1.

În Danemarca funcționarii publici concediați ca urmare a desființării posturilor acestora primesc în continuare, timp de trei ani, salariul inițial. Totuși, funcționarii publici care au împlinit vârsta de 65 de ani – și care au posibilitatea să se pensioneze, fără a fi însă obligați să facă acest lucru –, nu au dreptul de a primi salariul de disponibilizare. În speță se ridică problema dacă limitarea evocată constituie o discriminare pe motive de vârstă, contrară Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă ( 2 ).

2.

În această privință, se solicită Curții pentru prima dată să abordeze domeniul de aplicare al excepției de la interdicția discriminării pentru regimuri profesionale de securitate socială prevăzută la articolul 6 alineatul (2) ( 3 ).

3.

Articolul 3 stabilește domeniul de aplicare al Directivei 2000/78:

„(1)   În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește:

[…]

[…]

(3)   Prezenta directivă nu se aplică plăților de orice natură efectuate de regimurile publice sau asimilate, inclusiv de regimurile publice de securitate socială sau de protecție socială.

[…]”

4.

Articolul 6 din Directiva 2000/78, care reglementează „justificarea unui tratament diferențiat pe motive de vârstă”, prevede:

„(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.

Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:

[…]

(2)   Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea pentru regimurile profesionale de securitate socială a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestațiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea pentru aceste regimuri a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători și la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiția ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.”

5.

Directiva 2000/78 a fost transpusă în Danemarca prin Legea privind nediscriminarea în cadrul pieței muncii (Lov om forbud mod forskelsbehandling på arbejdsmarkedet m.v.) ( 4 ). Articolul 6a din această lege transpune articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78. Acesta permite stabilirea limitelor de vârstă pentru aderarea la regimurile profesionale de securitate socială ( 5 ) și utilizarea criteriilor de vârstă pentru calculele actuariale în cadrul acestor regimuri.

6.

În versiunea în vigoare la momentul concedierii domnului Toftgaard, articolul 32 alineatele 2 și 4 din Legea daneză privind funcționarii publici (Tjenestemandslov) ( 6 ) prevedea următoarele:

„Un funcționar concediat întrucât reorganizarea serviciului ori a metodelor de lucru ale administrației au condus la suprimarea postului acestuia are dreptul la menținerea salariului său timp de trei ani, sub rezerva dispozițiilor alineatelor 3-5 de mai jos.

[…]

Nu are dreptul la salariul de disponibilizare funcționarul care

7.

Salariile de disponibilizare sunt plătite de autoritatea contractantă, iar funcționarul public este obligat să rămână la dispoziția acesteia în perioada în care încasează acest salariu. În cazul în care autoritatea contractantă îi indică un post adecvat, funcționarul public este obligat să accepte postul respectiv. Dacă funcționarul public nu respectă obligația menționată, el pierde dreptul de a primi salariul de disponibilizare.

8.

Articolul 29 din Legea privind funcționarii publici prevedea că vârsta generală de pensionare obligatorie era de 70 de ani pentru funcționarii publici, însă această dispoziție a fost abrogată la 19 iunie 2008, respectiv după ce domnul Toftgaard și‑a încetat activitatea.

9.

Potrivit Legii privind pensiile funcționarilor publici (Tjenestemandspensionslov) ( 7 ), funcționarii publici dobândesc dreptul de a beneficia de pensia de funcționar public în funcție de perioada în care au fost încadrați în muncă în calitate de funcționari publici, inclusiv orice perioadă în care primesc salarii de disponibilizare. În cazul în care un funcționar public ar fi avut, în principiu, dreptul la salarii de disponibilizare, însă acestea nu au fost plătite din cauza limitării impuse funcționarilor publici care nu au împlinit vârsta de 65 de ani de Legea privind pensiile funcționarilor publici, perioada în care funcționarul public nu a primit salarii de disponibilizare din cauza restricțiilor de vârstă impuse în ceea ce privește dreptul de a le încasa va fi de asemenea luată în considerare ca ani de contribuție la sistemul de pensii.

10.

Erik Toftgaard a fost șeful administrației regionale a orașului Vejle. El a fost concediat la 8 mai 2006 cu efect din 31 decembrie 2006. Începând de la această dată el avea dreptul de a primi pensie, deoarece împlinise deja vârsta de 66 de ani. Concedierea lui Erik Toftgaard a fost determinată de desființarea postului său ca urmare a restructurării administrației regionale. Domnul Toftgaard a declarat că nu voia să se pensioneze, ci dorea să se transfere într‑un alt post, fiind dispus să accepte o reducere salarială.

11.

Angajatorul public i‑a refuzat domnului Toftgaard acordarea salariului de disponibilizare la care funcționarii publici concediați pentru motivul desființării postului au în principiu dreptul pe o perioadă de trei ani. Acest lucru l‑a motivat prin articolul 32 din Legea privind funcționarii publici, potrivit căruia funcționarul public nu are dreptul la salariul de disponibilizare dacă în momentul concedierii împlinise deja vârsta de 65 de ani, având prin urmare dreptul la pensie de funcționar public, precum și la pensie de stat pentru limită de vârstă. Deoarece împlinise vârsta de 65 de ani, domnul Toftgaard avea dreptul, dar nu și obligația de a se pensiona pentru limită de vârstă.

12.

Domnul Toftgaard consideră că acest refuz de acordare a salariului de disponibilizare constituie o discriminare pe motive de vârstă. De aceea, reprezentat prin Dansk Jurist- og Økonomforbund ( 8 ) (Asociația daneză a juriștilor și a economiștilor), domnul Toftgaard a formulat împotriva angajatorului public, Indenrigs- og Socialministeriet ( 9 ) (Ministerul Afacerilor Interne și Protecției Sociale), o acțiune la Østre Landsret ( 10 ). După respingerea acțiunii, el a atacat hotărârea la Højesteret. În opinia acesteia din urmă, pentru soluționarea litigiului este necesară interpretarea articolului 6 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/78.

13.

Pentru aceste motive, prin ordonanța din 7 octombrie 2011, primită de grefa Curții la 26 octombrie 2011, Højesteret a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

14.

În cadrul procedurii în fața Curții, pe lângă reclamantul din procedura principală, reprezentat de DJØF, și Kommunernes Landsforening ( 11 ) (Asociația Națională a Comunelor din Danemarca), au prezentat observații scrise și orale guvernul danez și guvernul Regatului Unit, precum și Comisia Europeană. Danske Regioner a prezentat observații scrise împreună cu KL.

15.

În primul rând trebuie analizat aspectul dacă Directiva 2000/78 este aplicabilă în speță. Conform articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78, „în limitele competențelor conferite Comunității”, directiva „se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare”.

16.

În calitate de funcționar superior al unei colectivități teritoriale daneze, domnul Toftgaard a lucrat „în sectorul public”, respectiv „în cadrul unui organism public”, fiind astfel cuprins în domeniul de aplicare personal al Directivei 2000/78.

17.

Din articolul 3 alineatul (3) coroborat cu considerentul (13) al directivei reiese că aceasta nu se aplică regimurilor de securitate socială și de protecție socială ale căror avantaje nu sunt asimilate unei remunerații, în sensul atribuit acestui termen în aplicarea articolului 157 din TFUE ( 12 ), și nici plăților de orice natură efectuate de stat, care au ca obiectiv accesul la încadrarea în muncă sau menținerea lucrătorilor în funcție.

18.

Aplicabilitatea directivei în speță ar putea rezulta fie din considerarea salariului de disponibilizare ca fiind o remunerație în sensul articolului 157 alineatul (2) TFUE, fie din includerea acestuia în noțiunea de condiție de concediere. În opinia noastră, ne aflăm în prezența primului caz.

19.

Conform jurisprudenței constante a Curții, prin „remunerație” în sensul articolului 157 alineatul (2) TFUE se înțeleg toate beneficiile în numerar sau în natură, prezente sau viitoare, cu condiția de a fi aprobate, în mod indirect, de către angajator lucrătorului în temeiul încadrării în muncă a acestuia din urmă ( 13 ).

20.

Obligația de plată rezultă exclusiv din încadrarea în muncă. Salariul de disponibilizare va fi plătit lunar timp de trei ani și corespunde cuantumului remunerației obținute de funcționarul public înainte de concediere ( 14 ). Cu toate că acest salariu de disponibilizare nu se plătește în primul rând cu titlu de contraprestație în schimbul unei activități desfășurate în mod efectiv în favoarea angajatorului, funcționarul public este obligat să rămână la dispoziția angajatorului public și să accepte oricând un post adecvat care îi este oferit de acesta. Dacă funcționarul refuză un astfel de post, el pierde dreptul de a primi salariul de disponibilizare.

21.

Plata se face în temeiul încadrării în muncă. Un indiciu în sensul existenței în continuare a raportului de muncă este faptul că în timpul plății salariului de disponibilizare funcționarul public beneficiază de luarea în considerare a acestei perioade ca ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii. Din această perspectivă, salariul de disponibilizare se deosebește de o compensație de concediere, în cazul căreia raportul juridic dintre angajator și lucrător încetează definitiv, iar compensația de concediere se plătește o singură dată, la concedierea lucrătorului.

22.

Salariul de disponibilizare nu reprezintă nici plăți din partea statului având ca obiectiv accesul la încadrarea în muncă sau menținerea lucrătorilor în funcție, astfel cum se arată în considerentul (13), întrucât în speță statul plătește salariul de disponibilizare în calitatea sa de angajator public.

23.

Așadar, Directiva 2000/78 este aplicabilă în speță și ratione materiae. În consecință, în cele ce urmează trebuie să se analizeze dacă există o discriminare pe motive de vârstă.

24.

Conform articolului 1 coroborat cu articolul 2 alineatul (1), Directiva 2000/78 interzice discriminarea pe motive de vârstă în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă. Discriminarea este definită ca orice inegalitate de tratament nejustificată.

25.

Potrivit articolului (2) alineatul (2) litera (a) coroborat cu articolul 1 din directivă, există o discriminare directă pe motive de vârstă atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană pe motive de vârstă.

26.

Întrucât salariul de disponibilizare nu revine funcționarilor publici care au împlinit vârsta de 65 de ani, ci aceștia primesc doar pensii al căror cuantum este mai redus, o reglementare precum cea prevăzută la articolul 32 din Legea privind funcționarii publici conduce la o discriminare directă pe motive de vârstă.

27.

KL și guvernul danez consideră că acest tratament diferențiat este justificat conform articolului 6 alineatul (2) din directivă.

28.

În versiunea în limba germană, articolul 6 alineatul (2) din directivă permite statelor membre să prevadă „că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea pentru regimurile profesionale de securitate socială a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestațiile de pensie sau de invaliditate, inclusiv la fixarea pentru aceste regimuri a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători și la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiția ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex” ( 15 ).

29.

Prima întrebare a instanței de trimitere se referă la domeniul de aplicare al excepției. Articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78 are ca obiect doar regimurile profesionale referitoare la vârstă și la invaliditate sau toate tipurile de regimuri profesionale de securitate socială (de exemplu și pe cele referitoare la boală sau la șomaj)? Această întrebare se explică pe fondul versiunii în limba daneză a articolului 6 alineatul (2) din directivă. Versiunea menționată face referire doar la regimuri profesionale de securitate socială, iar menționarea noțiunilor de vârstă și de invaliditate lipsește ( 16 ). Toate celelalte versiuni lingvistice fac în schimb referire la prestații de pensie pentru limită de vârstă sau pentru invaliditate.

30.

Astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii Europene ( 17 ). Formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea unei dispoziții în țara în cauză și nici nu se poate atribui respectivei formulări, în această privință, un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Acest lucru ar fi incompatibil cu cerința de aplicare uniformă a dreptului Uniunii ( 18 ).

31.

În caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice, norma în cauză trebuie, așadar, interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte ( 19 ).

32.

Potrivit formulării tuturor versiunilor lingvistice, cu excepția celei în limba daneză, articolul 6 alineatul (2) din directivă nu se aplică tuturor tipurilor de regimuri profesionale de securitate socială, ci doar pensiilor pentru limită de vârstă și pensiilor de invaliditate.

33.

Dacă legiuitorul Uniunii ar fi dorit să cuprindă la articolul 6 alineatul (2) din directivă, în general, toate tipurile de regimuri profesionale, astfel cum susține guvernul danez, el nu ar fi menționat în mod explicit două regimuri concrete în toate celelalte versiuni lingvistice, dat fiind mai ales faptul că nu a inserat nicio sintagmă precum „în special”, care să indice că este vorba despre o listă neexhaustivă.

34.

Faptul că menționarea a două regimuri concrete de securitate socială nu s‑a făcut doar cu titlu de exemplu este evidențiat în special în versiunea în limba franceză. În formularea din această versiune lingvistică, regimurile profesionale de securitate socială sunt delimitate prin virgule de restul frazei, fapt care evidențiază în mod clar că menționarea pensiei pentru limită de vârstă și a pensiei de invaliditate este exhaustivă ( 20 ).

35.

Dacă ar fi fost exceptate mai multe regimuri de securitate socială decât cele menționate în mod expres, ar fi fost de așteptat ca în directivă să fie enumerate explicit tipurile de regimuri sociale avute în vedere. Astfel, Directiva antidiscriminare 2006/54 privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește munca și încadrarea în muncă ( 21 ) cuprinde, de exemplu, o enumerare explicită a regimurilor care fac obiectul directivei. O astfel de enumerare ar fi însă superfluă dacă articolul 6 alineatul (2) ar cuprinde doar cele două regimuri menționate expres, și anume pensia pentru limită de vârstă și cea de invaliditate.

36.

Argumente în favoarea unei interpretări stricte a articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78 sunt în special cele teleologice și principiul de rang superior al interzicerii discriminării pe motive de vârstă.

37.

Directiva concretizează interzicerea discriminării pe motive de vârstă, recunoscută ca fiind un principiu general al dreptului Uniunii ( 22 ) și prevăzută la articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale. Conform articolului 6 alineatul (1) TUE, aceasta din urmă a dobândit începând cu 1 decembrie 2009 aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. O derogare de la interzicerea discriminării pe motive de vârstă trebuie interpretată în principiu în mod restrictiv ( 23 ). Prin urmare, articolul 6 alineatul (2) din directivă nu trebuie interpretat nici în sensul că el cuprinde toate tipurile de regimuri profesionale de securitate socială.

38.

Articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78 cuprinde, așadar, numai regimurile de pensie pentru limită de vârstă și pe cele de invaliditate. Întrucât o prestație precum salariul de disponibilizare danez nu este o pensie pentru limită de vârstă sau o indemnizație de invaliditate, este exclusă aplicarea în speță a articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78.

39.

Excepția prevăzută la articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78 se aplică doar regimurilor profesionale de securitate socială având ca obiect pensia pentru limită de vârstă sau indemnizațiile de invaliditate.

40.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă posibilitatea de a fixa limite de vârstă conform articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2000/78 privește numai cazul aderării la un regim profesional de securitate socială sau privește și dreptul de a beneficia de prestații în temeiul unui asemenea regim.

41.

Având în vedere răspunsul pe care l‑am dat la prima întrebare, potrivit căruia o prestație precum salariul de disponibilizare nu intră în principiu în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (2), această întrebare nu necesită un răspuns.

42.

A treia întrebare s‑a adresat doar pentru situația în care s‑ar răspunde negativ la prima întrebare preliminară, iar având în vedere răspunsul la prima întrebare, nu va mai trebui să se examineze această situație. Întrucât, dat fiind că nu se referă nici la vârstă, nici la invaliditate, un salariu de disponibilizare nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (2) din directivă, nu este necesar să se analizeze dacă acesta este sau nu este de fapt o prestație dintr‑un regim profesional de securitate socială.

43.

Prin intermediul celei de a patra întrebări preliminare, instanța dorește să afle dacă tratamentul diferențiat pe motive de vârstă poate fi justificat potrivit articolului 6 alineatul (1) din directivă, în contextul plății unei prestații precum salariul de disponibilizare danez.

44.

Conform articolului 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/78, statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare „atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”.

45.

Prin această formulare, Directiva 2000/78 circumscrie, în esență, principiul proporționalității ca cerință recunoscută în dreptul Uniunii pentru justificarea unui tratament diferențiat. În concluzie, în sensul articolului 6 alineatul (1) din directivă, justificarea unei inegalități directe de tratament impune ca măsura care stă la baza discriminării să se întemeieze pe un obiectiv legitim și să poată trece testul controlului proporționalității ( 24 ).

46.

Obiective legitime în sensul articolului 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/78 sunt, chiar dacă enumerarea nu este exhaustivă, obiective de politică socială precum cele din domeniile ocupării forței de muncă, pieței muncii sau formării profesionale ( 25 ).

47.

Modul de redactare a Legii privind funcționarii publici nu aduce nicio clarificare cu privire la obiectivele urmărite de articolul 32 din această lege. Din cuprinsul articolului menționat nu rezultă motivul pentru care funcționarii publici care au împlinit deja vârsta de 65 de ani și care pot beneficia astfel de o pensie pentru limită de vârstă sunt excluși de la obținerea salariului de disponibilizare. Există însă și alte elemente, deduse din contextul general al dispoziției, care permit stabilirea obiectivului care stă la baza reglementării respective ( 26 ).

48.

În speță, lucrările pregătitoare menționate în decizia de trimitere oferă indicații cu privire la obiectivele urmărite prin articolul 32 din Legea privind funcționarii publici.

49.

Salariul de disponibilizare își are originea în anul 1919, fiind denumit pe atunci „remunerație de așteptare”. Obiectivul salariului de disponibilizare este asigurarea independenței funcționarilor publici împotriva presiunilor personale și politice, precum și protecția lor împotriva unor modificări prea severe în situația lor personală. În anul 1969 au fost introduse modificări cu privire la salariul de disponibilizare. Printre altele, acordarea acestuia a fost limitată la o perioadă de trei ani, plătibil însă cel mult până la atingerea limitei de vârstă prevăzute pentru postul respectiv. În cuprinsul lucrărilor pregătitoare, modificările au fost astfel motivate prin crearea unui echilibru între nevoia statului de a restructura administrația publică și de a o face mai eficientă, pe de o parte, și protecția independenței funcționarilor publici, pe de altă parte.

50.

Printr‑o modificare legislativă din anul 1991, beneficiul salariului de disponibilizare a fost limitat, astfel încât persoanele care au împlinit vârsta de 67 de ani (ulterior coborâtă la 65) nu mai au dreptul la acesta.

51.

În cadrul expunerii de motive, această limitare a fost justificată prin prezumția generală potrivit căreia funcționarii publici care au împlinit vârsta de pensionare nu pot fi reafectați într‑un loc de muncă alternativ. Astfel, ei nu mai îndeplinesc condiția generală pentru obținerea salariului de disponibilizare, și anume aceea de a fi disponibili pentru a ocupa un nou post. După ce un funcționar public a depășit cu mult vârsta de 60 de ani, este foarte puțin probabil ca el să accepte un nou post împreună cu adaptările corespunzătoare. Dimpotrivă, este normal ca un astfel de funcționar să se pensioneze.

52.

Guvernul danez a subliniat importanța nevoii legitime a statului de a restructura administrația publică și de a o face mai eficientă. Cu toate acestea, așteptarea legitimă a administrației publice cu privire la disponibilitatea unui funcționar public pentru ocuparea unui post nou nu mai există în general pentru funcționarii publici care au deja dreptul de a se pensiona. În plus, guvernul a evidențiat necesitatea de a‑i proteja pe funcționarii publici, care este luată în considerare prin salariul de disponibilizare. Această nevoie de protecție nu mai există însă în cazul în care funcționarului public are asigurat venitul obținut din pensie.

53.

Este neîndoielnic faptul că, prin intermediul salariului de disponibilizare, legiuitorul danez urmărește un obiectiv de politică socială, și anume protecția independenței funcționarilor publici împotriva presiunilor politice și personale prin organizarea responsabilă din punct de vedere social a desființării posturilor și a restructurărilor din sectorul public.

54.

Comisia consideră însă că, în cadrul examinării justificării, elementul decisiv nu este obiectivul general urmărit prin salariul de disponibilizare, și anume flexibilitatea administrației și protecția funcționarilor publici. Dimpotrivă, ceea ce prezintă importanță este obiectivul urmărit prin limitare. Scopul urmărit prin limitare este acela de a exclude în general posibilitatea ca funcționarii publici care nu mai sunt disponibili pentru a ocupa un nou post să obțină salariul de disponibilizare. Acest obiectiv se referă exclusiv la interesele interne ale angajatorului și nu poate fi, prin urmare, calificat drept obiectiv de politică socială care servește interesului general în sensul articolului 6 alineatul (1).

55.

Acest aspect se referă însă la caracterul adecvat și, eventual, la caracterul necesar măsurii ( 27 ), chestiune care va fi examinată în continuare.

56.

Curtea a recunoscut că statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă în alegerea măsurilor care pot conduce la atingerea obiectivelor acestora în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă ( 28 ). Acest lucru înseamnă doar că măsurile adoptate nu trebuie să fie vădit inadecvate pentru atingerea obiectivului propus ( 29 ).

57.

O reglementare precum cea prevăzută la articolul 32 din Legea privind funcționarii publici garantează că beneficiază de salariul de disponibilizare doar acei funcționari publici care nu se pot încă pensiona. Beneficiari pot fi, așadar, doar persoanele în cazul cărora se poate prezuma cu o probabilitate ridicată că sunt într‑adevăr disponibile în vederea ocupării unui nou post. Obiectivul măsurii este realizarea unei simplificări a restructurării administrației prin menținerea independenței funcționarilor publici pe fondul unei nevoi concrete de protecție a funcționarului respectiv. Măsura în discuție nu este în mod evident inadecvată pentru atingerea acestui obiectiv al măsurii.

58.

O măsură este „necesară” atunci când obiectivul legitim urmărit nu poate fi atins printr‑o măsură la fel de adecvată, dar mai puțin restrictivă.

59.

Articolul 32 din Legea privind funcționarii publici exclude în mod global funcționarii care au un drept de pensionare de la dreptul de a obține un salariu de disponibilizare. Acest articol nu ia în considerare aspectul dacă aceștia doresc de fapt să se pensioneze sau dacă, dimpotrivă, sunt disponibili pentru a ocupa un nou post, dat fiind că odată cu împlinirea vârstei de 65 de ani, funcționarii publici au doar dreptul de a se pensiona. Ei nu sunt însă obligați să facă acest lucru. Obligația de pensionare intervenea până în anul 2008 odată cu împlinirea vârstei de 70 de ani. Conform informațiilor furnizate de instanța de trimitere, între timp a fost abrogată chiar și această limită de vârstă.

60.

Examinarea în fiecare caz particular a disponibilității funcționarilor publici care au dreptul să se pensioneze ar fi în mod indubitabil o măsură mai puțin restrictivă.

61.

Astfel cum am menționat deja, statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă în alegerea măsurilor care pot asigura transpunerea în practică a obiectivelor proprii în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă ( 30 ).

62.

Legiuitorul danez a motivat limita de vârstă prin faptul că se poate prezuma în general că funcționarii publici care au dreptul la pensie nu sunt în măsură sau nu vor fi în măsură să ocupe un nou post. Prin urmare, excluderea globală a acestor persoane de la salariul de disponibilizare ar putea fi motivată și prin raționamentul simplificării administrative, și anume prin evitarea examinărilor concrete în situația în care funcționarul public este disponibil pentru a ocupa un nou post.

63.

Marja de apreciere acordată statelor membre le oferă în principiu acestora și posibilitatea ca, din motive de simplificare administrativă, să renunțe la examinarea fiecărui caz în parte; în cadrul proporționalității, legiuitorul poate efectua o clasificare după criterii generale ( 31 ).

64.

Cu toate acestea, în cazul funcționarilor publici care nu au împlinit încă vârsta de 65 de ani, reglementarea daneză prevede examinarea în fiecare caz în parte a aspectului dacă funcționarul public este disponibil pentru alte posturi. În acest caz, ar reveni instanței de trimitere sarcina să verifice modul de examinare individuală în cazul funcționarilor mai tineri, precum și motivul pentru care o asemenea examinare individuală în cazul funcționarilor publici cu vârsta de peste 65 de ani ar conduce la cheltuieli administrative excesive.

65.

Cu toate acestea, chiar luând în considerare interesul legitim al administrației de a evita cheltuieli excesive, ar fi existat măsuri mai puțin restrictive. O măsură mai puțin restrictivă, care ar proteja angajatorul și împotriva cheltuielilor administrative excesive, ar consta în acest context în a impune funcționarului public sarcina probei privind disponibilitatea sa.

66.

În orice caz, marja de apreciere a statelor membre nu poate avea ca efect golirea de conținut a principiului interzicerii discriminării pe motive de vârstă ( 32 ). În speță se ajunge însă la o astfel de golire de conținut. O reglementare precum articolul 32 din Legea privind funcționarii publici, care scutește angajatorul în mod automat de la plata salariului de disponibilizare de îndată ce funcționarul public a împlinit vârsta de 65 de ani și are, așadar, dreptul la pensie, justifică riscul ca acesta să desființeze cu precădere posturile acelor funcționari publici care au împlinit vârsta de pensionare. Pentru angajator va fi mai atractiv din punct de vedere financiar să concedieze acele persoane care au atins vârsta de pensionare, așadar persoanele care au împlinit o anumită vârstă.

67.

Prin urmare, o reglementare precum cea cuprinsă la articolul 32 din Legea privind funcționarii publici excede ceea ce este necesar pentru a garanta că salariul de disponibilizare revine doar acelor funcționari publici care sunt disponibili pentru a ocupa un nou post.

68.

În cazul în care lipsa caracterului necesar al măsurii nu împiedică chiar de la început aplicarea acesteia, trebuie să se examineze dacă ea este neproporțională într‑un sens mai restrâns, deoarece conduce la o atingere excesivă adusă intereselor funcționarilor publici ( 33 ).

69.

Guvernul danez subliniază în această privință că începând de la vârsta de 65 de ani funcționarii publici necesită mai puțină protecție decât funcționarii mai tineri, deoarece au dreptul la plata pensiei.

70.

Poate fi în interesul unui funcționar public să lucreze în continuare, cu toate că el are deja un drept la pensie. Motivele pentru aceasta pot fi, pe de o parte, considerente de natură financiară (funcționarul public nu dorește să accepte încă pierderile de venit legate de pensionare) sau considerente de natură personală. Legiuitorul danez însuși a abrogat în anul 2008 limita de vârstă de 70 de ani la împlinirea căreia un funcționar public era obligat să se pensioneze.

71.

Dreptul de a lucra este recunoscut inclusiv la articolul 15 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale.

72.

În orice caz, articolul 32 din Legea privind funcționarii publici le îngreunează funcționarilor care ar putea primi deja o pensie posibilitatea de a fi în continuare încadrați în muncă ( 34 ). Din cererea de decizie preliminară nu rezultă în mod clar dacă limita de vârstă presupune, pe lângă faptul că un funcționar public nu are dreptul la salariul de disponibilizare, și împrejurarea că acesta nu mai poate nici să fie încadrat în continuare în alt post din sectorul public.

73.

Curtea a statuat că o pensionare obligatorie la împlinirea unei anumite vârste poate fi justificată ( 35 ). Prin urmare, ca măsură mai puțin restrictivă față de aceasta ar putea fi justificat și refuzul acordării unui ajutor financiar la căutarea unui nou post.

74.

Curtea subliniază însă în același timp că principiul proporționalității impune ca un obiectiv să fie urmărit într‑un mod coerent și sistematic. În speță nu pare însă a fi coerentă situația în care legiuitorul danez, pe de o parte, desființează limita de vârstă absolută de 70 de ani pentru pensionare, iar pe de altă parte, în cazul desființării posturilor, introduce o limită de vârstă de 65 de ani pentru pensionare. Astfel, prin desființarea limitei de vârstă absolute pentru pensionare, legiuitorul legitimează faptul că nu consideră împlinirea unei anumite vârste ca fiind un criteriu obiectiv pentru pensionare.

75.

În Concluziile noastre prezentate în cauza Andersen ( 36 ), care a avut ca obiect o reglementare comparabilă (limită de vârstă pentru acordarea unei indemnizații de concediere), am analizat aspectul dacă lucrătorii erau obligați, în lumina reglementării care trebuia examinată, să suporte reduceri pentru pensionarea anticipată și alte reduceri din cuantumul maxim al pensiei pe care îl puteau atinge.

76.

La prima vedere, această situație nu pare să se regăsească în cazul reglementării din speță. Potrivit Legii privind funcționarii publici, funcționarii dobândesc dreptul de a beneficia de pensia de funcționar public în funcție de perioada în care au fost încadrați în muncă în calitate de funcționari publici. Perioada în care funcționarul public ar fi beneficiat de salariul de disponibilizare, care însă nu i‑a fost plătit efectiv din cauza vârstei sale, va fi de asemenea luată în considerare ca ani de contribuție la sistemul de pensii. În cursul celor trei ani în care ar fi existat teoretic dreptul la salariul de disponibilizare nu se ajunge astfel la pierderea unor drepturi de pensie.

77.

Dacă funcționarului public i s‑ar fi plătit însă salariul de disponibilizare în cursul celor trei ani și dacă i s‑ar fi oferit și un nou post, acesta ar fi putut contribui mai mult timp la sistemul de pensii (inițial până la vârsta de 70 de ani, iar după abrogarea acestei limite de vârstă pentru pensionare, chiar și ulterior).

78.

Cu toate acestea, atingerea considerabilă adusă poate consta și într‑o diferență semnificativă între cuantumul pensiei și cuantumul salariului de disponibilizare care s‑ar fi plătit în caz contrar timp de trei ani. În special atunci când diferența dintre pensie și salariul de disponibilizare are o valoare însemnată se poate prezuma că se ajunge la o atingere considerabilă adusă intereselor unui funcționar public care nu a luat încă în calcul pensionarea sa la planificarea financiară personală. Revine instanței de trimitere sarcina de a soluționa acest aspect.

79.

O reglementare precum cea de la articolul 32 din Legea privind funcționarii publici nu este necesară pentru realizarea obiectivului urmărit de aceasta. Prin urmare, inegalitatea directă de tratament pe motive de vârstă nu poate fi justificată în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.

80.

În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate după cum urmează: