1.

Statele membre pot conferi titularilor unor mărci care se bucură de renume dreptul de a interzice unor terți utilizarea unor semne similare atunci când prin utilizarea semnului fără motiv întemeiat aceștia ar obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii sau le‑ar aduce atingere.

2.

După ce Curtea de Justiție a analizat deja anumite aspecte ale unei eventuale justificări în legătură cu publicitatea pe internet prin intermediul unor cuvinte‑cheie ( 2 ), trebuie analizat în prezent în ce măsură utilizarea cu bună‑credință a unui semn anterior înregistrării unei mărci similare care dobândește ulterior un renume este susceptibilă să justifice continuarea utilizării primului semn. Domnul de Vries și întreprinderea sa, societatea Leidseplein Beheer BV, utilizau deja cu mult timp înainte de prima înregistrare a mărcii de către Red Bull imaginea unui buldog însoțită de cuvintele „The Bulldog”. Se pune în prezent problema dacă Red Bull poate interzice utilizarea acestui semn pentru o băutură energizantă.

3.

Articolul 5 alineatul (1) din Directiva privind mărcile ( 3 ) reglementează drepturile de care beneficiază toți titularii mărcilor:

„Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:

4.

Articolul 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile reglementează drepturile suplimentare conferite titularilor mărcilor:

„Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț, orice semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului [fără motive întemeiate] obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori aduce atingere acestora.”

5.

În Țările de Jos, dreptul mărcilor este reglementat de Convenția Benelux privind proprietatea intelectuală (mărci, desene sau modele industriale), semnată la Haga la 25 februarie 2005. Articolul 2.20 alineatul 1 litera (c) din această convenție corespunde articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile.

6.

Red Bull este titularul mărcii verbale/figurative „Red Bull Krating‑Daeng”, care a fost înregistrată la 11 iulie 1983 pentru produse din clasa 32 (băuturi nealcoolice). Cel mai renumit produs al acestei întreprinderi este băutura energizantă cu același nume.

7.

Domnul De Vries este titularul mărcii verbale/figurative „The Bulldog”, care a fost înregistrată la 14 iulie 1983 de asemenea pentru produse din clasa 32 (băuturi nealcoolice), precum și al unor mărci similare mai recente. Acesta a utilizat acest semn (cu mult) înainte ca Red Bull să înregistreze în 1983 marca sa, pentru „servicii de tip hotel, restaurant și cafenea care implicau vânzarea de băuturi” și pentru diferite activități de marketing, și anume, potrivit declarațiilor sale, începând din 1975, printre altele pentru așa‑numitele „Coffeeshops”, dar și pentru o cafenea, un hotel, un serviciu de închirieri de biciclete și, începând din 1997, pentru o băutură energizantă. Societatea Leidseplein Beheer BV este aparent întreprinderea prin intermediul căreia domnul de Vries desfășoară aceste activități.

8.

Red Bull ar dori în special să îi interzică domnului De Vries producerea și comercializarea de băuturi energizante în ambalaje pe care figurează semnul „Bull Dog” sau un alt semn care conține elementul verbal „Bull” sau alte semne similare ce pot fi confundate cu mărcile înregistrate de Red Bull.

9.

În primă instanță, în fața Rechtbank Amsterdam, domnul De Vries a avut câștig de cauză; în apel, în fața Gerechtshof te Amsterdam, a avut în schimb câștig de cauză Red Bull. În prezent este pendinte recursul introdus de domnul De Vries în fața Hoge Raad.

10.

Potrivit cererii de decizie preliminară, similitudinea dintre cele două semne nu a fost încă analizată suficient. În prezenta procedură, nu putem, prin urmare, porni de la premisa că există un risc de confuzie. În plus, cererea de decizie preliminară lasă deschisă întrebarea dacă domnul de Vries ar fi dorit să aibă partea sa din cifra de afaceri de miliarde obținută de Red Bull din băuturile energizante și dacă, profitând de marca de renume a acesteia din urmă, a obținut foloase necuvenite din reputația acesteia ( 4 ).

11.

Hoge Raad are însă îndoieli cu privire la măsura în care utilizarea anterioară a semnului poate constitui un motiv întemeiat. Prin urmare, acesta a adresat Curții de Justiție următoarea întrebare:

„Articolul 5 alineatul (2) din Directiva [privind mărcile] trebuie interpretat în sensul că există un motiv întemeiat, în sensul acestei dispoziții, și în cazul în care semnul identic sau similar cu o marcă de renume era deja utilizat cu bună‑credință de către terțul/terții în cauză înainte de înregistrarea mărcii?”

12.

Au prezentat observații scrise părțile la procedura principală, societatea Leidseplein Beheer BV, domnul de Vries, și societatea Red Bull GmbH, precum și Republica Italiană și Comisia Europeană. Cu excepția Italiei, aceștia au participat la ședința care a avut loc la 27 februarie 2013.

13.

În ceea ce privește, în primul rând, aplicabilitatea normelor prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile, potrivit unei jurisprudențe constante, chiar dacă aceste dispoziții nu se referă expres decât la ipoteza în care se utilizează un semn identic sau similar cu o marcă de renume pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată această marcă, protecția menționată de aceasta este valabilă cu atât mai mult și în raport cu utilizarea unui semn identic sau similar unei mărci de renume pentru produse și servicii identice sau similare cu cele pentru care este înregistrată marca ( 5 ). Acestea se aplică, așadar, și în litigiul principal, care privește produse identice, și anume băuturi energizante.

14.

În continuare, în ceea ce privește întinderea protecției conferite mărcilor de renume, din textul articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile rezultă că titularii unor asemenea mărci sunt îndreptățiți să interzică utilizarea de către terți în cadrul comerțului – fără consimțământul lor și fără un motiv întemeiat – a unor semne identice sau similare cu acestea, atunci când prin utilizare se obțin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele respectivelor mărci ori se aduce atingere acestui caracter distinctiv sau acestui renume. Exercitarea acestui drept de către titularul mărcii de renume nu presupune existența unui risc de confuzie în percepția publicului vizat ( 6 ).

15.

Atingerile împotriva cărora articolul 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile asigură protecția sunt, în primul rând, atingerea adusă caracterului distinctiv al mărcii („diluare”), în al doilea rând, atingerea adusă renumelui acestei mărci („defăimare”) și, în al treilea rând, foloasele necuvenite obținute din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii respective („parazitare”), una singură dintre aceste atingeri fiind suficientă pentru ca norma prevăzută în dispozițiile menționate să se aplice ( 7 ).

16.

În cadrul procedurii naționale, instanța de apel, Gerechtshof, a considerat că în speță era vorba despre un „folos necuvenit obținut din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii”, cunoscut și sub denumirea de „parazitism”. Această încălcare a dreptului titularului mărcii nu se referă la atingerea adusă mărcii, ci la avantajul pe care terțul îl obține din utilizarea semnului identic sau similar acesteia. Ea include în special cazurile în care, datorită transferului de imagine a mărcii sau transferului caracteristicilor protejate de marcă asupra produselor desemnate prin semnul identic sau similar, există o exploatare vădită în contextul mărcii de renume ( 8 ).

17.

Hoge Raad a suspendat pronunțarea cu privire la motivul prezentat în acest sens de domnul De Vries în sprijinul recursului său pentru a întreba Curtea dacă există de asemenea un motiv întemeiat în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile atunci când semnul identic sau similar cu marca de renume era deja utilizat cu bună‑credință de către terțul sau terții în cauză anterior înregistrării acestei mărci.

18.

Red Bull susține în această privință că nu există un motiv întemeiat decât dacă utilizatorul semnului se confruntă cu necesitatea utilizării acestui semn astfel încât, în pofida prejudiciului cauzat titularului mărcii prin această utilizare, utilizatorului nu i se poate cere să se abțină. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre un motiv imperativ care exclude orice posibilitate de a renunța la utilizarea în litigiu. Red Bull își întemeiază opinia pe o hotărâre a Tribunalului ( 9 ), pe o decizie a unei camere de recurs a OAPI ( 10 ) și pe jurisprudența anterioară a Curții de Justiție Benelux ( 11 ).

19.

Este posibil ca analiza restrictivă a Red Bull să pară mai întemeiată în raport cu versiunea în limba olandeză a articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile decât în raport cu celelalte versiuni lingvistice. În versiunea olandeză nu este utilizat termenul „rechtvaardige reden” (motiv întemeiat), ci termenul „geldige reden” (motiv valabil). Această versiune ar putea chiar să fie înțeleasă în sensul că utilizatorul trebuie să aibă un drept concret de a utiliza semnul, de exemplu ca nume de familie sau marcă anterioară.

20.

Termenul german „rechtfertigender Grund”, dar și termenul corespondent din versiunea în limbile franceză – „juste motif” – și engleză – „due cause” – pot în schimb să fie înțelese și în sensul că nu este necesar ca motivul utilizării semnului să aibă un caracter imperativ. Potrivit acestei interpretări, este suficient ca utilizatorul să aibă un interes legitim care are prioritate în fața intereselor titularului mărcii de renume.

21.

La prima vedere, se pare că nu există niciun motiv pentru care utilizarea anterioară a unui semn să nu poată conferi utilizatorului un interes legitim susceptibil de a avea prioritate.

22.

Diferitele versiuni lingvistice ale unui text al Uniunii trebuie interpretate în mod uniform. În caz de divergențe între aceste versiuni, dispoziția în cauză trebuie interpretată în funcție de structura generală și de finalitatea reglementării din care face parte ( 12 ).

23.

În susținerea punctului său de vedere, Red Bull invocă efectiv structura generală a Directivei privind mărcile și transpunerea sa în Convenția Benelux. Opinia sa se întemeiază în special pe normele referitoare la protecția mărcilor așa‑numite de utilizare, cu alte cuvinte a mărcilor care nu sunt înregistrate și care nu sunt protejate decât în baza utilizării lor.

24.

Directiva privind mărcile permite statelor membre, la articolul 4 alineatul (4) litera (b), să refuze înregistrarea unei mărci atunci când există deja drepturi privind o marcă neînregistrată, iar această marcă neînregistrată dă titularului său dreptul de a interzice utilizarea mărcii posterioare. În plus, articolul 6 alineatul (2) permite statelor membre să recunoască drepturi anterioare cu aplicabilitate locală. Astfel cum reiese și din considerentul (5) al Directivei privind mărcile, statele membre pot astfel să recunoască și să protejeze mărci neînregistrate, însă nu sunt obligate să facă acest lucru.

25.

Convenția Benelux nu a reținut niciuna dintre aceste opțiuni. Potrivit dispozițiilor sale, o marcă nu poate fi dobândită decât prin înregistrare, iar nu prin simpla utilizare. În opinia Red Bull, singura măsură corectivă care există într‑un sistem care nu recunoaște decât înregistrarea constă în sancționarea unei mărci depuse cu rea‑credință, astfel cum prevede articolul 3 alineatul (2) litera (d) din Directiva privind mărcile. Și Republica Italiană consideră că, într‑un asemenea sistem, utilizarea anterioară cu bună‑credință a semnului nu ar putea să constituie un motiv întemeiat în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile.

26.

Potrivit acestei argumentații, a recunoaște posibilitatea ca utilizarea anterioară cu bună‑credință a unui semn să constituie un motiv întemeiat în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile ar avea în mod indirect ca efect protejarea mărcilor neînregistrate.

27.

Această abordare nu este însă convingătoare. Recunoașterea ca posibil motiv întemeiat nu înseamnă că persoana care a utilizat un semn neînregistrat se poate prevala de protecția conferită titularului unei mărci, după cum dintr‑o astfel de recunoaștere nu rezultă nici că un asemenea motiv întemeiat ar exista în toate cazurile.

28.

În fond, utilizarea unui semn, care este posibil să aibă la bază un motiv temeinic în temeiul articolului 5 alineatul (2), va putea fi oricând interzisă în temeiul articolului 5 alineatul (1), atunci când există un risc de confuzie, dat fiind că în acest caz există riscul inducerii în eroare a consumatorilor.

29.

Este adevărat că acestei ultime considerații Red Bull îi opune argumentul că domeniul protecției conferite prin articolul 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile este mai extins decât cel al protecției conferite prin articolul 5 alineatul (1) din aceasta; nici acest argument nu este convingător. În fapt, aceste două drepturi au funcții diferite. Articolul 5 alineatul (2) este destinat exclusiv protejării titularului mărcii, în timp ce articolul 5 alineatul (1) este destinat să îl protejeze și pe consumator împotriva inducerii în eroare. De aceea, protecția mărcilor obișnuite poate fi aplicabilă în situații în care protecția mărcilor de renume nu este aplicabilă și invers.

30.

Trebuie adăugat că structura generală a Directivei privind mărcile ar putea fi afectată sub un alt aspect, și anume în ceea ce privește motivul relativ de refuz referitor la existența unei mărci de renume prevăzut la articolul 4 alineatul (3) și alineatul (4) litera (a) din aceasta. Aceste dispoziții utilizează astfel aceeași terminologie ca și articolul 5 alineatul (2). Dat fiind însă că semnul în discuție în prezenta cauză fusese deja înregistrat înainte ca „Red Bull” să devină o marcă de renume, nu este necesar să se decidă consecințele pe care interpretarea articolului 5 alineatul (2) pe care o propunem le va avea eventual asupra înregistrării mărcilor.

31.

În consecință, structura generală a directivei nu impune adoptarea interpretării restrictive propuse de Red Bull.

32.

Nu este, așadar, surprinzător că, în recenta Hotărârea Interflora și Interflora British Unit, pe care Hoge Raad o invocă de asemenea pentru a justifica necesitatea unei trimiteri preliminare, Curtea de Justiție nu a înțeles noțiunea „motiv întemeiat” ca însemnând un motiv imperativ. Acea cauză privea o publicitate afișată pe internet pornind de la un cuvânt‑cheie care corespunde unei mărci de renume. Publicitatea propunea o alternativă la produsele sau serviciile titularului mărcii de renume, fără însă a oferi o simplă imitație a produselor sau a serviciilor titularului acestei mărci, fără să cauzeze o diluare sau o defăimare și, în sfârșit, fără să aducă atingere funcțiilor mărcii respective. Potrivit Curții, o asemenea utilizare se înscrie în cadrul unei concurențe sănătoase și loiale în sectorul produselor sau al serviciilor în cauză și, prin urmare, se produce pentru un „motiv întemeiat” în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile ( 13 ).

33.

Este cert că utilizarea unei mărci de renume drept cuvânt‑cheie pe internet poate ajuta la crearea unei concurențe sănătoase și loiale cu titularul mărcii respective. O asemenea publicitate nu constituie însă o condiție prealabilă, absolut necesară, pentru această concurență.

34.

În consecință, în Hotărârea Interflora și Interflora British Unit, Curtea de Justiție nu s‑a întemeiat pe lipsa unor alternative la utilizarea unor mărci de renume drept cuvinte‑cheie. Dimpotrivă, decizia sa se sprijină pe o analiză comparativă a atingerii aduse mărcii, pe de o parte, și a altor interese, în special libertatea concurenței, pe de altă parte.

35.

În fond, o analiză comparativă este de asemenea mult mai apropiată de logica jurisprudenței Curții, potrivit căreia directiva urmărește, în general, realizarea unui echilibru între interesul titularului unei mărci de a proteja funcția esențială a acesteia și interesul altor operatori economici de a dispune de semne care să desemneze produsele și serviciile lor ( 14 ).

36.

În plus, o analiză comparativă este inerentă articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile. Astfel, titularul unei mărci de renume nu poate interzice orice utilizare a mărcii sau a unor semne similare, ci numai o utilizare fără un motiv întemeiat prin care se obțin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce atingere acestora, În acest context, folosul necuvenit sau prejudiciul creat sunt strâns legate de absența unui motiv întemeiat. Astfel, dacă utilizarea semnului este întemeiată, o calificare negativă drept necuvenit nu ar fi în general posibilă ( 15 ).

37.

Prin urmare, pare oportun ca verificarea motivului întemeiat să fie însoțită de o verificare a aspectului dacă utilizarea semnului conduce la obținerea unui folos necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii. Aceasta impune o apreciere globală care ține seama de toți factorii relevanți ai cauzei ( 16 ).

38.

Curtea de Justiție s‑a întemeiat în special pe intensitatea renumelui și pe gradul caracterului distinctiv al mărcii, pe gradul de similitudine dintre mărcile în litigiu, precum și pe natura și pe gradul de asemănare ale produselor sau ale serviciilor vizate. În ceea ce privește intensitatea renumelui și gradul caracterului distinctiv al mărcii, aceasta a declarat că cu cât caracterul distinctiv și renumele acestei mărci sunt mai importante, cu atât existența unei atingeri va fi admisă cu mai multă ușurință. Potrivit Curții, cu cât evocarea mărcii provocată de semn este imediată și puternică, cu atât este mai mare riscul ca prin utilizarea actuală sau viitoare a semnului să se obțină un folos necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori să se aducă atingere acestora ( 17 ).

39.

În cadrul acestei analize, instanța națională trebuie să țină seama de faptul că este vorba despre produse identice și că o legătură a acestor produse cu marca ce se bucură de un renume foarte mare poate părea deosebit de evidentă. Semnele nu sunt însă identice, ci coincid numai în privința cuvântului „Bull”, care, în semnul domnului de Vries, nu constituie decât o parte a cuvântului „bulldog” și este asociat unei imagini cu totul diferite.

40.

Caracteristica esențială a unui folos necuvenit este însă faptul că un terț încearcă, prin utilizarea unui semn similar unei mărci de renume, să se situeze în contextul imaginii acesteia pentru a beneficia de puterea sa de atracție, de reputația și de prestigiul acesteia, precum și să exploateze, fără nicio compensație financiară și fără a trebui să facă eforturi proprii în această privință, efortul comercial al titularului mărcii pentru a crea și pentru a menține imaginea acestei mărci ( 18 ).

41.

În cadrul acestei aprecieri, poate avea o mare importanță împrejurarea că semnul „The Bulldog” a fost înregistrat încă din 1983 ca marcă pentru băuturi nealcoolice. Este adevărat că marca „Red Bull” îi este anterioară cu câteva zile, însă este îndoielnic faptul că aceasta se bucura deja la acea dată de renume. Prin urmare, domnul de Vries poate în principiu să se prevaleze, în privința acestei mărci, de principiul protecției drepturilor dobândite, recunoscut de dreptul Uniunii ( 19 ), pentru a justifica utilizarea acesteia pentru o băutură energizantă nealcoolică. Utilizarea unui drept existent nu poate, în principiu, să fie necuvenită și neîntemeiată ca urmare a faptului că o altă marcă dobândește ulterior un renume și că domeniul protecției acesteia intră astfel în conflict domeniului protecției mărcilor existente.

42.

Trebuie recunoscut însă că domnul de Vries însuși nu se prevalează de o utilizare a acestei mărci pentru băuturi energizante înainte de 1997. Nici Hoge Raad nu pare să fi analizat, în decizia sa de trimitere, efectele acestei mărci. Dimpotrivă, acesta s‑a bazat pe faptul că marca fusese utilizată pentru alte activități economice în sectorul serviciilor de tip hotel, restaurant și cafenea.

43.

Cu toate acestea, chiar și o asemenea utilizare trebuie să fie luată în considerare cu ocazia analizei comparative a intereselor. Astfel, această utilizare constituie un efort propriu al terțului, căruia nu i se mai poate reproșa în acest caz că desfășoară o activitate parazitară fără a efectua el însuși un efort. Prin intermediul utilizării anterioare, este posibil ca semnul să fi dobândit o putere de atracție, o reputație și un prestigiu de care trebuie să se țină seama ca interese legitime ale terțului. Acest lucru este valabil într‑o mai mică măsură în cazul în care semnul a fost utilizat după înregistrarea mărcii, însă înainte ca aceasta să dobândească un renume. Nu trebuie să se decidă în cadrul prezentei cauze care este importanța utilizării care a fost dată semnului după ce marca a dobândit un renume.

44.

Ca urmare a faptului că din utilizarea anterioară a semnului pot rezulta o putere de atracție, o reputație și un prestigiu, utilizarea sa actuală poate în fond să fie de natură să îndeplinească funcția inițială a mărcii și să contribuie astfel la o mai bună informare a consumatorilor. Astfel, este posibil ca, în speță, cel puțin consumatorii din Amsterdam să fie mai în măsură să stabilească o legătură între semnul „The Bulldog” și o întreprindere determinată decât s‑ar întâmpla în cazul numelor „De Vries” și „Leidseplein Beheer” sau al unei denumiri care este complet nouă.

45.

Acest interes legitim de a utiliza un semn deja utilizat în trecut nu este neutralizat nici de faptul că este posibil ca domnul de Vries să nu fi început comercializarea băuturilor energizante decât după ce Red Bull a cunoscut un mare succes cu acest produs. Dreptul mărcilor nu vizează să interzică anumitor întreprinderi să participe la concurența pe anumite piețe. Dimpotrivă, astfel cum demonstrează Hotărârea Interflora și Interflora British Unit, această concurență este chiar de dorit pe piața internă ( 20 ). Or, în cadrul acestei concurențe, întreprinderile trebuie – cu excepția cazului unui risc de confuzie – în principiu să aibă dreptul să utilizeze semnele sub care s‑au făcut cunoscute pe piață.

46.

Astfel, exemplul citat de Red Bull, al unei librării bine stabilite care s‑ar numi „Green Apple” și care ar începe să vândă computere sub această denumire, nu poate fi considerat în mod automat ca o atingere adusă drepturilor asupra mărcii de renume „Apple”.

47.

Astfel cum arată însă în mod întemeiat Comisia, este totdeauna posibil să se acționeze împotriva utilizării anumitor semne deja utilizate în trecut, în cazul în care, ținând seama de ansamblul circumstanțelor, acestea sunt totuși de natură să conducă, fără un motiv întemeiat, la obținerea unor foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii sau să le aducă atingere. Aceasta ar putea fi de exemplu situația dacă prezentarea semnului ar da consumatorului impresia unei apropieri speciale cu marca de renume.

48.

Instanța națională competentă trebuie să țină seama de toți acești factori atunci când analizează dacă prin utilizarea unui semn se obțin fără un motiv întemeiat foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii.

49.

Propunem, așadar, Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată după cum urmează:

„Atunci când analizează dacă un terț, prin utilizarea unui semn similar cu o marcă de renume, obține foloase necuvenite și fără motive întemeiate din caracterul distinctiv sau din renumele acestei mărci, în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, faptul că acesta utiliza deja cu bună‑credință acest semn pentru alte produse și servicii înainte ca marca de renume să fie înregistrată sau să își dobândească renumele reprezintă un element de care trebuie să se țină seama în favoarea terțului menționat.”