1. Cetățenia Uniunii Europene – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Beneficiari – Membrii de familie ai unui cetățean al Uniunii resortisanți ai unor state terțe – Condiție – Cetățean al Uniunii care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație
[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2, punctul 2 și art. 3 alin. (1); Directiva 2003/86 a Consiliului, art. 3 alin. (3)]
2. Cetățenia Uniunii Europene – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare – Cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat niciodată dreptul la liberă circulație – Condiție de includere – Aplicarea unor măsuri care au efectul de a‑l priva de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii
(art. 20 TFUE și 21 TFUE)
3. Drepturi fundamentale – Respectarea vieții private și de familie – Refuzul acordării dreptului de ședere membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii resortisanți ai unor state terțe
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7)
4. Cetățenia Uniunii Europene – Dispozițiile tratatului – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Refuzul unui stat membru de a acorda dreptul de ședere membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii resortisanți ai unui stat terț
(art. 20 TFUE și 21 TFUE)
5. Acorduri internaționale – Acordul de asociere CEE‑Turcia – Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Clauza de standstill de la articolul 41 alineatul (1) din protocolul adițional – Întindere
[Protocolul adițional la Acordul de asociere CEE‑Turcia, art. 41 alineatul (1)]
1. Directiva 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei și Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu sunt aplicabile unor resortisanți ai unor state terțe care solicită un drept de ședere pentru a se alătura unor cetățeni ai Uniunii membri ai familiei lor care nu și‑au exercitat niciodată dreptul la liberă circulație și care au avut întotdeauna reședința în statul membru a cărui cetățenie o au.
Astfel, pe de o parte, potrivit articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2003/86, aceasta nu se aplică membrilor familiei unui cetățean al Uniunii. Pe de altă parte, nu toți resortisanții unor state terțe au, în temeiul Directivei 2004/38, dreptul de intrare și de ședere într‑un stat membru, ci numai cei care sunt membri de familie, în sensul articolului 2 punctul 2 din această directivă, ai unui cetățean al Uniunii care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație stabilindu‑se într‑un alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține.
(a se vedea punctele 47, 56 și 58)
2. Situația unui cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat dreptul de liberă circulație nu ar putea, numai pentru acest motiv, să fie asimilată unei situații pur interne. Astfel, întrucât statutul de cetățean al Uniunii are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre, articolul 20 TFUE se opune unor măsuri naționale care au efectul de a‑i priva pe cetățenii Uniunii de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de acest statut.
Acest criteriu referitor la privarea de esența drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii privește situații caracterizate de împrejurarea că cetățeanul Uniunii este obligat, în fapt, să părăsească nu numai teritoriul statului membru al cărui resortisant este, ci și teritoriul Uniunii considerat în ansamblu.
În ceea ce privește dreptul de ședere al membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii, resortisanți ai unor țări terțe, acest criteriu are, așadar, un caracter foarte special, întrucât vizează situații în care, în pofida faptului că dreptul derivat privind dreptul de ședere al resortisanților țărilor terțe nu este aplicabil, un drept de ședere nu poate, în mod excepțional, să fie refuzat unui resortisant al unei țări terțe, membru al familiei unui resortisant al unui stat membru, cu riscul de a nu respecta efectul util al cetățeniei Uniunii de care se bucură acest din urmă resortisant. Numai faptul că un resortisant al unui stat membru ar putea dori, pentru motive de natură economică sau pentru a menține unitatea familială pe teritoriul Uniunii, ca membri ai familiei sale, care nu dispun de cetățenia unui stat membru, să poată locui cu acesta pe teritoriul Uniunii nu este suficient în sine pentru a considera că cetățeanul Uniunii este obligat să părăsească teritoriul Uniunii dacă un astfel de drept nu este acordat.
(a se vedea punctele 61-62, 64 și 66-68)
3. În cazul în care instanța națională consideră, în lumina circumstanțelor dintr‑un litigiu cu care este sesizată, că situația membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii resortisanți ai unei țări terțe intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, aceasta va trebui să examineze dacă refuzul acordării dreptului de ședere acestor resortisanți aduce atingere dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzut la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În schimb, dacă instanța consideră că situația nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, va trebui să efectueze o astfel de examinare în lumina articolului 8 alineatul (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, toate statele membre sunt părți la această convenție, care consacră, la articolul 8, dreptul la respectarea vieții private și de familie.
(a se vedea punctele 72 și 73)
4. Dreptul Uniunii, în special dispozițiile acestuia referitoare la cetățenia Uniunii, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să refuze unui resortisant al unui stat terț șederea pe teritoriul său atunci când acest resortisant urmărește să locuiască cu un membru al familiei sale care este cetățean al Uniunii care are domiciliul în acest stat membru, a cărui cetățenie o deține și care nu și‑a exercitat niciodată dreptul la liberă circulație, în măsura în care un astfel de refuz nu implică, pentru cetățeanul Uniunii în cauză, privarea de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii, aspecte care trebuie verificate de instanța națională.
(a se vedea punctul 74 și dispozitiv 1)
5. Articolul 41 alineatul (1) din Protocolul adițional la Acordul de asociere CEE‑Turcia trebuie interpretat în sensul că trebuie considerată o „nouă restricție”, în sensul acestei dispoziții, adoptarea unei noi reglementări mai restrictive decât cea precedentă, aceasta din urmă constituind ea însăși o atenuare a unei reglementări anterioare privind condițiile de exercitare a libertății de stabilire a resortisanților turci la momentul intrării în vigoare a acestui protocol pe teritoriul statului membru în cauză.
Astfel, întinderea obligației de „standstill” cuprinde orice nou obstacol în calea exercitării libertății de stabilire, a liberei prestări a serviciilor sau a liberei circulații a lucrătorilor, care constă într‑o agravare a condițiilor existente la o dată precisă, astfel încât trebuie să se asigure că statele membre nu se îndepărtează de obiectivul urmărit prin clauzele de „standstill” revenind asupra dispozițiilor pe care le‑au adoptat în favoarea libertăților menționate ale resortisanților turci ulterior intrării în vigoare a protocolului adițional sau a Deciziei nr. 1/80 a Consiliului de asociere CEE‑Turcia pe teritoriul lor.
(a se vedea punctele 94 și 101 și dispozitiv 2)