|
13.3.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 63/53 |
Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2010 — Marcuccio/Comisia
(Cauza F-2/10)
2010/C 63/94
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamant: Luigi Marcuccio (Tricase, Lecce) (reprezentant: G. Cipresa, avocat)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziilor de respingere a cererilor reclamantului, prin care acesta solicita rambursarea în cuantum de 100 % a anumitor cheltuieli medicale.
Concluziile reclamantului
|
— |
Anularea deciziei, indiferent de forma în care a fost adoptată, de respingere a cererii din 17 martie 2009; |
|
— |
anularea, în măsura în care se dovedește necesar, a notei din 9 iunie 2009; |
|
— |
anularea, în măsura în care se dovedește necesar, a deciziei, indiferent de forma în care a fost adoptată, de respingere a reclamației din 15 septembrie 2009, formulată de reclamant împotriva deciziei de respingere a cererii din 17 martie 2009; |
|
— |
anularea, în măsura în care se dovedește necesar, a notei din 22 septembrie 2009; |
|
— |
obligarea Comisiei Comunităților Europene la rambursarea către reclamant a diferenței între sumele achitate de acesta din urmă drept cheltuieli medicale între 1 decembrie 2000 și 17 martie 2009, inclusiv, sume pentru care au fost depuse numeroase cereri de rambursare în cursul perioadei menționate, precum și a sumelor rambursate de regimul comun de asigurări de sănătate, ori a întregii sume pe care Tribunalul o va considera justă și echitabilă în această privință, majorată cu dobânzile datorate pentru valoarea diferenței sus-menționate, sau pentru suma pe care Tribunalul o va considera justă și echitabilă, cu începere din cea de a cincia lună de la data la care destinatarul cererii din 17 martie 2009 a fost în măsură să ia la cunoștință cererea, dobânzi stabilite la nivelul de 10 % pe an, cu capitalizare anuală, sau la valoarea, tipul de capitalizare și de la data pe care Tribunalul le va considera juste și echitabile; |
|
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. |