28.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 25/65


Recurs introdus la 6 decembrie 2011 de Carlo De Nicola împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 28 septembrie 2011 pronunțate în cauza F-13/10, De Nicola/BEI

(Cauza T-618/11 P)

(2012/C 25/125)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurent: Carlo De Nicola (Strassen, Luxemburg) (reprezentant: L. Isola, avocat)

Cealaltă parte în proces: Banca Europeană de Investiții

Concluziile

Recurentul solicită Tribunalului:

anularea:

măsurii din 23 septembrie 2009 prin care Comitetul de recurs a respins recursul reclamantului împotriva raportului de evaluare pentru anul 2008, și a actelor conexe;

raportului de evaluare pentru anul 2008 în totalitate;

anularea tuturor actelor conexe, subsecvente și prealabile, printre care ghidul practic al direcției resurse umane (în primă instanță, reclamantul și-a limitat solicitarea la neaplicarea acestui ghid);

obligarea BEI la repararea prejudiciilor morale și materiale cauzate, la plata cheltuielilor de judecată, a dobânzilor și a echivalentului prejudiciului rezultat din devalorizarea monetară a creanței recunoscute;

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prezentul recurs este îndreptat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 28 septembrie 2011 prin care s-a respins o acțiune formulată de recurent, având ca obiect în primul rând, anularea deciziei din 23 septembrie 2009 a Comitetului de recurs al Băncii Europene de Investiții, în al doilea rând, anularea raportului său de evaluare pentru anul 2008, în al treilea rând, anularea deciziilor de promovare din 18 martie 2009, în al patrulea rând, anularea deciziei de refuz al promovării și în al cincilea rând, obligarea băncii la repararea prejudiciilor morale și materiale care susține că i-au fost cauzate.

În susținerea concluziilor sale, recurentul arată:

A.

Cu privire la cererile de anulare

1.

Recurentul critică faptul că în esență Tribunalul a omis să se pronunțe cu privire la cererea de anulare a deciziei Comitetului de recurs care face parte din dosarul său personal și care i-ar putea afecta cariera în viitor;

2.

În opinia recurentului, întrucât a atacat două acte distincte invocând motive diferite, TFP nu poate refuza în mod legal să se pronunțe, cu atât mai puțin în cazul în care s-ar considera că, pe de o parte, aceeași instanță a exclus întotdeauna nulitatea derivată (care privește actele conexe, subsecvente și prealabile, care nu sunt însă acte de sine stătătoare, ci sunt strâns legate de cele declarate nule sau lipsite de efecte) și, pe de altă parte, că domnul De Nicola are un interes vădit, de asemenea, la o nouă apreciere din partea Comitetului de recurs, care este judecătorul fondului, și care, spre deosebire de Tribunal, poate chiar să substituie aprecierea exprimată de superiorii săi cu propria apreciere.

3.

În ceea ce privește acțiunea îndreptată împotriva raportului de evaluare, recurentul critică faptul că, din oficiu, TFP a refuzat mai întâi să țină seama de numeroasele ofense dovedite pe care le suportase în cursul anului, răsturnând astfel sarcina probei, a omis să se pronunțe asupra cvasitotalității excepțiilor sale: de la lipsa de apreciere cu privire la anumite lucrări la obiective necorespunzătoare, de la neluarea în considerare a spiritului de inițiativă excepțional la reaua-credință a notatorului său, etc.;

4.

De asemenea, critică motivarea eronată, adeseori în urma unei denaturări a cererii, precum și nepronunțarea cu privire la motivele privind nelegalitatea „Ghidului practic al raportului de evaluare” prin care se urmărește posibilitatea promovării „prietenilor”, iar nu „a celor mai buni” și pentru a evita controlul Tribunalului, întrucât a transformat caracterul absolut al evaluării anuale în caracter relativ și nu a precizat niciodată condițiile în care o performance este excelentă, foarte bună, corespunzătoare standardelor sau insuficientă.

5.

În sfârșit, recurentul critică neprecizarea criteriilor utilizate pentru interpretarea cererii formulate de el în fața Comitetului de recurs și pentru excluderea ipotezei potrivit căreia prin atacarea nepromovării sale, nu a înțeles să atace promovările justificate decise de BEI.

B.

Cu privire la cererile de obligare la plată

6.

În ceea ce privește repararea prejudiciilor morale și materiale rezultate din comportamentul nelegal al băncii, domnul De Nicola critică din nou invocarea din oficiu a unor mijloace de apărare de către TFP, care, mai întâi, a restrâns cererea pe baza unor excepții neinvocate de BEI, și astfel a respins-o, invocând o litispendență în raport cu o cauză la care partea renunțase și care nu mai există, fie pentru că nu este dovedită, fie pentru că nu este prevăzută în Codul de procedură, fie pentru că, în cel mai bun caz, pretinsa cerere similară se afla pe rol în alt grad de jurisdicție.

7.

Domnul De Nicola reproșează, în plus, nepronunțarea cu privire la cererea de aplicare a termenelor de prescripție prevăzute de dreptul său național, întrucât contractul său de muncă este un contract de drept privat și, întrucât în calitate de parte defavorizată la contract, are dreptul la aplicarea normelor celor mai favorabile.

8.

În sfârșit, critică caracterul eronat al premisei pe care pe care s-a întemeiat TFP, având în vedere că a înțeles să atace conduita ilicită a angajatorului său, în timp ce instanța insistă în a căuta un act nelegal, urmărind să aplice în privința contractului său de muncă de drept privat dispozițiile care sunt prevăzute în schimb în mod expres în ceea ce privește angajații din sectorul public.