11.8.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 243/9


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Administrativen sad — Varna (Bulgaria) la 6 iunie 2012 — Serebryanniy vek EOOD/Direktor na Direktsia „Obzhalvane I upravlenie na izpalnenieto” — Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite

(Cauza C-283/12)

2012/C 243/16

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Administrativen sad — Varna

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Serebryanniy vek EOOD

Pârât: Direktor na Direktsia „Obzhalvane I upravlenie na izpalnenieto” — Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite

Întrebările preliminare

1.

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE (1) a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată poate fi interpretat în sensul că achiziționarea unui activ fix imaterial în schimbul suportării cheltuielilor pentru îmbunătățirea unui bun patrimonial închiriat sau care face obiectul unui comodat reprezintă o plată pentru serviciul unei îmbunătățiri, chiar dacă proprietarul bunului patrimonial nu datorează niciun fel de remunerație conform contractului?

2.

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) și articolul 26 din Directiva 2006/112 se opun unei dispoziții naționale în temeiul căreia prestarea cu titlu gratuit a unui serviciu constând în îmbunătățirea unui bun patrimonial închiriat sau care face obiectul unui comodat este considerată în toate situațiile ca fiind impozabilă? În împrejurări precum cele din acțiunea principală pentru a răspunde la această întrebare este relevant faptul că

prestatorul serviciului gratuit a exercitat dreptul de deducere a TVA-ului pentru bunurile și prestările de servicii utilizate pentru efectuarea îmbunătățirilor, fapt care nici nu i-a fost refuzat încă printr-o decizie definitivă de rectificare fiscală;

la momentul efectuării controlului fiscal, societatea nu a început încă să realizeze operațiuni impozabile cu terenurile, însă perioada de valabilitate a contractelor nici nu a expirat încă?

3.

Articolele 62 și 63 din Directiva 2006/112 se opun unei dispoziții naționale, conform căreia faptul generator de impozit al operațiunii nu intervine la momentul prestării serviciului (concret, efectuarea îmbunătățirilor), ci la momentul returnării reale a bunului patrimonial în starea îmbunătățită cu ocazia încetării contractului sau a încetării utilizării?

4.

În cazul unui răspuns negativ la prima și la a doua întrebare preliminară: conform cărei dispoziții din titlul 4 al Directivei 2006/112 trebuie să se determine baza de impozitare în scopuri de TVA, dacă operațiunea gratuită nu intră în domeniul de aplicare al articolului 26 din directivă?


(1)  JO 2006 L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.