Cauzele conexate C‑131/13, C‑163/13 și C‑164/13
Staatssecretaris van Financiën
împotriva
Schoenimport „Italmoda” Mariano Previti vof
și
Turbu.com BV,
Turbu.com Mobile Phone’s BV
împotriva
Staatssecretaris van Financiën
(cereri de decizie preliminară formulate de Hoge Raad der Nederlanden)
„Trimiteri preliminare — TVA — A șasea directivă — Regimul tranzitoriu al schimburilor comerciale dintre statele membre — Bunuri expediate sau transportate în cadrul Comunității — Fraudă săvârșită în statul membru de sosire — Luare în considerare a fraudei în statul membru de expediție — Refuzul beneficiului drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare — Lipsa unor dispoziții ale dreptului național”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 18 decembrie 2014
Întrebări preliminare – Admisibilitate – Limite – Întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Inadmisibilitate
(art. 267 TFUE)
Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Regimul tranzitoriu al schimburilor comerciale dintre statele membre – Livrare intracomunitară – Operațiune implicată într‑o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată – Persoană impozabilă care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența fraudei – Reglementare națională care nu prevede refuzul beneficiului drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare în cazul existenței unei fraude – Obligație care revine autorităților și instanțelor naționale de a refuza beneficiul unor astfel de drepturi
[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (2) și (3), art. 28b secțiunea A alin. (2) și art. 28c secțiunea A lit. (a)]
Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Regimul tranzitoriu al schimburilor comerciale dintre statele membre – Livrare intracomunitară – Operațiuni care nu sunt ele însele afectate de o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, dar care se înscriu într‑un lanț de livrări care cuprinde o operațiune frauduloasă – Persoană impozabilă care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența fraudei – Fraudă săvârșită într‑un alt stat membru decât cel în care a fost solicitat beneficiul drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare – Reglementare națională care nu prevede refuzul respectivului beneficiu în cazul existenței unei fraude – Lipsă de incidență – Obligație care revine autorităților și instanțelor naționale de a refuza beneficiul unor astfel de drepturi
[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (2) și (3), art. 28b secțiunea A alin. (2) și art. 28c secțiunea A lit. (a)]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 35, 38 și 39)
A șasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, trebuie interpretată în sensul că autorităților și instanțelor naționale le revine obligația de a opune unei persoane impozabile, în cadrul unei livrări intracomunitare, un refuz al beneficiului drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, chiar și în lipsa unor dispoziții ale dreptului național care să prevadă un astfel de refuz, dacă se dovedește, având în vedere elemente obiective, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin operațiunea invocată ca temei pentru dreptul în cauză, participa la o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată săvârșită în cadrul unui lanț de livrări.
Astfel, revine, în principiu, autorităților și instanțelor naționale obligația să refuze beneficiul unui drept prevăzut de A șasea directivă, invocat în mod fraudulos sau abuziv, indiferent dacă este vorba despre drepturi de deducere, de scutire sau de rambursare a taxei pe valoarea adăugată aferente unei livrări intracomunitare. În lipsa unor dispoziții specifice în acest sens în ordinea juridică națională, revine instanței naționale obligația să verifice dacă există în dreptul statului membru respectiv norme de drept, indiferent dacă este vorba despre o dispoziție sau despre un principiu general, potrivit cărora abuzul de drept este interzis sau alte dispoziții privind frauda sau evaziunea fiscală care ar putea fi interpretate conform cerințelor dreptului Uniunii în materie de combatere a fraudei fiscale.
Dacă s‑ar dovedi însă că, în speță, dreptul național nu cuprinde astfel de norme susceptibile de o interpretare conformă, nu se poate totuși deduce din aceasta că autoritățile și instanțele naționale ar fi împiedicate să respecte cerințele menționate și, astfel, să refuze avantajul întemeiat pe un drept prevăzut de A șasea directivă în ipoteza unei fraude.
Astfel, chiar dacă este adevărat că o directivă nu poate să fie invocată ca atare de statul membru împotriva unei persoane impozabile, în măsura în care fapte abuzive sau frauduloase nu pot justifica un drept prevăzut de ordinea juridică a Uniunii, refuzul unui avantaj în temeiul dispozițiilor cuprinse în A șasea directivă nu înseamnă impunerea unei obligații unui particular vizat în temeiul acestei directive, ci este doar simpla consecință a constatării potrivit căreia condițiile obiective impuse în vederea obținerii avantajului căutat, prevăzute de directiva menționată în ceea ce privește acest drept, nu sunt, în realitate, îndeplinite.
Într‑o asemenea situație, nu poate fi cerută o autorizare expresă pentru ca autoritățile și instanțele naționale să poată refuza un avantaj în temeiul sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, această consecință trebuind să fie considerată ca fiind inerentă sistemului menționat.
Pe de altă parte, o persoană impozabilă care nu a creat condițiile aferente obținerii unui drept decât participând la operațiuni frauduloase nu este în mod vădit întemeiată să se prevaleze de principiul protecției încrederii legitime sau al securității juridice pentru a se opune refuzului acordării dreptului în cauză.
În sfârșit, din moment ce refuzul beneficiului unui drept care decurge din sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în cazul implicării persoanei impozabile într‑o fraudă nu este decât simpla consecință a neîntrunirii condițiilor impuse în această privință de dispozițiile relevante cuprinse în A șasea directivă, acest refuz nu prezintă caracterul unei pedepse sau al unei sancțiuni, în sensul articolului 7 din Convenția europeană a drepturilor omului sau al articolului 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(a se vedea punctele 49, 51-55, 57 și 59-62 și dispozitiv 2)
A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, trebuie interpretată în sensul că unei persoane impozabile care știa sau ar fi trebuit să știe că, prin operațiunea invocată ca temei pentru drepturi de deducere, de scutire sau de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, participa la o fraudă în materie de taxă pe valoarea adăugată săvârșită în cadrul unui lanț de livrări i se poate refuza beneficiul acestor drepturi, în pofida faptului că această fraudă a fost săvârșită într‑un alt stat membru decât cel în care beneficiul acestora a fost solicitat și că această persoană impozabilă a respectat, în acest din urmă stat membru, condițiile de formă prevăzute de legislația națională pentru a putea beneficia de drepturile menționate.
(a se vedea punctul 69 și dispozitiv 3)
Cauzele conexate C‑131/13, C‑163/13 și C‑164/13
Staatssecretaris van Financiën
împotriva
Schoenimport „Italmoda” Mariano Previti vof
și
Turbu.com BV,
Turbu.com Mobile Phone’s BV
împotriva
Staatssecretaris van Financiën
(cereri de decizie preliminară formulate de Hoge Raad der Nederlanden)
„Trimiteri preliminare — TVA — A șasea directivă — Regimul tranzitoriu al schimburilor comerciale dintre statele membre — Bunuri expediate sau transportate în cadrul Comunității — Fraudă săvârșită în statul membru de sosire — Luare în considerare a fraudei în statul membru de expediție — Refuzul beneficiului drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare — Lipsa unor dispoziții ale dreptului național”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 18 decembrie 2014
Întrebări preliminare — Admisibilitate — Limite — Întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util — Inadmisibilitate
(art. 267 TFUE)
Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Regimul tranzitoriu al schimburilor comerciale dintre statele membre — Livrare intracomunitară — Operațiune implicată într‑o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată — Persoană impozabilă care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența fraudei — Reglementare națională care nu prevede refuzul beneficiului drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare în cazul existenței unei fraude — Obligație care revine autorităților și instanțelor naționale de a refuza beneficiul unor astfel de drepturi
[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (2) și (3), art. 28b secțiunea A alin. (2) și art. 28c secțiunea A lit. (a)]
Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Regimul tranzitoriu al schimburilor comerciale dintre statele membre — Livrare intracomunitară — Operațiuni care nu sunt ele însele afectate de o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, dar care se înscriu într‑un lanț de livrări care cuprinde o operațiune frauduloasă — Persoană impozabilă care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența fraudei — Fraudă săvârșită într‑un alt stat membru decât cel în care a fost solicitat beneficiul drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare — Reglementare națională care nu prevede refuzul respectivului beneficiu în cazul existenței unei fraude — Lipsă de incidență — Obligație care revine autorităților și instanțelor naționale de a refuza beneficiul unor astfel de drepturi
[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (2) și (3), art. 28b secțiunea A alin. (2) și art. 28c secțiunea A lit. (a)]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 35, 38 și 39)
A șasea directivă 77/388/CEE privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, trebuie interpretată în sensul că autorităților și instanțelor naționale le revine obligația de a opune unei persoane impozabile, în cadrul unei livrări intracomunitare, un refuz al beneficiului drepturilor de deducere, de scutire sau de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, chiar și în lipsa unor dispoziții ale dreptului național care să prevadă un astfel de refuz, dacă se dovedește, având în vedere elemente obiective, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin operațiunea invocată ca temei pentru dreptul în cauză, participa la o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată săvârșită în cadrul unui lanț de livrări.
Astfel, revine, în principiu, autorităților și instanțelor naționale obligația să refuze beneficiul unui drept prevăzut de A șasea directivă, invocat în mod fraudulos sau abuziv, indiferent dacă este vorba despre drepturi de deducere, de scutire sau de rambursare a taxei pe valoarea adăugată aferente unei livrări intracomunitare. În lipsa unor dispoziții specifice în acest sens în ordinea juridică națională, revine instanței naționale obligația să verifice dacă există în dreptul statului membru respectiv norme de drept, indiferent dacă este vorba despre o dispoziție sau despre un principiu general, potrivit cărora abuzul de drept este interzis sau alte dispoziții privind frauda sau evaziunea fiscală care ar putea fi interpretate conform cerințelor dreptului Uniunii în materie de combatere a fraudei fiscale.
Dacă s‑ar dovedi însă că, în speță, dreptul național nu cuprinde astfel de norme susceptibile de o interpretare conformă, nu se poate totuși deduce din aceasta că autoritățile și instanțele naționale ar fi împiedicate să respecte cerințele menționate și, astfel, să refuze avantajul întemeiat pe un drept prevăzut de A șasea directivă în ipoteza unei fraude.
Astfel, chiar dacă este adevărat că o directivă nu poate să fie invocată ca atare de statul membru împotriva unei persoane impozabile, în măsura în care fapte abuzive sau frauduloase nu pot justifica un drept prevăzut de ordinea juridică a Uniunii, refuzul unui avantaj în temeiul dispozițiilor cuprinse în A șasea directivă nu înseamnă impunerea unei obligații unui particular vizat în temeiul acestei directive, ci este doar simpla consecință a constatării potrivit căreia condițiile obiective impuse în vederea obținerii avantajului căutat, prevăzute de directiva menționată în ceea ce privește acest drept, nu sunt, în realitate, îndeplinite.
Într‑o asemenea situație, nu poate fi cerută o autorizare expresă pentru ca autoritățile și instanțele naționale să poată refuza un avantaj în temeiul sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, această consecință trebuind să fie considerată ca fiind inerentă sistemului menționat.
Pe de altă parte, o persoană impozabilă care nu a creat condițiile aferente obținerii unui drept decât participând la operațiuni frauduloase nu este în mod vădit întemeiată să se prevaleze de principiul protecției încrederii legitime sau al securității juridice pentru a se opune refuzului acordării dreptului în cauză.
În sfârșit, din moment ce refuzul beneficiului unui drept care decurge din sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în cazul implicării persoanei impozabile într‑o fraudă nu este decât simpla consecință a neîntrunirii condițiilor impuse în această privință de dispozițiile relevante cuprinse în A șasea directivă, acest refuz nu prezintă caracterul unei pedepse sau al unei sancțiuni, în sensul articolului 7 din Convenția europeană a drepturilor omului sau al articolului 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(a se vedea punctele 49, 51-55, 57 și 59-62 și dispozitiv 2)
A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, trebuie interpretată în sensul că unei persoane impozabile care știa sau ar fi trebuit să știe că, prin operațiunea invocată ca temei pentru drepturi de deducere, de scutire sau de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, participa la o fraudă în materie de taxă pe valoarea adăugată săvârșită în cadrul unui lanț de livrări i se poate refuza beneficiul acestor drepturi, în pofida faptului că această fraudă a fost săvârșită într‑un alt stat membru decât cel în care beneficiul acestora a fost solicitat și că această persoană impozabilă a respectat, în acest din urmă stat membru, condițiile de formă prevăzute de legislația națională pentru a putea beneficia de drepturile menționate.
(a se vedea punctul 69 și dispozitiv 3)