3. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

4. Apropierea legislațiilor – Măsuri destinate să amelioreze funcționarea pieței interne – Temei juridic – Articolul 95 CE – Recurgere care nu este condiționată de caracterul important al schimburilor comerciale de produse vizate de măsura în cauză

   (art. 95 CE)

5. Drepturi fundamentale – Convenția europeană a drepturilor omului – Instrument neintegrat formal în ordinea juridică a Uniunii

   [art. 6 alin. (3) TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 52 alin. (3)]

6. Recurs – Motive – Lipsa unei critici precise a unui aspect al raționamentului Tribunalului – Lipsa indicării aspectelor criticate ale hotărârii atacate – Inadmisibilitate

   [art. 256 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Curții, art. 168 alin. (1) lit. (d) și art. 169 alin. (2)]

7. Recurs – Motive – Motiv invocat pentru prima dată în cadrul recursului – Inadmisibilitate

   [art. 256 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

8. Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Drept de proprietate – Domeniu de aplicare – Drepturi care conferă o situație juridică împlinită – Noțiune

   (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 17)

9. Apropierea legislațiilor – Comerț cu produse derivate din focă – Regulamentul nr. 1007/2009 – Norme de aplicare – Obligația de consultare și de cooperare cu comunitățile inuite în temeiul Declarației Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene – Inexistență

   [Regulamentul nr. 1007/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (14) și art. 3 alin. (1)]

1.  Legalitatea unui act al Uniunii trebuie să fie apreciată în funcție de elementele de fapt și de drept existente la data adoptării actului. Astfel, în ceea ce privește o acțiune prin care se repune în discuție legalitatea recurgerii la articolul 95 CE pentru adoptarea unui regulament, trebuie ca raportarea să se facă la data adoptării actului în cauză al Uniunii pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a recurge la articolul 95 CE. În schimb, data propunerii de regulament a Comisiei nu poate fi relevantă pentru această verificare. Astfel, în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unui act legislativ, ceea ce face obiectul controlului de legalitate al instanței Uniunii nu este această propunere, supusă unor modificări în cursul procedurii legislative, ci actul legislativ menționat, astfel cum a fost adoptat de legiuitorul Uniunii la finalul acestei proceduri.

   Pe de altă parte, numărul statelor membre care legiferaseră sau aveau intenția să legifereze în domeniul respectiv la data propunerii Comisiei nu este, în sine, determinant în aprecierea legalității recurgerii de către legiuitorul Uniunii la articolul 95 CE, din moment ce condițiile pentru a se recurge la acest articol erau îndeplinite la data adoptării actului legislativ în cauză.

   (a se vedea punctele 22-24)

2.  Măsurile prevăzute la articolul 95 alineatul (1) CE trebuie să aibă în mod efectiv ca obiect ameliorarea condițiilor de instituire și de funcționare a pieței interne. Deși simpla constatare a unor disparități între reglementările naționale și a riscului abstract de obstacole în calea libertăților fundamentale sau de denaturări ale concurenței nu este suficientă pentru a justifica alegerea articolului 95 CE ca temei juridic, legiuitorul Uniunii poate utiliza această dispoziție în special în cazul existenței unor divergențe între reglementările naționale, atunci când acestea sunt de natură să constituie obstacole în calea libertăților fundamentale și să aibă astfel o incidență directă asupra funcționării pieței interne sau să creeze denaturări semnificative ale concurenței. Utilizarea acestei dispoziții este de asemenea posibilă în vederea prevenirii apariției unor astfel de obstacole privind schimburile, care ar rezulta din evoluția eterogenă a legislațiilor naționale. Trebuie însă ca apariția acestora să fie probabilă, iar măsura în cauză să aibă ca obiect prevenirea lor.

   În ceea ce privește motivarea care trebuie să figureze într‑un regulament pentru a justifica recurgerea la articolul 95 CE, din moment ce motivarea actelor cu aplicabilitate generală se poate limita la a menționa, pe de o parte, situația de ansamblu care a condus la adoptarea acestora și, pe de altă parte, scopurile generale pe care își propun să le atingă, nu se poate imputa legiuitorului Uniunii că a prezentat numai în mod general divergențele dintre reglementările naționale care guvernează materia în cauză și perturbările cauzate de acestea funcționării pieței interne. În special, legiuitorul Uniunii nu este obligat să precizeze chiar în textul preambulului regulamentului numărul și identitatea statelor membre a căror reglementare națională se află la originea acestui act.

   Pe de altă parte, din moment ce motivarea regulamentului menționat este, în sine, suficientă, nu se poate imputa instanței Uniunii că a luat în considerare, cu ocazia examinării sale, informațiile suplimentare privind situația legislației statelor membre care a condus la adoptarea acestui regulament, furnizate în cursul procedurii contencioase, deoarece aceste informații nu fac decât să precizeze motivarea regulamentului.

   (a se vedea punctele 26, 27, 29 și 30)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 36-38)

4.  Nu există un criteriu juridic potrivit căruia măsurile luate în temeiul articolului 95 CE sunt limitate numai la piețele produselor care fac obiectul unor schimburi relativ importante, întrucât din textul articolului 95 CE nu reiese o asemenea cerință.

   (a se vedea punctele 39 și 40)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 45 și 46)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 53)

7.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 57)

8.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 60 și 61)

9.  Întrucât articolul 19 din Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene (UNDRIP), referitor la consultarea și cooperarea cu popoarele indigene, nu are, în sine, valoare juridică obligatorie, nici considerentul (14) al Regulamentului nr. 1007/2009 privind comerțul cu produse derivate din focă nu conferă un efect obligatoriu acestei obligații în vederea obținerii consimțământului comunităților inuite, vizată de articolul menționat. Astfel, din termenii acestui considerent reiese că, pentru a nu afecta interesele economice și sociale fundamentale ale comunităților inuite care vânează foci ca mijloc de asigurare a subzistenței, ar trebui permisă introducerea pe piață de produse derivate din focă obținute în urma unor vânători de foci desfășurate în mod tradițional de aceste comunități și care contribuie la subzistența acestora. Întrucât o astfel de permisiune este prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1007/2009, rezultă că, prin referirea la recunoașterea de către UNDRIP a acestei vânători ca parte integrantă a culturii și a identității membrilor comunităților inuite, considerentul (14) menționat nu face decât să motiveze această derogare de la interdicția de introducere pe piață a produselor derivate din focă rezultată din acest regulament.

   În schimb, din termenii considerentului (14) al regulamentului menționat nu se poate deduce o obligație cu forță juridică obligatorie de a se conforma articolului 19 din UNDRIP, dispoziție care nu este de altfel vizată prin acest considerent.

   (a se vedea punctele 64-67)