Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 octombrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof — Germania) — RLvS Verlagsgesellschaft mbH/Stuttgarter Wochenblatt GmbH

(Cauza C-391/12) (1)

(Directiva 2005/29/CE - Practici comerciale neloiale - Domeniu de aplicare ratione personae - Omisiuni înșelătoare în reportajele publicitare - Reglementare a unui stat membru care interzice orice material publicat cu titlu oneros fără mențiunea „anunț” („Anzeige”) - Armonizare completă - Măsuri mai stricte - Libertatea presei)

2013/C 367/31

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamantă: RLvS Verlagsgesellschaft mbH

Pârâtă: Stuttgarter Wochenblatt GmbH

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Bundesgerichtshof — Interpretarea Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260 și, în special, a articolului 3 alineatul (5), a articolului 4 șI a articolului 7 alineatul (2) din directivă, precum șI a punctului 11 din anexa I la aceasta — Omisiuni înșelătoare în reportajele publicitare — Reglementare a unui stat membru care interzice publicările cu titlu oneros fără mențiunea „anunț” („Anzeige”)

Dispozitivul

În împrejurări precum cele din litigiul principal, Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) nu ar putea fi invocată împotriva editorilor de presă, astfel încât, în aceste împrejurări, respectiva directivă trebuie interpretată în sensul că nu se opune aplicării unei dispoziții naționale în temeiul căreia acești editori sunt obligați să introducă o mențiune specifică, în speță termenul „anunț” („Anzeige”), în orice material publicat în periodicele lor pentru care primesc o remunerație, cu excepția cazului în care caracterul publicitar al materialului poate fi recunoscut, la modul general, ca urmare a dispunerii în pagină sau a formei acestuia.

(1)  JO C 343, 10.11.2012.