23.10.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 288/59


Acțiune introdusă la 2 septembrie 2010 — Duravit și alții/Comisia

(Cauza T-364/10)

()

(2010/C 288/108)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamante: Duravit AG (Hornberg, Germania); Duravit SA (Bischwiller, Franța) și Duravit BeLux BVBA (Overijse, Belgia) (reprezentanți: R. Bechtold, U. Soltész și C. von Köckritz, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Anularea articolului 1 alineatul (1) și a articolelor 2 și 3 din Decizia Comisiei Europene din 23 iunie 2010, C(2010) 4185 final adoptată în cazul COMP/39092 — Instalații sanitare, conform articolului 263 al patrulea paragraf din TFUE, în măsura în care decizia privește reclamantele;

în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantelor la articolul 2 punctul 9 din decizie;

obligarea Comisiei Europene, în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

Motivele și principalele argumente

Reclamantele contestă Decizia Comisiei Europene din 23 iunie 2010, C(2010) 4185 final adoptată în cazul COMP/39092 — Instalații sanitare. Prin decizia atacată au fost aplicate amenzi reclamantelor și altor întreprinderi pentru încălcarea articolului 101 din TFUE, precum și a articolului 53 din Acordul privind SEE. În opinia Comisiei, reclamantele au participat la un acord continuu sau la practici concertate în sectorul instalațiilor sanitare în Belgia, în Germania, în Italia, în Țările de Jos și în Austria.

În motivarea acțiunii, reclamantele invocă nouă motive.

Prin intermediul primului motiv se reproșează pârâtei că nu a prezentat suficiente elemente de probă pentru dovedirea unei participări a reclamantelor la stabilirea prețurilor sau la alte comportamente anticoncurențiale. Potrivit reclamantelor, Comisia a încălcat, în cadrul procedurilor desfășurate în fața sa, sarcina probei și condițiile pentru dovedirea unei încălcări a articolului 101 TFUE și a impus reclamantelor obligații excesive de motivare și de probă.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele arată că, din cauza participării la pretinsele „întâlniri ale cartelului” unei federații germane de fabricanți a numeroase produse din sector, Comisia a considerat că reclamantele sunt răspunzătoare pentru totalitatea încălcării în legătură cu numeroase produse, fără a dovedi participarea acestora la acordurile privind astfel de produse. În această privință, reclamantele arată că discuțiile din cadrul federației germane au fost calificate, în mod greșit și precipitat, drept restrângere intenționată a concurenței, fără a se lua în considerare cadrul economic și juridic al acestora.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamantele arată că, în plus, Comisia nu a dovedit încălcările normelor de concurență de pe piața germană a ceramicii sanitare. În acest context, reclamantele critică faptul că discuțiile din cadrul unei asociații profesionale germane de producători din industria ceramicii au fost calificate de către Comisie, în mod greșit din punct de vedere juridic, drept stabilire a prețurilor și restrângere intenționată a concurenței și că, prin deducerea unor concluzii incriminatorii inadmisibile din elemente de probă nerelevante, aceasta a încălcat dreptul reclamantelor la un proces corect și imparțial.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamantele arată că nu au participat la o stabilire a prețurilor în Franța sau în Belgia. În opinia reclamantelor, Comisia a calificat în mod greșit discuțiile din cadrul asociațiilor belgiene și franceze de producători din industria ceramicii drept stabilire a prețurilor, a apreciat în mod eronat durata pretinselor încălcări și, astfel, a aplicat în mod greșit articolul 101 TFUE.

Potrivit celui de al cincilea motiv al reclamantelor, Comisia a calificat în mod greșit acțiunile de pe piața articolelor de robinetărie, a incintelor de duș și a ceramicii ca o încălcare unică și continuată și astfel a aplicat în mod eronat articolul 101 TFUE. În acest context, reclamantele critică faptul că nu sunt îndeplinite criteriile dezvoltate în jurisprudență pentru admiterea unei încălcări unice și continuate.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamantele arată că, prin durata excesiv de lungă a procedurii și prin înlocuirea, după desfășurarea audierii, a tuturor persoanelor implicate în interiorul Comisiei în procesul decizional, Comisia a încălcat, în mod relevant pentru adoptarea deciziei, dreptul lor la apărare și dreptul la audiere în conformitate cu articolele 12 și 14 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 (1).

Potrivit celui de al șaptelea motiv al reclamantelor, în mod greșit a întemeiat Comisia modul de calcul al amenzii pe Orientările privind calcularea amenzilor (2) deoarece, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aceste orientări sunt nule în măsura în care încalcă articolul 290 alineatul (1) TFUE și articolul 53 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin intermediul celui de al optulea motiv, reclamantele arată că modul în care Comisia a calculat amenda este greșit deoarece la stabilirea cuantumului de bază al amenzii aceasta nu a luat în considerare gravitatea mai redusă a presupusei participări a reclamantelor la săvârșirea faptei, ci a apreciat gravitatea încălcării în mod uniform pentru toate întreprinderile. În opinia reclamantelor, în acest mod se încalcă principiul răspunderii personale.

În sfârșit, în cadrul celui de al nouălea motiv se critică faptul că nivelul amenzii aplicate încalcă principiul proporționalității și al egalității de tratament deoarece reclamantele nu ar fi participat la cele mai grave încălcări ale normelor de concurență.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE (JO L 123, p. 18, Ediție specială, 8/vol. 01, p. 242).

(2)  Orientări privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264).