28.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 25/43


Recurs introdus la 1 decembrie 2011 de Luigi Marcuccio împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) pronunțate la 14 septembrie 2011 în cauza T-236/02, Marcuccio/Comisia

(Cauza C-617/11 P)

(2012/C 25/81)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurent: Luigi Marcuccio (reprezentant: G. Cipressa, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentului

Anularea în parte a Hotărârii din 14 septembrie 2011 pronunțate în cauza T-236/02, în măsura în care au fost respinse concluziile privind despăgubirea și repararea formulate de recurent în înscrisurile sale depuse în cadrul prezentei cauze;

în principal, obligarea pârâtei din primă instanță la suportarea cheltuielilor de judecată, precum și admiterea în tot, fără vreo excepție, a concluziilor privind despăgubirea și repararea;

sau, în subsidiar, trimiterea în parte a prezentei cauze spre rejudecare Tribunalului, astfel încât acesta să se pronunțe din nou în temeiul concluziilor privind despăgubirea și repararea.

Motivele și principalele argumente

erori de procedură atât de grave încât se încalcă iremediabil interesele recurentului;

lipsa absolută de motivare, în special o motivare absurdă, tautologică, ilogică și incoerentă, precum și caracterul eronat, fals și absurd al interpretării și al aplicării anexei X la Statutul funcționarilor Uniunii Europene, a principiilor privind interpretarea normelor, a condițiilor obligării unei instituții a Uniunii Europene la despăgubirea unui prejudiciu;

caracter confuz și arbitrar, distorsionarea și denaturarea situației de fapt;

distorsionarea și denaturarea situației de fapt și caracterul incorect, eronat, fals și absurd al interpretării și al aplicării principiilor privind admisibilitatea acțiunilor în justiție.