Părţi
Motivele
Dizpozitiv

Părţi

În cauza T‑505/12,

Compagnie des montres Longines, Francillon SA, cu sediul în Saint‑Imier (Elveția), reprezentată de P. González‑Bueno Catalán de Ocón, avocat,

reclamantă,

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat inițial de F. Mattina, și ulterior de P. Bullock, în calitate de agenți,

pârât,

cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI fiind

Xiuxiu Cheng, cu domiciliul în Budapesta (Ungaria),

având ca obiect o acțiune introdusă împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a OAPI din 14 septembrie 2012 (cauza R 193/2012-5), privind o procedură de opoziție între Compagnie des montres Longines, Francillon SA și Xiuxiu Cheng,

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnii A. Dittrich, președinte, și J. Schwarcz (raportor) și doamna V. Tomljenović, judecători,

grefier: doamna J. Weychert, administrator,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 noiembrie 2012,

având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 12 februarie 2013,

având în vedere decizia din 25 martie 2013 prin care s‑a refuzat autorizarea depunerii unui memoriu în replică,

având în vedere modificarea compunerii camerelor Tribunalului,

în urma ședinței din 27 martie 2014,

pronunță prezenta

Motivele

Hotărâre

Istoricul cauzei

1. La 20 iulie 2009, Xiuxiu Cheng a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

2. Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor, alb‑negru:

>image>1

3. Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 9 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

– clasa 9: „Ochelari de soare optici”;

– clasa 25: „Articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte”.

4. Cererea de înregistrare a unei mărci comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 84/2010 din 10 mai 2010.

5. La 30 iulie 2010, reclamanta, Compagnie des montres Longines, Francillon SA, a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009.

6. Opoziția a fost întemeiată pe marca internațională figurativă anterioară nr. 401319 reprodusă mai jos, care își produce efectele printre altele în Germania, în Austria, în Benelux, în Bulgaria, în Spania, în Estonia, în Franța, în Grecia, în Ungaria, în Italia, în Letonia, în Lituania, în Portugalia, în Republica Cehă, în România, în Slovacia și în Slovenia, care desemnează în special produse care fac parte din clasa 14, care corespund următoarei descrieri: „Ceasuri, mecanisme, cutii, cadrane, brățări de ceasuri, articole de ceasornicărie; cronometre; cronografe; aparatură de cronometrare sportivă; ceasuri cu pendul, ceasornice și ceasuri deșteptătoare; toate aparatele de cronometrare, ceasuri‑bijuterii, giuvaiergerie și bijuterie; instalații orare, dispozitive și tablouri de afișare a timpului”.

>image>2

7. Motivele invocate în sprijinul opoziției sunt cele prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.

8. Prin decizia din 25 noiembrie 2011, divizia de opoziție a respins în totalitate opoziția pentru motivul că produsele vizate prin mărcile în cauză sunt diferite, astfel încât nu este îndeplinită una dintre condițiile necesare pentru aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. În ceea ce privește motivul opoziției întemeiat pe aplicarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, aceasta a concluzionat că reclamanta nu a reușit să facă dovada, pentru ansamblul statelor membre relevante, că marca internațională anterioară este de renume în ceea ce privește produsele din categoria „Ceasuri și instrumente de măsurare a timpului” din clasa 14, singura categorie pentru care renumele a fost invocat.

9. La 25 ianuarie 2012, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.

10. Prin Decizia din 14 septembrie 2012 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a cincea de recurs a OAPI a respins calea de atac, confirmând decizia diviziei de opoziție în totalitate.

11. În primul rând, camera de recurs a constatat, în esență, în ceea ce privește publicul relevant căruia i se adresează produsele protejate prin mărcile în conflict, că acesta este constituit atât din publicul larg, cât și din profesioniști specializați din sectorul ceasornicăriei și că, în ambele cazuri, publicul menționat trebuie considerat ca fiind normal informat și suficient de atent și de avizat.

12. În al doilea rând, camera de recurs a afirmat că produsele în cauză sunt diferite atât prin natura lor, cât și în ceea ce privește canalele de distribuție a acestora. În opinia acesteia, ele nu se află în concurență și nici nu sunt complementare. Camera de recurs a concluzionat că, în lipsa oricărei asemănări a produselor, nu este îndeplinită una dintre condițiile necesare pentru aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și că, prin urmare, nu poate exista un risc de confuzie în sensul acestei dispoziții.

13. În al treilea rând, în ceea ce privește aplicarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, mai întâi, camera de recurs a reținut că va lua în considerare și probele suplimentare cu privire la renumele produselor din categoria „Ceasuri și instrumente de măsurare a timpului” din clasa 14, pe care reclamanta le‑a prezentat pentru prima dată în fața acesteia și care se adăugau celor deja prezentate, în această privință, în fața diviziei de opoziție.

14. În continuare, camera de recurs a constatat că, deși probele menționate, prezentate de reclamantă, dovedesc în mod clar că produsele sale sunt foarte apreciate și că au fost comercializate pe piața relevantă de mai bine de un secol, acestea dovedesc și că produsele respective nu sunt desemnate în mod obișnuit sau chiar niciodată prin semnul în discuție în speță luat în considerare în mod individual. Dimpotrivă, marca aplicată pe acestea este compusă dintr‑o combinație între marca figurativă pe care s‑a întemeiat opoziția și cuvântul stilizat „longines”.

15. În sfârșit, camera de recurs a considerat că nu s‑a dovedit că marca internațională figurativă pe care a fost întemeiată opoziția ar fi recunoscută ca atare, în lipsa cuvântului „longines”, în contextul „ceasuri[lor] și [al] instrumente[lor] de măsurare a timpului” de către o parte semnificativă a publicului relevant într‑o parte substanțială din teritoriile Bulgariei, Beneluxului, Republicii Cehe, Danemarcei, Estoniei, Spaniei, Franței, Greciei, Ungariei, Italiei, Lituaniei, Letoniei, Portugaliei, României, Slovaciei și Sloveniei. În opinia camerei de recurs, reclamanta nu a dovedit că publicul relevant va ajunge să asocieze, fără eforturi speciale, marca figurativă în cauză cu produsele care fac parte din categoria menționată mai sus.

Concluziile părților

16. Reclamanta solicită Tribunalului:

– anularea deciziei atacate;

– obligarea OAPI și a celeilalte părți din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

17. OAPI solicită Tribunalului:

– respingerea în totalitate a acțiunii;

– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

18. Reclamanta invocă două motive în susținerea acțiunii. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Cel de al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din regulamentul menționat.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009

19. Reclamanta susține, în esență, că în mod eronat camera de recurs a reținut lipsa de similitudine dintre produsele vizate prin mărcile în cauză și că aceasta a omis să ia în considerare asemănările vizuale și conceptuale ale acestora. În consecință, camera de recurs ar fi considerat în mod greșit că articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 nu era aplicabil.

20. OAPI contestă argumentele reclamantei.

21. Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu o marcă anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.

22. Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și asupra produselor sau a serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., EU:T:2003:199, punctele 30-33 și jurisprudența citată].

23. În vederea acestei aprecieri globale, consumatorul mediu al categoriei de produse sau de servicii vizate este prezumat a fi normal informat și suficient de atent și de avizat. Cu toate acestea, trebuie să se ia în considerare împrejurarea că numai rareori consumatorul mediu are posibilitatea să compare în mod direct diferitele mărci și că trebuie să se bazeze pe imaginea imperfectă a acestora pe care a păstrat‑o în memorie. Trebuie luat în considerare și faptul că nivelul de atenție al consumatorului mediu este susceptibil să varieze în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză (a se vedea Hotărârea GIORGIO BEVERLY HILLS, punctul 22 de mai sus, EU:T:2003:199, punctul 33 și jurisprudența citată).

24. În vederea aplicării articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, un risc de confuzie presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care le desemnează acestea. Aceste condiții sunt cumulative [a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2009, Commercy/OAPI – easyGroup IP Licensing (easyHotel), T‑316/07, Rep., EU:T:2009:14, punctul 42 și jurisprudența citată].

25. Pe de altă parte, riscul de confuzie este cu atât mai ridicat cu cât caracterul distinctiv al mărcii anterioare se dovedește a fi important. Astfel, mărcile care au un caracter distinctiv ridicat, fie intrinsec, fie datorită faptului că sunt cunoscute pe piață, se bucură de o protecție mai extinsă decât cele al căror caracter distinctiv este mai redus. Caracterul distinctiv al mărcii anterioare și în special renumele acesteia trebuie luate în considerare, așadar, pentru a aprecia dacă există un risc de confuzie [a se vedea Hotărârea din 17 aprilie 2008, Ferrero Deutschland/OAPI, C‑108/07 P, EU:C:2008:234, punctele 32 și 33 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 octombrie 2010, Farmeco/OAPI – Allergan (BOTUMAX), T‑131/09, EU:T:2010:458, punctul 67].

26. În sfârșit, trebuie amintit că, pentru a refuza înregistrarea unei mărci comunitare, este suficient ca un motiv relativ de refuz, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, să existe într‑o anumită parte a Uniunii Europene [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2006, Mast‑Jägermeister/OAPI – Licorera Zacapaneca (VENADO cu cadru și altele), T‑81/03, T‑82/03 și T‑103/03, Rec, EU:T:2006:397, punctul 76 și jurisprudența citată].

27. În lumina principiilor menționate la punctele 21-26 de mai sus trebuie examinat, în speță, primul motiv al reclamantei.

Cu privire la publicul relevant și la gradul său de atenție

28. În prealabil, trebuie constatat că marca anterioară este o marcă internațională care produce efecte printre altele în anumite state membre ale Uniunii, astfel cum s‑a amintit la punctul 6 de mai sus. În consecință, pentru a stabili eventuala existență a unui risc de confuzie între mărcile în conflict, trebuie să se țină seama de punctul de vedere al publicului relevant în aceste state membre.

29. În continuare, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, publicul relevant este compus din consumatori susceptibili să utilizeze atât produsele protejate prin marca anterioară, cât și pe cele vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci [a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2010, PVS/OAPI – MeDiTA Medizinische Kurierdienst (medidata), T‑270/09, EU:T:2010:419, punctul 28 și jurisprudența citată]. Pe de altă parte, trebuie amintit de asemenea că rezultă din jurisprudență că examinarea motivelor de refuz trebuie să se facă distinct pentru fiecare dintre produsele pentru care se solicită înregistrarea mărcii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2007, BVBA Management, Training en Consultancy, C‑239/05, Rep., EU:C:2007:99, punctul 34).

30. Camera de recurs a reținut, la punctul 15 din decizia atacată, că produsele în conflict sunt destinate atât publicului larg, cât și profesioniștilor specializați în ceasornicărie, care sunt considerați, în fiecare caz, ca fiind normal informați și suficient de atenți și de avizați.

31. Reclamanta nu contestă definiția publicului relevant sau a gradului său de atenție, ci susține numai că „adevărații clienți” și clienții potențiali ai produselor în cauză constituie categorii care se suprapun. În opinia sa, un consumator care cumpără unele dintre produsele în cauză poate cumpăra și altele dintre acestea. Reclamanta subliniază în special că cei care cumpără obiecte scumpe și produse de lux pot cumpăra și produse ieftine. Astfel, consumatorii produselor în discuție ar fi aceiași.

32. Tribunalul consideră că ansamblul produselor în cauză se adresează publicului larg și, în ceea ce privește produsele protejate prin marca anterioară, și profesioniștilor specializați în ceasornicărie. Prin urmare, camera de recurs a luat în considerare în mod întemeiat un public compus astfel.

33. În ceea ce privește gradul de atenție al publicului relevant, trebuie constatat că categoriile de produse în cauză sunt redactate într‑un mod suficient de larg pentru a cuprinde unele categorii care pot fi cumpărate de oricine, cu alte cuvinte chiar de consumatori care nu prezintă un grad de atenție ridicat cu ocazia cumpărării.

34. Astfel, deși produsele vizate prin marca anterioară, precum ochelarii de soare optici vizați prin cererea de înregistrare a unei mărci și care fac parte din clasa 9, sunt cumpărate, în ceea mai mare parte, în mod neregulat, și aceasta prin intermediul unui vânzător, cu alte cuvinte în împrejurări în care gradul de atenție al consumatorului mediu trebuie considerat ca fiind superior gradului normal de atenție și, prin urmare, ca fiind mai degrabă ridicat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2006, Devinlec/OAPI – TIME ART (QUANTUM), T‑147/03, Rec., EU:T:2006:10, punctul 63], totuși, această situație nu se regăsește în cazul tuturor acestor produse, întrucât anumite ceasuri, anumite brățări de ceasuri, anumite ceasuri deșteptătoare, accesorii pentru bijuterii fantezie sau chiar anumiți ochelari de soare optici pot fi cumpărați chiar fără ca consumatorul să le acorde o atenție deosebită, în special atunci când este vorba de produse „ieftine”.

35. În ceea ce privește gradul de atenție al publicului care cumpără articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci și care fac parte din clasa 25, pe de o parte, trebuie arătat că, întrucât aceste produse sunt de larg consum, sunt cumpărate frecvent și sunt utilizate de consumatorul mediu, gradul de atenție cu ocazia cumpărării lor nu va fi peste medie. Pe de altă parte, este necesar să se considere că gradul de atenție al publicului nu este sub medie, întrucât produsele în cauză sunt articole de modă și, prin urmare, consumatorul acordă o anumită atenție alegerii acestora [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Esprit International/OAPI – Marc O’Polo International (Reprezentarea unei litere pe un buzunar), T‑22/10, EU:T:2011:651, punctele 45-47].

Cu privire la compararea produselor

36. Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru aprecierea similitudinii dintre produsele în cauză, este necesar să se țină seama de toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre acestea. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. Se poate ține seama și de alți factori, precum canalele de distribuție a produselor respective [a se vedea Hotărârea din 11 iulie 2007, El Corte Inglés/OAPI – Bolaños Sabri (PiraÑAM diseño original Juan Bolaños), T‑443/05, Rep., EU:T:2007:219, punctul 37 și jurisprudența citată].

37. În speță, camera de recurs a aprobat concluzia diviziei de opoziție cu privire la diferența care există între produsele în cauză. Ea a subliniat că acestea sunt diferite atât prin natura lor, cât și în ceea ce privește canalele de distribuție a acestora și că nu se află în concurență reciprocă. Camera de recurs a concluzionat că există o „lipsă absolută de similitudine între produse”.

38. Mai precis, în ceea ce privește „ochelarii de soare optici” vizați prin cererea de înregistrare a unei mărci, camera de recurs a constatat că obiectivul acestora este total diferit de cel al cronometrelor și al bijuteriilor desemnate prin marca anterioară. Respectiva concluzie nu este modificată, în opinia sa, de faptul că, în ambele cazuri, acestea ar putea fi purtate ca un accesoriu de modă. Finalitatea estetică ar rămâne secundară, pentru „ochelarii de soare optici”, în raport cu obiectivul lor principal, care este, în opinia sa, corectarea defectelor de vedere și protejarea ochilor de lumina intensă.

39. În ceea ce privește „articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte” vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci, camera de recurs arată că, și în acest caz, obiectivul principal al produselor respective constă în îmbrăcarea corpului uman și a picioarelor. În opinia sa, „bijuteriile” reclamantei se poartă și pe corp, însă doar din motive estetice. Astfel, legătura dintre aceste două categorii de produse ar fi prea slabă.

40. Camera de recurs respinge și susținerea reclamantei potrivit căreia produsele în cauză ar fi complementare pentru motivul că ar fi vorba de accesorii de modă. Dimpotrivă, în opinia sa, legătura dintre produsele menționate este prea vagă. Ochelarii de soare ar fi aleși în principal în considerarea caracteristicilor tehnice, iar nu în considerarea faptului că ar trebui în mod necesar să fie asortați la ceasul sau la cerceii purtați. Aceeași situație se regăsește în ceea ce privește articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte, care nu s‑ar cumpăra în mod obișnuit în strictă conformitate cu stilul cea sului sau al bijuteriilor care sunt purtate. Deși, în funcție de importanța pe care un consumator o acordă modei, anumite produse precum ceasurile și ochelarii de soare pot să fie sau să nu fie percepute ca accesorii de modă, totuși, în opinia camerei de recurs, obiectivul lor principal este diferit.

41. În sfârșit, camera de recurs se referă la Hotărârea din 7 decembrie 2010, Nute Partecipazioni și La Perla/OAPI – Worldgem Brands (NIMEI LA PERLA MODERN CLASSIC) (T‑59/08, Rep., EU:T:2010:500, punctul 36), afirmând că din aceasta ar rezulta că bijuteriile și articolele de îmbrăcăminte feminine aparțin unor segmente de piață apropiate și că, prin urmare, trebuie să existe un anumit grad de similitudine între mărci pentru a se putea aplica articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. Cu toate acestea, în opinia camerei de recurs, Tribunalul nici nu a stabilit, nici nu a confirmat existența unei similitudini între produsele sus‑menționate. Dimpotrivă, într‑o altă cauză, în care s‑a pronunțat Hotărârea din 24 martie 2010, 2nine/OAPI – Pacific Sunwear of California (nollie) (T‑363/08, EU:T:2010:114, punctele 33-41), acesta ar fi confirmat concluzia Camerei a doua de recurs, potrivit căreia produsele din clasa 25 și cele care din clasa 14, în sensul Aranjamentului de la Nisa, sunt diferite și că nu este posibil să se stabilească nici similitudinea acestora, nici un pretins caracter complementar întemeindu‑se numai pe simple considerații estetice.

42. Reclamanta susține că produsele vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci și produsele protejate prin marca anterioară sunt similare. În opinia sa, acestea au aceeași natură, o finalitate și o destinație identice, sunt complementare, interschimbabile și, prin urmare, concurente, satisfac o cerere similară, împărtășesc aceleași canale de distribuție și sunt adesea vândute în aceleași unități. În sfârșit, reclamanta susține, pe de o parte, că producătorii își extind activitățile în mod curent pe mai multe piețe conexe, de la articole de îmbrăcăminte la cosmetice și la bijuterii și, pe de altă parte, că consumatorii acestor produse sunt aceiași.

43. OAPI contestă argumentele reclamantei.

44. Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, în opinia camerei de recurs, nu exista niciun risc de confuzie pentru publicul relevant, și aceasta numai pe baza unei comparări a produselor în cauză. O similitudine, chiar vagă, între produsele în cauză, ar fi impus totuși camerei de recurs să verifice dacă un eventual grad ridicat de similitudine între semne nu era de natură să genereze, în percepția consumatorului, un risc de confuzie cu privire la originea produselor [a se vedea în acest sens Hotărârea PiraÑAM diseño original Juan Bolaños, EU:T:2007:219, punctul 36 de mai sus, punctul 40].

45. Prin urmare, în acest context trebuie verificat dacă aprecierea camerei de recurs potrivit căreia produsele în cauză nu sunt similare este întemeiată.

46. În această privință, este necesar să se constate, cu titlu introductiv, că produsele care trebuie comparate în speță, și anume, pe de o parte, „ochelarii de soare optici”, precum și „articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte” care fac parte din clasele 9 și, respectiv, 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa și, pe de altă parte, diferitele produse de ceasornicărie, de giuvaiergerie și de bijuterie, enumerate la punctul 6 de mai sus, care fac parte din clasa 14 în sensul aranjamentului menționat, aparțin unor segmente de piață apropiate.

47. Se poate constata printre altele, prin analogie cu cele statuate de Tribunal în cadrul unei aprecieri cu privire la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 27 septembrie 2012, El Corte Inglés/OAPI – Pucci International (Emidio Tucci) (T‑373/09, EU:T:2012:500, punctul 66), că, deși respectivele categorii de produse sunt diferite, fiecare include produse care sunt adesea vândute ca produse de lux sub mărci celebre ale unor creatori și producători renumiți. Această împrejurare pune în evidență existența unei anumite proximități între produsele în cauză, în special în domeniul produselor de lux.

48. În același mod, Tribunalul a constatat, tot în cadrul unei aprecieri referitoare la dispoziția amintită la punctul 47 de mai sus, la punctul 79 din Hotărârea din 27 septembrie 2012, Pucci International/OAPI – El Corte Inglés (Emidio Tucci) (T‑357/09, EU:T:2012:499), că, în domeniul articolelor de lux, unele produse precum ochelarii, articolele de bijuterie și ceasurile sunt vândute de asemenea sub mărci celebre ale unor creatori și producători renumiți și că producătorii de articole de îmbrăcăminte se orientează, așadar, către piața produselor menționate. Tribunalul a dedus de aici existența unei anumite proximități între produsele în cauză.

49. Cu toate acestea, în pofida faptului că produsele vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci și cele protejate prin marca anterioară, amintite la punctul 46 de mai sus, aparțin unor segmente de piață apropiate, trebuie constatat că, în primul rând, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare prin faptul că a reținut că acestea erau diferite în ceea ce privește natura, destinația și utilizarea lor.

50. Astfel, primo , materiile prime din care sunt fabricate acestea sunt diferite, cu excepția câtorva similitudini între anumite materii care pot fi utilizate atât pentru fabricarea unor ochelari de soare optici, cât și pentru anumite produse de ceasornicărie sau de giuvaiergerie, precum sticla.

51. Secundo , articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte, cuprinse în clasa 25, sunt fabricate pentru a acoperi corpul uman, pentru a‑l ascunde, a‑l proteja și a‑l împodobi. Ochelarii de soare optici sunt produși în primul rând pentru a asigura condiții de vedere mai bune și pentru a oferi un sentiment de confort utilizatorilor în anumite condiții meteorologice, și în special pentru a proteja de razele soarelui. Ceasurile și alte produse de ceasornicărie vizează, în special, măsurarea și indicarea timpului. În sfârșit, articolele de bijuterie și de giuvaiergerie au o funcție pur ornamentală (a se vedea în acest sens Hotărârea nollie, punctul 41 de mai sus, EU:T:2010:114, punctul 33 și jurisprudența citată).

52. În al doilea rând, trebuie arătat că, întrucât natura, destinația și utilizarea produselor în cauză sunt diferite, acestea nu sunt nici concurente, nici interschimbabile.

53. Astfel, reclamanta nu a dovedit că ar fi tipic, în pofida diferențelor menționate mai sus, ca un consumator care, cu titlu de exemplu, ar avea intenția să își cumpere un nou ceas, anumite bijuterii sau articole de giuvaiergerie să decidă, subit, să își cumpere, dimpotrivă, articole de îmbrăcăminte, articole de încălțăminte sau ochelari de soare optici și viceversa.

54. În această privință, mai concret, trebuie să se constate de asemenea că nu este dovedită susținerea reclamantei potrivit căreia, în mod general, marca și prestigiul acesteia în rândul consumatorilor ar fi cele care ar motiva, în sectorul luxului și al modei, decizia de a cumpăra un bun specific, iar nu necesitatea reală de a achiziționa același obiect, în special pentru funcționalitățile sale și pentru satisfacerea unei nevoi bine determinate. În același sens, trebuie înlăturată ca nedovedită afirmația reclamantei potrivit căreia, în sectorul în cauză, în principal consumatorii nu caută produse concrete, ci o satisfacere a „nevoilor hedoniste” ale acestora sau că ei urmăresc să își satisfacă plăcerea imediată pe care o procură o achiziție impulsivă, aspectul și valoarea produselor prevalând asupra altor factori referitori la natura lor.

55. De altfel, trebuie constatat că a accepta temeinicia unor astfel de susțineri ar echivala, în esență, cu a face inoperantă orice diferențiere între produsele care aparțin sectorului de lux și care sunt protejate prin mărcile respective, întrucât teoria reclamantei privind cumpărarea impulsivă care urmărește să satisfacă plăcerea imediată a consumatorilor conduce la concluzia că un risc de confuzie poate exista independent de produsele comparate, cu singura condiție ca acestea să facă parte toate din sectorul menționat. Or, o astfel de abordare, prin care reclamanta vizează în realitate caracterul interschimbabil al ansamblului produselor în cauză, este în mod vădit contrară principiului specialității mărcilor de care Tribunalul trebuie să țină seama în cadrul analizei sale conform articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și ar lărgi în mod nejustificat perimetrul de protecție a acestora. Pentru aceleași motive, trebuie respinsă ca fiind fără relevanță susținerea reclamantei potrivit căreia produsele ar fi interschimbabile în măsura în care fiecare poate fi oferit drept cadou, consumatorul alegând, în mod impulsiv, unul sau pe celălalt dintre acestea. Astfel, a accepta o asemenea legătură vagă ar conduce la a considera drept similare produse vădit diferite în ceea ce privește natura sau destinația lor.

56. În plus, trebuie subliniat că piața relevantă, din care fac parte produsele menționate mai sus, nu poate fi limitată numai la segmentul de piață a „luxului” sau a „haute couture” și că acestui din urmă segment de piață nici nu i se poate atribui o importanță specială în speță, din moment ce categoriile de produse protejate prin mărcile în conflict sunt definite în mod suficient de larg pentru a include de asemenea produse destinate „publicului larg”, care intră în gama de prețuri general accesibilă, precum și anumite produse „ieftine”. Or, reclamanta nu a susținut, în raport cu produsele „de bază” care intră în aceste segmente ale pieței, că acestea ar fi cumpărate și de consumatorii care acționează în mod impulsiv și hedonist, astfel încât aceștia din urmă ar putea înlocui, fără distincție, unele produse cu celelalte.

57. În al treilea rând, trebuie arătat că, prin celelalte argumente invocate, reclamanta încearcă, în esență, să stabilească o legătură de complementaritate între produsele în cauză.

58. Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, produsele sau serviciile complementare sunt cele între care există o strânsă legătură, în sensul că un produs este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât consumatorii pot crede că răspunderea fabricării acestor produse sau a prestării acestor servicii revine aceleiași întreprinderi. Prin definiție, produsele adresate unui public diferit nu pot prezenta un caracter complementar (a se vedea în acest sens Hotărârea Emidio Tucci, punctul 48 de mai sus, EU:T:2012:499, punctul 50 și jurisprudența citată).

59. În plus, potrivit jurisprudenței, o complementaritate de ordin estetic între produse poate da naștere unui grad de similitudine în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. O astfel de complementaritate estetică trebuie să constea într‑o adevărată necesitate estetică, în sensul că un produs este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt și că utilizarea respectivelor produse împreună este considerată obișnuită și normală de către consumatori. Această complementaritate estetică este subiectivă și este definită prin obiceiurile sau preferințele consumatorilor, astfel cum pot rezulta din eforturile de marketing ale producătorilor sau chiar din simple fenomene de modă (a se vedea Hotărârea Emidio Tucci, punctul 48 de mai sus, EU:T:2012:499, punctul 51 și jurisprudența citată).

60. Cu toate acestea, este important să se sublinieze că existența unei complementarități estetice între produse nu este suficientă în sine pentru a concluziona că există o similitudine între ele. Pentru aceasta, consumatorii trebuie să considere un fapt curent comercializarea acestor produse sub aceeași marcă, ceea ce implică în mod normal ca mare parte dintre producătorii sau dintre distribuitorii acestor produse să fie aceiași (a se vedea Hotărârea Emidio Tucci, punctul 48 de mai sus, EU:T:2012:499, punctul 52 și jurisprudența citată).

61. În speță, Tribunalul consideră oportun să continue aprecierea similitudinii produselor în cauză, în privința eventualei complementarități, în două etape. Prima etapă are ca obiect comparația dintre „articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte”, vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci, și diferitele produse de ceasornicărie, cronometrele, articolele de giuvaiergerie și articolele de bijuterie protejate prin marca anterioară și enumerate la punctul 6 de mai sus. A doua etapă are ca obiect compararea acestor din urmă produse cu „ochelarii de soare optici”, vizați prin cererea de înregistrare a unei mărci.

62. În ceea ce privește prima etapă, trebuie constatat că argumentele reclamantei nu sunt suficiente pentru a dovedi că produsele în discuție sunt complementare din punct de vedere estetic.

63. În această privință, pe de o parte, reclamanta susține că toate produsele în cauză fac parte din sectorul modei sau chiar din cel al „luxului”, iar consumatorii relevanți sunt în căutarea unui stil anume și a unei imagini pe care doresc să o vehiculeze, asortând astfel după gustul lor ansamblul produselor de îmbrăcăminte și accesoriile pe care le achiziționează, în așa fel încât produsele respective se completează reciproc. Pe de altă parte, ea pretinde că produsele menționate sunt adesea cumpărate concomitent și în mod combinat.

64. Or, mai întâi, trebuie arătat că Tribunalul a statuat deja, printre altele în Hotărârea din 13 decembrie 2004, El Corte Inglés/OAPI – Pucci (EMILIO PUCCI) (T‑8/03, Rec., EU:T:2004:358, punctul 42), că împrejurarea că produsele în litigiu au legătură cu frumusețea, cu îngrijirea corpului, cu aspectul fizic sau cu imaginea personală, chiar dacă s‑ar presupune că ar fi dovedită, nu este suficientă pentru ca acestea să poată fi considerate similare, în cazul în care ele diferă în mod semnificativ, pe de altă parte, în privința tuturor celorlalți factori relevanți care caracterizează raporturile lor.

65. În continuare, trebuie amintit că, deși urmărirea unei anumite armonii estetice în îmbrăcăminte constituie o trăsătură comună întregului sector al modei și al vestimentației, este vorba totuși de un factor prea general pentru a putea justifica, în mod singular, complementaritatea produselor precum bijuterii și ceasuri, pe de o parte, și articole de îmbrăcăminte, pe de altă parte (a se vedea în acest sens Hotărârea nollie, punctul 41 de mai sus, EU:T:2010:114, punctul 36 și jurisprudența citată).

66. În împrejurările speței, ținând seama de diferențele dintre produsele analizate (a se vedea punctele 49-56 de mai sus), este în sarcina reclamantei, dacă este cazul, să dovedească existența unor legături suficient de puternice care unesc produsele în cauză pe plan estetic, în special prin prezentarea unor elemente concrete din care Tribunalul ar fi putut să deducă faptul că, prin cumpărarea acestora, publicul relevant urmărește în mod real coordonarea prezentării sale exterioare.

67. Or, în primul rând, nu este nici dovedit de reclamantă, nici de notorietate că un consumator, care cumpără ceasuri sau alte produse de ceasornicărie, ar alege luând în considerare ca factor preponderent acela dacă produsele menționate sunt bine asortate la unul sau la celălalt dintre articolele sale de îmbrăcăminte sau de încălțăminte și viceversa, iar nu, în principal, prin evaluarea caracteristicilor intrinseci ale acestor produse, a calității lor în raport cu funcția lor principală (a se vedea punctul 51 de mai sus), precum și prin luarea în considerare, în mod independent, a designului și a aspectului general al acestora.

68. Susținerea reclamantei, formulată în ședință, potrivit căreia consumatorul din Europa este deja obișnuit cu o anumită calitate tehnică a produselor în cauză, astfel încât să o considere ca „dobândită”, nu invalidează concluziile de mai sus, întrucât, în realitate, chiar dacă s‑ar considera că această susținere este adevărată, consumatorii vor considera întotdeauna oportun să compare diversele produse pentru a le obține pe cele al căror nivel de calitate depășește produsele concurente, precum și cu scopul de a le alege pe cele ale căror caracteristici și design corespund cel mai bine așteptărilor lor, aceste considerații putând justifica, în plus, diferențe chiar importante privind prețurile produselor, contrar celor susținute de reclamantă. Aceasta se aplică, prin analogie, produselor de „giuvaiergerie și bijuterie”. Deși problema unei anumite unități de stil între articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte purtate în mod obișnuit, pe de o parte, și accesoriile vestimentare, bijuteriile, ceasurile sau articolele de giuvaiergerie, pe de altă parte, poate fi invocată de anumiți consumatori mai atașați de modă, nu este vorba totuși de o legătură suficientă între produsele analizate, astfel cum impune jurisprudența amintită la punctele 59 și 60 de mai sus. În plus, contrar susținerilor reclamantei, aceleași considerații se aplică chiar dacă un consumator determinat cumpără un alt ceas sau o a doua pereche de ochelari de soare, deși posedă deja aceste obiecte. În special, nu s‑a dovedit că, după cum susține reclamanta, o „majoritate” a consumatorilor relevanți și‑ar asorta întotdeauna ceasurile și ochelarii de soare la ținuta lor vestimentară în funcție de activitatea pe care intenționează să o desfășoare.

69. În aceste împrejurări, Tribunalul reține că nu s‑a dovedit că ceasurile, celelalte produse de ceasornicărie, articolele de giuvaiergerie și articolele de bijuterie sunt „indispensabile sau importante” pentru utilizarea articolelor de îmbrăcăminte sau de încălțăminte și viceversa, astfel încât să poată fi constatată existența unei complementarități estetice între aceste produse.

70. În al doilea rând, nu s‑a dovedit nici că consumatorii ar considera un fapt curent comercializarea acestor produse sub aceeași marcă, în special din cauza faptului că mare parte dintre producătorii sau dintre distribuitorii acestor produse ar fi aceiași.

71. În primul rând, exemplul dat de reclamantă care privește faptul că anumiți creatori de modă care au succes comercial, dintre care menționează câteva nume făcând trimitere de asemenea la site‑urile lor internet, produc, în prezent, nu numai articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte, ci și accesorii precum ceasuri, articole de giuvaergie și articole de bijuterie constituie, cel mult, un indiciu al unui fenomen recent care trebuie considerat, în prezent și în lipsa unor probe contrare, ca fiind mai degrabă marginal în aprecierea ansamblului sectorului de piață analizat.

72. Astfel, în această privință, trebuie subliniată existența unor diferențe importante privind natura produselor comparate, privind procedeele prin care sunt fabricate, precum și privind know‑how‑ul necesar pentru crearea unui produs de calitate în fiecare dintre sectoarele în discuție. Cu titlu de exemplu, trebuie arătat că fabricarea unui ceas de mână necesită fie un know‑how artizanal, fie o linie de producție automatizată sau semiautomatizată foarte specializată, astfel încât fiecare dintre aceste moduri de producție se distinge în mod vădit de procedeele de fabricare a unor articole de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, fără a se putea considera, de altfel, că experiența pe care ar avea‑o o întreprindere în fabricarea unuia dintre produsele comparate ar spori capacitățile sau competențele sale în producerea celorlalte.

73. În aceste împrejurări, chiar dacă s‑ar considera că trimiterile la anumite site‑uri internet ale unor creatori de modă care au succes comercial (a se vedea punctul 71 de mai sus) permit să se considere dovedit că, în sectorul luxului, același producător poate fabrica atât produsele vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci, cât și pe cele protejate prin marca anterioară, extinzând astfel în special anumite mărci de renume de la un domeniu la altul, trebuie constatat că nu s‑a dovedit că consumatorii erau în mod necesar informați în privința unei astfel de practici pe piața care nu este limitată la cea a luxului și că se așteptau, în mod obișnuit, ca responsabilitatea fabricării diferitor produse în cauză, la prima vedere neînrudite și care nici nu fac parte din aceeași familie de produse, să poată reveni aceleiași întreprinderi. În plus, această concluzie nu este invalidată prin enumerarea efectuată de reclamantă în cursul ședinței a unei multitudini de alți producători de renume care ar fabrica ansamblul produselor în discuție, din cauza caracterului său general, fără a fi susținută de probe. În orice caz, chiar dacă s‑ar considera că acești producători încearcă, în general, să își exploateze succesul prin aplicarea mărcilor lor pe o gamă largă de produse, nu se poate deduce de aici că aceasta ar influența așteptările consumatorilor în afara sectorului luxului.

74. Prin urmare, nu s‑a dovedit că respectivii consumatori ar deduce că există vreo legătură între produsele comparate sau că acestea din urmă constituie o gamă extinsă de produse care provin din aceeași sursă.

75. În al doilea rând, contrar susținerilor reclamantei, similitudinea produselor în cauză nu poate rezulta nici din luarea în considerare a locurilor de vânzare sau a distribuitorilor acestora.

76. În această privință, mai întâi, trebuie amintit că reiese din jurisprudență că trebuie luate în considerare numai condițiile „obiective” de comercializare a produselor desemnate prin mărcile în conflict, cu alte cuvinte cele care sunt de așteptat în mod normal pentru categoria de produse desemnate de mărcile menționate [a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 septembrie 2009, Phildar/OAPI – Comercial Jacinto Parera (FILDOR), T‑99/06, EU:T:2009:346, punctele 68 și 73 și jurisprudența citată].

77. În continuare, în speță, este necesar să se constate că, deși nu este exclus, desigur, în special în privința părții din produsele în cauză care fac parte din sectorul luxului, ca acestea să poată fi vândute în aceleași locuri precum intrările unor magazine de lux „multi‑brand”, în magazine foarte cunoscute și în magazine „far” ale unor mărci, în magazine „duty‑free”, dar și în anumite raioane ale marilor magazine, nu s‑a dovedit totuși și nici nu este de notorietate că această situație se regăsește în privința majorității produselor în cauză și în special a celor ieftine, accesibile tuturor. În orice caz, nu se poate concluziona că, în pofida diferenței privind natura produselor comparate, a destinației și a finalității acestora, consumatorii relevanți ar aprecia că există legături strânse între ele și că responsabilitatea fabricării lor revine aceleiași întreprinderi pentru singurul motiv că ele pot fi vândute, în anumite împrejurări, în aceleași spații comerciale (a se vedea de asemenea punctul 79 de mai jos).

78. În ceea ce privește a doua etapă menționată la punctul 61 de mai sus, având ca obiect eventuala existență a unei complementarități estetice între ochelarii de soare optici, vizați prin cererea de înregistrare a unei mărci, pe de o parte, și ceasurile, produsele de ceasornicărie, articolele de giuvaiergerie și articolele de bijuterie, protejate prin marca anterioară, pe de altă parte, trebuie constatat, prin analogie cu considerațiile care precedă, că nici aceasta nu a fost dovedită de reclamantă. În special, trebuie să se constate că, întrucât ochelarii de soare optici au ca scop asigurarea unor condiții de vedere mai bune și oferirea unui sentiment de confort utilizatorilor în anumite condiții meteorologice, protejându‑i în special de razele soarelui (a se vedea punctul 51 de mai sus), camera de recurs a considerat în mod întemeiat că consumatorii își vor focaliza atenția în special asupra caracteristicilor optice și asupra capacităților protectoare ale ochelarilor menționați, mai degrabă decât asupra designului lor pus în mod estetic în raport cu ceasurile, cu bijuteriile sau cu articolele de giuvaergie, cu alte cuvinte asupra finalității lor estetice. În aceste împrejurări și în pofida probelor furnizate de reclamantă cu privire la producerea ochelarilor de soare de propria sa întreprindere, produsele menționate mai sus nu sunt indispensabile sau importante în raport cu utilizarea ochelarilor de soare optici și viceversa.

79. Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerile reclamantei privind locurile de vânzare comune pentru aceste produse, trebuie arătat că Tribunalul a statuat deja, la punctul 40 din Hotărârea nollie, punctul 41 de mai sus (EU:T:2010:114) și jurisprudența citată, că faptul că produsele comparate pot fi vândute în aceleași spații comerciale, precum marile magazine sau supermarketurile, nu are nicio importanță specială, din moment ce în aceste puncte de vânzare se pot găsi produse de natură foarte diferită fără ca, în mod automat, consumatorii să le atribuie o origine comună.

80. Având în vedere toate cele de mai sus, nici faptul că consumatorii produselor în cauză se pot suprapune, nici faptul că, în sectorul luxului, există exemple de producători care fabrică atât produsele vizate prin cererea de înregistrare a unei mărci, cât și produsele protejate prin marca anterioară nu sunt suficiente, chiar luate în considerare împreună cu celelalte susțineri ale reclamantei, pentru a se putea concluziona în sensul existenței unei similitudini, chiar reduse, între produsele în cauză.

Cu privire la riscul de confuzie

81. Astfel cum s‑a constatat deja la punctul 44 de mai sus, camera de recurs a apreciat, numai pe baza unei comparări a produselor în cauză, că nu există niciun risc de confuzie pentru publicul relevant.

82. Reclamanta susține că camera de recurs nu a aplicat în mod corect articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și că similitudinea mărcilor în conflict, coroborată cu similitudinea produselor vizate prin aceste mărci, va da naștere unui risc de confuzie.

83. În această privință, întrucât s‑a concluzionat deja, la punctul 80 de mai sus, că camera de recurs nu a săvârșit o eroare prin faptul că a considerat că produsele în cauză nu prezintă nici măcar o similitudine redusă și ținând seama de jurisprudența easyHotel (punctul 24 de mai sus, EU:T:2009:14, punctul 42), potrivit căreia un risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care le desemnează acestea, condițiile respective fiind cumulative, Tribunalul constată că, în speță, camera de recurs nu a săvârșit o eroare nici prin faptul că a exclus orice risc de confuzie doar în temeiul unei comparări a produselor în cauză.

84. În lipsa unei similitudini între produsele în litigiu și fără a se aduce atingere aprecierii celui de al doilea motiv al reclamantei privind dispoziția articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie adăugat că această concluzie nu poate fi invalidată prin diferitele susțineri ale reclamantei cu privire la pretinsul renume al mărcii anterioare și la profitul necuvenit pe care solicitantul l‑ar obține din respectivul renume, acestea fiind inoperante în cazul în care una dintre condițiile cumulative prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din regulamentul în cauză nu este îndeplinită. Astfel, lipsa de similitudine între produsele în cauză nu poate fi compensată, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, prin faptul că mărcile în litigiu sunt similare sau chiar identice, iar aceasta indiferent de nivelul de cunoaștere a acestora de către consumatorii relevanți.

85. În sfârșit, având în vedere împrejurările speței, Tribunalul apreciază că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea trimiterilor efectuate de reclamantă la două decizii ale unor instanțe spaniole într‑o cauză pe care o consideră ca fiind similară celei în discuție în speță, și anume, mai întâi, o decizie a Tribunal Superior de Justicia de Madrid (Curtea Superioară de Justiție din Madrid, Spania), datată 13 martie 2013, și, în continuare, o decizie a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), din 9 ianuarie 2014, prin care respectivul Tribunal Supremo respinge ca inadmisibil un recurs împotriva deciziei menționate mai sus a Tribunal Superior de Justicia de Madrid, care, pe de o parte, anulase o decizie a Oficina Española de Patentes y Marcas (Oficiul Spaniol pentru Brevete și Mărci) având ca obiect înregistrarea unei mărci identice cu cea solicitată în speță și, pe de altă parte, revocase înregistrarea menționată considerând‑o lipsită de efecte.

86. Astfel, în această privință, chiar dacă trimiterile amintite ar fi considerate admisibile, trebuie amintit că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că deciziile naționale de înregistrare în statele membre și, prin analogie, cele de radiere sau de respingere a înregistrării nu constituie decât elemente care, fără a fi determinante, pot fi luate în considerare doar în vederea înregistrării unei mărci comunitare. Aceleași considerații sunt valabile pentru jurisprudența instanțelor din statele membre [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2000, Procter & Gamble/OAPI (Forma unui săpun), T‑122/99, Rec., EU:T:2000:39, punctul 61, și Hotărârea din 19 septembrie 2001, Henkel/OAPI (Tabletă rotundă roșu cu alb), T‑337/99, Rec., EU:T:2001:221, punctul 58]. Această jurisprudență, adoptată în cadrul motivelor absolute de refuz, este aplicabilă, prin analogie, în privința motivelor relative de refuz al înregistrării.

87. Or, este necesar să se arate că, spre deosebire de prezenta cauză, cea soluționată de Tribunal Superior de Justicia de Madrid și, ulterior, de Tribunal Supremo privea un caz specific, în care diversele produse protejate prin mărcile în conflict și care făceau parte din clasa 9 din Aranjamentul de la Nisa fuseseră considerate ca fiind „identice”. În astfel de circumstanțe de fapt, din care nu se pot deduce consecințe în raport cu prezenta cauză, Tribunal Superior de Justicia de Madrid a procedat la evaluarea similitudinilor dintre mărci concluzionând, în cadrul unei aprecieri globale, în sensul existenței unor similitudini și, în consecință, a unui risc de confuzie. În ceea ce privește procedura de recurs, Tribunalul Supremo a respins recursul, în esență, pentru motive procedurale care nu pot nici ele să producă efecte asupra prezentei proceduri.

88. Prin urmare, primul motiv al reclamantei trebuie respins.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009

89. Reclamanta susține că camera de recurs a săvârșit o eroare de apreciere prin faptul că a reținut că marca anterioară nu este de notorietate atunci când este avută în vedere astfel cum este înregistrată, cu alte cuvinte separat de elementul verbal „longines”. Dimpotrivă, în opinia reclamantei, erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.

90. OAPI contestă argumentele reclamantei.

91. Potrivit articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, la opoziția titularului unei mărci anterioare în înțelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate de asemenea în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta se bucură de renume în cadrul Uniunii și, în cazul unei mărci naționale anterioare, se bucură de renume în respectivul stat membru, precum și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea Emidio Tucci, punctul 47 de mai sus, EU:T:2012:500, punctul 55).

92. Potrivit jurisprudenței, scopul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 nu este de a împiedica înregistrarea oricărei mărci identice cu o marcă de renume sau care prezintă o similitudine cu aceasta. Obiectivul respectivei dispoziții este printre altele să permită titularului unei mărci naționale anterioare de renume să se opună înregistrării unor mărci susceptibile fie să aducă prejudicii renumelui sau caracterului distinctiv al mărcii anterioare, fie să obțină un profit necuvenit din acest renume sau din acest caracter distinctiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Emidio Tucci, punctul 47 de mai sus, EU:T:2012:500, punctul 56 și jurisprudența citată). Aceleași considerații se aplică, prin analogie, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (iii) din regulamentul menționat mai sus coroborat cu alineatul (5) al acestuia, mărcilor anterioare renumite care au făcut obiectul unei înregistrări internaționale care produce efecte într‑un stat membru al Uniunii.

93. În speță, astfel cum s‑a amintit deja la punctele 13-15 de mai sus, camera de recurs a considerat în esență că, deși probele prezentate de reclamantă dovedeau în mod clar că produsele sale sunt foarte apreciate și că fuseseră comercializate pe piața relevantă de mai bine de un secol, acestea dovedeau și că produsele respective nu erau în general desemnate prin semnul în discuție în speță luat în considerare în mod individual, ci printr‑o marcă complexă care cuprinde și cuvântul stilizat „longines”. Potrivit camerei de recurs, utilizarea care a fost dată semnului în cauză nu este suficientă pentru a dovedi că o parte semnificativă a publicului relevant, într‑o parte substanțială din teritoriile țărilor enumerate la punctul 15 de mai sus, l‑ar recunoaște pe acesta, luat în considerare în mod individual și fără partea verbală, în contextul ceasornicăriei și al instrumentelor de măsurare a timpului. Or, nu ar fi posibil să se stabilească renumele unei mărci in abstracto. Potrivit camerei de recurs, reclamanta nu a reușit să dovedească faptul că publicul relevant ar putea să asocieze fără eforturi semnul figurativ care constă într‑o „clepsidră înaripată” cu produsele de ceasornicărie și cu instrume ntele de măsurare a timpului pe care le produce.

94. Reclamanta invocă, în esență, susțineri care pot fi clasificate în două părți. Prima parte se referă la faptul că, în opinia sa, marca figurativă anterioară se bucura de un renume mondial în ceea ce privește produsele de ceasornicărie și instrumentele pentru măsurarea timpului, precum și articolele de bijuterie și de giuvaiergerie, care fac parte din clasa 14, astfel cum rezulta din documentația prezentată în fața OAPI.

95. Prin intermediul celei de a doua părți a acestor susțineri, reclamanta urmărește, în principiu, să dovedească faptul că înregistrarea mărcii solicitate ar aduce prejudicii ideii de exclusivitate și imaginilor de lux și de înaltă calitate vehiculate prin marca anterioară și, prin urmare, renumelui său și caracterului său distinctiv. Reclamanta subliniază faptul că înregistrarea mărcii solicitate ar dilua aptitudinea mărcii anterioare, care constă într‑o „clepsidră înaripată”, de a face distincția între produse bine definite și de a stimula dorința consumatorilor. Ea se referă de asemenea la caracterul „parazitar” al mărcii solicitate, care ar obține un profit necuvenit, pe care îl consideră foarte probabil și previzibil, din faptul că marca anterioară este foarte renumită.

96. În această privință, întrucât, astfel cum a subliniat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 24 din decizia atacată, aplicarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 este supusă anumitor condiții cumulative (a se vedea de asemenea punctul 91 de mai sus), inclusiv cea privind dovedirea renumelui mărcii anterioare pe care se întemeiază opoziția, Tribunalul consideră că trebuie analizată, mai întâi, prima parte a susținerilor reclamantei. Astfel, trebuie evaluat dacă în mod întemeiat camera de recurs a apreciat că un asemenea renume nu fusese dovedit în speță și că, prin urmare, a decis, numai pe acest temei, că reclamanta nu putea invoca dispoziția menționată mai sus pentru a se opune înregistrării mărcii solicitate.

97. În primul rând, în cadrul susținerilor privind prima parte menționată mai sus, reclamanta arată că, contrar opiniei camerei de recurs, marca anterioară este utilizată în mod curent chiar fără cuvântul „longines”, cu titlu de exemplu pe anumite „catarame” utilizate în bijuterie, în giuvaiergerie și în ceasornicărie, precum și pe butoanele de ceasuri. În plus, potrivit reclamantei, toate probele care au fost suficiente pentru a permite camerei de recurs să considere că termenul „longines”, împreună cu marca anterioară, este o marcă de renume trebuie de asemenea să servească drept probă în ceea ce privește renumele mărcii anterioare luată în considerare în mod individual. Aceasta poate fi utilizată, potrivit reclamantei, cu sau fără cuvântul „longines”.

98. În al doilea rând, reclamanta scoate în evidență faptul că marca anterioară este utilizată pentru desemnarea produselor sale începând din 1874, că prima utilizare a acesteia datează chiar din 1867 și că este „extrem de cunoscută” nu numai de profesioniștii din ceasornicărie, ci și de consumatorul mediu. Potrivit reclamantei, amprenta acestei mărci pe metale și pe produse permite consumatorilor și profesioniștilor să verifice că este vorba despre originale.

99. În al treilea rând, reclamanta subliniază că marca anterioară, care transmite consumatorului diverse mesaje pozitive referitoare la produse, are o valoare autonomă și distinctă care depășește produsele pe care le desemnează din clasa 14 și care se extinde, prin urmare, și la cele din clasele 9 și 25.

100. Tribunalul arată că, potrivit jurisprudenței, pentru a îndeplini condiția referitoare la renume, o marcă trebuie să fie cunoscută de o parte semnificativă a publicului vizat de produsele sau serviciile la care aceasta se referă. În examinarea acestei condiții, trebuie să se ia în considerare toate elementele relevante ale cauzei, în special cota de piață deținută de marca anterioară, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării sale, precum și importanța investițiilor realizate de întreprindere pentru promovarea acesteia, fără a fi necesar ca această marcă să fie cunoscută de un procentaj determinat al publicului astfel definit sau ca renumele său să se extindă la totalitatea teritoriului în cauză, prin urmare, ca renumele să existe pe o parte substanțială a acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Emidio Tucci, punctul 47 de mai sus, EU:T:2012:500, punctul 58 și jurisprudența citată).

101. În speță, rezultă din examinarea elementelor de probă furnizate de reclamantă în fața OAPI că produsele sale au în mod efectiv o prezență importantă, stabilită în timp, cel puțin în anumite state membre ale Uniunii, în care marca anterioară este protejată. De altfel, camera de recurs a confirmat în mod expres această împrejurare în decizia atacată, subliniind în același timp că produsele menționate nu erau în general comercializate cu marca anterioară luată în considerare în mod individual sau că erau, dar numai foarte rar, ci erau desemnate printr‑o marcă complexă care cuprinde în special semnul figurativ care formează marca anterioară.

102. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 35 din decizia atacată, camera de recurs a acordat o importanță specială împrejurării că, „în combinația utilizată a reprezentării figurative a clepsidrei înaripate și a cuvântului «longines», acesta din urmă constituie elementul vizual dominant”. De asemenea, ea a reținut, la același punct din decizia atacată, că o concluzie diferită de cea adoptată ar fi fost posibilă dacă, de exemplu, marca anterioară „ar fi fost reprezentată diferit în mod constant, sub forma combinației dintre o figură în format mare și un element verbal de mici dimensiuni sau dacă reclamanta ar fi furnizat probe care să confirme că consumatorii s‑au obișnuit să se concentreze asupra reprezentării figurative a clepsidrei înaripate mai degrabă decât asupra elementului «longines»”. În opinia camerei de recurs, aceste din urmă considerații trebuiau totuși să fie înlăturate având în vedere situația de fapt din speță.

103. În această privință și cu titlu introductiv, Tribunalul constată că, în raport cu elementele de probă prezentate de reclamantă, camera de recurs a reținut în mod corect că nu rezultă din acestea că consumatorii s‑au obișnuit să se concentreze asupra elementului care constă într‑o „clepsidră înaripată” al mărcii complexe utilizate. Cu titlu de exemplu, trebuie arătat că respectivele elemente de probă nu cuprind sondaje de opinie efectuate în rândul publicului relevant care ar avea ca obiect printre altele percepția sa cu privire la marca complexă utilizată, problema elementelor mărcii care erau memorizate sau, cel puțin, care erau recunoscute de acest public, aflat în prezența unor mărci diverse în cursul cumpărăturilor sale, ca făcând trimitere la produsele reclamantei. În special, reclamanta nu a prezentat nici sondaje de opinie în cadrul cărora persoanele vizate cărora li se arăta numai semnul figurativ reprezentând o „clepsidră înaripată” ar trebui să răspundă dacă cunosc semnul respectiv și, în caz afirmativ, cu ce îl asociază.

104. În continuare, contrar susținerilor reclamantei, Tribunalul statuează că elementele de probă pe care le‑a prezentat în fața OAPI în ceea ce privește utilizarea mărcii anterioare care constă într‑o „clepsidră înaripată” nu sunt suficiente pentru a se putea constata că renumele acesteia a fost dovedit.

105. Astfel, pe de o parte, după cum de altfel susține în mod întemeiat OAPI, rezultă de aici că, pe ceasuri, în cazul în care marca anterioară este utilizată singură, ea nu ocupă o poziție importantă din punct de vedere vizual. Dimpotrivă, ea se situează, uneori, în locuri în care poate să nu fie remarcată, din cauza dimensiunii sau a poziției sale. Aceste considerații se aplică în special trimiterilor efectuate de reclamantă la utilizarea mărcii anterioare pe catarame, pe brățări și pe butoane de ceasuri.

106. Pe de altă parte, din elementele de probă prezentate de reclamantă în fața OAPI nu reiese nici că marca anterioară, luată în considerare în mod individual, ar fi utilizată în materiale promoționale, pe facturi sau în reviste într‑un mod suficient de important, indiferent dacă aceasta se apreciază din punct de vedere cantitativ sau calitativ, și în mod constant în timp, pentru ca aceasta să poată conta în aprecierea renumelui său. Astfel, după cum a constatat în mod întemeiat camera de recurs, rezultă din elementele de probă că, cu câteva excepții, marca complexă, constituită din marca anterioară și din cuvântul „longines”, este cea care este utilizată în mod regulat.

107. În aceste împrejurări, problema principală care mai trebuie să fie soluționată de Tribunal este cea privind aspectul dacă publicul relevant, care, în mai multe rânduri, s‑a aflat în prezența unor reclame, a unor documente sau chiar a unor produse pe care figura marca complexă, constituită din marca anterioară și din cuvântul „longines”, a remarcat și a memorizat și marca anterioară menționată, considerată individual, în mod suficient de constant pentru a se putea deduce de aici că aceasta era renumită în conformitate cu criteriile amintite la punctul 100 de mai sus.

108. În primul rând, în această privință, Tribunalul trebuie să țină seama de faptul că elementele de probă prezentate de reclamantă dovedesc printre altele că reclamele sus‑menționate au apărut în tot felul de reviste sau de ziare, redactate în diverse l imbi și comercializate în special în statele membre ale Uniunii, relevante în speță. În plus, camera de recurs arată, în această privință, la punctul 25 din decizia atacată, a șasea liniuță, că 31 dintre extrasele menționate corespund unor reviste sau unor ziare din statele membre ale Uniunii.

109. În al doilea rând, trebuie să se țină seama de împrejurarea că este vorba, în marea majoritate, de reviste care nu vizează un public limitat la profesioniști, ci care au drept consumatori‑țintă publicul larg, indiferent că este vorba de un consumator interesat de modă, de noutăți despre celebrități sau de cel care urmărește să se informeze cu privire la hobby‑urile sale, inclusiv diferite sporturi. Unele reclame au fost publicate în reviste pentru colecționari, altele în reviste „generale”. De asemenea, Tribunalul constată că, în mai multe rânduri, reclamele menționate ocupau o pagină întreagă sau o jumătate de pagină din revistele sau din ziarele amintite.

110. În al treilea rând, din elementele de probă prezentate de reclamantă în fața OAPI rezultă că reclamele pentru marca complexă în discuție sau pentru produsele desemnate prin marca menționată erau adesea prezentate în context sau în legătură cu celebrități din domeniul cultural sau sportiv. În acest sens, rezultă din diverse documente depuse de reclamantă că aceste reclame beneficiau de cooperarea cu personalități mondial cunoscute, printre care se numărau actori, poeți, jucători de tenis, sportivi din domeniul sporturilor ecvestre, schiori, cicliști, arcași, gimnaști sau chiar anumite modele. Astfel, produsele în cauză au fost purtate, în scopuri publicitare, de sportivi sau de actori de renume mondial precum André Agassi, Audrey Hepburn și Humphrey Bogart.

111. În al patrulea rând, Tribunalul nu omite nici să ia în considerare împrejurarea, care rezultă din elementele de probă, că anumite reclame privind marca complexă în cauză, constituită din elementul grafic care constă într‑o „clepsidră înaripată” și în cuvântul „longines”, au fost prezentate în repetate rânduri în cadrul unor competiții sportive diverse, dintre care cel puțin unele au fost transmise de televiziune.

112. În al cincilea rând, rezultă de asemenea din tabele și din alte elemente de probă prezentate de reclamantă în fața OAPI că aceasta a cheltuit, de‑a lungul multor ani și în special între 2002 și 2010, sume importante pentru publicitate, și aceasta în diverse țări precum Franța, Spania sau Italia, relevante în speță. Reclamanta a prezentat și exemple de facturi privind vânzarea produselor în cauză, în special a unor ceasuri. Facturile menționate conțin întotdeauna marca complexă și demonstrează o prezență importantă a reclamantei pe piața europeană, în special în Franța, în Germania, în Italia și în Spania. În sfârșit, reclamanta a prezentat și anumite studii de piață privind pătrunderea pe piață a mărcii complexe în câteva dintre statele membre ale Uniunii, printre care Franța, Germania, Italia și Regatul Unit.

113. Astfel, elemente de probă concordante dovedesc o utilizare a mărcii complexe, de lungă durată, nu numai în Elveția, ci și în anumite state membre ale Uniunii, relevante în speță.

114. Or, Tribunalul apreciază că împrejurările de mai sus, considerate în ansamblul lor, nu invalidează considerațiile camerei de recurs, amintite la punctul 93 de mai sus.

115. Astfel, în lipsa unor elemente de probă concrete care să dovedească faptul că consumatorii s‑au obișnuit să se concentreze în special asupra elementului care constă într‑o „clepsidră înaripată” al mărcii complexe astfel cum este utilizată (a se vedea punctul 103 de mai sus), trebuie evaluat, prin efectuarea unei analize globale a mărcii menționate și a diferitelor sale componente, care este percepția pe care ar avea‑o cu privire la aceasta publicul relevant.

116. În această privință, trebuie să se constate, asemenea camerei de recurs, că rezultă din elementele de probă prezentate de reclamantă în fața OAPI și care privesc utilizarea mărcii complexe că elementul său verbal, care constă în cuvântul „longines”, este în mod clar preponderent în impresia de ansamblu produsă de semnul menționat, în special pe plan vizual.

117. Mai întâi, aceasta este situația în considerarea amplasării cuvântului respectiv în cadrul mărcii complexe, și anume în jumătatea superioară a acesteia, și în considerarea faptului că el depășește atât în lungime, cât și în lățime elementul grafic, care constă într‑o „clepsidră înaripată”, de dimensiuni considerabil mai reduse.

118. În continuare, cuvântul „longines” este ușor lizibil, fiind scris cu majuscule, cu fonturi a căror grafie nu se deosebește în mod special de fonturile general utilizate. Astfel, singurul element grafic oarecum specific respectivului cuvânt „longines” constă într‑o anumită prelungire, prin adăugarea unei mici linii, la extremitățile majusculelor din care este constituit.

119. Trebuie subliniat de asemenea că elementul grafic care constă, potrivit reclamantei, într‑o “clepsidră înaripată”, fără a putea fi considerat neglijabil în cadrul mărcii complexe astfel cum este utilizată, rămâne totuși în mod clar accesoriu și nu iese în evidență în impresia de ansamblu pe care ar avea‑o consumatorii care văd respectiva marcă, nu numai din cauza dimensiunii sale, mai mică în raport cu cuvântul „longines”, ci și din cauza caracterului său mai degrabă complicat, în sensul că este constituit dintr‑o reprezentare a unor aripi întinse care cuprind în mijlocul lor un fel de dreptunghi, așezat pe latura scurtă a acestuia și împărțit prin două diagonale, ele înseși legate prin două linii orizontale, ansamblul nefiind ușor de memorat. Aceeași analiză este valabilă pentru cele câteva variații ale grafiei menționate utilizate de reclamantă.

120. În plus, Tribunalul statuează că nu este nicidecum stabilit că publicul relevant, care, de altfel, nu este atent la detaliile mărcii complexe utilizate, ar percepe partea situată în mijlocul reprezentării ca fiind un fel de „clepsidră” stilizată. Deși o astfel de evocare poate, eventual, veni mai ușor în mintea consumatorilor care au cunoștință despre faptul că o marcă figurativă care constă într‑o „clepsidră înaripată”, cu toate că are o grafie diferită, fusese deja utilizată de reclamantă în secolul al XIX‑lea și, ulterior, a fost una dintre primele înregistrări internaționale la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), fapt la care face trimitere reclamanta, trebuie să se constate că, după cum a reținut în mod întemeiat camera de recurs la punctul 34 din decizia atacată, nu este vorba de o împrejurare care să poată fi considerată ca fiind bine cunoscută de publicul relevant, care, trebuie reamintit, nu este limitat numai la profesioniștii din sectorul ceasornicăriei (a se vedea de asemenea punctul 125 de mai jos). Prin urmare, nu există nici motive legate de conținutul conceptual al elementului grafic în cauză care să determine o parte substanțială a publicului relevant să memoreze acest element în special.

121. Având în vedere toate cele de mai sus, Tribunalul statuează că camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare prin faptul că a considerat că renumele mărcii anterioare, avută în vedere astfel cum este înregistrată, nu a fost dovedit. Astfel, în pofida utilizării constante în timp, importantă pe planurile cantitativ și calitativ, a mărcii complexe compuse din marca anterioară și din cuvântul „longines”, acest din urmă cuvânt este cel care atrage atenția consumatorilor și care rămâne după toate probabilitățile în memoria lor, fără să se fi dovedit că o parte substanțială a publicului relevant, în unul sau în mai multe state membre ale Uniunii pentru care renumele a fost invocat, ar cunoaște și marca anterioară ca atare și ar asocia‑o, fără efort, cu produsele de ceasornicărie și cu cronometrele reclamantei, singurele vizate prin invocarea renumelui.

122. Niciuna dintre celelalte susțineri ale reclamantei nu poate invalida această concluzie.

123. În primul rând, desigur, după cum susține reclamanta, nu este exclus, în teorie, ca utilizarea unei mărci anterioare în cadrul unei mărci complexe să poată fi suficientă pentru a se concluziona în sensul că respectiva marcă anterioară este renumită, în pofida faptului că nu a fost utilizată sau a fost puțin utilizată singură, separat de marca complexă.

124. Astfel, o asemenea posibilitate rezultă dintr‑o aplicare, prin analogie, a jurisprudenței potrivit căreia caracterul distinctiv special al unei mărci poate fi dobândit ca urmare a utilizării prelungite sau a notorietății acesteia ca parte a unei alte mărci înregistrate, cu condiția ca publicul țintă să perceapă marca ca indicând proveniența produselor unei întreprinderi determinate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2006, L & D/OAPI – Sämann (Aire Limpio), T‑168/04, Rec., EU:T:2006:245, punctul 74]. Cu toate acestea, în speță, după cum a subliniat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 35 din decizia atacată, pentru a se ajunge la o eventuală concluzie potrivit căreia marca anterioară era renumită, ar fi fost necesar să fie reprezentată în mod diferit în marca complexă utilizată, pentru a fi memorată de publicul relevant.

125. În al doilea rând, în ceea ce privește diferitele susțineri ale reclamantei care scot în evidență lunga istorie și utilizarea constantă a mărcii anterioare, acestea nu sunt decisive pentru dovedirea renumelui său, în lipsa unor probe suficient de concrete cu privire la faptul că o parte substanțială a publicului relevant ar fi avut cunoștință despre aceasta. În special, deși reclamanta, desigur, a prezentat printre elementele de probă și câteva articole privind caracterul îndelungat al utilizării și al înregistrării unui semn constituit dintr‑o „clepsidră înaripată”, trebuie constatat, pe de o parte, că era vorba, pentru unele, de articole care vizau mai degrabă un public de profesioniști sau, pentru altele, de articole care vizau cititori elvețieni, fără să se fi dovedit că acestea ar fi ajuns efectiv la cunoștința unei părți importante a publicului relevant în speță. În orice caz, este necesar să se arate că grafia unei „clepsidre înaripate” utilizată istoric, executată într‑un mod deosebit de detaliat, diferă în mod semnificativ de grafia utilizată actualmente de marca anterioară.

126. În al treilea rând, pentru motive similare celor menționate la punctul 125 de mai sus, trebuie să se respingă ca nedovedită susținerea reclamantei potrivit căreia nu numai profesioniștii, ci și publicul larg aveau cunoștință despre faptul că produsele originale ale reclamantei puteau fi recunoscute și puteau fi diferențiate de produsele contrafăcute prin intermediul reprezentării unei „clepsidre înaripate”. În special, Tribunalul apreciază că, pentru o parte importantă a publicului relevant, însăși utilizarea cuvântului „longines” pe produsele în discuție îndeplinește această funcție.

127. Astfel, având în vedere ansamblul acestor împrejurări, reclamanta nu poate susține că prin intermediul mărcii anterioare „renumite” transmite consumatorilor diverse mesaje pozitive referitoare la produse și că aceasta ar avea o valoare autonomă și distinctă care depășește produsele pe care le desemnează din clasa 14 și care se extinde, prin urmare, și la cele din clasele 9 și 25. Astfel, deși un asemenea renume nu poate fi exclus în ceea ce privește semnul complex utilizat, din cauza prezenței cuvântului „longines”, nu aceeași este situația în ceea ce privește numai marca anterioară.

128. Prin urmare și în măsura în care camera de recurs s‑a limitat, în analiza privind articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, să constate că renumele mărcii anterioare nu a fost dovedit (a se vedea punctul 96 de mai sus), nu este de competența Tribunalului să aprecieze, pentru prima dată, susținerile reclamantei privind problema dacă celelalte condiții pentru aplicarea dispoziției menționate (a se vedea punctele 91 și 92 de mai sus) sunt sau nu sunt îndeplinite, aceste susțineri fiind fără relevanță pentru soluționarea prezentului litigiu.

129. Rezultă că trebuie respins și al doilea motiv al reclamantei, precum și acțiunea în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

130. Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

131. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI.

Dizpozitiv

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Obligă Compagnie des montres Longines, Francillon SA, la plata cheltuielilor de judecată.