11.2.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 39/8 |
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunal Supremo (Spania) la 14 noiembrie 2011 — Iberdrola, S.A. y Gas Natural SDG, S.A./Administración del Estado, Hidroeléctrica del Cantábrico, S.A. y Endesa, S.A.
(Cauza C-566/11)
(2012/C 39/13)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Supremo (Spania)
Părțile din acțiunea principală
Recurente: Iberdrola, S.A. y Gas Natural SDG, S.A.
Intimate: Administración del Estado, Hidroeléctrica del Cantábrico, S.A. și Endesa, S.A.
Întrebarea preliminară
Articolul 10 din Directiva 2003/87/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului poate fi interpretat în sensul că nu se opune aplicării unor măsuri legislative naționale precum cele analizate în prezenta procedură, al căror obiect și efect este de a diminua remunerația pentru activitatea de producție a energiei electrice cu o sumă echivalentă cu valoarea cotelor de emisie de gaze cu efect de seră alocate cu titlu gratuit în perioada corespunzătoare?
(1) JO L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78.