Cauza C‑67/13 P
Groupement des cartes bancaires (CB)
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs — Concurență — Înțelegeri — Articolul 81 alineatul (1) CE — Sistem de carduri de plată în Franța — Decizie a unei asocieri de întreprinderi — Piața emiterii — Măsuri tarifare aplicabile «noilor operatori pe piață» — Cotizație de membru și mecanisme numite «de reglementare a funcției de achiziții» și «al membrilor latenți care devin activi» — Noțiunea de restrângere a concurenței «prin obiect» — Examinarea gradului de nocivitate pentru concurență”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 11 septembrie 2014
Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor deduse judecății Tribunalului – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare
[art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]
Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Consacrare prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Control jurisdicțional al deciziilor adoptate de Comisie în materie de concurență – Decizie a Comisiei care necesită o apreciere economică complexă – Întinderea și limitele controlului jurisdicțional – Obligația de a controla calificarea juridică
[art. 81 alin. (1) CE; art. 261 TFUE și 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Conținutul și obiectivul unei înțelegeri, precum și contextul economic și juridic al dezvoltării acesteia – Distincție între încălcări prin obiect și încălcări prin efect – Intenția părților la un acord de a restrânge concurența – Criteriu care nu este necesar – Încălcare prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Criterii de apreciere
[art. 81 alin. (1) CE]
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Obiect anticoncurențial – Criterii de apreciere – Apreciere în funcție de contextul economic și juridic – Control jurisdicțional – Obligația de motivare în ceea ce privește obiectul anticoncurențial și caracterul nociv al înțelegerii
[art. 81 alin. (1) CE]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 41)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 43-46)
În materie de comportamente anticoncurențiale care intră sub incidența articolului 81 CE, anumite tipuri de coordonare între întreprinderi indică, prin însăși natura lor, un grad suficient de nocivitate pentru buna funcționare a concurenței pentru a se putea considera că examinarea efectelor acestora nu este necesară. Astfel, anumite comportamente coluzive precum cele care conduc la stabilirea orizontală a prețurilor prin înțelegeri pot fi considerate ca fiind într‑o asemenea măsură susceptibile de a avea efecte negative în special asupra prețului, a cantității sau a calității produselor și serviciilor încât se poate considera inutil, în vederea aplicării articolului 81 alineatul (1) CE, să se demonstreze că acestea au efecte reale asupra pieței.
În ipoteza în care analiza unui tip de coordonare între întreprinderi nu ar prezenta un grad suficient de nocivitate pentru concurență, ar trebui să se examineze, în schimb, efectele acesteia și, pentru a fi interzisă, să se impună întrunirea elementelor care probează că, în fapt, concurența a fost împiedicată, restrânsă sau denaturată în mod semnificativ.
Pentru a aprecia dacă un acord între întreprinderi sau o decizie a unei asocieri de întreprinderi prezintă un grad suficient de nocivitate pentru a putea fi considerate o restrângere a concurenței prin obiect, trebuie analizate cuprinsul dispozițiilor acestora, obiectivele pe care urmăresc să le atingă, precum și contextul economic și juridic în care acestea se înscriu. În cadrul aprecierii respectivului context, trebuie de asemenea să se țină seama de natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și de condițiile reale de funcționare și de structura pieței sau a piețelor relevante. În plus, deși intenția părților nu constituie un element necesar pentru a determina caracterul restrictiv al unui acord între întreprinderi, niciun element nu interzice autorităților din domeniul concurenței ori instanțelor naționale și ale Uniunii să țină cont de aceasta.
În ceea ce privește noțiunea de restrângere a concurenței prin obiect, nu se poate admite că nu trebuie interpretată în mod restrictiv. Astfel, noțiunea de restrângere a concurenței prin obiect nu poate fi aplicată decât unor tipuri de coordonare între întreprinderi care prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se putea considera că examinarea efectelor acestora nu este necesară, în caz contrar Comisia fiind dispensată de obligația de a dovedi efectele reale pe piață ale unor acorduri în privința cărora nu s‑a stabilit în niciun fel că sunt, prin însăși natura lor, dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței. Împrejurarea că tipurile de acorduri prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE nu alcătuiesc o listă exhaustivă de înțelegeri interzise este, în această privință, fără relevanță.
(a se vedea punctele 49-54, 57 și 58)
În materie de comportamente anticoncurențiale care intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) CE și, mai specific, de restrângere a concurenței prin obiect, atunci când consideră că obiectul restrictiv al anumitor măsuri de restrângere a concurenței rezultă din simpla formulare a acestora, Tribunalul nu este însă dispensat de obligația sa de a justifica, în cadrul controlului legalității unei decizii a Comisiei prin care s‑a constatat obiectul anticoncurențial al acestor măsuri, în ce mod se putea considera că formularea respectivă indica existența unei asemenea restrângeri.
În această privință, deși Tribunalul prezintă motivele pentru care măsurile în cauză, ținând seama de formulele lor, sunt de natură să restrângă concurența și, prin urmare, să intre în sfera interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE, acesta rămâne totuși ținut să justifice prin ce anume această restrângere a concurenței prezintă un grad suficient de nocivitate pentru a putea fi calificată drept restrângere prin obiect în sensul dispoziției menționate, în caz contrar decizia sa fiind afectată de un viciu de motivare.
Or, după ce constată existența unor interacțiuni între activitățile de emitere și de achiziționare din cadrul unui sistem de plată cu carduri bancare și faptul că aceste activități produc efecte de rețea indirecte, întrucât importanța acceptării cardurilor de către comercianți și numărul de carduri aflate în circulație se influențează reciproc, Tribunalul nu poate să concluzioneze, fără a săvârși o eroare de drept, că măsurile în cauză au ca obiect restrângerea concurenței în sensul articolului 81 alineatul (1) CE.
Constituie de asemenea o eroare de apreciere lipsa distincției între piața relevantă și contextul care este necesar să fie luat în considerare pentru a determina dacă conținutul unui acord sau al unei decizii a unei asocieri de întreprinderi indică existența unei restrângeri a concurenței „prin obiect” în sensul articolului 81 alineatul (1) CE. Această distincție între piața relevantă și context nu este respectată atunci când Tribunalul consideră că analiza cerințelor privind echilibrul dintre activitățile de emitere și de achiziționare în cadrul sistemului de plată cu carduri bancare nu poate fi efectuată din perspectiva articolului 81 alineatul (1) CE, având în vedere că piața relevantă nu este cea a sistemelor de plată dintr‑un stat membru, ci piața din aval a emiterii de carduri de plată în acest stat membru.
În sfârșit, examinarea opțiunilor pe care le aveau membrii unui grup înființat de principalele instituții bancare care își desfășoară activitatea în statul membru respectiv, cu scopul de a realiza interoperabilitatea sistemelor de plată și de retragere de numerar cu carduri bancare emise de membrii săi, ține de aprecierea efectelor potențiale ale măsurilor menționate, iar nu de calificarea acestora ca acord al unei asocieri de întreprinderi care are un obiect nociv pentru concurență.
(a se vedea punctele 65, 69, 74, 76-79 și 82)