Cauza C-22/11

Finnair Oyj

împotriva

Timy Lassooy

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Korkein oikeus)

„Transporturi aeriene — Regulamentul (CE) nr. 261/2004 — Compensare a pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare — Noțiunea «refuz la îmbarcare» — Excluderea calificării drept «refuz la îmbarcare» — Anularea unui zbor cauzată de o grevă la aeroportul de plecare — Reorganizarea zborurilor ulterioare zborului anulat — Dreptul la compensare al pasagerilor acestor zboruri”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 4 octombrie 2012

  1. Transporturi – Transporturi aeriene – Regulamentul nr. 261/2004 – Norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor – Refuz la îmbarcare – Noțiune – Interpretare în sens larg – Noțiune care vizează toate ipotezele de refuz la îmbarcare al unui pasager – Limitarea noțiunii menționate exclusiv la cazurile de suprarezervare – Excludere

    [Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (1) și art. 2 lit. (j) și art. 4, Regulamentul nr. 295/91 al Consiliului, art. 1]

  2. Transporturi – Transporturi aeriene – Regulamentul nr. 261/2004 – Norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor – Refuz la îmbarcare ca urmare a unei reorganizări a zborurilor din cauza unor circumstanțe excepționale – Dreptul la compensare al pasagerilor acestor zboruri

    [Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (15) și art. 2 lit. (j), art. 4 alin. (3) și art. 13]

  1.  Noțiunea „refuz la îmbarcare” în sensul articolului 2 litera (j) și a articolului 4 din Regulamentul nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului nr. 295/91 trebuie interpretată în sensul că se referă nu doar la refuzul la îmbarcare cauzat de situații de suprarezervare, ci și la refuzul la îmbarcare pentru alte motive, cum ar fi motivele legate de operare.

    Astfel, legiuitorul Uniunii a extins aplicabilitatea noțiunii amintite dincolo de simplul caz de refuz la îmbarcare din cauza suprarezervării menționat anterior la articolul 1 din Regulamentul nr. 295/91 de stabilire a normelor comune privind sistemul de compensare pentru refuzul la îmbarcare din cadrul transporturilor aeriene regulate și i-a conferit un sens larg care vizează toate ipotezele în care un operator de transport aerian refuză să transporte un pasager.

    Limitarea întinderii noțiunii „refuz la îmbarcare” doar la cazurile de suprarezervare ar avea, în practică, drept efect diminuarea sensibilă a protecției acordate pasagerilor în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 și, prin urmare, ar fi contrară obiectivului urmărit de acesta, menționat în considerentul (1), care este acela de a asigura un înalt nivel de protecție a pasagerilor, lucru care justifică o interpretare în sens larg a drepturilor recunoscute acestora.

    (a se vedea punctele 21-23 și 26 și dispozitiv 1)

  2.  Articolul 2 litera (j) și articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului nr. 295/91 trebuie interpretate în sensul că apariția unor circumstanțe extraordinare care determină un operator de transport aerian să reorganizeze zboruri ulterior apariției lor nu este de natură să justifice un refuz la îmbarcare al unui pasager pentru respectivele curse ulterioare și nici să exonereze acest operator de transport de obligația de compensare întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din același regulament față de pasagerul căruia i se refuză îmbarcarea pentru una dintre aceste curse închiriate după ce au survenit circumstanțele menționate.

    Astfel, spre deosebire de articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004, articolul 2 litera (j) și articolul 4 din același regulament nu prevăd că, în cazul unui refuz la îmbarcare legat de circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile, un operator de transport aerian este exonerat de obligația sa de compensare a pasagerilor cărora li s-a refuzat îmbarcarea împotriva voinței lor. În consecință, legiuitorul Uniunii nu a avut în vedere ca respectiva compensare să poată fi înlăturată pentru motive legate de apariția unor circumstanțe extraordinare.

    Pe de altă parte, din cuprinsul considerentului (15) al Regulamentului nr. 261/2004 reiese că circumstanțele extraordinare nu pot viza decât „o anumită aeronavă dintr-o anumită zi”, ceea ce nu poate fi cazul unui refuz la îmbarcare adresat unui pasager din cauza reorganizării zborurilor ca urmare a unor astfel de circumstanțe care au afectat un zbor precedent. Astfel, noțiunea „circumstanțe extraordinare” urmărește să limiteze obligațiile operatorului de transport aerian, ba chiar să îl exonereze de aceste obligații atunci când evenimentul în cauză nu ar fi putut fi evitat chiar dacă s-ar fi adoptat toate măsurile rezonabile. Or, dacă un astfel de operator de transport este obligat să anuleze un zbor prevăzut pentru ziua în care are loc greva personalului unui aeroport, apoi ia decizia de a-și reorganiza zborurile ulterioare, acest operator de transport nu poate fi nicidecum considerat constrâns de respectiva grevă să refuze îmbarcarea unui pasager care s-a prezentat în mod corect pentru îmbarcare la două zile după anularea zborului respectiv.

    (a se vedea punctele 36, 37 și 40 și dispozitiv 2)


Cauza C-22/11

Finnair Oyj

împotriva

Timy Lassooy

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Korkein oikeus)

„Transporturi aeriene — Regulamentul (CE) nr. 261/2004 — Compensare a pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare — Noțiunea «refuz la îmbarcare» — Excluderea calificării drept «refuz la îmbarcare» — Anularea unui zbor cauzată de o grevă la aeroportul de plecare — Reorganizarea zborurilor ulterioare zborului anulat — Dreptul la compensare al pasagerilor acestor zboruri”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 4 octombrie 2012

  1. Transporturi — Transporturi aeriene — Regulamentul nr. 261/2004 — Norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor — Refuz la îmbarcare — Noțiune — Interpretare în sens larg — Noțiune care vizează toate ipotezele de refuz la îmbarcare al unui pasager — Limitarea noțiunii menționate exclusiv la cazurile de suprarezervare — Excludere

    [Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (1) și art. 2 lit. (j) și art. 4, Regulamentul nr. 295/91 al Consiliului, art. 1]

  2. Transporturi — Transporturi aeriene — Regulamentul nr. 261/2004 — Norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor — Refuz la îmbarcare ca urmare a unei reorganizări a zborurilor din cauza unor circumstanțe excepționale — Dreptul la compensare al pasagerilor acestor zboruri

    [Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (15) și art. 2 lit. (j), art. 4 alin. (3) și art. 13]

  1.  Noțiunea „refuz la îmbarcare” în sensul articolului 2 litera (j) și a articolului 4 din Regulamentul nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului nr. 295/91 trebuie interpretată în sensul că se referă nu doar la refuzul la îmbarcare cauzat de situații de suprarezervare, ci și la refuzul la îmbarcare pentru alte motive, cum ar fi motivele legate de operare.

    Astfel, legiuitorul Uniunii a extins aplicabilitatea noțiunii amintite dincolo de simplul caz de refuz la îmbarcare din cauza suprarezervării menționat anterior la articolul 1 din Regulamentul nr. 295/91 de stabilire a normelor comune privind sistemul de compensare pentru refuzul la îmbarcare din cadrul transporturilor aeriene regulate și i-a conferit un sens larg care vizează toate ipotezele în care un operator de transport aerian refuză să transporte un pasager.

    Limitarea întinderii noțiunii „refuz la îmbarcare” doar la cazurile de suprarezervare ar avea, în practică, drept efect diminuarea sensibilă a protecției acordate pasagerilor în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 și, prin urmare, ar fi contrară obiectivului urmărit de acesta, menționat în considerentul (1), care este acela de a asigura un înalt nivel de protecție a pasagerilor, lucru care justifică o interpretare în sens larg a drepturilor recunoscute acestora.

    (a se vedea punctele 21-23 și 26 și dispozitiv 1)

  2.  Articolul 2 litera (j) și articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului nr. 295/91 trebuie interpretate în sensul că apariția unor circumstanțe extraordinare care determină un operator de transport aerian să reorganizeze zboruri ulterior apariției lor nu este de natură să justifice un refuz la îmbarcare al unui pasager pentru respectivele curse ulterioare și nici să exonereze acest operator de transport de obligația de compensare întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din același regulament față de pasagerul căruia i se refuză îmbarcarea pentru una dintre aceste curse închiriate după ce au survenit circumstanțele menționate.

    Astfel, spre deosebire de articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004, articolul 2 litera (j) și articolul 4 din același regulament nu prevăd că, în cazul unui refuz la îmbarcare legat de circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile, un operator de transport aerian este exonerat de obligația sa de compensare a pasagerilor cărora li s-a refuzat îmbarcarea împotriva voinței lor. În consecință, legiuitorul Uniunii nu a avut în vedere ca respectiva compensare să poată fi înlăturată pentru motive legate de apariția unor circumstanțe extraordinare.

    Pe de altă parte, din cuprinsul considerentului (15) al Regulamentului nr. 261/2004 reiese că circumstanțele extraordinare nu pot viza decât „o anumită aeronavă dintr-o anumită zi”, ceea ce nu poate fi cazul unui refuz la îmbarcare adresat unui pasager din cauza reorganizării zborurilor ca urmare a unor astfel de circumstanțe care au afectat un zbor precedent. Astfel, noțiunea „circumstanțe extraordinare” urmărește să limiteze obligațiile operatorului de transport aerian, ba chiar să îl exonereze de aceste obligații atunci când evenimentul în cauză nu ar fi putut fi evitat chiar dacă s-ar fi adoptat toate măsurile rezonabile. Or, dacă un astfel de operator de transport este obligat să anuleze un zbor prevăzut pentru ziua în care are loc greva personalului unui aeroport, apoi ia decizia de a-și reorganiza zborurile ulterioare, acest operator de transport nu poate fi nicidecum considerat constrâns de respectiva grevă să refuze îmbarcarea unui pasager care s-a prezentat în mod corect pentru îmbarcare la două zile după anularea zborului respectiv.

    (a se vedea punctele 36, 37 și 40 și dispozitiv 2)