19.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 55/33


Recurs introdus la 21 decembrie 2010 de Luigi Marcuccio împotriva Ordonanței pronunțate la 6 octombrie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-2/10, Marcuccio/Comisia

(Cauza T-594/10 P)

2011/C 55/59

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurent: Luigi Marcuccio (Tricase, Italia) (reprezentant: G. Cipressa, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentului

Recurentul solicită Tribunalului:

în orice caz: anularea integrală și fără excepții a ordonanței atacate;

declararea ca întrutotul admisibilă a acțiunii formulate în primă instanță, în raport cu care a fost pronunțată ordonanța atacată;

în principal: admiterea integrală, fără excepții, a cererii formulate de recurent în primă instanță;

obligarea Comisiei la rambursarea tuturor cheltuielilor directe și a onorariilor suportate de recurent, inerente datelor cauzei, ținând seama de toate etapele parcurse;

în subsidiar: trimiterea cauzei către Tribunalul Funcției Publice pentru ca acesta, într-o compunere diferită, să reia judecata pe fond.

Motivele și principalele argumente

Prin prezentul recurs se solicită anularea Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 6 octombrie 2010. Prin ordonanța amintită a fost respinsă ca în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată acțiunea având ca obiect respingerea de către Comisie a cererii recurentului de rambursare în cuantum de 100 % a totalului cheltuielilor medicale efectuate în legătură cu afecțiunea de care suferă.

În susținerea recursului, recurentul indică nelegalitatea concluziilor privind obiectul acțiunii și a celor privind admisibilitatea acesteia.

Recurentul invocă totodată interpretarea și aplicarea greșite și ilogice ale articolelor 90 și 91 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și a articolului 94 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, precum și o lipsă de motivare, alături de omisiunea de a se pronunța asupra unuia dintre capetele de cerere formulate în primă instanță.