Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Reglementare națională care prevede reintegrarea pierderilor deduse anterior în cazul cesiunii unui sediu permanent către o societate nerezidentă din același grup – Inadmisibilitate – Justificare – Repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre –Inexistență
(art. 49 TFUE și 54 TFUE; Acordul privind Spațiul Economic European, art. 31 și 34)
Articolele 49 TFUE și 54 TFUE, precum și articolele 31 și 34 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) se opun unei legislații a unui stat membru în temeiul căreia, în cazul cesiunii de către o societate rezidentă a unui sediu permanent situat într‑un alt stat membru sau într‑un alt stat parte la Acordul privind SEE către o societate nerezidentă care face parte din același grup, pierderile deduse anterior aferente sediului cedat sunt reintegrate în profitul impozabil al societății cedente, dacă primul stat membru impozitează atât profitul realizat de sediul permanent respectiv anterior cesiunii, cât și pe cel rezultat din plusvaloarea obținută cu ocazia respectivei cesiuni.
O astfel de legislație depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivului legat de o repartizare echilibrată a competențelor de impozitare care vizează să păstreze simetria dintre dreptul de a impozita beneficiile și posibilitatea de a deduce pierderile.
Această concluzie nu este modificată de împrejurarea că ar fi dificil, în cazul unei cesiuni în interiorul grupului, să se verifice valoarea de piață a fondului de comerț cedat în alt stat membru.
În plus și în orice caz, autoritățile naționale au întotdeauna posibilitatea de a solicita societății cedente documentele pe care le consideră necesare pentru a verifica dacă valoarea fondului de comerț reținută în vederea calculării plusvalorii din cesiunea unui sediu din străinătate coincide cu valoarea de piață.
(a se vedea punctele 32, 36, 37, 39 și 40 și dispozitivul)
Cauza C‑48/13
Nordea Bank Danmark A/S
împotriva
Skatteministeriet
(cerere de decizie preliminară formulată de Østre Landsret)
„Legislație fiscală — Libertatea de stabilire — Impozit național pe profit — Impozitarea grupurilor — Impozitarea activității sediilor permanente din străinătate ale societăților rezidente — Prevenirea dublei impuneri prin imputarea impozitului (metoda imputării) — Reintegrarea pierderilor deduse anterior în cazul cesiunii sediului permanent către o societate din același grup cu privire la care statul membru vizat nu își exercită competența de impozitare”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 17 iulie 2014
Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Reglementare națională care prevede reintegrarea pierderilor deduse anterior în cazul cesiunii unui sediu permanent către o societate nerezidentă din același grup – Inadmisibilitate – Justificare – Repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre –Inexistență
(art. 49 TFUE și 54 TFUE; Acordul privind Spațiul Economic European, art. 31 și 34)
Articolele 49 TFUE și 54 TFUE, precum și articolele 31 și 34 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) se opun unei legislații a unui stat membru în temeiul căreia, în cazul cesiunii de către o societate rezidentă a unui sediu permanent situat într‑un alt stat membru sau într‑un alt stat parte la Acordul privind SEE către o societate nerezidentă care face parte din același grup, pierderile deduse anterior aferente sediului cedat sunt reintegrate în profitul impozabil al societății cedente, dacă primul stat membru impozitează atât profitul realizat de sediul permanent respectiv anterior cesiunii, cât și pe cel rezultat din plusvaloarea obținută cu ocazia respectivei cesiuni.
O astfel de legislație depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivului legat de o repartizare echilibrată a competențelor de impozitare care vizează să păstreze simetria dintre dreptul de a impozita beneficiile și posibilitatea de a deduce pierderile.
Această concluzie nu este modificată de împrejurarea că ar fi dificil, în cazul unei cesiuni în interiorul grupului, să se verifice valoarea de piață a fondului de comerț cedat în alt stat membru.
În plus și în orice caz, autoritățile naționale au întotdeauna posibilitatea de a solicita societății cedente documentele pe care le consideră necesare pentru a verifica dacă valoarea fondului de comerț reținută în vederea calculării plusvalorii din cesiunea unui sediu din străinătate coincide cu valoarea de piață.
(a se vedea punctele 32, 36, 37, 39 și 40 și dispozitivul)