Cauza C-270/11
Comisia Europeană
împotriva
Regatului Suediei
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Directiva 2006/24/CE — Păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice — Hotărâre a Curții prin care se constată o neîndeplinire a obligațiilor — Neexecutare — Articolul 260 TFUE — Sancțiuni pecuniare — Impunerea unei sume forfetare”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 30 mai 2013
Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor – Termen de executare – Data de referință pentru a aprecia existența unei neîndepliniri a obligațiilor
[art. 260 alin. (1) TFUE]
Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor – Neîndeplinirea obligației de a executa hotărârea – Sancțiuni pecuniare – Impunerea unei sume forfetare – Propuneri și linii directoare ale Comisiei – Incidență – Puterea de apreciere a Curții – Criterii de apreciere
[art. 260 alin. (2) TFUE]
Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor – Neîndeplinirea obligației de a executa hotărârea – Sancțiuni pecuniare – Sumă forfetară – Determinarea cuantumului – Criterii
[art. 260 alin. (2) TFUE]
State membre – Obligații – Neîndeplinirea obligațiilor – Justificare întemeiată pe ordinea juridică internă – Inadmisibilitate
(art. 260 TFUE)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 16 și 56)
În cadrul procedurii prevăzute la articolul 260 alineatul (2) TFUE, impunerea unei sume forfetare trebuie, în fiecare speță, să depindă de ansamblul elementelor pertinente care se raportează atât la caracteristicile neîndeplinirii obligațiilor constatate, cât și la atitudinea proprie a statului membru vizat. În această privință, dispoziția amintită învestește Curtea cu o largă putere de apreciere în scopul de a decide dacă trebuie sau nu trebuie impusă o astfel de sancțiune. Astfel, propunerile Comisiei nu pot fi obligatorii pentru Curte și nu constituie decât o bază de referință utilă. Nici linii directoare precum cele cuprinse în comunicările Comisiei nu sunt obligatorii pentru Curte, ci contribuie la garantarea transparenței, a caracterului previzibil și a securității juridice în privința acțiunii întreprinse de Comisie.
Potrivit articolului 260 TFUE, însuși principiul impunerii unei sume forfetare se întemeiază în esență pe aprecierea consecințelor neexecutării obligațiilor de către statul membru respectiv asupra intereselor private și publice, în special atunci când încălcarea a persistat o lungă perioadă după pronunțarea hotărârii care a constatat-o inițial.
(a se vedea punctele 40-42)
În cadrul procedurii prevăzute la articolul 260 alineatul (2) TFUE, revine Curții sarcina de a stabili cuantumul sumei forfetare astfel încât să fie, pe de o parte, adaptat împrejurărilor și, pe de altă parte, proporțional cu neîndeplinirea obligațiilor constatată, precum și cu capacitatea de plată a statului membru în cauză. Printre factorii pertinenți în această privință se numără elemente precum gravitatea încălcării și durata în care persistă neîndeplinirea obligațiilor după pronunțarea hotărârii de constatare.
(a se vedea punctele 45 și 46)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 54)
Cauza C-270/11
Comisia Europeană
împotriva
Regatului Suediei
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Directiva 2006/24/CE — Păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice — Hotărâre a Curții prin care se constată o neîndeplinire a obligațiilor — Neexecutare — Articolul 260 TFUE — Sancțiuni pecuniare — Impunerea unei sume forfetare”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 30 mai 2013
Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor — Termen de executare — Data de referință pentru a aprecia existența unei neîndepliniri a obligațiilor
[art. 260 alin. (1) TFUE]
Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor — Neîndeplinirea obligației de a executa hotărârea — Sancțiuni pecuniare — Impunerea unei sume forfetare — Propuneri și linii directoare ale Comisiei — Incidență — Puterea de apreciere a Curții — Criterii de apreciere
[art. 260 alin. (2) TFUE]
Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor — Neîndeplinirea obligației de a executa hotărârea — Sancțiuni pecuniare — Sumă forfetară — Determinarea cuantumului — Criterii
[art. 260 alin. (2) TFUE]
State membre — Obligații — Neîndeplinirea obligațiilor — Justificare întemeiată pe ordinea juridică internă — Inadmisibilitate
(art. 260 TFUE)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 16 și 56)
În cadrul procedurii prevăzute la articolul 260 alineatul (2) TFUE, impunerea unei sume forfetare trebuie, în fiecare speță, să depindă de ansamblul elementelor pertinente care se raportează atât la caracteristicile neîndeplinirii obligațiilor constatate, cât și la atitudinea proprie a statului membru vizat. În această privință, dispoziția amintită învestește Curtea cu o largă putere de apreciere în scopul de a decide dacă trebuie sau nu trebuie impusă o astfel de sancțiune. Astfel, propunerile Comisiei nu pot fi obligatorii pentru Curte și nu constituie decât o bază de referință utilă. Nici linii directoare precum cele cuprinse în comunicările Comisiei nu sunt obligatorii pentru Curte, ci contribuie la garantarea transparenței, a caracterului previzibil și a securității juridice în privința acțiunii întreprinse de Comisie.
Potrivit articolului 260 TFUE, însuși principiul impunerii unei sume forfetare se întemeiază în esență pe aprecierea consecințelor neexecutării obligațiilor de către statul membru respectiv asupra intereselor private și publice, în special atunci când încălcarea a persistat o lungă perioadă după pronunțarea hotărârii care a constatat-o inițial.
(a se vedea punctele 40-42)
În cadrul procedurii prevăzute la articolul 260 alineatul (2) TFUE, revine Curții sarcina de a stabili cuantumul sumei forfetare astfel încât să fie, pe de o parte, adaptat împrejurărilor și, pe de altă parte, proporțional cu neîndeplinirea obligațiilor constatată, precum și cu capacitatea de plată a statului membru în cauză. Printre factorii pertinenți în această privință se numără elemente precum gravitatea încălcării și durata în care persistă neîndeplinirea obligațiilor după pronunțarea hotărârii de constatare.
(a se vedea punctele 45 și 46)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 54)