1

Prin recursul formulat, Polyelectrolyte Producers Group GEIE (PPG) (denumit în continuare „PPG”) și SNF SAS (denumită în continuare „SNF”) solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 21 septembrie 2011, PPG și SNF/ECHA (T-268/10, Rep., p. II-6595, denumită în continuare „ordonanța atacată”), prin care Tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea acestora prin care se urmărea anularea deciziei Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) de identificare a acrilamidei (CE nr. 201‑173‑7) drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul REACH”) și de includere a acrilamidei în lista de substanțe candidate la o eventuală includere în anexa XIV la regulamentul menționat, în conformitate cu articolul 59 din acesta din urmă (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Articolul 57 din Regulamentul REACH enumeră substanțele care pot fi incluse în anexa XIV la acesta, intitulată „Lista substanțelor care fac obiectul autorizării”. Articolul 57 literele (a) și (b) din acest regulament menționează substanțele care îndeplinesc criteriile de clasificare ca substanțe cancerigene și mutagene, care intră în anumite categorii.

3

Potrivit articolului 59 din acest regulament, intitulat „Identificarea substanțelor menționate la articolul 57”:

„(1)   Procedura stabilită în alineatele (2)-(10) de la prezentul articol se aplică în scopul identificării substanțelor care îndeplinesc criteriile menționate la articolul 57 și al întocmirii unei liste a substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV [(denumită în continuare «lista substanțelor candidate»)]. [...]

[...]

(10)   [ECHA] publică și actualizează lista menționată la alineatul (1) pe pagina sa de internet, de îndată ce s‑a adoptat o decizie privind includerea unei substanțe.”

4

Articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH prevede că Tribunalul sau Curtea de Justiție pot fi sesizate, în conformitate cu articolul 263 TFUE, cu o acțiune împotriva unei decizii luate de Camera de recurs a ECHA sau, în cazurile fără drept la o cale de atac în fața acestei camere, a unei decizii luate de ECHA.

5

Împotriva deciziilor adoptate în temeiul articolului 59 din acest regulament nu se prevede nicio cale de atac în fața camerei menționate.

6

Articolul 102 din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede:

„(1)   Atunci când un termen pentru introducerea unei acțiuni împotriva unui act al unei instituții începe să curgă de la data publicării actului, acest termen se calculează, în sensul articolului 101 alineatul (1) litera (a), de la sfârșitul celei de a paisprezecea zile de la data publicării actului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)   Termenele procedurale se prelungesc pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu zece zile.”

7

PPG este un grup european de interes economic care reprezintă interesele societăților producătoare și/sau importatoare de polielectroliți, de poliacrilamidă și/sau de alți polimeri care conțin acrilamidă. Printre membrii acestuia se numără și SNF.

8

La 25 august 2009, Regatul Țărilor de Jos a transmis ECHA un dosar pe care l‑a elaborat cu privire la identificarea acrilamidei drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 literele (a) și (b) din Regulamentul REACH.

9

Conform procedurii prevăzute la articolul 59 din Regulamentul REACH, ECHA a identificat, prin decizia în litigiu, acrilamida drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din acest regulament și a inclus acrilamida pe lista substanțelor candidate.

10

La 30 martie 2010, această listă, care includea acrilamida, a fost publicată pe site‑ul internet al ECHA, în conformitate cu articolul 59 alineatul (10) din Regulamentul REACH.

11

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 10 iunie 2010, PPG și SNF au introdus o acțiune în anularea deciziei în litigiu.

12

La 5 noiembrie 2010, prin act depus la grefa Tribunalului, ECHA a invocat o excepție de inadmisibilitate împotriva acestei acțiuni. ECHA a invocat trei cauze de inadmisibilitate, întemeiate, cu titlu principal, pe nerespectarea termenului de introducere a acțiunii, precum și, cu titlu subsidiar, pe faptul că decizia în litigiu nu afecta direct recurentele și pe faptul că decizia atacată, care nu era un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, nu le privea în mod individual.

13

Cererile de intervenție formulate de Regatul Țărilor de Jos și de Comisia Europeană în susținerea concluziilor ECHA au fost admise. Comisia a susținut argumentația ECHA întemeiată pe nerespectarea termenului de introducere a acțiunii și a invocat de asemenea inadmisibilitatea acțiunii respective din cauză de litispendență.

14

În ceea ce privește nerespectarea termenului de introducere a acțiunii, ECHA și Comisia au arătat, în esență, că decizia în litigiu a fost publicată la 30 martie 2010 și că termenul, prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, de introducere a unei acțiuni împotriva acestei decizii curge până la 30 mai 2010. De la această din urmă dată ar fi curs termenul suplimentar de zece zile pentru considerente de distanță prevăzut la articolul 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, astfel încât termenul complet de introducere a acțiunii ar fi expirat la 9 iunie 2010. În consecință, acțiunea introdusă de PPG și de SNF la 10 iunie 2010 ar fi fost tardivă.

15

Reclamantele au invocat aplicarea articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură menționat, considerând că termenul de introducere a acțiunii trebuie calculat de la sfârșitul celei de a paisprezecea zile de la data publicării deciziei în litigiu, astfel încât acest termen a fost respectat în speță.

16

La punctul 33 din ordonanța atacată, Tribunalul a statuat că această din urmă dispoziție se aplică, potrivit cuprinsului său, doar actelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în timp ce articolul 59 alineatul (10) din Regulamentul REACH prevede publicarea listei substanțelor candidate pe site‑ul internet al ECHA și nicio altă dispoziție din acest regulament nu impune o altă formă de publicare.

17

În această privință, la punctul 35 din ordonanța atacată, Tribunalul a considerat mai întâi că publicarea exclusivă pe internet se efectuează prin mijloace electronice, astfel încât actele publicate în acest mod sunt accesibile publicului în toată Uniunea în același timp. În schimb, în opinia Tribunalului, chiar dacă o versiune electronică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene este disponibilă și pe internet, versiunea sa tipărită este singura versiune autentică.

18

În continuare, la punctul 37 din ordonanța atacată, Tribunalul a considerat că jurisprudența sa referitoare la publicarea deciziilor în materie de ajutoare de stat nu poate fi transpusă în prezenta cauză. Tribunalul a precizat în această privință că, deși, potrivit acestei jurisprudențe, faptul că terților le‑a fost acordat un acces integral la textul unei decizii postate pe pagina de internet, coroborat cu publicarea unei comunicări succinte în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, face posibilă aplicarea articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al acestuia, o publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este prevăzută, pentru acest tip de cauze, în mod expres la articolul 26 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1).

19

În sfârșit, la punctul 38 din ordonanța atacată, Tribunalul a respins argumentul invocat de reclamante potrivit căruia faptul de a nu aplica articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură publicărilor pentru care dreptul Uniunii prevede publicarea exclusiv pe internet constituie o discriminare sau un tratament arbitrar în raport cu acestea. Tribunalul a considerat că situația de fapt și de drept a unei persoane în urma publicării unui act în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu este comparabilă cu cea în care s‑ar găsi această persoană în urma publicării unui act exclusiv pe internet. În plus, în opinia Tribunalului, luarea în considerare a datei publicării deciziei în litigiu pe site‑ul internet al ECHA drept data publicării în sensul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE garantează egalitatea de tratament între toate persoanele interesate și calcularea în același mod pentru toți a termenului de introducere a unei acțiuni împotriva acestei decizii. Tribunalul a adăugat că diferențele existente între publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și cea pe internet în ceea ce privește calculul termenului de introducere a acțiunii sunt oricum în egală măsură justificate, date fiind caracteristicile acestei din urmă publicări.

20

Pe baza examinării cauzei de inadmisibilitate întemeiate pe nerespectarea termenului de introducere a acțiunii, Tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de PPG și de SNF, fără a examina celelalte cauze de inadmisibilitate invocate de ECHA și de Comisie.

21

Recurentele solicită Curții anularea ordonanței atacate și a deciziei în litigiu sau, cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe asupra acțiunii și obligarea ECHA la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața celor două instanțe.

22

ECHA, precum și Regatul Țărilor de Jos și Comisia, care au susținut ECHA în primă instanță, solicită Curții declararea recursului ca nefondat și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

23

Recurentele invocă un motiv unic, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal la interpretarea și la aplicarea articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al acestuia, eroarea având drept consecință o încălcare a principiului protecției jurisdicționale efective. Ele susțin că termenul de paisprezece zile menționat la această dispoziție trebuie să fie aplicat tuturor deciziilor publicate, iar nu doar celor care sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

24

În această privință, recurentele susțin că principiile care stau la baza luării în considerare a perioadei de paisprezece zile, prevăzută la articolul 102 alineatul (1) menționat, la calculul termenului de introducere a acțiunii, și anume principiile securității juridice și egalității între terți, se aplică și publicărilor pe internet. În ceea ce privește punctul 37 din ordonanța atacată, ele consideră că, atât în cazul deciziei în litigiu, cât și în cazul deciziilor adoptate în domeniul ajutoarelor de stat care au dat naștere jurisprudenței la care a făcut referire Tribunalul în cuprinsul acestui punct, decizia oficială este publicată pe internet. Prin urmare, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a făcut o distincție între aceste două situații.

25

În plus, contrar celor constatate de Tribunal la punctul 38 din ordonanța atacată, situația de drept și de fapt a unei persoane în urma publicării unui act în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ar fi identică cu cea cu cea în care s‑ar găsi această persoană în urma publicării unui act exclusiv pe internet, astfel încât neaplicarea articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului acestei din urmă publicări ar constitui o discriminare și un tratament arbitrar.

26

În opinia ECHA, susținută de Regatul Țărilor de Jos, nu este posibilă aplicarea dispoziției menționate dincolo de cadrul stabilit de textul acesteia. În această privință, agenția în cauză amintește, pe de o parte, că aplicarea strictă a reglementărilor Uniunii privind termenele procedurale respectă cerința privind securitatea juridică și necesitatea de a evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției și, pe de altă parte, că aceste termene, care au fost instituite în vederea asigurării clarității și a securității situațiilor juridice, sunt de ordine publică și, în consecință, nu sunt la discreția părților și nici a instanței. Tribunalul nu ar putea extinde domeniul de aplicare al articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al acestuia decât modificându‑l. ECHA insistă și asupra diferenței existente între publicarea pe internet și publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

27

Comisia consideră că recurentele ar fi suferit o discriminare sau un tratament arbitrar numai dacă li s‑ar fi aplicat un termen mai scurt decât cel de care ar fi beneficiat alte părți aflate în aceeași situație, și anume cele care doresc să conteste de asemenea legalitatea listei substanțelor candidate. Or, astfel cum a statuat Tribunalul la punctul 38 din ordonanța atacată, situația unor persoane care contestă un act publicat numai pe site‑ul internet al unui organism al Uniunii ar fi diferită de cea a unor persoane care urmăresc să obțină anularea unui act publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia susține de asemenea că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept la punctele 35 și 37 din ordonanța atacată.

28

Trebuie arătat de la bun început că este cert că o decizie a ECHA privind includerea unei substanțe pe lista substanțelor candidate constituie un act atacabil în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE. Astfel, articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH prevede o cale de atac, întemeiată pe acest articol 263, împotriva unei decizii a ECHA, în special în cazurile fără drept la o cale de atac în fața Camerei de recurs a ECHA. Această situație se regăsește în cazul deciziilor adoptate în temeiul articolului 59 din regulamentul menționat.

29

În ceea ce privește un act publicat, articolul 263 al șaselea paragraf TFUE prevede un termen de introducere a acțiunii de două luni de la publicarea acestui act. Articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, atunci când un termen pentru introducerea unei acțiuni împotriva unui act al unei instituții începe să curgă de la data publicării actului, acest termen se calculează de la sfârșitul celei de a paisprezecea zile de la data publicării actului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

30

Contrar considerațiilor Tribunalului de la punctul 33 din ordonanța atacată, din textul acestei din urmă dispoziții nu rezultă că ea se aplică numai actelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

31

Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 76 și 77 din concluzii, modul de redactare a primei părți a frazei care reprezintă articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului este de natură să evoce, la fel ca articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, publicarea actelor în general. Astfel, menționarea Jurnalului Oficial al Uniunii Europene în a doua parte a acestei fraze poate fi explicată prin simplul fapt că o publicare în acesta era singura posibilitate la momentul adoptării regulamentului de procedură amintit.

32

Rezultă că nu este exclus ca dispoziția care figurează la articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului să se aplice unui act publicat numai pe internet, precum decizia în litigiu.

33

Pe de altă parte, în măsura în care formularea articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ar putea genera îndoieli, în lipsa unor cauze peremptorii contrare, trebuie favorizată interpretarea care nu determină decăderea din drepturi, care ar priva persoanele interesate de dreptul la o acțiune în justiție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 1979, Orlandi/Comisia, 117/78, Rec., p. 1613, punctul 11).

34

Într‑un mod mai general, trebuie amintit că, atunci când termenii unei dispoziții nu sunt suficient de clari, trebuie să se țină seama de contextul din care face parte această dispoziție, precum și de obiectivele urmărite de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2012, Leno Merken, C‑149/11, punctul 39).

35

În această privință, trebuie să se considere că obiectivul termenului de paisprezece zile prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului constă în a garanta persoanelor interesate un interval de timp suficient pentru a formula o acțiune împotriva actelor publicate și, prin urmare, respectarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, astfel cum este consacrat în prezent la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

36

Or, în măsura în care, astfel cum s‑a statuat la punctul 31 din prezenta hotărâre, este posibilă interpretarea articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului în sensul că privește orice act publicat, indiferent de forma publicării sale, această dispoziție trebuie interpretată în sensul menționat pentru a se evita privarea persoanelor interesate de o protecție jurisdicțională efectivă, prin faptul că acestea se bazează pe existența unui interval de timp suplimentar de paisprezece zile pentru a formula o acțiune.

37

Rezultă de aici că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept statuând că dispoziția menționată se aplică numai actelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și declarând, în consecință, ca inadmisibilă acțiunea formulată de PPG și de SNF.

38

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se admită motivul unic invocat de recurente și, prin urmare, recursul formulat și să se anuleze ordonanța atacată.

39

În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

40

Întrucât în speță litigiul nu este în stare de judecată, trebuie să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: