Ordonanța Curții (Camera a cincea) din 28 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Augstākās tiesas Senāts — Letonia) — SIA Forvards V/Valsts ieņēmumu dienests

(Cauza C-563/11) (1)

(Articolul 99 din Regulamentul de procedură - Fiscalitate - TVA - A șasea directivă - Drept de deducere - Refuz - Factură emisă de o societate considerată fictivă)

2013/C 129/03

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākās tiesas Senāts

Părțile din procedura principală

Reclamantă: SIA Forvards V

Pârâtă: Valsts ieņēmumu dienests

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Augstākās tiesas Senāts — Interpretarea articolului 17 alineatul (2) litera (a) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1) — Deducere a TVA achitate în amonte — Persoană impozabilă care îndeplinește condițiile impuse de legislația națională pentru deducerea taxei achitate la cumpărarea unor produse și în privința căreia nu se constată nicio practică abuzivă — Refuzul recunoașterii dreptului de deducere a TVA în cazul în care se stabilește că cealaltă parte din cadrul operațiunii nu este în măsură să livreze produsele care figurează pe factura întocmită în mod legal din punctul de vedere al condițiilor de formă

Dispozitivul

Articolul 17 alineatul (2) litera (a) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 9517/CE a Consiliului din 10 aprilie 1995, trebuie interpretat în sensul că se opune ca destinatarului unei facturi să nu i se recunoască dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte, pentru motivul că, ținând seama de fraudele sau de nelegalitățile comise de emitentul facturii respective, operațiunea care corespunde acesteia din urmă este considerată că nu a fost efectiv realizată, cu excepția cazului în care se stabilește, având în vedere elemente obiective și fără să se solicite destinatarului facturii menționate efectuarea unor verificări care nu intră în sarcina sa, că destinatarul respectiv știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea în cauză era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice.

(1)  JO C 13, 14.1.2012.