Cauza C‑176/12
Association de médiation sociale
împotriva
Union locale des syndicats CGT și alții
[cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation (Franța)]
„Politica socială — Directiva 2002/14/CE — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Articolul 27 — Condiționarea creării unor instituții de reprezentare a personalului de atingerea anumitor praguri de lucrători angajați — Calculul pragurilor — Reglementare națională contrară dreptului Uniunii — Rolul instanței naționale”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 ianuarie 2014
Politica socială — Informarea și consultarea lucrătorilor — Directiva 2002/14 — Domeniu de aplicare — Calculul pragurilor lucrătorilor încadrați — Reglementare națională care exclude din calculul menționat o anumită categorie de lucrători — Inadmisibilitate
[Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Politica socială — Informarea și consultarea lucrătorilor — Directiva 2002/14 — Articolul 3 alineatul (1) — Efect direct — Posibilitatea de a invoca o directivă împotriva unui particular — Lipsă
[Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Politica socială — Informarea și consultarea lucrătorilor — Directiva 2002/14 — Articolul 3 alineatul (1) — Obligațiile instanței naționale — Obligație de interpretare conformă cu dreptul Uniunii a reglementării naționale — Limite — Respectarea principiilor generale de drept — Interpretare contra legem a dreptului național
[Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Drepturi fundamentale — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii — Posibilitatea de a fi invocat într‑un litigiu între particulari în scopul de a înlătura o dispoziție națională neconformă Directivei 2002/14 — Excludere — Eventuala obligație a statului membru în cauză de a repara prejudiciul cauzat particularilor prin neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 27; Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale care exclude lucrătorii titulari ai contractelor asistate din calculul efectivelor întreprinderii în vederea stabilirii pragurilor legale de înființare a instituțiilor reprezentative ale personalului.
Astfel, chiar dacă promovarea ocupării forței de muncă reprezintă, desigur, un obiectiv legitim de politică socială și chiar dacă, în ceea ce privește alegerea măsurilor prin care pot fi îndeplinite obiectivele politicii lor sociale, statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă, această marjă de apreciere nu poate avea ca efect golirea de conținut a aplicării unui principiu fundamental de drept al Uniunii sau a unei dispoziții de drept al Uniunii.
(a se vedea punctele 26, 27 și 29)
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană îndeplinește condițiile necesare pentru a produce un efect direct. Astfel, chiar dacă directiva menționată lasă statelor membre o anumită marjă de apreciere în sensul că nu prevede modul în care acestea trebuie să țină seama de lucrătorii care intră în domeniul său de aplicare la calcularea pragurilor lucrătorilor încadrați, această împrejurare nu afectează caracterul precis și necondiționat al obligației prevăzute la acest articol de a nu exclude de la calculul respectiv o categorie determinată de persoane inițial inclusă în acest cadru.
Însă nici chiar o dispoziție clară, precisă și necondiționată a unei directive care are ca obiect să confere drepturi sau să impună obligații particularilor nu poate fi aplicată ca atare în cadrul unui litigiu care se poartă exclusiv între particulari.
(a se vedea punctele 33-36)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 38-40)
Articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, singur sau coroborat cu dispozițiile Directivei 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană, trebuie interpretat în sensul că, atunci când o dispoziție națională de transpunere a acestei directive este incompatibilă cu dreptul Uniunii, acest articol din cartă nu poate fi invocat într‑un litigiu între particulari în scopul de a lăsa neaplicată dispoziția națională contrară dreptului Uniunii.
Astfel, reiese cu claritate din articolul 27 din cartă că, pentru ca acest articol să producă efecte depline, trebuie prevăzute reglementări detaliate prin dispoziții de drept al Uniunii sau de drept național. În această privință, interdicția de a exclude din calculul efectivelor întreprinderii o categorie determinată de lucrători care au intrat inițial în cadrul persoanelor care trebuiau luate în considerare cu ocazia calculului menționat, prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/14 și adresată statelor membre, nu poate fi dedusă, ca normă juridică direct aplicabilă, nici din cuprinsul articolului 27 din cartă, nici din explicațiile privind articolul menționat. În consecință, articolul 27 din cartă nu poate fi invocat ca atare într‑un litigiu între particulari în scopul de a concluziona că dispoziția națională neconformă Directivei 2002/14 trebuie înlăturată. Această constatare nu poate fi infirmată prin coroborarea articolului 27 din cartă cu dispozițiile Directivei 2002/14, dat fiind că, în măsura în care acest articol nu este suficient prin el însuși pentru a conferi particularilor un drept invocabil ca atare, situația nu poate fi diferită în cazul unei coroborări a acestui articol cu dispozițiile directivei menționate.
Totuși, partea lezată prin neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii poate invoca jurisprudența provenită din Hotărârea din 19 noiembrie 1991, Francovich și alții, C‑6/90 și C‑9/90, pentru a obține, dacă este cazul, reparația prejudiciului suferit.
(a se vedea punctele 45, 46, 48-50 și dispozitivul)
Cauza C‑176/12
Association de médiation sociale
împotriva
Union locale des syndicats CGT și alții
[cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation (Franța)]
„Politica socială — Directiva 2002/14/CE — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Articolul 27 — Condiționarea creării unor instituții de reprezentare a personalului de atingerea anumitor praguri de lucrători angajați — Calculul pragurilor — Reglementare națională contrară dreptului Uniunii — Rolul instanței naționale”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 ianuarie 2014
Politica socială – Informarea și consultarea lucrătorilor – Directiva 2002/14 – Domeniu de aplicare – Calculul pragurilor lucrătorilor încadrați – Reglementare națională care exclude din calculul menționat o anumită categorie de lucrători – Inadmisibilitate
[Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Politica socială – Informarea și consultarea lucrătorilor – Directiva 2002/14 – Articolul 3 alineatul (1) – Efect direct – Posibilitatea de a invoca o directivă împotriva unui particular – Lipsă
[Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Politica socială – Informarea și consultarea lucrătorilor – Directiva 2002/14 – Articolul 3 alineatul (1) – Obligațiile instanței naționale – Obligație de interpretare conformă cu dreptul Uniunii a reglementării naționale – Limite – Respectarea principiilor generale de drept – Interpretare contra legem a dreptului național
[Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii – Posibilitatea de a fi invocat într‑un litigiu între particulari în scopul de a înlătura o dispoziție națională neconformă Directivei 2002/14 – Excludere – Eventuala obligație a statului membru în cauză de a repara prejudiciul cauzat particularilor prin neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 27; Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale care exclude lucrătorii titulari ai contractelor asistate din calculul efectivelor întreprinderii în vederea stabilirii pragurilor legale de înființare a instituțiilor reprezentative ale personalului.
Astfel, chiar dacă promovarea ocupării forței de muncă reprezintă, desigur, un obiectiv legitim de politică socială și chiar dacă, în ceea ce privește alegerea măsurilor prin care pot fi îndeplinite obiectivele politicii lor sociale, statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă, această marjă de apreciere nu poate avea ca efect golirea de conținut a aplicării unui principiu fundamental de drept al Uniunii sau a unei dispoziții de drept al Uniunii.
(a se vedea punctele 26, 27 și 29)
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană îndeplinește condițiile necesare pentru a produce un efect direct. Astfel, chiar dacă directiva menționată lasă statelor membre o anumită marjă de apreciere în sensul că nu prevede modul în care acestea trebuie să țină seama de lucrătorii care intră în domeniul său de aplicare la calcularea pragurilor lucrătorilor încadrați, această împrejurare nu afectează caracterul precis și necondiționat al obligației prevăzute la acest articol de a nu exclude de la calculul respectiv o categorie determinată de persoane inițial inclusă în acest cadru.
Însă nici chiar o dispoziție clară, precisă și necondiționată a unei directive care are ca obiect să confere drepturi sau să impună obligații particularilor nu poate fi aplicată ca atare în cadrul unui litigiu care se poartă exclusiv între particulari.
(a se vedea punctele 33-36)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 38-40)
Articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, singur sau coroborat cu dispozițiile Directivei 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană, trebuie interpretat în sensul că, atunci când o dispoziție națională de transpunere a acestei directive este incompatibilă cu dreptul Uniunii, acest articol din cartă nu poate fi invocat într‑un litigiu între particulari în scopul de a lăsa neaplicată dispoziția națională contrară dreptului Uniunii.
Astfel, reiese cu claritate din articolul 27 din cartă că, pentru ca acest articol să producă efecte depline, trebuie prevăzute reglementări detaliate prin dispoziții de drept al Uniunii sau de drept național. În această privință, interdicția de a exclude din calculul efectivelor întreprinderii o categorie determinată de lucrători care au intrat inițial în cadrul persoanelor care trebuiau luate în considerare cu ocazia calculului menționat, prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/14 și adresată statelor membre, nu poate fi dedusă, ca normă juridică direct aplicabilă, nici din cuprinsul articolului 27 din cartă, nici din explicațiile privind articolul menționat. În consecință, articolul 27 din cartă nu poate fi invocat ca atare într‑un litigiu între particulari în scopul de a concluziona că dispoziția națională neconformă Directivei 2002/14 trebuie înlăturată. Această constatare nu poate fi infirmată prin coroborarea articolului 27 din cartă cu dispozițiile Directivei 2002/14, dat fiind că, în măsura în care acest articol nu este suficient prin el însuși pentru a conferi particularilor un drept invocabil ca atare, situația nu poate fi diferită în cazul unei coroborări a acestui articol cu dispozițiile directivei menționate.
Totuși, partea lezată prin neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii poate invoca jurisprudența provenită din Hotărârea din 19 noiembrie 1991, Francovich și alții, C‑6/90 și C‑9/90, pentru a obține, dacă este cazul, reparația prejudiciului suferit.
(a se vedea punctele 45, 46, 48-50 și dispozitivul)