3.3.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 65/23 |
Acțiune introdusă la 15 decembrie 2011 — ZZ și ZZ/Comisia
(Cauza F-134/11)
2012/C 65/44
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamanți: ZZ și ZZ (reprezentanți: S. Orlandi, J.-N. Louis, D. Abreu Caldas, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziei de respingere a cererii reclamanților de asistență, în temeiul articolului 24 din Statut, ca urmare a retragerii unei propuneri de transfer acceptată de reclamanți și după scurgerea unui termen rezonabil pentru a beneficia de posibilitatea transferului drepturilor lor de pensie.
Concluziile reclamanților
— |
Anularea deciziei din 9 martie 2011 de respingere a cererii reclamanților prin care se solicita să li se pună la dispoziție toate elementele pertinente pentru a decide, dacă este cazul, cu privire la transferul drepturilor lor de pensie; |
— |
obligarea Comisiei la plata sumei de 500 euro pe fiecare lună de întârziere în transmiterea unei oferte, efectuate în condiții corespunzătoare, de transferare a drepturilor de pensie ale reclamanților, cu începere din ziua în care PMO a decis retragerea ofertei acceptate de reclamanți și casele de pensii, respectiv 25 ianuarie pentru primul reclamant și 5 februarie pentru al doilea reclamant, sau cel puțin cu începere din ziua respingerii cererii lor de asistență, respectiv 9 martie 2011; |
— |
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. |