HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)
6 septembrie 2012 ( *1 )
„Tariful vamal comun — Nomenclatura combinată — Clasificare tarifară — Combinezon tip sac pentru sugari și copii mici — Subpozițiile 6209 20 00 sau 6211 42 90”
În cauza C-524/11,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos), prin decizia din 23 septembrie 2011, primită de Curte la 17 octombrie 2011, în procedura
Lowlands Design Holding BV
împotriva
Minister van Financiën,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul U. Lõhmus, președinte de cameră, domnii A. Rosas și C. G. Fernlund (raportor), judecători,
avocat general: domnul J. Mazák,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
|
— |
pentru Lowlands Design Holding BV, de G. van Slooten, belastingadviseur; |
|
— |
pentru guvernul olandez, de C. M. Wissels și de M. A. M. de Ree, în calitate de agenți; |
|
— |
pentru Comisia Europeană, de L. Bouyon și de F. Wilman, în calitate de agenți, |
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
|
1 |
Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Nomenclaturii combinate care constituie anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1719/2005 al Comisiei din 27 octombrie 2005 (JO L 286, p. 1, denumită în continuare „NC”), în special a subpozițiilor 6209 20 00 și 6211 42 90. |
|
2 |
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Lowlands Design Holding BV (denumită în continuare „Lowlands Design”), pe de o parte, și Minister van Financiën, pe de altă parte, cu privire la clasificarea tarifară a unor combinezoane tip sac („trappelzakken”). |
Cadrul juridic
Clasificarea tarifară internațională
|
3 |
Convenția internațională care stabilește Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor (denumit în continuare „SA”), încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, și protocolul de modificare a acesteia din 24 iunie 1986 (denumită în continuare „Convenția privind SA”) au fost aprobate în numele Comunității Economice Europene prin Decizia 87/369/CEE a Consiliului din 7 aprilie 1987 (JO L 198, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 3, p. 199). |
|
4 |
Consiliul de Cooperare Vamală, devenit Organizația Mondială a Vămilor (OMV), instituit prin convenția privind înființarea respectivului consiliu, încheiată la Bruxelles la 15 decembrie 1950, aprobă, în condițiile stabilite la articolul 8 din Convenția privind SA, notele explicative și avizele de clasificare adoptate de Comitetul SA, instanță a cărei organizare este reglementată la articolul 6 din aceasta. Conform articolului 7 alineatul (1) din Convenția privind SA, sarcina acestui comitet constă în special în a propune modificări la aceasta și în a redacta note explicative, avize de clasificare, precum și alte avize pentru interpretarea SA. |
|
5 |
În versiunea din 2005, aplicabilă situației de fapt din acțiunea principală, nota 6 litera (a) din capitolul 61 din Nomenclatura SA, intitulat „Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate”, prevede în special că, în sensul poziției 61.11, „prin îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari se înțelege articolele pentru copii mici a căror înălțime este de maximum 86 cm; de asemenea, ea cuprinde scutecele și articolele de înfășat”. |
|
6 |
Potrivit notei 4 din capitolul 62 din SA, intitulat „Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate”: „În sensul poziției 62.09:
|
|
7 |
Nota explicativă din SA referitoare la poziția 62.09 are următorul cuprins: „62.09 – Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari. 6209.10 – Din lână sau din păr fin de animale 6209.20 – Din bumbac 6209.30 – Din fibre sintetice 6209.90 – Din alte materiale textile În sensul notei 4 litera (a) din acest capitol, prin sintagma «îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari» se înțelege articolele pentru copii mici având înălțimea corpului de maximum 86 cm. Aceasta cuprinde de asemenea scutecele și articolele de înfășat. Poziția cuprinde între altele: rochiile de botez, feșile, costumașele, bavetele, mănușile, mitenele și mănușile cu un deget și botoșeii fără tălpi exterioare lipite, cusute sau aplicate pe fața încălțămintei, din materiale tricotate sau croșetate, pentru sugari. Articolele susceptibile de a fi clasificate în același timp la această poziție și la o altă poziție a acestui capitol trebuie clasificate la poziția 62.09 [a se vedea nota 4 litera (b) din acest capitol]. Poziția nu cuprinde scutecele din hârtie pentru sugari, vată din celuloză sau din straturi subțiri din fibre de celuloză (poziția 48.18) sau din vată textilă (poziția 56.01), nici bonetele pentru sugari (poziția 65.05), nici accesoriile descrise mai specific în alt capitol al Nomenclaturii.” |
Nomenclatura combinată
|
8 |
Regulile generale pentru interpretarea NC, care figurează în prima parte titlul I A din anexa I la Regulamentul nr. 2658/87, prevăd: „Clasificarea mărfurilor în [NC] se efectuează în conformitate cu următoarele principii:
[...]
[...]
|
|
9 |
Partea II din NC include o secțiune XI referitoare la materialele textile și la articolele din aceste materiale. Secțiunea menționată cuprinde capitolele 61 și 62, intitulate „Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate” și, respectiv, „Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate”. Capitolul 62 din NC include următoarele poziții și subpoziții: „6209 Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari [...] 6209 20 00 ‐ Din bumbac [...] 6211 Îmbrăcăminte de sport (treninguri), combinezoane și costume de schi, costume, chiloți și slipuri de baie; alte obiecte de îmbrăcăminte: [...]
[...] 6211 42 – – Din bumbac [...] 6211 42 90 – – – Altele [...]” |
|
10 |
Potrivit notei 1 din secțiunea XI din NC: „Această secțiune nu cuprinde: [...]
|
|
11 |
Respectivul capitol 62 conține în plus următoarele note:
[...]
[...]
|
|
12 |
Capitolul 94 face parte din secțiunea XX din NC. Această secțiune este intitulată „Mărfuri și produse diverse”. Capitolul 94, intitulat „Mobilă; mobilier medico-chirurgical; articole de pat și similare; aparate de iluminat nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare; construcții prefabricate”, cuprinde poziția 9404, care are următorul cuprins: „9404 Somiere; articole de pat și articole similare (de exemplu saltele, pături, plăpumi, perne), cu arcuri sau umplute cu câlți sau garnituri interioare din orice materiale, inclusiv cauciuc alveolar sau material plastic alveolar, acoperite sau neacoperite: 9404 10 00 ‐ Somiere
9404 21 ‐ ‐ Din cauciuc alveolar sau din material plastic alveolar, acoperite sau neacoperite [...] 9404 29 ‐ ‐ Din alte materiale: [...] 9404 30 00 ‐ Saci de dormit” |
|
13 |
Potrivit Notelor explicative ale Nomenclaturii combinate a Comunităților Europene (JO 2006, C 50, p. 1), publicare făcută în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87: „6111 Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, pentru sugari A se vedea nota 6 litera (a) a acestui capitol. Această poziție cuprinde un ansamblu de articole de îmbrăcăminte destinate în general copiilor de mai puțin de 18 luni. Ea cuprinde: paltonașe (mantouri), pelerine, articole de înfășat matlasate, portbebe, rochițe, costumașe din două piese, costumașe tricotate dintr-o bucată, pantaloni, chiloței de purtat pe deasupra, pantaloni largi, costumașe de joacă, veste (altele decât de corp), rochii, fuste, bolerouri, veste cu mâneci lungi, hanorace, cape, tunici, bluze, bluze-cămăși, șorturi etc. Unele dintre aceste articole, care constituie fără dubiu articole pentru copii mici, pot fi clasificate la această poziție indiferent de dimensiunile lor. În consecință, poziția include: [...] 3. portbebe: articol de îmbrăcăminte cu capișon și cu mâneci, care ține loc de paltonaș (mantou) și de sac de transport (în întregime închis în partea de jos); 4. sacii de dormit (cu mâneci sau cu răscroieli ale mânecilor). Celelalte articole de îmbrăcăminte nu se clasifică la această poziție decât dacă au o mărime ce corespunde copiilor a căror înălțime a corpului nu depășește 86 cm (talia comercială 86, inclusiv). [...] 6209 Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari Nota explicativă aferentă poziției 6111 se aplică mutatis mutandis.” |
Acțiunea principală și întrebările preliminare
|
14 |
La 3 octombrie 2006, Lowlands Design a introdus la administrația vamală olandeză patru solicitări de informații tarifare obligatorii cu privire la produse descrise drept „saci de dormit pentru copii”. |
|
15 |
Aceste produse au toate același model și prezintă aceleași caracteristici. Este vorba despre doi saci (intern și extern) din bumbac ce trebuie utilizați împreună, dispunând fiecare de o răscroială la baza gâtului și de mâneci. Partea superioară este tăiată în formă de bust și prezintă o îngustare elastică la nivelul taliei. Partea din față dispune de o deschidere largă dotată cu o închidere cu fermoar. Partea din spate este prevăzută, la jumătatea înălțimii, cu o deschidere care permite trecerea unei curele de siguranță. Aceste produse sunt diferite numai în funcție de mărimi, și anume 86 cm pentru cele destinate sugarilor și 110 cm pentru cele destinate copiilor mici. |
|
16 |
Lowlands Design a apreciat că aceste produse trebuiau clasificate toate la subpoziția 9404 30 00 din NC, referitoare la „saci de dormit”, și erau supuse, în consecință, unei taxe vamale de 3,7 %. |
|
17 |
Prin deciziile din 20 și din 28 noiembrie 2006, administrația vamală olandeză a apreciat că produsele destinate copiilor mici trebuiau clasificate la subpoziția 6211 42 [„Îmbrăcăminte de sport (treninguri), combinezoane și costume de schi, costume, chiloți și slipuri de baie [...] alte obiecte de îmbrăcăminte din bumbac”] și erau supuse unei taxe vamale de 12 %, în timp ce articolele pentru sugari trebuiau clasificate la subpoziția 6209 20 00 („Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari [...] din bumbac”) și erau supuse unei taxe vamale de 10,5 %. |
|
18 |
După respingerea acțiunilor sale în primă instanță și în apel, Lowlands Design a declarat recurs la Hoge Raad der Nederlanden. Aceasta susține că produsele menționate trebuie clasificate la subpoziția 9404 30 00 în temeiul cuprinsului acesteia și a notei 1 litera (s) din secțiunea XI din NC. |
|
19 |
Instanța de trimitere subliniază că produsele în cauză se aseamănă, în partea superioară, cu un articol de îmbrăcăminte, iar în partea inferioară, cu un sac de dormit. Ținând seama de aceste caracteristici, nu ar putea fi exclusă clasificarea lor la subpoziția 9404 30 00. Aceasta ridică întrebarea dacă articolele în cauză trebuie clasificate la subpozițiile 6209 20 00 și 6211 42 90 sau se încadrează la subpoziția 9404 30 00. |
|
20 |
În acest context, Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Cum trebuie interpretate subpozițiile 6209 20 00, 6211 42 și 9404 30 00 din NC în vederea clasificării tarifare a unor articole pentru sugari și copii mici precum cele din speță?” |
Cu privire la întrebarea preliminară
|
21 |
Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, Curții să stabilească dacă NC trebuie interpretată în sensul că combinezoanele tip sac cu o lungime de 86 cm în cazul celor destinate sugarilor și de 110 cm în cazul celor destinate copiilor mici trebuie clasificate la subpoziția 6209 20 00 ori 6211 42 90, sau, dimpotrivă, trebuie clasificate la subpoziția 9404 30 00. |
|
22 |
Potrivit regulilor generale pentru interpretarea NC, clasificarea mărfurilor se face în primul rând potrivit textului pozițiilor și al notelor de secțiune sau de capitol, cuprinsul titlurilor de secțiuni sau de capitole fiind considerat ca având numai o valoare indicativă. |
|
23 |
În această privință, trebuie amintită o jurisprudență constantă potrivit căreia, în interesul securității juridice și al facilității controalelor, criteriul decisiv pentru clasificarea tarifară a mărfurilor trebuie căutat, în general, în caracteristicile și proprietățile lor obiective, astfel cum au fost definite în textul poziției din NC și în notele de secțiune sau de capitol (a se vedea în special Hotărârea din 19 octombrie 2000, Peacock, C-339/98, Rec., p. I-8947, punctul 9, și Hotărârea din 14 iulie 2011, Paderborner Brauerei Haus Cramer, C-196/10, Rep., p. I-6201, punctul 31). |
|
24 |
Lowlands Design susține că produsele în cauză au drept caracteristică esențială faptul că permit utilizatorului să doarmă în interiorul lor la adăpost și la căldură și sunt destinate să fie utilizate ca sac de dormit. Ar fi, așadar, vorba despre saci de dormit în sensul subpoziției 9404 30 00 din NC. Guvernul olandez și Comisia Europeană apreciază, în schimb, că aceste produse trebuie clasificate la subpozițiile 6209 20 00 sau 6211 42 90. |
|
25 |
Trebuie să se constate că, potrivit explicațiilor date de instanța de trimitere, ținând seama de dimensiunea și de natura produselor în discuție, acestea sunt destinate exclusiv utilizării de către sugari și de către copii mici. Ele dispun de mai multe caracteristici proprii articolelor de îmbrăcăminte. Astfel, croiala părții superioare a acestor produse este adaptată formei corpului. Ele dispun de o răscroială în zona gâtului, de mâneci, de o deschidere frontală cu fermoar, precum și de o îngustare elastică la nivelul taliei. Partea inferioară a acestor produse este închisă în totalitate, asemenea unui sac de dormit. |
|
26 |
În ceea ce privește această ultimă caracteristică, trebuie să se arate că poziția 9404 face parte din capitolul 94 din NC, intitulat „Mobilă; mobilier medico-chirurgical; articole de pat și similare; aparate de iluminat nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare; construcții prefabricate”. Textul său vizează „somierele; articolele de pat și articolele similare [...], cu arcuri sau umplute cu câlți sau garnituri interioare din orice materiale [...]”. În ceea ce privește subpoziția 9404 30 00, aceasta se referă la „saci de dormit” cu caracter general, fără a identifica, pentru această categorie, alte subproduse pe baza caracteristicilor lor. |
|
27 |
În schimb, capitolul 62 din NC, referitor la „îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate”, vizează la poziția 6209 „îmbrăcămintea și accesoriile de îmbrăcăminte pentru sugari”, în timp ce subpoziția 6209 20 00 se raportează mai specific la cele din bumbac. Or, date fiind caracteristicile părții lor superioare, produsele în discuție în acțiunea principală trebuie considerate articole de îmbrăcăminte care se încadrează în secțiunea XI din NC, iar nu articole de pat în temeiul capitolului 94 din secțiunea XX din NC. |
|
28 |
În plus, din nota explicativă a NC aplicabilă poziției 6209 reiese că aceasta vizează, astfel cum se prevede în nota explicativă referitoare la interpretarea poziției 6209 din SA, un anumit număr de articole destinate unor copii de vârstă mică, în special portbebeurile și bavetele. Aceste produse au caracteristici care, fără a fi identice cu cele ale produselor în discuție în acțiunea principală, sunt totuși similare cu acestea. Printre produsele vizate astfel de nota explicativă referitoare la poziția 6209 din NC figurează în mod expres anumite tipuri de saci de dormit cu mâneci și cu răscroieli ale mânecilor destinate în general copiilor mai mici de 18 luni. |
|
29 |
Lowlands Design susține în această privință că nota explicativă a NC referitoare la poziția 6209 contravine notei 1 litera (s) din secțiunea XI din NC întrucât aceasta din urmă exclude în mod expres din domeniul de aplicare al acestei secțiuni produsele enumerate în capitolul 94 din secțiunea XX din NC, printre care figurează, la subpoziția 9404 30 00, sacii de dormit. Trebuie arătat însă că această notă de secțiune trebuie interpretată în sensul că se limitează la a indica faptul că articolele clasificate în capitolul 94 nu fac parte din secțiunea XI. |
|
30 |
Or, ținând seama de regula generală 3 (a) pentru interpretarea NC, din care rezultă că poziția cea mai specifică are prioritate față de pozițiile cu un domeniu de aplicare mai general, produsele în cauză în acțiunea principală nu se încadrează la subpoziția 9404 30, ci trebuie clasificate, în principiu, la subpoziția 6209 20 00. |
|
31 |
În această privință, nota 4 din capitolul 62 din NC, asemenea notei 4 din capitolul 62 din SA, prevede că prin sintagma «îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari» menționată la poziția 6209 se înțelege articolele pentru copii mici având înălțimea corpului de maximum 86 cm. |
|
32 |
Nota explicativă a NC aplicabilă poziției 6209 prevede că această poziție cuprinde un ansamblu de articole de îmbrăcăminte destinate în general copiilor de mai puțin de 18 luni și că unele dintre aceste articole, care constituie fără dubiu articole pentru copii mici, pot fi clasificate la această poziție indiferent de dimensiunile lor. În această situație se află, potrivit notei explicative menționate, portbebeurile, sacii de dormit cu mâneci sau cu răscroieli ale mânecilor, celelalte articole de îmbrăcăminte nefiind clasificate la această poziție „decât dacă au o mărime ce corespunde copiilor a căror înălțime a corpului nu depășește 86 cm (talia comercială 86 inclusiv). |
|
33 |
Trebuie amintit că formularea Notelor explicative ale NC, care nu se substituie celor ale SA, dar trebuie considerate complementare lor și trebuie consultate împreună cu acestea, se impune să fie conformă dispozițiilor NC și nu poate modifica sfera de aplicare a acestora (Hotărârea din 14 aprilie 2011, British Sky Broadcasting Group și Pace, C-288/09 și C-289/09, Rep., p. I-2851, punctul 64). |
|
34 |
În conformitate cu aceste principii de interpretare, trebuie să se considere că produse din bumbac precum cele în discuție în acțiunea principală trebuie clasificate la subpoziția 6209 20 00 dacă, având în vedere dimensiunile lor, se potrivesc unor copii a căror înălțime nu depășește 86 cm, verificări care trebuie efectuate de instanța de trimitere. Dacă această situație nu se regăsește în speță, cuprinsul notei 4 din capitolul 62 din NC exclude clasificarea produselor menționate la poziția 6209. În această ultimă ipoteză, în lipsa unei poziții specifice pentru produse de acest tip și în conformitate cu regula generală 3 (c) pentru interpretarea NC, trebuie să considere că acestea se încadrează la poziția 6211 42 90, referitoare la categoria „altele”, printre „alte articole de îmbrăcăminte, pentru femei sau fete, din bumbac”. |
|
35 |
În consecință, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că NC trebuie interpretată în sensul că combinezoane tip sac precum cele în discuție în acțiunea principală trebuie clasificate la subpoziția 6209 20 00 ca „îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari din bumbac”, dacă, având în vedere dimensiunile lor, acestea se potrivesc unor copii a căror înălțime nu depășește 86 cm. Dacă această situație nu se regăsește în speță, produsele menționate trebuie clasificate la subpoziția 6211 42 90 ca „alte articole de îmbrăcăminte, pentru femei sau fete, din bumbac”. |
Cu privire la cheltuielile de judecată
|
36 |
Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări. |
|
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară: |
|
Nomenclatura combinată care constituie anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1719/2005 al Comisiei din 27 octombrie 2005, trebuie interpretată în sensul că combinezoane tip sac precum cele în discuție în acțiunea principală trebuie clasificate la subpoziția 6209 20 00 ca „îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari din bumbac”, dacă, având în vedere dimensiunile lor, acestea se potrivesc unor copii a căror înălțime nu depășește 86 cm. Dacă această situație nu se regăsește în speță, produsele menționate trebuie clasificate la subpoziția 6211 42 90 ca „alte articole de îmbrăcăminte, pentru femei sau fete, din bumbac”. |
|
Semnături |
( *1 ) Limba de procedură: olandeza.