Cauza C‑391/12

RLvS Verlagsgesellschaft mbH

împotriva

Stuttgarter Wochenblatt GmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof)

„Directiva 2005/29/CE — Practici comerciale neloiale — Domeniu de aplicare ratione personae — Omisiuni înșelătoare în reportajele publicitare — Reglementare a unui stat membru care interzice orice material publicat cu titlu oneros fără mențiunea «anunț» («Anzeige») — Armonizare completă — Măsuri mai stricte — Libertatea presei”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 octombrie 2013

Apropierea legislațiilor – Practici comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori – Directiva 2005/29 – Domeniu de aplicare – Editori de presă – Publicare a unor materiale care pot să promoveze produsele și serviciile unor terți, care nu este de natură să denatureze semnificativ comportamentul economic al consumatorului – Excludere – Reglementare națională care interzice orice material publicat cu titlu oneros fără mențiunea „anunț” – Admisibilitate

[Directiva 2005/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (d)]

În cazul în care publicarea unor materiale care sunt susceptibile să promoveze produsele și serviciile unor terți nu este de natură să denatureze semnificativ comportamentul economic al consumatorului, Directiva 2005/29 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivelor 84/450, 97/7, 98/27 și 2002/65 și a Regulamentului nr. 2006/2004 nu ar putea fi invocată împotriva editorilor de presă, astfel încât, în aceste împrejurări, respectiva directivă trebuie interpretată în sensul că nu se opune aplicării unei dispoziții naționale în temeiul căreia acești editori sunt obligați să introducă o mențiune specifică, în speță termenul „anunț”, în orice material publicat în periodicele lor pentru care primesc o remunerație, cu excepția cazului în care caracterul publicitar al materialului poate fi recunoscut, la modul general, ca urmare a dispunerii în pagină sau a formei acestuia.

În situația în care o dispoziție națională urmărește efectiv obiective legate de protecția consumatorilor, pentru a verifica dacă o astfel de dispoziție poate face parte din domeniul de aplicare al Directivei 2005/29, trebuie, în plus, ca comportamentele vizate de această dispoziție națională să constituie practici comerciale în sensul articolului 2 litera (d) din această directivă. Aceasta este situația atunci când practicile respective se înscriu în cadrul strategiei comerciale a unui operator și urmăresc în mod direct promovarea și derularea vânzărilor de produse sau de servicii ale acestuia, constituind, prin aceasta, practici comerciale în sensul articolului 2 litera (d) din directiva menționată și, în consecință, intrând în domeniul de aplicare al acesteia.

Chiar dacă directiva menționată definește noțiunea „practici comerciale” printr‑o formulare deosebit de largă, nu este mai puțin adevărat că practicile astfel prevăzute trebuie să fie, pe de o parte, de natură comercială, adică să provină de la comercianți, și, pe de altă parte, în directă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea produselor lor către consumatori.

În măsura în care publicarea de către editorul de presă a unor materiale care sunt susceptibile să promoveze, eventual în mod indirect, produsele și serviciile unor terți nu este de natură să denatureze semnificativ comportamentul economic al consumatorului în ceea ce privește decizia sa de a dobândi sau de a intra în posesia ziarului în cauză, o astfel de practică de editare nu este, prin ea însăși, susceptibilă să fie calificată drept „practică comercială” a acestui editor.

Nu este, desigur, exclus ca un editor de presă să pună în aplicare el însuși, în produsele sale sau în alte mijloace de comunicare, o practică comercială care poate fi calificată drept neloială față de consumatorul în cauză, în speță cititorul, de exemplu, oferind jocuri, enigme sau concursuri însoțite de câștiguri și care ar putea prin aceasta să incite consumatorul să cumpere produsul în cauză, și anume un ziar. Cu toate acestea, punctul 11 din anexa I la Directiva 2005/29 nu este de natură, în sine, să impună editorilor de presă obligația de a împiedica eventualele practici comerciale neloiale ale persoanelor care își fac publicitate în cazul cărora, cu acest titlu, ar putea fi stabilită o posibilă legătură directă cu promovarea, cu vânzarea sau cu furnizarea către consumatori a produselor sau a serviciilor acestor persoane care își fac publicitate.

(a se vedea punctele 35-37, 41, 44 și 50 și dispozitivul)