—

pentru M. Blomqvist, de J. Petersen, advokat;

—

pentru Rolex SA și pentru Manufacture des Montres Rolex SA, de K. Dyekjær și de T. Mølsgaard, advokater;

—

pentru guvernul eston, de N. Grünberg și de M. Linntam, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul francez, de D. Colas și de B. Beaupère‑Manokha, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de M. Clausen și de F. W. Bulst, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală (JO L 196, p. 7, Ediție specială, 02/vol. 16, p. 18, denumit în continuare „Regulamentul vamal”), a articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230, rectificare în JO 2008, L 314, p. 16, denumită în continuare „Directiva privind dreptul de autor”), a articolului 5 alineatele (1) și (3) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25, denumită în continuare „Directiva privind mărcile”) și a articolului 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul privind marca comunitară”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Blomqvist, pe de o parte, și Rolex SA și Manufacture des montres Rolex SA (denumite în continuare, împreună, „Rolex”), pe de altă parte, cu privire la distrugerea unui ceas de mână contrafăcut confiscat de autoritățile vamale pe care domnul Blomqvist l‑a cumpărat prin intermediul unui site internet chinezesc de vânzări online.

3

Considerentele (2) și (8) ale Regulamentului vamal prevăd:

[...]

4

Articolul 1 din acest regulament prevede:

„(1)   Prezentul regulament stabilește condițiile de intervenție a autorităților vamale atunci când există suspiciuni că mărfurile ar putea fi mărfuri care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală în următoarele situații:

[...]

(2)   Prezentul regulament stabilește, de asemenea, măsurile care trebuie luate de către autoritățile vamale atunci când se stabilește că mărfurile menționate la alineatul (1) aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.”

5

Articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din același regulament au următorul cuprins:

„În sensul prezentului regulament, prin «mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală» se înțelege:

6

Articolul 9 alineatul (1) din același regulament prevede:

„Atunci când un birou vamal [...] constată [...] că mărfurile care se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) sunt suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală [...], acesta suspendă acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză sau procedează la reținerea lor.”

7

Potrivit articolului 10 primul paragraf din Regulamentul vamal:

„Pentru a se stabili dacă a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național, se aplică dispozițiile legale în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia mărfurile se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1).”

8

Potrivit articolului 17 alineatul (1) din acest regulament:

„Fără a aduce atingere celorlalte căi de atac de care dispune titularul, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite autorităților competente:

[...]”

9

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva privind dreptul de autor are următorul cuprins:

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia.”

10

Potrivit articolului 5 alineatele (1) și (3) din Directiva privind mărcile:

„(1)   Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:

[...]

(3)   În temeiul alineatelor (1) și (2), poate fi interzis, printre altele

[...]

[...]”

11

Potrivit articolului 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind marca comunitară:

„(1)   O marcă comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:

[...]

(2)   În temeiul alineatului (1) pot fi interzise, printre altele, următoarele:

[...]

[...]”

12

Potrivit articolului 2 alineatele 1 și 3 din Legea privind drepturile de autor (ophavsretsloven), în versiunea sa rezultând din Legea consolidată nr. 202 (lovbekendtgørelse nr. 202) din 27 februarie 2010, care a transpus Directiva privind dreptul de autor:

„1.   Sub rezerva limitelor impuse de prezenta lege, dreptul de autor cuprinde dreptul exclusiv de a dispune de operă prin reproducere și de a o pune la dispoziția publicului, în forma originală sau într‑o formă modificată, tradusă sau adaptată într‑un alt gen literar sau artistic sau potrivit unei alte tehnici.

[...]

3.   Opera este pusă la dispoziția publicului din momentul în care

13

Potrivit articolului 4 alineatele 1 și 3 din Legea privind mărcile (varemærkeloven), în versiunea rezultând din Legea consolidată nr. 109 (lovbekendtgørelse nr. 109) din 24 ianuarie 2012, care a transpus Directiva privind mărcile:

„1.   Titularul mărcii poate interzice altora, care nu au consimțământul său, să utilizeze semnul în scop comercial, dacă

[...]

3.   Se consideră utilizare în scop comercial în special:

14

Potrivit articolului 5 din Legea consolidată nr. 1047 privind aplicarea Regulamentului Uniunii Europene privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală (lovbekendtgørelse nr. 1047 om anvendelse af Det Europæiske Fællesskabs forordning om toldmyndighedernes indgriben over for varer, der mistænkes for at krænke visse intellektuelle ejendomsrettigheder, og om de foranstaltninger, som skal træffes over for varer, der krænker sådanne rettigheder) din 20 octombrie 2005:

„[1.]   Destinatarul mărfurilor poate, în cadrul unei proceduri, în sensul articolului 9 din [Regulamentul vamal], să solicite instanței să constate dacă sunt îndeplinite condițiile de suspendare a liberului de vamă în conformitate cu acest articol. Instanța poate acorda liberul de vamă pentru produsele în cauză.

2.   Destinatarul mărfurilor nu poate ataca decizia administrației fiscale și vamale privind suspendarea liberului de vamă în fața unei autorități administrative superioare.”

15

Articolul 4 din Ordinul nr. 12 privind aplicarea Regulamentului Uniunii Europene privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală (bekendtgørelse nr. 12 om anvendelse af Det Europæiske Fællesskabs forordning om toldmyndighedernes indgriben over for varer, der mistænkes for at krænke visse intellektuelle ejendomsrettigheder, og om de foranstaltninger, som skal træffes over for varer, der krænker sådanne rettigheder) din 9 ianuarie 2006 prevede următoarele:

„[1.]   Mărfurile despre care se constată că aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, în sensul definiției de la articolul 2 alineatul (1) din [Regulamentul vamal], sunt reținute de trezorerie în vederea distrugerii. Distrugerea se efectuează potrivit condițiilor prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din acest regulament.

2.   Nu se plătește nicio despăgubire pentru distrugerea produselor în conformitate cu alineatul (1).”

16

În ianuarie 2010, domnul Blomqvist, cu reședința în Danemarca, a comandat, prin intermediul unui site internet chinezesc de vânzări online, un ceas de mână descris ca fiind marca Rolex. Comanda și plata au fost efectuate pe pagina de internet în limba engleză a acestui vânzător online. El a expediat din Hong Kong ceasul prin colet poștal.

17

Pachetul a făcut obiectul unui control al autorităților vamale la momentul la care a ajuns în Danemarca. Acestea au suspendat vămuirea, având suspiciuni de contrafacere a ceasului de mână original, marca Rolex, și de încălcare a drepturilor de autor asupra modelului în discuție. La 18 martie 2010, Rolex și domnul Blomqvist au fost informate în acest sens de autoritățile vamale.

18

Rolex a solicitat atunci, în conformitate cu procedura prevăzută de Regulamentul vamal, ca suspendarea vămuirii să fie menținută, după ce a constatat că era vorba efectiv despre o contrafacere, și a solicitat domnului Blomqvist consimțământul pentru distrugerea ceasului de către autoritățile vamale.

19

Domnul Blomqvist s‑a opus acestei distrugeri, invocând faptul că a cumpărat ceasul în mod legal.

20

Rolex a sesizat în consecință Sø- og Handelsretten (Tribunalul Comercial) cu o acțiune având ca obiect obligarea domnului Blomqvist să accepte suspendarea vămuirii și distrugerea ceasului fără despăgubire. Această instanță a admis cererea formulată de Rolex.

21

Domnul Blomqvist a formulat apel la Højesteret. Acesta ridică problema existenței încălcării unui drept de proprietate intelectuală, într‑o situație precum cea în speță, condiție necesară aplicării Regulamentului vamal, dat fiind că pentru aplicarea dispozițiilor acestui regulament trebuie, pe de o parte, să fie vorba despre o încălcare a dreptului de autor sau a unui drept de marcă protejat în Danemarca și, pe de altă parte, ca încălcarea invocată să fi avut loc în același stat membru. Din moment ce s‑a stabilit că domnul Blomqvist a cumpărat ceasul de mână pentru uz personal și că nu a încălcat legile daneze privind dreptul de autor și privind mărcile, pentru instanța de trimitere se ridică problema dacă vânzătorul a încălcat dreptul de autor și dreptul privind mărcile în Danemarca. În consecință și având în vedere jurisprudența Curții (Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal și alții, C-324/09, Rep., p. I-6011, Hotărârea din 1 decembrie 2011, Philips, C-446/09 și C-495/09, Rep., p. I-12435, și Hotărârea din 21 iunie 2012, Donner, C‑5/11), Højesteret ridică problema dacă, în speță, este vorba despre distribuire către public, în sensul Directivei privind dreptul de autor, și despre o utilizare în comerț, în sensul Directivei privind mărcile și al Regulamentului privind marca comunitară.

22

În aceste condiții, Højesteret a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, prin intermediul întrebărilor formulate, instanța de trimitere solicită clarificarea noțiunii „distribuire către public” în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva privind dreptul de autor, precum și a noțiunii „utilizare în cadrul comerțului” în sensul articolului 5 alineatele (1) și (3) din Directiva privind mărcile și al articolului 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind marca comunitară pentru a putea aprecia, în cauza principală, existența unei atingeri aduse unui drept de proprietate intelectuală.

24

Potrivit definiției noțiunilor „mărfuri contrafăcute” și „mărfuri piratate”, care figurează la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul vamal, aceste noțiuni privesc atingerile aduse unei mărci, unui drept de autor sau unui drept conex sau chiar unui desen sau model industrial care se aplică în temeiul reglementării Uniunii ori în temeiul dreptului intern al statului membru în care au intervenit autoritățile vamale. Rezultă că sunt vizate numai atingerile aduse drepturilor de proprietate intelectuală conferite de dreptul Uniunii și de dreptul național al statelor membre (a se vedea Hotărârea Philips, citată anterior, punctul 50).

25

Regulamentul vamal nu instituie în această privință niciun criteriu nou care să permită verificarea existenței unei atingeri aduse drepturilor de proprietate intelectuală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Montex Holdings, C-281/05, Rec., p. I-10881, punctul 40). O astfel de atingere nu poate fi, așadar, invocată pentru a justifica intervenția autorităților vamale în temeiul acestui regulament decât dacă vânzarea mărfurilor respective este susceptibilă să aducă atingere drepturilor conferite în condițiile prevăzute de Directiva privind dreptul de autor, de Directiva privind mărcile și de Regulamentul privind marca comunitară.

26

În aceste condiții, întrebările preliminare trebuie să fie interpretate în sensul că instanța de trimitere urmărește să afle dacă din Regulamentul vamal rezultă că, pentru ca titularul unui drept de proprietate intelectuală asupra mărfurilor vândute unei persoane care are reședința pe teritoriul unui stat membru prin intermediul unui site internet de vânzări online dintr‑o țară terță să beneficieze de protecția garantată acestui titular prin regulamentul menționat în momentul în care mărfurile în discuție intră pe teritoriul acestui stat membru, este necesar ca această vânzare să fie considerată în statul membru respectiv o formă de distribuire către public sau de utilizare în cadrul comerțului. Instanța de trimitere ridică de asemenea problema dacă, înainte de vânzare, mărfurile trebuie să fi făcut obiectul unei oferte de vânzare sau al unei publicități adresate consumatorilor din același stat.

27

În această privință, trebuie amintit că, pe de o parte, în temeiul Directivei privind mărcile și al Regulamentului privind marca comunitară, titularul unei mărci are dreptul să interzică utilizarea de către un terț, fără consimțământul său, a unui semn identic cu marca respectivă, atunci când această utilizare are loc în cadrul comerțului, privește produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată marca și aduce atingere sau poate aduce atingere funcțiilor mărcii (Hotărârea din 23 martie 2010, Google France și Google, C-236/08-C-238/08, Rep., p. I-2417, punctul 49 și jurisprudența citată).

28

Pe de altă parte, în conformitate cu Directiva privind dreptul de autor, autorul are dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia. Distribuirea către public se caracterizează printr‑o serie de operațiuni care se întind, cel puțin, de la încheierea unui contract de vânzare până la executarea acestuia prin livrarea către un membru al publicului. Un comerciant răspunde pentru orice operațiune, realizată de el însuși sau în numele său, care dă naștere unei „distribuiri către public” într‑un stat membru în care bunurile distribuite sunt protejate prin dreptul de autor (a se vedea în acest sens Hotărârea Donner, citată anterior, punctele 26 și 27).

29

În aceste condiții, dreptul Uniunii impune ca această vânzare să fie considerată pe teritoriul unui stat membru o formă de distribuire către public, în sensul Directivei privind dreptul de autor, sau de utilizare în cadrul comerțului, în sensul Directivei privind mărcile și al Regulamentului privind marca comunitară. Trebuie să se considere că o astfel de distribuire către public există în cazul încheierii unui contract de vânzare și de expediere.

30

Nu se contestă că, în cauza principală, Rolex este titularul, în Danemarca, al drepturilor de autor și al drepturilor privind mărcile pe care le revendică și că ceasul de mână care face obiectul acestei cauze constituie o marfă contrafăcută și o marfă piratată în sensul articolului 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul vamal. Nu se contestă nici că Rolex era în drept să invoce atingerea adusă drepturilor sale pentru cazul în care această marfă ar fi fost pusă în vânzare de un comerciant cu sediul în acest stat membru, deoarece, cu ocazia unei astfel de vânzări, efectuată ca act de comerț, s‑ar fi făcut uz, la momentul unei distribuiri către public, de drepturile sale în cadrul comerțului. Așadar, pentru a răspunde la întrebările adresate, rămâne de verificat dacă un titular de drepturi de proprietate intelectuală, cum este Rolex, poate pretinde aceeași protecție a drepturilor sale în cazul în care, precum în cauza principală, marfa în discuție a fost vândută prin intermediul unui site internet de vânzări online dintr‑o țară terță pe teritoriul căreia această protecție nu își are aplicabilitate.

31

Desigur, este adevărat că simpla accesibilitate a unui site internet pe teritoriul acoperit de această protecție nu este suficientă pentru a se concluziona în sensul că ofertele de vânzare afișate pe acest site sunt destinate consumatorilor aflați pe acest teritoriu (a se vedea Hotărârea L’Oréal și alții, citată anterior, punctul 64).

32

Totuși, Curtea a statuat deja că poate exista o încălcare a drepturilor astfel protejate atunci când, chiar înainte de a ajunge pe teritoriul acoperit de această protecție, mărfurile provenite din țări terțe fac obiectul unui act comercial îndreptat spre consumatorii situați pe acest teritoriu, cum ar fi vânzarea, oferirea spre vânzare sau publicitatea (a se vedea în acest sens Hotărârea Philips, citată anterior, punctul 57 și jurisprudența citată).

33

Astfel, mărfurile provenite din state terțe și care constituie imitații ale unui produs protejat în Uniunea Europeană printr‑un drept asupra mărcii sau copii ale unui produs protejat în Uniune printr‑un drept de autor, un drept conex sau chiar un model ori un desen industrial pot aduce atingere acestor drepturi și, prin urmare, pot fi calificate drept „mărfuri contrafăcute” sau „mărfuri piratate” atunci când se dovedește că sunt destinate punerii în vânzare în Uniune, o astfel de dovadă fiind furnizată în special atunci când se demonstrează că mărfurile menționate au făcut obiectul unei vânzări către un client din Uniune, al unei oferte de vânzare sau al unei publicități adresate consumatorilor din Uniune (a se vedea în acest sens Hotărârea Philips, citată anterior, punctul 78).

34

Or, este cert că, în cauza principală, marfa în discuție a făcut obiectul unei vânzări către un client din Uniune, o astfel de situație nefiind, așadar și în orice caz, comparabilă cu cea a produselor oferite spre vânzare pe o „piață online” și nici, cu atât mai mult, cu cea a produselor introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sub regim suspensiv. În consecință, simpla împrejurare că această vânzare a avut loc prin intermediul unui site internet de vânzări online dintr‑o țară terță nu poate avea ca efect privarea titularului unui drept de proprietate intelectuală asupra mărfii care a făcut obiectul vânzării de protecția care rezultă din Regulamentul vamal, fără a fi necesar să se verifice dacă, înainte de această vânzare, o astfel de marfă a făcut, în plus, obiectul unei oferte de vânzare sau al unei publicități adresate consumatorilor din Uniune.

35

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că Regulamentul vamal trebuie interpretat în sensul că titularul unui drept de proprietate intelectuală asupra mărfii vândute unei persoane care are reședința pe teritoriul unui stat membru prin intermediul unui site internet de vânzări online dintr‑o țară terță beneficiază, la momentul la care această marfă intră pe teritoriul statului membru amintit, de protecția garantată acestui titular de regulamentul menționat în considerarea simplei achiziționări a mărfii respective. Nu este necesar în acest sens ca, în plus, înainte de vânzare, mărfurile în discuție să fi făcut obiectul unei oferte de vânzare sau al unei publicități adresate consumatorilor din același stat.

36

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că titularul unui drept de proprietate intelectuală asupra mărfii vândute unei persoane care are reședința pe teritoriul unui stat membru prin intermediul unui site internet de vânzări online dintr‑o țară terță beneficiază, la momentul la care această marfă intră pe teritoriul statului membru amintit, de protecția garantată acestui titular de regulamentul menționat în considerarea simplei achiziționări a mărfii respective. Nu este necesar în acest sens ca, în plus, înainte de vânzare, mărfurile în discuție să fi făcut obiectul unei oferte de vânzare sau al unei publicități adresate consumatorilor din același stat.