Cauza C-314/11 P

Comisia Europeană

împotriva

Planet AE

„Recurs — Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene — Identificarea nivelului de risc asociat unei entități — Sistem de avertizare rapidă — Investigație efectuată de OLAF — Decizii — Cereri de activare a avertismentelor W1a și W1b — Acte atacabile — Admisibilitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 19 decembrie 2012

1. Resurse proprii ale Uniunii Europene – Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Combaterea fraudei și a altor activități nelegale – Sistemul de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive – Efectele unui avertisment

   (Decizia 2008/969 a Comisiei, art. 15-17 și 19-22)

2. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă – Control exercitat de Curte cu privire la aprecierea elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

3. Recurs – Motive – Motivare insuficientă sau contradictorie – Admisibilitate – Conținutul obligației de motivare

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

4. Recurs – Motive – Motiv referitor la un motiv neesențial – Motiv inoperant

5. Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii

   (art. 263 TFUE)

1.  În ceea ce privește combaterea fraudei și a altor activități nelegale în cadrul protecției intereselor financiare ale Uniunii, articolele 15-17 și 19-22 din Decizia 2008/969 privind sistemul de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive nu numai că autorizează, dar, mai ales, impun ca ordonatorii vizați să adopte măsuri specifice împotriva entității sau a proiectului în cauză. Prin urmare, impactul unui avertisment cu privire la o entitate în sistemul menționat nu se poate limita la interiorul instituției în cauză și afectează în mod necesar raporturile dintre ordonatorul instituției vizate și această entitate.

   În plus, deși consecințele unui avertisment W1 sunt mai puțin coercitive decât cele ale avertizărilor W2-W5, nu este mai puțin adevărat că măsurile sporite de monitorizare pe care ordonatorul în cauză este obligat să le adopte împotriva entității vizate nu se epuizează în totalitate în sfera internă a instituției, ci pot avea efecte asupra raporturilor dintre această instituție și entitatea vizată. Acest lucru nu implică însă că aceste efecte externe sunt în mod automat de natură să determine o modificare distinctă a situației juridice a entității vizate. O astfel de modificare trebuie să fie verificată de la caz la caz.

   (a se vedea punctele 37, 38, 42 și 44)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 56-59, 67 și 76)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 63 și 64)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 90)

5.  Acțiunea în anulare este disponibilă împotriva tuturor actelor adoptate de instituții, indiferent de natura sau de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică. Problema admisibilității unei acțiuni în anulare se apreciază, prin urmare, în funcție de criterii obiective care țin de însăși esența actelor atacate.

   (a se vedea punctele 94 și 95)

Cauza C-314/11 P

Comisia Europeană

împotriva

Planet AE

„Recurs — Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene — Identificarea nivelului de risc asociat unei entități — Sistem de avertizare rapidă — Investigație efectuată de OLAF — Decizii — Cereri de activare a avertismentelor W1a și W1b — Acte atacabile — Admisibilitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 19 decembrie 2012

1. Resurse proprii ale Uniunii Europene — Protecția intereselor financiare ale Uniunii — Combaterea fraudei și a altor activități nelegale — Sistemul de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive — Efectele unui avertisment

   (Decizia 2008/969 a Comisiei, art. 15-17 și 19-22)

2. Recurs — Motive — Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă — Control exercitat de Curte cu privire la aprecierea elementelor de probă — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

3. Recurs — Motive — Motivare insuficientă sau contradictorie — Admisibilitate — Conținutul obligației de motivare

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

4. Recurs — Motive — Motiv referitor la un motiv neesențial — Motiv inoperant

5. Acțiune în anulare — Acte supuse căilor de atac — Noțiune — Acte care produc efecte juridice obligatorii

   (art. 263 TFUE)

1.  În ceea ce privește combaterea fraudei și a altor activități nelegale în cadrul protecției intereselor financiare ale Uniunii, articolele 15-17 și 19-22 din Decizia 2008/969 privind sistemul de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive nu numai că autorizează, dar, mai ales, impun ca ordonatorii vizați să adopte măsuri specifice împotriva entității sau a proiectului în cauză. Prin urmare, impactul unui avertisment cu privire la o entitate în sistemul menționat nu se poate limita la interiorul instituției în cauză și afectează în mod necesar raporturile dintre ordonatorul instituției vizate și această entitate.

   În plus, deși consecințele unui avertisment W1 sunt mai puțin coercitive decât cele ale avertizărilor W2-W5, nu este mai puțin adevărat că măsurile sporite de monitorizare pe care ordonatorul în cauză este obligat să le adopte împotriva entității vizate nu se epuizează în totalitate în sfera internă a instituției, ci pot avea efecte asupra raporturilor dintre această instituție și entitatea vizată. Acest lucru nu implică însă că aceste efecte externe sunt în mod automat de natură să determine o modificare distinctă a situației juridice a entității vizate. O astfel de modificare trebuie să fie verificată de la caz la caz.

   (a se vedea punctele 37, 38, 42 și 44)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 56-59, 67 și 76)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 63 și 64)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 90)

5.  Acțiunea în anulare este disponibilă împotriva tuturor actelor adoptate de instituții, indiferent de natura sau de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică. Problema admisibilității unei acțiuni în anulare se apreciază, prin urmare, în funcție de criterii obiective care țin de însăși esența actelor atacate.

   (a se vedea punctele 94 și 95)