Cauza C-534/11
Mehmet Arslan
împotriva
Policie ČR, Krajské ředitelství policie Ústeckého kraje, odbor cizinecké policie
(cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud)
„Spațiul de libertate, securitate și justiție — Directiva 2008/115/CE — Standarde și proceduri comune pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală — Aplicabilitate cu privire la solicitanții de azil — Posibilitate de a menține în custodie publică un resortisant al unei țări terțe după formularea unei cereri de azil”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 30 mai 2013
Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Competența instanței naționale – Stabilirea și aprecierea faptelor deduse judecății – Necesitatea unei întrebări preliminare și pertinența întrebărilor adresate – Apreciere de către instanța națională – Întrebări lipsite în mod evident de pertinență și întrebări ipotetice adresate într-un context care exclude un răspuns util – Întrebări fără legătură cu obiectul litigiului principal
(art. 267 TFUE)
Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Domeniu de aplicare personal – Solicitanți de azil în sensul Directivei 2005/85 – Excludere
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (9) și art. 2 alin. (1); Directiva 2005/85 a Consiliului, art. 7 alin. (1)]
Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre – Directiva 2003/9 – Standarde minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat – Directiva 2005/85 – Luarea în custodie publică în scopul îndepărtării în sensul Directivei 2008/115 – Introducere ulterioară a unei cereri de azil – Menținerea custodiei publice – Admisibilitate – Condiții
(Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15; Directivele 2003/9 și 2005/85 ale Consiliului)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 33 și 34)
Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/115 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală coroborat cu considerentul (9) al acesteia trebuie interpretat în sensul că directiva amintită nu este aplicabilă resortisanților unor țări terțe care au formulat o cerere de protecție internațională, în sensul Directivei 2005/85 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat, și aceasta în perioada cuprinsă între formularea cererii menționate și adoptarea deciziei în primă instanță care statuează asupra acestei cereri sau, dacă este cazul, soluționarea căii de atac introduse împotriva deciziei respective.
Astfel, reiese cu claritate din termenii, din economia și din finalitatea Directivelor 2005/85 și 2008/115 că un solicitant de azil are, independent de eliberarea unui permis de sejur care, potrivit articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2005/85, este lăsată la aprecierea fiecărui stat membru, dreptul de a rămâne pe teritoriul statului membru în cauză cel puțin până când cererea sa este respinsă în primă instanță și, prin urmare, nu poate fi considerat ca aflându-se în situație de „ședere ilegală” în sensul Directivei 2008/115, aceasta vizând să îl îndepărteze de pe teritoriul menționat.
(a se vedea punctele 48 și 49 și dispozitiv 1)
Directiva 2003/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre și Directiva 2005/85 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat nu se opun ca resortisantul unei țări terțe, care a formulat o cerere de protecție internațională în sensul Directivei 2005/85 după ce a fost luat în custodie publică în temeiul articolului 15 din Directiva 2008/115 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, să fie menținut în custodie publică în temeiul unei dispoziții din dreptul național în situația în care, în urma unei aprecieri de la caz la caz a tuturor împrejurărilor relevante, reiese că această cerere a fost formulată cu unicul scop de a întârzia sau de a compromite executarea deciziei de returnare și că este obiectiv necesar să se mențină măsura luării în custodie publică pentru a se evita ca persoana interesată să se sustragă definitiv de la returnarea sa.
Deși Directiva 2008/115 este inaplicabilă în cursul derulării procedurii de examinare a cererii de azil, aceasta nu înseamnă în niciun caz că din acest motiv procedura de returnare ar înceta definitiv, ea putând fi continuată în ipoteza în care cererea de azil ar fi respinsă. Or, s-ar aduce atingere obiectivului directivei amintite, mai precis returnarea eficientă a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, dacă statele membre nu ar avea posibilitatea să evite ca persoana interesată să poată, prin introducerea unei cereri de azil, să obțină automat punerea sa în libertate.
Cu toate acestea, simplul fapt că un solicitant de azil, la momentul formulării cererii, face obiectul unei decizii de returnare și că este luat în custodie publică în temeiul articolului 15 din Directiva 2008/115 nu permite să se prezume, fără o apreciere de la caz la caz a tuturor împrejurărilor relevante, că acesta a formulat cererea respectivă cu unicul scop de a întârzia sau de a compromite executarea deciziei de returnare și că este obiectiv necesar și proporțional să se mențină măsura luării în custodie publică.
(a se vedea punctele 60, 62 și 63 și dispozitiv 2)
Cauza C-534/11
Mehmet Arslan
împotriva
Policie ČR, Krajské ředitelství policie Ústeckého kraje, odbor cizinecké policie
(cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud)
„Spațiul de libertate, securitate și justiție — Directiva 2008/115/CE — Standarde și proceduri comune pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală — Aplicabilitate cu privire la solicitanții de azil — Posibilitate de a menține în custodie publică un resortisant al unei țări terțe după formularea unei cereri de azil”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 30 mai 2013
Întrebări preliminare — Competența Curții — Limite — Competența instanței naționale — Stabilirea și aprecierea faptelor deduse judecății — Necesitatea unei întrebări preliminare și pertinența întrebărilor adresate — Apreciere de către instanța națională — Întrebări lipsite în mod evident de pertinență și întrebări ipotetice adresate într-un context care exclude un răspuns util — Întrebări fără legătură cu obiectul litigiului principal
(art. 267 TFUE)
Controale la frontiere, azil și imigrare — Politica privind imigrarea — Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală — Directiva 2008/115 — Domeniu de aplicare personal — Solicitanți de azil în sensul Directivei 2005/85 — Excludere
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (9) și art. 2 alin. (1); Directiva 2005/85 a Consiliului, art. 7 alin. (1)]
Controale la frontiere, azil și imigrare — Politica privind azilul — Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre — Directiva 2003/9 — Standarde minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat — Directiva 2005/85 — Luarea în custodie publică în scopul îndepărtării în sensul Directivei 2008/115 — Introducere ulterioară a unei cereri de azil — Menținerea custodiei publice — Admisibilitate — Condiții
(Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15; Directivele 2003/9 și 2005/85 ale Consiliului)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 33 și 34)
Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/115 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală coroborat cu considerentul (9) al acesteia trebuie interpretat în sensul că directiva amintită nu este aplicabilă resortisanților unor țări terțe care au formulat o cerere de protecție internațională, în sensul Directivei 2005/85 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat, și aceasta în perioada cuprinsă între formularea cererii menționate și adoptarea deciziei în primă instanță care statuează asupra acestei cereri sau, dacă este cazul, soluționarea căii de atac introduse împotriva deciziei respective.
Astfel, reiese cu claritate din termenii, din economia și din finalitatea Directivelor 2005/85 și 2008/115 că un solicitant de azil are, independent de eliberarea unui permis de sejur care, potrivit articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2005/85, este lăsată la aprecierea fiecărui stat membru, dreptul de a rămâne pe teritoriul statului membru în cauză cel puțin până când cererea sa este respinsă în primă instanță și, prin urmare, nu poate fi considerat ca aflându-se în situație de „ședere ilegală” în sensul Directivei 2008/115, aceasta vizând să îl îndepărteze de pe teritoriul menționat.
(a se vedea punctele 48 și 49 și dispozitiv 1)
Directiva 2003/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre și Directiva 2005/85 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat nu se opun ca resortisantul unei țări terțe, care a formulat o cerere de protecție internațională în sensul Directivei 2005/85 după ce a fost luat în custodie publică în temeiul articolului 15 din Directiva 2008/115 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, să fie menținut în custodie publică în temeiul unei dispoziții din dreptul național în situația în care, în urma unei aprecieri de la caz la caz a tuturor împrejurărilor relevante, reiese că această cerere a fost formulată cu unicul scop de a întârzia sau de a compromite executarea deciziei de returnare și că este obiectiv necesar să se mențină măsura luării în custodie publică pentru a se evita ca persoana interesată să se sustragă definitiv de la returnarea sa.
Deși Directiva 2008/115 este inaplicabilă în cursul derulării procedurii de examinare a cererii de azil, aceasta nu înseamnă în niciun caz că din acest motiv procedura de returnare ar înceta definitiv, ea putând fi continuată în ipoteza în care cererea de azil ar fi respinsă. Or, s-ar aduce atingere obiectivului directivei amintite, mai precis returnarea eficientă a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, dacă statele membre nu ar avea posibilitatea să evite ca persoana interesată să poată, prin introducerea unei cereri de azil, să obțină automat punerea sa în libertate.
Cu toate acestea, simplul fapt că un solicitant de azil, la momentul formulării cererii, face obiectul unei decizii de returnare și că este luat în custodie publică în temeiul articolului 15 din Directiva 2008/115 nu permite să se prezume, fără o apreciere de la caz la caz a tuturor împrejurărilor relevante, că acesta a formulat cererea respectivă cu unicul scop de a întârzia sau de a compromite executarea deciziei de returnare și că este obiectiv necesar și proporțional să se mențină măsura luării în custodie publică.
(a se vedea punctele 60, 62 și 63 și dispozitiv 2)