26.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 159/10


Hotărârea Curții (Camera a patra) din 3 aprilie 2014 – Comisia Europeană/Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

(Cauza C-60/13) (1)

((Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Resurse proprii ale Uniunii - Decizia 2000/597/CE, Euratom - Articolul 8 - Regulamentul [CE, Euratom] nr. 1150/2000 - Articolele 2, 6 și 9-11 - Refuzul de a pune al dispoziția Uniunii resurse proprii - Informații tarifare obligatorii eronate - Importuri de usturoi proaspăt ca usturoi congelat - Imputabilitatea erorii autorităților vamale naționale - Răspunderea financiară a statelor membre))

2014/C 159/12

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Caeiros şi L. Flynn, agenţi)

Pârât: Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (reprezentanți: S. Brighouse şi J. Beeko, agenţi, asistaţi de K. Beal QC)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Încălcarea articolului 4 alineatul (3) TUE, a articolului 8 din Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 253, p. 42, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 206) și a articolelor 2, 6, 9, 10 și 11 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2000/597, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nro2028/2004 al Consiliului din 16 noiembrie 2004

Dispozitivul

1)

Prin refuzul de a pune la dispoziție suma de 20 061 462,11 lire sterline (GBP) corespunzând taxelor datorate pentru importurile de usturoi proaspăt vizate de o informație tarifară obligatorie eronată, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 8 din Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene și al articolelor 2, 6 și 9-11 din Regulamentul (CE, Euratom)nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2000/597, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nro2028/2004 al Consiliului din 16 noiembrie 2004.

2)

Obligă Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la plata cheltuielilor de judecată.


(1)  JO C 141, 18.5.2013.