22.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 399/9


Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Patent- und Markensenat (Austria) la 6 septembrie 2012 — Backaldrin Österreich The Kornspitz Company GmbH/Pfahnl Backmittel GmbH

(Cauza C-409/12)

2012/C 399/14

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberster Patent- und Markensenat

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Backaldrin Österreich The Kornspitz Company GmbH

Pârâtă: Pfahnl Backmittel GmbH

Întrebările preliminare

1.

O marcă a devenit „desemnarea uzuală […] a unui produs sau a unui serviciu” în sensul articolului 12 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/95/CE (denumită în continuare „Directiva privind mărcile”) (1) în cazul în care

(a)

deși comercianții știu că este vorba despre o indicație de origine, aceștia nu divulgă, în general, acest fapt consumatorilor finali și

(b)

(și) pentru acest motiv, consumatorii finali nu mai percep marca drept o indicație de origine, ci drept o desemnare uzuală a produselor sau a serviciilor pentru care marca este înregistrată?

2.

Există o „inactivitate” în sensul articolului 12 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/95/CE numai ca urmare a faptului că titularul mărcii rămâne inactiv, deși comercianții nu își informează clienții că este vorba despre o marcă înregistrată?

3.

Titularul unei mărci care a devenit, prin activitatea sau inactivitatea acestuia, o desemnare uzuală pentru consumatorii finali, însă nu și în comerț, trebuie să fie decăzut din drepturile sale dacă și numai dacă consumatorii finali trebuie să utilizeze această denumire întrucât nu există alternative echivalente?


(1)  Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (versiune codificată), JO L 299, p. 25.