5.5.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 135/17 |
Hotărârea Curții (Camera a opta) din 13 martie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social no 3 de Barcelona – Spania) – Antonio Márquez Samohano/Universitat Pompeu Fabra
(Cauza C-190/13) (1)
((Politica socială - Directiva 1999/70/CE - Acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP - Universităţi - Profesori asociaţi - Contracte de muncă pe durată determinată succesive - Clauza 5 punctul 1 - Măsuri de prevenire a recurgerii abuzive la contracte pe durată determinată - Noţiunea „motive obiective” care justifică astfel de contracte - Clauza 3 - Noţiunea „contract de muncă pe durată nedeterminată” - Sancţiuni - Dreptul la o indemnizaţie - Diferență de tratament între lucrători pe durată nedeterminată))
2014/C 135/18
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado de lo Social no 3 de Barcelona
Părțile din procedura principală
Reclamant: Antonio Márquez Samohano
Pârâtă: Universitat Pompeu Fabra
Obiectul
Cerere de decizie preliminară – Juzgado de lo Social de Barcelona – Interpretarea clauzelor 3 și 5 din anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129.) – Contracte de muncă încheiate cu administrația publică – Profesor universitar – Lipsa măsurilor de prevenire a utilizării abuzive a unor contracte pe durată determinată succesive
Dispozitivul
Clauza 5 din Acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care permite universităţilor să efectueze prelungirea contractelor de muncă pe durată determinată succesive încheiate cu profesori asociaţi, fără nicio limitare în ceea ce privește durata maximă şi numărul de prelungiri ale acestor contracte, din moment ce astfel de contracte sunt justificate de un motiv obiectiv, în sensul punctului 1 litera (a) din această clauză, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice. Cu toate acestea, revine deopotrivă acestei instanţe sarcina de a verifica în concret că, în litigiul principal, prelungirea contractelor de muncă pe durată determinată succesive în cauză ar viza efectiv acoperirea unor nevoi provizorii şi că o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal nu a fost utilizată de fapt pentru a satisface nevoi permanente şi durabile în materie de recrutare de personal didactic.