|
2.2.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 32/7 |
Recurs introdus la 26 noiembrie 2012 de Republica Franceză împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 11 septembrie 2012 în cauza T-565/08, Corsica Ferries France SAS/Comisia Europeană
(Cauza C-536/12 P)
2013/C 32/10
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Republica Franceză (reprezentanți: G. de Bergues, D. Colas, N. Rouam și J. Rossi, agenți)
Celelalte părți din procedură: Corsica Ferries France SAS, Comisia Europeană, Société nationale maritime Corse-Méditerranée (SNCM) SA
Concluziile recurentei
|
— |
anularea Hotărârii Tribunalului din 11 septembrie 2012 pronunțate în cauza Corsica Ferries France SAS/Comisia (T-565/08) în măsura în care a anulat articolul 1 al doilea și al treilea paragraf din Decizia 2009/611/CE a Comisiei din 8 iulie 2008 privind măsurile C 58/02 (ex N 118/02) pe care Franța le-a pus în aplicare în favoarea Société nationale maritime Corse-Méditerranée (SNCM) (1) |
|
— |
pronunțarea în mod definitiv asupra litigiului sau trimiterea cauzei Tribunalului; |
|
— |
obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Recurenta invocă patru motive de anulare a hotărârii Tribunalului.
În primul rând, recurenta consideră că Tribunalul a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE întrucât a decis că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că cesiunea Société nationale maritime Corse-Méditerranée la un preț negativ de 158 de milioane de euro nu constituia un ajutor de stat. Recurenta reproșează Tribunalului, pe de o parte, faptul că a considerat că Comisia nu putea ține seama de riscul unei atingerii aduse imaginii de marcă a statului, ca actor economic global în sectorul privat, în cadrul testului investitorului privat avizat, pentru a determina dacă plata de indemnizații suplimentare de concediere către salariații SNCM în cazul lichidării acesteia din urmă ar fi fost efectuată și de un investitor privat avizat. Pe de altă parte, recurenta reproșează Tribunalului faptul că a solicitat Comisiei proba că plata indemnizațiilor suplimentare de concediere constituia o practică suficient de stabilită, chiar constantă, printre întreprinzătorii privați.
În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât a considerat că Comisia nu a ținut seama de ansamblul elementelor pertinente în cadrul analizei comparabilității aportului de capital de 8,75 milioane de euro efectuat de acționarul public al SNCM și a aportului de capital de 26,25 milioane de euro efectuat de cumpărătorii privați și că Comisia ar fi trebuit să țină seama de clauza rezolutorie de cesiune acordată cumpărătorilor privați în cadrul privatizării SNCM.
În al treilea rând, Tribunalul ar fi încălcat articolul 36 coroborat cu articolul 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, precum și articolul 81 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prin calificarea drept ajutoare de stat a măsurilor de ajutor pentru persoane în cuantum de 38,5 milioane de euro, fără a verifica, în subsidiar, dacă această măsură îndeplinea testul investitorului privat avizat, astfel cum au susținut totuși Comisia, în decizia în litigiu, și guvernul francez în cadrul ședinței în fața Tribunalului.
În ultimul rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că a fost comisă o eroare vădită de apreciere de către Comisie prin aprobarea soldului restructurării în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE și al Orientărilor.